Prim-ministrul Benjamin Netanyahu insistă că ocuparea zonei tampon ONU este temporară, până când securitatea graniței cu Israel este garantată.
Zeci de mii de afgani au lucrat pentru forţele internaţionale în ultimii 20 de ani ca interpreţi, agenţi de securitate sau cu ajutoare în diverse alte funcţii.
Armata germană s-a bazat pe sprijinul acestora, iar în prezent, pe măsură ce talibanii continuă să câştige teren, mulţi se tem pentru viaţa lor şi pentru siguranţa rudelor.
Guvernul german şi-a "pierdut complet busola morală", a declarat pentru ediţia de luni a ziarului Sueddeutsche Zeitung Marcus Grotian, şeful reţelei de sponsorizare Patenschaftsnetzwerk Afghanische Ortskraefte.
Plecările pe care angajaţii locali trebuie să le organizeze singuri trenează, a adăugat Grotian.
"Ce idee nebunească aceea ca familiile să plece, să gestionează singuri procesul şi să îşi rezervă propriile zboruri? Când mă uit pe hartă, văd talibanii care înconjoară oraşele", a declarat pentru ziar Wolfgang Hemmlich, preşedintele comisiei de apărare din parlament. Procedurile sunt prea birocratice, a opinat acesta.
"Guvernul german a eşuat în a ajuta toate forţele locale din Afganistan în mod cuprinzător, sigur şi rapid", a declarat Agnieszka Brugger, vicepreşedinta grupului parlamentar al Partidului Verzilor.
În urmă cu câteva săptămâni, cancelarul Angela Merkel a susţinut perspectiva sporirii sprijinului, inclusiv prin posibilitatea organizării de zboruri charter.
Până în prezent, 471 de angajaţi locali şi familiile acestora au finalizat documentele de călătorie, în total 2.851 de persoane, a informat Sueddeutsche Zeitung, citând cifre furnizate de ministerul german de interne.
Până joi, 1.796 de persoane, dintre care 296 angajaţi locali, au ajuns în Germania.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Prim-ministrul Benjamin Netanyahu insistă că ocuparea zonei tampon ONU este temporară, până când securitatea graniței cu Israel este garantată.
Forțele luptătoare din Siria aflate sub conducere kurdă, aliate cu Statele Unite, au doborât luni, 9 decembrie, o dronă MQ-9 Reaper aparținând Air Force, după ce au identificat-o în mod eronat ca fiind o amenințare. Potrivit informațiilor de pe platformele de socializare, drona americană ar fi fost confundată cu un aparat Bayraktar turcesc vizat.
Probabil, în viitorul apropiat, forțele Phenianului vor primi ordin să participe la operațiuni de asalt în direcția Kursk.
Publicația Financial Times a informat, pe 13.12.2024, că Rusia își retrage o parte din forțele sale dislocate în Siria. Jurnaliștii britanici au ajuns la această concluzie în urma analizării unor imagini din satelit ale bazelor și coloanelor de echipamente militare.
Președintele ales al SUA, Donald Trump, și echipa sa au purtat discuții cu Casa Albă și oficiali ucraineni, ca parte a unui efort comun de a găsi o modalitate de a pune capăt războiului declanșat de Rusia, relatează NBC News , citând surse bine informate.
În cadrul unui mesaj postat pe rețelele de socializare, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că, în timpul ultimului atac executat asupra unor ținte de pe teritoriul ucrainean, trupele ruse au întrebuințat 93 de rachete (inclusiv una de producție nord-coreeană), precum și aproximativ 200 de drone.
La o întâlnire cu membrii guvernului de joi, președintele rus Vladimir Putin a cerut adoptarea unor măsuri extraordinare de sprijinire a companiilor rusești de exploatare a cărbunelui.
Franța va continua să furnizeze Ucrainei rachete SCALP cu rază lungă de acțiune și consideră că instalațiile militare de pe teritoriul Rusiei sunt ținte legitime pentru ucraineni, a declarat ambasadorul Republicii Franceze în Ucraina, Gael Vessier.
În dimineața zilei de 13.12.2024, bombardiere strategice din cadrul Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse și nave de luptă aparținând Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) au executat un atac masiv cu rachete de croazieră împotriva unor ținte de pe teritoriul ucrainean.
Statele Unite au anunţat joi un nou ajutor militar pentru Ucraina, estimat la 500 de milioane de dolari, într-un moment în care administraţia Biden îşi înmulţeşte gesturile de sprijin pentru Kiev înainte ca republicanul Donald Trump să vină la putere în ianuarie, notează Agerpres și AFP.
