Departamentul de Apărare al SUA a negat, pe 20 mai, informațiile potrivit cărora Rusia ar fi desfășurat sisteme de arme cu laser în Ucraina.
Departamentul de Apărare al SUA a negat, pe 20 mai, informațiile potrivit cărora Rusia ar fi desfășurat sisteme de arme cu laser în Ucraina.
Dezvoltarea rapidă a armelor hipersonice poate reprezenta un motiv serios pentru care marile puteri militare, în special China, Rusia și SUA, vor fi nevoite să își reia și revizuiască programele privind armele cu laser.
Israelul continuă să aibă o colaborare foarte strânsă cu Statele Unite în domeniul industriei militare de apărare. La începutul acestei săptămâni, compania americană Lockheed Martin și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems au anunțat că au semnat un acord de cooperare în baza căruia cele două companii vor lucra pentru a sprijini dezvoltarea unui sistem defensiv de arme laser pentru statul Israel.
Biroul Federal pentru Înzestrare, Tehnologie Informațională și Asistență a Bundeswehr – BAAINBw (Bundesamt für Ausrüstung, Informationstechnik und Nutzung der Bundeswehr) a atribuit consorţiului ARGE, format din MBDA și Rheinmetall Waffe Munition, un contract pentru fabricarea, integrarea și testarea unui sistem de arme laser pentru Marina germană.
Anul acesta, Marina SUA va lansa primul program de achiziție pentru a implementa un sistem de arme laser de mare putere, cunoscut sub denumirea de HELIOS.
Autoritățile germane au acordat companiei Rheinmetall un contract pentru dezvoltarea unei componente cheie dintr-un sistem de arme laser, care va fi instalat şi testat la bordul fregatei F124 Sachsen, a Marinei germane (Deutsche Marine).
Israelul continuă să aibă o colaborare foarte strânsă cu Statele Unite în domeniul industriei militare de apărare. La începutul acestei săptămâni, Moshe Patel, directorul Organizaţiei Israeliene pentru Apărarea Antirachetă (IMDO), a declarat că Tel Avivul se află în discuții cu Pentagonul despre colaborarea pentru proiectul care presupune dezvoltarea unui sistem de apărare aeriană bazat pe laser.
În următorii cinci ani, avioanele de luptă americane ar putea primi un sistem de tragere cu laser, conceput pentru distrugerea rachetele sol-aer și aer-aer în procedurile de autoapărare.
Programul care implementa sisteme laser pe aeronavele de vânătoare ale Statelor Unite a fost amânat.
Americanii dezvoltă un plan prin care să implementeze sistem de armament cu laser pentru avioanele aflate sub comanda US Air Force. Printre ele se numără și avioanele din generația a V-a, F-35.
Lockheed Martin lucrează împreună cu US Army pentru a dezvolta o armă cu laser pentru apărare aeriană, căutând ca aceasta să funcționeze într-o marjă cuprinsă între 250-300 kW, transmite Jane.
Generalul Shahrokh Shahram a spus că Teheran a obținut cunoștințele tehnice pentru fabricarea și utilizarea tunurilor avansate folosind fascicule laser de mare putere.
Compania americană Raytheon caută soluții împotriva rachetelor hipersonice.