Sâmbătă tragică în India, unde forțele armate indiene au pierdut două avioane, un Su-30 și un Mirage 2000.
Sâmbătă tragică în India, unde forțele armate indiene au pierdut două avioane, un Su-30 și un Mirage 2000.
Potrivit surselor de monitorizare a aviației de pe conturi de Twitter și Telegram, pe 16.12.2022, două avioane de vânătoare Mirage 2000D aparținând Forțelor Aeriene ale Franței au îndeplinit misiuni de zbor deasupra acvatoriului Mării Negre.
Bulgaria se confruntă cu o situație de criză în ceea ce privește aviația militară, care urmare a faptului că resursa avioanelor MiG-29 e aproape epuizată, iar primele F-16 Fighting Falcon - în versiunea cea mai modernă Viper - achiziționate nu vor fi livrate decât în 2024, în cel mai fericit caz.
Vecinii noștri de la sud de Dunăre se găsesc într-o situație dificilă. Menținerea operabilității flotei de MiG-29 e din ce în ce mai dificilă, iar noile F-16 Fighting Falcon Viper sunt așteptate în cel mai fericit caz în 2025.
Primul lot de rachete aer-aer de tip MICA care au trecut printr-un program de recondiționare a fost livrat forțelor armate franceze de către gigantul european MBDA.
Pe fondul crizei uriașe generate de atacul masiv al Federației Ruse împotriva Ucrainei, Franța a decis să trimită 500 de militari în România, împreună cu tehnică militară.
Mirage 2000, Rafale, F-35, EuroFighters: Israelul găzduieşte în aceste zile ''cel mai important'' exerciţiu militar aerian alături de un invitat distins: comandantul forţelor aeriene din Emiratele Arabe Unite, ţară care şi-a normalizat recent relaţiile cu statul evreu, relatează AFP.
În perioada 02-05 februarie 2021, Forțele Aeriene Elene vor avea un prim contact “în aer” cu noul tip de aeronavă achiziționată, piloții greci pe F-16 și Mirage 2000 efectuând zboruri tactice comune cu colegii francezi de pe Rafale.
Anunțată în urmă cu doi ani, modernizarea avioanelor franceze de tip Mirage 2000-9 din Emiratele Arabe Unite, în sfârşit vă putea începe după atribuirea a trei contracte cu o valoare totală de aproape 500 de milioane de euro către Dassault Aviation, Thales și MBDA la Dubai Air Show.
India a închis cel puţin patru aeroporturi în partea de nord a ţării, a declarat un oficial guvernamental, după ce avioane de luptă pakistaneze au trecut miercuri o frontieră disputată în partea indiană a Kashmirului.
Un avion de vânătoare Mirage 2000 al Armatei indiene a aerului s-a prăbuşit vineri la scurt timp după decolarea sa din Bangalore (sud) pentru un zbor de încercare, cei doi membri ai echipajului pierzându-şi viaţa, potrivit unui anunţ al Ministerului Apărării din India, relatează AFP.
Cei doi membri ai echipajului avionului Mirage 200, care a dispărut de pe radare miercuri, înainte de prânz, la scurt timp după decolarea sa de la baza aeriană Nancy-Ochey (Departamentul Meurthe-et-Moselle), în estul Franţei, au fost găsiţi morţi, a anunţat Florence Parly, ministrul francez al Apărării, citat de publicaţia Le Figaro.
Echipele de intervenţie au continuat joi căutările celor doi membri ai echipajului unui avion de vânătoare francez Mirage 2000, care a dispărut de pe radare miercuri, înainte de prânz, la scurt timp după decolarea sa de la baza aeriană Nancy-Ochey (Departamentul Meurthe-et-Moselle), în estul Franţei, şi ale cărui fragmente au fost descoperite în zona montană Jura, potrivit jandarmeriei franceze, citată de agenţia de presă Belga.
Alertă în Franţa după ce un avion a dispărut de pe radare.