BREXIT. Parlamentul britanic a respins pentru a treia oară acordul pentru părăsirea Uniunii Europene
Parlamentul britanic a respins vineri, pentru a treia oară, acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, informează Reuters, AFP şi dpa.
În favoarea acordului s-au pronunţat 286 de deputaţi, iar împotriva documentului 344 de deputaţi.
După anunţarea rezultatului votului, premierul britanic Theresa May şi-a exprimat profundul regret că acordul convenit cu Bruxelles-ul a eşuat.
Şefa executivului de la Londra a spus că singura opţiune juridică existentă în prezent este ieşirea din Uniunea Europeană în data de 12 aprilie şi a menţionat că nu este timp suficient pentru a conveni sau a ratifica un acord.
,,Singura opţiune juridică acum este aceea că Regatul Unit urmează să părăsească Uniunea europeană pe 12 aprilie. Peste numai 14 zile. Nu este timp suficient pentru a conveni, a legifera şi a ratifica un acord şi totuşi Camera (Comunelor) a spus clar că nu va permite ieşirea fără un acord. Aşadar, va trebui să convenim o cale alternativă de a avansa. Uniunea Europeană a declarat clar că orice amânare suplimentară va trebui să aibă un obiectiv clar şi să fie convenită în unanimitate de celelalte 27 de state membre înainte de 12 aprilie'', a spus May.
Ea a estimat că este aproape sigur că vor avea loc alegeri europene în Regatul Unit.
Şefa guvernului britanic a anunţat că luni, 1 aprilie, Camera Comunelor va continua dezbaterile pentru a vedea dacă există o majoritate stabilă pentru o anume alternativă cu privire la viitoarea relaţie dintre Londra şi UE.
,,Desigur, toate opţiunile vor necesita acordul de retragere. Domnule preşedinte, mă tem că ne apropiem de limitele acestui proces în Camera Comunelor. Această Cameră a respins ''No Deal'' şi a respins ''No Brexit''. Miercuri ea a respins toate variantele de acord aflate pe masă. Iar astăzi a respins aprobarea doar a acordului de retragere şi continuarea unui proces cu privire la viitor. Acest guvern va continua să pledeze pentru un Brexit ordonat, aşa cum cere rezultatul referendumului'' din 2016, a încheiat premierul britanic.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News