Ministrul apărării rus, Serghei Şoigu, a vizitat zona de operaţiuni din Ucraina pentru a inspecta un post de comandă şi a se întâlni cu înalţi oficiali militari, a anunţat vineri armata rusă într-un comunicat, transmite Agerpres, care citează AFP.
Serghei Șoigu, ministrul Apărării de la Moscova. Sursă foto: Ministerul rus al Apărării
Lui Şoigu i s-a prezentat un raport privind situaţia actuală de pe front şi "a mulţumit comandanţilor şi militarilor (...) pentru acţiunile ofensive de succes" în zona Lîman, în estul Ucrainei, a transmis armata rusă, fără a preciza când a avut loc această deplasare.
Pe imaginile televizate difuzate de Ministerul Apărării rus, Serghei Şoigu poate fi văzut, în uniformă militară, ascultând un raport prezentat de generalul Andrei Mordvicev, comandantul grupului militar Ţentr (Centru) în zona de operaţiuni rusă din Ucraina.
Ministrului rus i s-a prezentat şi un vehicul de luptă de infanterie suedez CV90, "unul dintre vehiculele blindate capturate în luptă" de forţele ruse de la armata ucraineană, potrivit Ministerului Apărării rus.
Ultima deplasare a lui Şoigu în prima linie datează de la sfârşitul lunii iunie, când a fost prezentat inspectând forţele ruse în Ucraina, într-o înregistrare video difuzată de armata rusă, la câteva zile după rebeliunea eşuată a grupului paramilitar Wagner.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News