Presa ucraineană a relatat, pe 12.12.2024, citând surse anonime și informații de pe rețelele de socializare și din mass-media rusă, că, în timpul unei operațiuni speciale desfășurate în apropiere de Moscova, Direcția principală de informații (GUR) din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării l-a eliminat pe Mihail Shațski, proiectant de rachete și drone rusești folosite în Ucraina.
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a criticat joi folosirea de către Ucraina a rachetelor americane ATACMS pentru atacuri în profunzimea teritoriului rus, declaraţie ce semnalează o posibilă schimbare a politicii SUA faţă de Kiev după ce el îşi va prelua mandatul, relatează Agerpres și Reuters.
Un fost ofiţer în serviciile de informații ucrainene consideră că "amputarea" unei bucăţi din teritoriul Ucrainei reprezintă una dintre soluţiile care ar garanta existenţa pe viitor a acestei ţări.
În dimineața de 11 decembrie, o serie de explozii au izbucnit în Taganrog, iar primele rapoarte notau despre avarii la un important complex industrial - Complexul științific și tehnic de aviație Taganrog, TANTK.
Ucraina insistă că invitația la NATO trebuie făcută pentru întreg teritoriul Ucrainei.
Rusia a declarat miercuri că Ucraina a lovit un aerodrom militar situat în apropiere de Marea Azov cu șase rachete balistice ATACMS de fabricație americană, o acțiune care ar putea determina Moscova să lanseze asupra Ucrainei o altă rachetă hipersonică experimentală cu rază intermediară de acțiune. Ministerul rus al Apărării a declarat că două dintre rachetele lansate de Ucraina au fost doborâte de un sistem de apărare antirachetă Pantsir, iar restul au fost distruse de sistemul de război electronic.
Forțele ruse au avansat în șapte așezări din Donețk, dar și din regiunea rusă Kursk, raportează analiștii DeepState.
Ucraina privește cu „atenție și îngrijorare” tranziția de schimbare a puterii în state, unde se discută tot mai mult despre o soluție pentru stoparea războiului rus de agresiune, dar Kievul ia în calcul și posibilitatea ca noua administrație Trump să sisteze ajutorul militar.
Ucraina a trimis aproximativ 20 de operatori de drone cu experiență și 150 de drone FPV în ultimele săptămâni pentru a sprijini rebelii sirieni de la Hayat Tahrir al-Sham (HTS) în ofensiva lor.
În noaptea de 10 spre 11 decembrie, facilitatea petrolieră din Briansk a Rosneft a fost lovită de dronele ucrainene.
Deși în Ucraina uneori sistemele Patriot au interceptat rachete hipersonice Kinjal, lansate de Rusia de pe avioane MiG-31, provocările sunt mult mai mari în ceea ce privește noua rachetă balistică despre care rușii susțin că are capacități hipersonice Oreșnik, utilizată în premieră în noiembrie pentru a lovi Ucraina.
Informații pe acest subiect, precum și despre sprijinul internațional acordat Ucrainei, au fost anunțate de preşedintele Volodimir Zelenski, în seara de 9 decembrie.
Varianta franceză este o misiune de menținere a păcii care ar garanta că Kremlinul nu va rupe un eventual acord încetare a focului și linia de demarcație stabilită printr-o viitoare înțelegere.
Șeful „guvernului de salvare” creat de opoziția armată din provincia siriană Idlib și-a anunțat numirea în funcția de șef al guvernului interimar al Siriei pentru perioada de tranziție. "Prin decizia comandamentului general, am fost autorizați să formăm un guvern interimar. Acest lucru va fi provizoriu, până la 1 martie 2025", a declarat Al-Bashir la postul de televiziune Al-Hadas. Potrivit acestuia, decizia a fost luată marți, 10 decembrie, la o întâlnire a reprezentanților conducerii armate a opoziției.
Israelienii au ocupat noaptea trecută zona tampon de la frontiera cu Siria și bombardează armata și bazele aeriene siriene. Potrivit autorităților israeliene, este vorba despre măsuri defensive.
Kremlinul a declarat marţi că războiul din Ucraina va continua până când obiectivele stabilite de preşedintele Vladimir Putin vor fi atinse prin acţiune militară sau prin negocieri, informează Agerpres și Reuters.
Forțele Aeriene Israeliene au lansat duminică o serie de atacuri în toată Siria, vizând instalații militare și strategice cheie. Loviturile au avut ca scop neutralizarea armelor siriene despre care Israelul se temea că ar putea cădea în mâinile unor grupări ostile pe fondul tulburărilor civile din Siria după prăbușirea regimului lui Bashar al-Assad.
Danemarca va aloca până la finalul lui 2024 fonduri suplimentare pentru achiziționarea de arme destinate Forțele Armate ale Ucrainei. Livrarea sistemelor deja contractate va fi, de asemenea, accelerată.
