Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play

razboi rece

ONU avertizează că omenirea e la o „eroare de judecată” de „distrugere nucleară”. De la Războiului Rece pericolul nu a mai fost la fel de mare
Adie vânt de Război Rece: Rusia și NATO desfășoară, simultan, manevre de amploare în Marea Baltică
China: Lumea 'nu are nimic de câştigat' dintr-un nou Război Rece
Noul Război Rece a început și va dura decenii
Confruntarea ideologică dintre SUA și China a atins apogeul în 2021. Tobele unui nou Război Rece se aud tot mai puternic
Gorbaciov: Americanilor li s-a urcat la cap aroganța și s-au proclamat câștigătorii Războiului Rece deși împreună am salvat lumea
Misiunea istorică a unui submarin al SUA în apele URSS. Cum i-au interceptat americanii pe sovietici timp de 10 ani
Stoltenberg: Relația dintre NATO și Rusia e în cel mai jos punct de la sfârșitul Războiului Rece încoace
Biden spune că SUA nu vor un Război Rece împotriva Chinei
Rusia, îngrijorată de „formarea unei noi ordini mondiale” care atrage lumea într-un alt Război Rece
Hegemonia Chinei. Kissinger: Pentru prima oară în istoria sa, SUA au în față un adversar comparabil. Rușii nu le-au făcut față americanilor
Ascensiunea Chinei. NATO nu vrea un Război Rece, dar admite provocările: Securitatea și un model diferit față de Occident
China avertizează că un „nou Război Rece” va împinge omenirea către „divizare și chiar confruntare”
Războiul Rece pare să se fi întors: China a înlocuit Uniunea Sovietică în raport cu Statele Unite
China acuză Statele Unite că promovează ’’o mentalitate a Războiului Rece’’
Rusia ar putea instala sisteme de rachete în Venezuela
Coreea de Nord reacționează la o posibilă desfășurare de rachete intermediare SUA în Sud
Guterres: Doar o Europă unită va evita un nou Război Rece
Stoltenberg: NATO nu dorește o nouă cursă a înarmării și un nou Război Rece
Stoltenberg: NATO trebuie să se pregătească pentru o lume cu mai multe rachete rusești
12> »
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro