Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Australia va instrui militari ucraineni şi va trimite Ucrainei mai multe vehicule blindate Bushmaster
Conflicte militare în defășurare
Data publicării:
Australia a anunţat joi că va trimite 70 de militari în Regatul Unit, pentru a contribui la instruirea forţelor ucrainene, transmite Reuters. Totodată, australienii vor livra Ucrainei încă 30 de vehicule blindate Bushmaster, pentru a contribui la apărarea acestei ţări invadate de Rusia.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declanşat atacul împotriva Ucrainei în februarie, susţinând că este vorba de o aşa-numită "operaţiune militară specială" pentru a îndepărta conducerea de la Kiev, pe care a acuzat-o de extremism de tip nazist. Ucraina şi Occidentul au respins afirmaţia ca nefondată şi au denunţat agresiunea neprovocată.

"În prezent ne aşteptăm ca acest conflict să se prelungească", a declarat televiziunii ABC ministrul australian al apărării, Richard Marles.

Pachetul de asistenţă militară anunţat de el valorează circa 655 de milioane de dolari australieni, sumă echivalentă cu 425 de milioane de dolari americani.

"Suntem conştienţi că Ucraina are nevoie acum de sprijin pe termen mai lung, dacă intenţionăm să îi asigurăm o poziţie din care să poată soluţiona acest conflict în termenii săi", a arătat Marles.

Militarii australieni urmează să ajungă în Regatul Unit în ianuarie anul viitor. Ei vor participa la un exerciţiu de instruire sub comandă britanică, însă nu vor merge în teatrul de operaţiuni din Ucraina, a precizat ministrul.

Australia este unul din cei mai mari contributori din afara NATO la asistenţa occidentală pentru Ucraina. Australienii au trimis până acum ajutoare şi echipament pentru apărare şi a interzis exportul către Rusia al aluminei şi minereurilor de aluminiu, inclusiv a bauxitei. De asemenea, guvernul de la Canberra a sancţionat sute de persoane şi entităţi ruse.

Ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a mulţumit Australiei pentru cel mai recent ajutor. El a afirmat într-un mesaj pe Twitter că vehiculele blindate australiene Bushmaster "au dat rezultate excelente pe câmpul de luptă", ceea ce a determinat Kievul să solicite mai multe. "Nu vom uita niciodată sprijinul Australiei", a adăugat şeful diplomaţiei ucrainene.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Trump îl avertizează pe Zelenski că Ucraina va avea „probleme uriașe” dacă nu semnează acordul de minerale. La Kiev multe voci denunță un „act colonial”
În timp ce președintele Trump încearcă să obțină o încetare a focului în Ucraina, rușii anunță capturarea unor noi localități
Su-57 sau mașini Lada? Armistițiul din Ucraina ar putea lovi economia de război a Rusiei
Hezbollah ameninţă cu represalii dacă Israelul nu părăseşte Libanul
Înțelepciunea rusească. ONU: Numărul soldaților ucraineni executați de ruși direct pe front a crescut masiv după august 2024
Rușii caută o poziție mai bună la negocieri. Cum? Kremlinul pregătește o nouă ofensivă majoră
”Am testat, nu a fost o coincidență”. Soldații ucraineni îl suspectează pe Musk că a transmis rușilor coordonatele terminalelor Starlink. Câte echipamente sunt în Ucraina
Noul Acord al mineralelor, este "complet diferit" de versiunea anterioară. Zelenski: Proiectul ar putea ameninţa aderarea Ucrainei la UE
”Șoimii lui Putin”. În câțiva ani, armata rusă ar putea să aibă mai mulți operatori de drone decât infanteriști
Putin sugerează plasarea Ucrainei sub administrație interimară. Casa Albă: Ucrainenii vor decide singuri
Condițiile impuse Ucrainei de SUA pentru semnarea acordului sunt draconice. Radu Hossu denunță un „jaf în stil american”
O metodă de sinucidere: Șeful Comitetului Militar NATO spune că dacă Rusia ar ataca Europa, ceea ce ar urma ar fi catastrofal pentru ruși
Macron propune trimiterea de forțe de reasigurare în Ucraina. ”Rusia nu este cea care decide”. Care sunt pozițiile statelor europene
Bolojan: România va participa la grupul de lucru privind monitorizarea armistițiului de 30 de zile în Ucraina. Marea Neagră, interes strategic pentru noi
Ucrainenii încă lovesc adânc în interiorul Federației: Rusia a pierdut 96 de rachete de croazieră Kh-101 la Baza Engels. Pagubele se ridică la sute de milioane de dolari
Rușii au aruncat în luptă sistemul „Super Pantsir”. În premieră versiunea Pantsir-SM-SV a fost văzută pe frontul din Ucraina
Zalujnîi dezvăluie că România a cerut tăcere privind dronele căzute lângă Dunăre. ”Rusia lansează lunar 3 mii de rachete și drone”
Rușii țin cu dinții de centrala nucleară de la Zaporojie: “Controlul asupra stației nu va fi predat nici Ucrainei și nici unei alte părți”
Sukhoi-urile rusești au o problemă în plus: Ucrainenii vor putea folosi avioane de avertizare timpurie Saab 340B, imediat ce F-16 vor primi câteva modificări
Ucrainenii vor să continue lupta cu orice preț, chiar și fără SUA. Cifrele unui sondaj în Ucraina sunt covârșitoare: O capitulare impusă de americani e respinsă de populație
Negocieri de pace. Statele Unite: Am ajuns la un acord cu Ucraina și Rusia privind navigația sigură în Marea Neagră
Discuțiile s-au încheiat, dar nu avem niciun rezultat. Rusia și SUA vor emite în curând un comunicat comun despre războiul din Ucraina
Rușii recunosc ordinul lui Putin: Tergiversarea negocierilor de pace cu Ucraina cât de mult posibil pentru ca Armata să ocupe și mai mult teritoriu
Din România, toți „ochii” pe Rusia. Avioanele de cercetare americane încă efectuează misiuni de monitorizare a Rusiei deasupra Mării Negre
Uzată la maxim după 3 ani de război, flota aeriană a Rusiei face și ”greșeli neforțate”: Un Su-25 s-a prăbușit în Rusia în timpul unui zbor de antrenament
Forţele ruse au fost prinse pe picior greşit (Video): Un sistem HIMARS ucrainean a distrus patru elicoptere rusești aflate în regiunea rusă Belgorod
Forțele Aeriene Ucrainene au lovit puternic o unitate de aprovizionare rusească aflată în regiunea Herson (Video)
Odesa a fost bombardată masiv în această noapte (Video/Foto). La nici 48 de ore de la conversația Trump - Putin, rușii au bombardat masiv Kropîvnîțkii și Odesa
Acordul cu Ucraina privind mineralele va fi semnat ”foarte curând”, anunţă preşedintele Trump
Kievul e gata să coopereze cu SUA pentru refacerea centralei nucleare ocupate de la Zaporoje

