China a anunţat luni că a organizat noi exerciţii militare în jurul Taiwanului, unde cinci parlamentari americani se află în prezent în vizită, informează Reuters şi France Presse.
China a anunţat luni că a organizat noi exerciţii militare în jurul Taiwanului, unde cinci parlamentari americani se află în prezent în vizită, informează Reuters şi France Presse.
SUA vor consolida relaţiile comerciale cu Taiwanul şi vor efectua noi curse aeriene şi maritime în strâmtoare, în replică la acţiunile "provocatoare" ale Chinei, a anunţat vineri un înalt responsabil american, relatează Agerpres, care citează AFP.
Zece avioane chineze au depăşit vineri linia mediană din strâmtoarea Taiwan, o barieră neoficială între China şi Taiwan, a anunţat Ministerul Apărării de la Taipei, transmite Reuters.
China şi-a retras o promisiune de a nu trimite trupe sau personal administrativ în Taiwan după ce va lua insula înapoi, arată un document oficial publicat miercuri, citat de Reuters, care semnalează totodată decizia preşedintelui Xi Jinping de a acorda mai puţină autonomie decât a sugerat anterior.
Ca urmare a vizitei efectuate în Taiwan de Nancy Pelosi, speakerul Camerei Reprezentanților și al treilea om în statul american, China a demarat exerciții militare de amploare în jurul insulei pe care o revendică.
Taiwanul va organiza exerciţii militare cu muniţie reală săptămâna aceasta, simulând apărarea insulei împotriva unei invazii chineze, au anunţat luni responsabili locali, citaţi de France Presse, în timp ce Beijingul efectuează noi exerciţii în jurul insulei.
După vizita recentă a președintelui Congresului SUA, Nancy Pelosi, în Taiwan, relațiile dintre Beijing și Taipei s-au deteriorat în mod substanțial. Republica Populară Chineză (RPC) consideră Taiwanul ca fiind parte a teritoriului său și acuză Statele Unite că au încălcat principiul “o singură Chină”. Astfel, chinezii își declară disponibilitatea de a-și apăra interesele teritoriale prin forța armelor.
Armata chineză a anunţat luni, în pofida apelurilor din partea Occidentului, că îşi va continua exerciţiile militare în apropiere de Taiwan, în semn de protest faţă de vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, Nancy Pelosi, în insula revendicată de Beijing, relatează Agerpres, care citează AFP şi Reuters.
Nave de război chineze şi taiwaneze s-au jucat duminică de-a "şoarecele şi pisica" în largul mării duminică, cu câteva ore înainte de încheierea prevăzută a celor patru zile de exerciţii militare chineze fără precedent, lansate ca răspuns la o vizită în Taiwan a preşedintei Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, Nancy Pelosi, transmite Agerpres, care citează Reuters.
China a anunţat vineri că pune capăt cooperării cu SUA în mai multe domenii, după vizita efectuată săptămâna aceasta în Taiwan de preşedinta Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, în timp ce ambasadorul chinez în SUA a fost convocat la Casa Albă pentru a i se transmite un protest în legătură cu manevrele militare începute de China în jurul Taiwanului, relatează Agerpres, care citează AFP şi EFE.
Diplomatul Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe al României, a analizat tensiunile din Marea Chinei dintre China și Taiwan ca urmare a vizitei efectuată în Taiwan de Nancy Pelosi, al treilea om în statul american.
Nave şi avioane militare chineze au trecut vineri dimineaţa linia de mijloc a Strâmtorii Taiwan, a anunţat ministerul apărării de la Taipei, conform Agerpres, care citează Reuters.
DefenseRomania vă invită să urmăriți vineri, 05 august 2022, o nouă ediție a emisiunii „Obiectiv EuroAtlantic”.
Statele Unite ''nu vor permite'' Chinei să izoleze Taiwanul, a declarat vineri preşedinta Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, în cursul unei conferinţe de presă la Tokyo, după o vizită în Taiwan care a provocat furia Chinei, transmite Agerpres, care citează AFP.
În tentativele de justificare a ruperii Ucrainei de către agresorul rus, se încearcă dinspre partea pro-rusă implementarea falsă a ideii că Donbasul ocupat are dreptul la autodeterminare pe modelul Taiwanului. Situațiile însă sunt total diferite și necesită câteva clarificări.
Preşedintele Comitetului pentru Relaţii Externe din Senatul SUA, democratul Bob Menéndez, susţinut de republicanul Lindsey Graham, a propus miercuri sporirea ajutorului militar american pentru Taiwan şi desemnarea acestei insule drept aliat strategic nemembru al NATO, relatează agenţia EFE.
Ministerul taiwanez al Apărării a informat că Beijingul a tras multiple rachete balistice, în cadrul unei serii fără precedent de exerciţii militare în aer şi pe mare, în jurul Taiwanului.
Ministerul apărării din Taiwan a informat joi că aeronave neidentificate, probabil drone, au zburat miercuri noaptea deasupra zonei insulelor sale Kinmen şi că a tras rachete de semnalizare pentru a le alunga, transmite Reuters.
China are dreptul să ia "măsurile necesare pentru a-şi proteja suveranitatea", a apreciat marţi Rusia, calificând drept "provocare evidentă" vizita în Taiwan a preşedintei Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, Nancy Pelosi, relatează Agerpres, citînd France Presse.
China a anunţat marţi că armata sa va lansa ''manevre militare ţintite'', ca răspuns la vizita pe care a început-o în Taiwan preşedinta Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, Nancy Pelosi, relatează Agerpres, care citează agenţiile AFP, Reuters şi EFE.