Armata rusă susține că doar 2.000 de ”mercenari străini” mai luptă în Ucraina. Peste 700 de români s-ar fi alăturat forțelor ucrainene de la începutul războiului
Ministerul rus al apărării a publicat o serie de informații privind situația luptătorilor străini din Ucraina.
Militar ucrainean. Sursa Foto: Statul Major General al Forțelor Armate Ucrainene.
Oficialii ruși susțin că o parte importantă din luptătorii străini a fost distrusă de la începutul războiului până acum.
Astfel, „din 24 februarie 2022, 11.675 de mercenari străini din 84 de state au sosit oficial în Ucraina pentru a participa la ostilitățile din partea Forțelor Armate ale Ucrainei”, iar la acest moment, 2.029 de mercenari continuă să opereze în rândurile Forțelor Armate ale Ucrainei (AFU), a informat Ministerul rus al Apărării.
Potrivit ministerului rus al apărării, ”4.801 luptători străini au fugit de pe teritoriul Ucrainei după ce au văzut atitudinea regimului de la Kiev față de ei”.
Potrivit acelorași date, 4.845 de mercenari, în marea majoritate din SUA, Canada și Europa, au murit luptând partea Ucrainei.
„Cel mai mare număr de mercenari a ajuns în Ucraina în martie-aprilie 2022, dar după primele pierderi suferite, dinamica sosirii lor a scăzut brusc. Cele mai numeroase grupuri au sosit din Polonia (peste 2,6 mii de oameni), SUA și Canada ( 900 sau mai multe persoane), Georgia (peste 800 de persoane), Marea Britanie și România (peste 700 de persoane fiecare), Croația (peste 300 de persoane), precum și din Franța și partea controlată de Turcia a Siriei (peste 200 de persoane fiecare),” a adăugat ministerul.
Ministerul rus mai susține că ”mercenarii străini sunt folosiți de regimul de la Kiev ca carne de tun. Nimeni din comandamentul ucrainean nu le cruță viața. Prin urmare, au o singură alegere - să evadeze din Ucraina sau să moară", a spus ministerul, care mai susține și că evacuarea luptătorilor străini răniți se face doar după ce militarii ucraineni răniți au fost preluați de serviciile specializate.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News