Ştiri Recomandate

Cum să demontezi democrația: Lecții pe care aspiranții la autocrați le pot învăța de la Orban al Ungariei
China testează o bombă non-nucleară cu hidrogen pe fondul creșterii tensiunilor în Indo-Pacific
Nici măcar ucrainenii nu știu ce au distrus (Video). Un monstru blindat pe șine, lovit inteligent sub „burtă” în Rusia, în cel mai vulnerabil punct
O solicitare a Ucrainei care aproape a şocat mediul politic european: Germania, rugată să transfere 30% din activele sale militare către armata ucraineană
S-au înecat la mal? Cine și de ce blochează pe ultima sută de metri achiziția Turciei de avioane Eurofighter, într-un moment dificil pentru aviația militară turcă
Dacă negocierile comerciale eșuează și Trump impune tarifele, UE amenință SUA cu restricții la unele exporturi europene către State
Bombardarea Yemenului pe Signal ia amploare. Hegseth, șeful Pentagonului, mai avea un grup de Signal cu familie și prieteni unde oferea informații clasificate
Armistițiul de Paște propus de Putin, doar un exercițiu de imagine: “Este un spectacol cu un singur spectator - Donald Trump”
Încă un Bradley, capturat în Ucraina. "Ucigașul de tancuri", prezentat de ruși ca un mare trofeu
Rușii încă visează la Transnistria, dar recunosc că “deocamdată, nu avem resurse pentru a captura Odesa și Mîkolaiv”
România va avea șapte sisteme PATRIOT. Ce știm despre programul de rachete și care sunt necunoscutele
Britanicii au ridicat două Eurofighter de două ori în doar 48 de ore pentru a intercepta avioane rusești care se apropiau de frontiera NATO
Lagăre de reeducare și uniforme militare rusești - drama copiilor ucraineni răpiți de Mama Rusie
Su-57 visează la performanțele F-35, dar rușii mizează pe cifre. Câte avioane ar putea arunca în luptă Rusia, dacă ar declanșa un război major
Nemții își fac încă o dronă kamikaze: Virtus, copia modernă a dronei rusești Lancet
Fantoma Escadrei ruse din Marea Mediterană: Rusia mai are în regiune doar două nave, după ce fregata Amiral Golovko a plecat în Oceanul Atlantic
Rușii sunt aproape de recuperarea completă a regiunii Kursk. Militarii ucraineni mai controlează o singură localitate de pe teritoriul rus
Trei F-16 ale Escadrilei 48 revin din Marea Britanie. F-urile au participat la exercițiul Ramstein Flag 2025, bazat pe lecțiile din Ucraina
Putin declară armistițiu de Paște
Mai multe firme chineze, acuzate că ajută Rusia să producă rachete Iskander, au fost trecute pe lista de sancțiuni a Kievului
Concesii cât o înfrângere. SUA ar putea recunoaște controlul rusesc asupra Crimeei, iar asta nu ar fi singurul pas în spate: Prezența în Siria ar putea fi înjumătățită
SpaceX deținut de Musk este favorit în construirea viitorului scut spațial antirachetă, ”Golden Dome”
Ce se mai știe despre bazele militare rusești din Siria. “Moscova continuă dialogul cu guvernul de tranziție”
SUA exersează noi tactici anti-dronă. Până când dronele MQ-9B și avioanele vor putea folosi arme laser, F-16 americane învață să lupte împotriva UAV-urilor
Israelul nu a renunțat la varianta unui atac limitat asupra instalațiilor nucleare iraniene, înainte ca Teheranul să-și refacă apărarea
”Nimeni nu mă joacă pe mine”. Trump confirmă că ar putea abandona negocierile privind Ucraina dacă nu se ajunge rapid la un rezultat. Ce se întâmplă cu ajutorul militar american
Rusia va trimite militari nord-coreeni în Ucraina. Justificarea, în nota propagandei ruse: Aceștia luptă pe teritoriul definit de constituția Rusiei
Joia Neagră pentru a doua Armată a lumii: Trupele de elită ruse, decimate la Pokrovsk. Cifrele „dezastrului irevocabil”, fără niciun centimetru avans
Cum folosește Rusia aviația militară pe post de „artilerie aeriană” și de ce marele perdant e Marina, zdrobită de o țară fără nave de luptă
Rușii au încercat spargerea frontului de sud. Nouă tactică folosită în regiunea Zaporojie, implică atacuri conduse cu o întregă unitate de luptă
Franța are trei submarine nucleare în Oceanul Planetar și capacitatea de a lovi oricând Rusia. Marea întrebare e dacă blufează după ce deschide umbrela nucleară
Avioanele US Navy au atacat un port petrolier important din Yemen
pixel