Statele Unite ale Americii sunt "hotărâte" să nu lase gruparea Stat Islamic (IS) să se reconstituie sau să creeze sanctuare în Siria, a declarat luni secretarul de stat american Antony Blinken, care a îndemnat de asemenea să se "evite o fragmentare" a ţării după căderea regimului lui Bashar al-Assad, informează Agerpres și AFP.
Într-un mesaj postat pe canalul său de Telegram, resursa ucraineană UA War Infographics a informat că avansul trupelor ruse în estul Ucrainei s-a accelerat semnificativ în luna noiembrie, când Rusia a cucerit de aproape cinci ori mai mult teritoriu ucrainean decât în tot anul trecut. Motivele principale pentru care armata rusă a reușit să ocupe o suprafață de 702 kilometri pătrați de teritoriu ucrainean luna trecută constau în lipsa de resurse de partea ucraineană și aplicarea de noi tactici de către trupele rusești.
Turcia și Qatar se îndreaptă pe mai mult de un front în Siria pentru a obține câștiguri politice și economice ca preț pentru sprijinul acordat facțiunilor armate care au răsturnat regimul președintelui Bashar al-Assad. Acestea încearcă să blocheze calea oricărei alte părți care ar putea concura cu ele în contractele de reconstrucție și infrastructură pentru facilități de servicii, în special în reabilitarea și exploatarea aeroporturilor siriene și accelerarea delimitării granițelor marine după ani de stagnare în acest dosar din cauza războiului civil și a disputei existente cu Assad.
Potrivit acestuia, China, Rusia, Coreea de Nord și Iran conlucrează pentru a amenința ordinea internațională.
Gazprom a sistat livrările de gaze către Republica Moldova, iar regiunea transnistreană este cea mai afectată de măsura concernului energetic rus.
Șeful serviciilor de informații militare ucrainene, Kyrylo Budanov, este convins că 2025 va fi mai bun pentru țara sa decât 2024. Pe de altă parte, Rusia va trebui să ia decizii foarte dificile, a spus Budanov.
Pentru simularea unui război cu Japonia și Coreea de Sud, armata rusă a întocmit o listă detaliată a țintelor din ambele țări pentru pregătirea soldaților săi.
Autoritățile locale din capitala Ucrainei au anunțat, pe 01.01.2025, că patru persoane au fost rănite la Kiev în urma unui atac al dronelor rusești efectuat în primele ore ale noului an.
Renumita fabrică de tractoare „Ursus” din Polonia, care după ani de creare a acestui brand s-a confruntat cu falimentul la începutul acestui an, nu se va închide, ci se va lansa într-un nou capitol: producerea de echipamente militare.
2024 a fost unul din cei mai buni ani în ceea ce privește înzestrarea Armatei României, moment care a culminat cu semnarea celui mai mare contract de înzestrare din istoria Armatei noastre, e vorba desigur de achiziția de avioane de luptă de tip F-35 Lightning II de generația a 5-a.
România este, începând din noaptea de marţi spre miercuri, de la ora 00,00, membru cu drepturi depline al Spaţiului Schengen, după 18 ani de la momentul integrării în Uniunea Europeană. Schengen este cea mai mare zonă de liberă circulaţie din lume iar acesta este un vis împlinit după mulți ani pentru România.
La finalul lui 2024, gigantul energetic rus Gazprom a anunţat că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova. Motivul invocat de Moscova: o datorie neplătită de autorităţile de la Chişinău; în urma efectuării unui audit internațional, datoria pretinsă de Moscova nu a fost confirmată.
Avionul chinez de antrenament L-15 Flacon (în denumirea chineză JL-10) a reușit să se impună în fața competitorilor europeni într-un stat din Africa de Nord. E vorba de Maroc.
Pentru prima dată, ucrainenii au reușit să lovească o țintă aeriană cu o rachetă lansată de pe o navă fără pilot, au anunțat marți de serviciile de informații militare ucrainene HUR.
Nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, a declarat preşedintele Xi Jinping marţi în discursul său de Anul Nou, adresând un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţe pro-independenţă în interiorul şi în exteriorul insulei de 23 de milioane de oameni, relatează Agerpres și Reuters.
Serviciul de presă al concernului Uralvagonzavod din Rusia a anunțat, pe 31.12.2024, închierea pe anul în curs a livrărilor de tancuri T-90M Proryv și T-72B3M către Ministerul Apărării. În mod tradițional, tancurile au fost decorate cu drapelul Rusiei și cu un pom de Anul Nou.
Disputele dintre Budapesta și Bruxelles au împiedicat capacitatea economiei Ungariei de a evita recesiunea și subminează candidatura din 2025 a premierului Viktor Orban pentru un nou mandat de premier, arată o analiză The Financial Times.
Publicația americană Breaking Defense, specializată de probleme de apărare și securitate, a făcut un experiment interesant și în același timp revelator privind abilitatea Chat GPT de a înțelege preocupările majore din prezent ale Departamentului american al Apărării (DoD).
Președintele Klaus Iohannis a transmis românilor un mesaj cu prilejul Anului Nou.
Ahmad al-Sharaa, liderul grupului Hayat Tahrir al-Sham (HTS) care a răsturnat regimul lui Bashar al-Assad în Siria, i-a promovat pe camarazii săi loiali în rândurile armate, acordându-le grade de general și colonel. În acest fel, Ahmad al-Sharaa își construiește sprijinul puterii pe baza forțelor HTS.
După pierderile record suferite de armata Rusiei în acest an, conducerea de la Moscova a venit cu un nou plan de a atrage populația în rândul forțelor sale armate.
În schimbul de felicitări de Anul Nou cu președintele rus Putin, Xi a lăudat încrederea reciprocă și coordonarea strategică.
În cadrul unui interviu acordat ziarului britanic The Financial Times, adjunctul ministrului de interne polonez, Maciej Duszczyk, a declarat că, în anul 2025, Polonia va construi un nou drum până la granița cu exclava Kaliningrad din Federația Rusă. Potrivit precizărilor sale, artera de transport va fi necesară pentru transferul rapid de trupe în cazul unui conflict.
Armata ucraineană mută Brigada 155 mecanizată, care este echipată cu tancuri germane Leopard 2 și obuziere franceze Caesar, în orașul strategic Pokrovsk.
Personalul militar rus și-a exprimat o nemulțumire tot mai mare față de furnizorii chinezi, acuzându-i că vând echipamente prost făcute și componente nefiabile, în pofida încheierii unor contracte mari de achiziții.
Prezența forțelor americane în Europa se realizează acum pe bază rotațională, ceea ce duce la costuri ridicate. Permanentizarea bazelor americane are duce la economii substanțiale pentru Pentagon.
Nava petrolier Eagle S, despre care se crede că face parte din flota umbră a Rusiei și care a fost reținută de Finlanda pe 26 decembrie, fiind suspectată că a sabotat un cablu subacvatic de comunicații din Marea Baltică.
Rusia este nemulțumită de propunerile de acord de pace cu Ucraina în forma în care acestea ar fi fost transmise din partea echipei președintelui american ales Donald Trump, după cum a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov pe 29 decembrie, potrivit agenției ruse de stat TASS.
În cadrul unui interviu acordat agenției de presă RIA Novosti, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat, pe 29.12.2024, că Rusia va trebui să renunțe la moratoriul privind desfășurarea rachetelor cu rază scurtă și medie de acțiune. Șeful diplomației ruse a acuzat Statele Unite că au început să desfășoare arme de acest tip în întreaga lume. Deocamdată, Washingtonul nu a comentat declarațiile sale.
Premierul slovac Robert Fico a scris o scrisoare deschisă celor mai înalți reprezentanți ai Uniunii Europene în legătură cu oprirea planificată a furnizării de gaze rusești pe teritoriul Ucrainei către Slovacia și Europa de Vest de la 1 ianuarie 2025. În document, el acuză Ucraina de acțiune unilaterală și a cerut conducerii Uniunii să acorde mai multă atenție acestei probleme.
În primul tur al alegerilor prezidențiale din Croația, actualul șef al statului, Zoran Milanović, candidatul social-democraților de opoziție, a obținut aproape jumătate dintre voturi.
Escadrila 37-a de rachete de apărare aeriană, parte a Brigăzii a 3-a de rachete de apărare aeriană din Varșovia, a atins gradul inițial de pregătire operațională (IOR) cu sistemul Wisla, cea mai recentă versiune a sistemului de apărare aeriană Patriot. Miercuri, ministrul apărării naționale, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a anunțat că a primit un raport care confirmă pregătirea inițială a sistemului Wisla și integrarea acestuia cu IBCS (Integrated Battle Command System).
Fostul președinte al SUA și câștigător al Premiului Nobel pentru Pace Jimmy Carter a murit la vârsta de 100 de ani, în oraşul său natal din statul Georgia din sud-estul SUA.
Există o probabilitate reală ca un atac neconvențional al Rusiei asupra NATO, cum ar fi sabotajul sau incendierea, să ducă la pierderi substanțiale, a precizat James Appathurai, adjunctul secretarului general al NATO pentru inovare într-un interviu acordat Sky News.