Președintele Klaus Iohannis a adresat primul discurs de politică externă din 2023.
Președintele Klaus Iohannis a adresat primul discurs de politică externă din 2023.
Cunoscutul portal de specialitate Global Firepower a efectuat și anul acesta celebrul clasament al celor mai puternice armate la nivel mondial.
Rusia a denunţat sâmbătă decizia luată în ajun de Republica Moldova de a suspenda licenţa de emisie a şase posturi de televiziune, măsură pe care Moscova a calificat-o drept ''cenzură politică'', relatează Agerpres, care citează Reuters.
Războiul din Ucraina risca să se extindă şi în Republica Moldova dacă autoritățile de la Chișinău nu făceau compromisuri pentru Tiraspol. Declarația aparține vicepremierului pentru Reintegrare, Oleg Serebrian.
În urmă cu puțin timp, în apropierea orașului Briceni din Republica Moldova, într-o livadă, a fost descoperită o rachetă.
Secretarul de stat american Antony Blinken va ajunge luni, la Bucureşti, pentru a participa la reuniunea miniştrilor de externe ai NATO, transmite Departamentul de Stat al SUA.
Politologul Cristian Pîrvulescu, decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA, a analizat actuala desfășurare a războiului de agresiune generat pe 24 februarie 2022 de către Federația Rusă în Ucraina.
Republica Moldova rezistă tot mai greu atacului hibrid masiv la care e supusă de Federația Rusă. Iar Serviciul Federal de Securitate (FSB) a schimbat strategia din ultimii ani, forțând destabilizarea Chișinăului printr-un personaj apropiat serviciilor ruse - Ilan Șor. În această cheie trebuie privite protestele „spontane” de la Chișinău.
Una din rachetele rusești, doborâte de sistemul antiaerian ucrainean, a căzut pe teritoriul R.Moldova. Despre acest lucru a anunțat Ministerul Afacerilor Interne.
Republica Moldova primeşte, de azi-noapte, curent electric din România. Contractul de furnizare a fost semnată de urgenţă, ieri, de Hidroelectrica şi compania moldovenească Energocom pentru 100 de megawaţi-oră.
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi admite că sistemele de apărare anti-aeriană a Republicii Moldova sunt învechite și nu ar putea fi utilizate din cauza capacităților reduse.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a aprobat luni o nouă doctrină de politică externă edificată în jurul conceptului "Lumea rusă", noţiune pe care ideologii conservatori au folosit-o pentru a justifica intervenţia în afara ţării în sprijinul vorbitorilor de limbă rusă, notează Agerpres, care citeaz ăReuters.
Transformarea Republicii Moldova într-o a doua Ucraină prin concursul "patronilor" ei occidentali se va solda cu o catastrofă pentru ea, iar încercările Chişinăului de a impune schimbarea formatului operaţiunii de menţinere a păcii în Transnistria nu pot să conducă decât la destabilizare, a declarat joi Vladimir Djabarov, prim-vicepreşedintele Comisiei pentru Relaţii Internaţionale din Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), citat de agenţia de presă rusă TASS, citată de agenția Agerpres.
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat luni la Kiev că ţara sa este ''fragilă şi vulnerabilă'' şi are nevoie de ajutor pentru a rămâne ''parte a lumii libere'', în timp ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut un răspuns coordonat al ţărilor lor în faţa ameninţărilor Rusiei, relatează Agerpres, care citează Reuters şi CNN.
Adjunctul șefului Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, a declarat, pe 25.06.2022, că este posibilă aderarea la UE a Republicii Moldova nu în mod direct, ci prin crearea “României Mari”.
Președintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanților din SUA, Gregory Meeks, a declarat că țara este pregătită să trimită în Moldova arme și echipamente militare dacă Chișinăul va face o astfel de solicitare.
Informaţiile existente nu indică un risc de extindere a războiului din Ucraina pe teritoriul Republicii Moldova, a transmis miercuri Ministerul Apărării de la Chişinău, ca reacţie la o declaraţie a şefei serviciilor de informaţii ale SUA, Avril Haines, potrivit căreia preşedintele rus Vladimir Putin nu intenţionează să îşi limiteze dorinţa de ocupare numai la regiunea Donbas din Ucraina, ci vrea să extindă conflictul şi în regiunea separatistă Transnistria din R. Moldova.
Rusia caută să deschidă un nou front împotriva Ucrainei, dinspre Republica Moldova, iar mai multe "indicii" arată că într-un viitor apropiat este posibil un atac asupra acestei foste republici sovietice, afirmă surse militare ucrainene citate de cotidianul britanic The Times, preluat lde EFE și agenția națională de presă Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a calificat miercuri drept ''destul de provocatoare'' declaraţia consilierului prezidenţial ucrainean Oleksii Arestovici, care a spus Ucraina este în stare să rezolve problema transnistreană "cât ai pocni din degete", relatează Agerpres, care citează RIA Novosti și Unimedia.info.
Două explozii au avut loc marţi dimineaţă în localitatea Maiak, raionul Grigoriopol, din regiunea separatistă Transnistria din Republica Moldova, unde două turnuri de comunicaţie de la centrul de radio şi televiziune au fost aruncate în aer, informează Agerpres, care citează presa de peste Prut, Radio Chişinău, Deschide.md, dar şi agenția internațională Reuters.