Şase avioane militare Eurofighter ale Forţelor Aeriene Germane au ajuns în zona indo-pacifică pentru prima dată, a anunţat Bundeswehr (armata germană), transmite Agerpres, care citează AFP.
Şase avioane militare Eurofighter ale Forţelor Aeriene Germane au ajuns în zona indo-pacifică pentru prima dată, a anunţat Bundeswehr (armata germană), transmite Agerpres, care citează AFP.
Participarea recentă a patru lideri din Asia-Pacific la summitul NATO reflectă o "schimbare semnificativă" în parteneriatul transatlantic al SUA privind securitatea pe care Washingtonul vrea să îl extindă pentru a contracara mai bine China, a declarat pentru Reuters un diplomat american, relatează Agerpres, care citează Reuters.
Miniştrii de externe ai Statelor Unite, Australiei, Japoniei şi Indiei au început vineri discuţiile privind aprofundarea alianţei lor numite Quad, care urmăreşte să contracareze extinderea influenţei chineze în regiunea Asia-Pacific, notează Agerpres, care citează AFP.
Trei bombardiere strategice americane B-1B Lancer care aparţin 7th Bomb Wing au zburat deasupra Indo-Pacificului alături de avioane F-16 ale Japoniei, ca parte a unui exercițiu comun care a durat 31 de ore.
Dan Barna, ministrul propus al Afacerilor Externe, a fost protagonistul unei declarații controversate în timpul audierilor din cadrul Comisiilor reunite pentru politică externă. O declarație care, am convingerea că a fost făcută involuntar și urmărea o cu totul altă conotație, dar care trădează stângăcie și riscă să alimenteze un narativ fals folosit cu precădere de propaganda rusă anti-Occidentală.
În emisiunea Gestrategica de azi DefenseRomania vă propune o discuție ascensiunea economică și militară a Chinei. Discuția e împărțită în două emisiuni în care va fi abordat subiectul economic în dosarul China, iar mai apoi cel militar.
Portavionul american USS Ronald Reagan (CVN 76) și gruparea sa de lovire s-au întors în Marea Chinei de Sud după incursiunea efectuată în sprijinul retragerii forțelor SUA și ale coaliției din Afganistan.
Statele Unite, care caută să îşi consolideze în toate direcţiile alianţele în faţa Chinei, au anunţat miercuri cu Australia şi Regatul Unit un vast parteneriat de securitate în zona indo-pacifică, incluzând livrarea de submarine cu propulsie nucleară la Canberra, notează AFP.
Un articol foarte interesant pentru a înțelege dinamica strategică a relațiilor militare dintre SUA și China a fost publicat, la capitolul exclusiv, în cunoscuta publicație ”Politico”.
Președintele Biden și-a intensifica eforturile de a contrabalansa China prin coordonarea cu țările care au aceleași idei. La finalul săptămânii trecute avut loc o întâlnire virtuală la nivel de leader ai țărilor membre ale Quad, tânăra alianță pe care SUA au construit-o pentru a contra balansa expansiunea Chinei în Asia de Sud Est și în mările din jur. La această întâlnire au participat alături de Joe Biden, liderii din Australia, India și Japonia. Cele patru națiuni au cooperat de la tsunami-ul din Oceanul Indian din 2004 într-un grup informal cunoscut sub numele de „Quad”, prescurtarea Dialogului de Securitate Cvadrilateral.
Generalul (r.) Alexandru Grumaz, în cadrul emisiunii „Punctul militar”, fost consul general al României la Shanghai și președinte al Centrului de Analiză și Strategii de Securitate, va discuta la DefenseRomania despre relațiile tensionate dintre China și Statele Unite ale Americii în Indo-Pacific.
The Quad, o coaliție strategică a celor patru democrații funcționale din regiunea Indo-Pacifică, se solidifică rapid. Spunem democrații funcționale, pentru că multe dintre așa-zisele democrații sud-asiatice nu au aceleași caracteristici sau trăsături ca democrațiile secularizate și perfect standardizate ale vestului European.
Australia şi NATO au semnat miercuri un nou "acord de parteneriat întărit" vizând extinderea cooperării în regiunea Pacificului, transmite dpa.
"Nu este loc pentru dominaţie şi agresiune în Indo-Pacific", a declarat vicepreşedintele american Mike Pence într-o aparentă referire la influenţa în creştere a Chinei în această regiune şi revendicările acestei ţări asupra zonelor disputate din Marea Chinei de Sud, informează joi dpa.
De aproape un an de zile Franța si-a mărit considerabil prezența militară în zona Indo-Pacific, în special în apele Pacificului de Sud.