Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Biden intenţionează să menţină forţele militare americane la Kabul şi după data de 31 august
Conflicte militare în defășurare
Data publicării:
Preşedintele SUA Joe Biden a declarat că este gata să menţină forţele americane la Kabul şi după 31 august, dacă toţi cetăţenii americani care se află încă în ţară nu sunt evacuaţi până atunci, potrivit unui extras dintr-un interviu difuzat miercuri de canalul ABC, relatează AFP.

"Vom stabili în acel moment cine este încă acolo", a spus preşedintele SUA. "Dacă mai sunt încă cetăţeni americani, vom rămâne să-i scoatem", a adăugat el, fără a preciza intenţiile americane cu privire la afganii care nu vor reuşi să ajungă la aeroportul din Kabul până la această dată.

Foarte criticat de la preluarea controlului de către talibani în Afganistan, Joe Biden a afirmat că va fi imposibil să retragă trupele americane fără o formă de ''haos'' în ţară.

Preşedintele american a recunoscut, de asemenea, că întâmpină ''mai multe dificultăţi'' în evacuarea afganilor decât a americanilor, în contextul în care Washingtonul îi acuză pe talibani că nu şi-au respectat promisiunea de a permite accesul liber către aeroportul Kabul tuturor celor care ar dori să fugă din ţară.

Ideea ''că într-un anumit mod a existat o cale de ieşire fără să apară haosul, nu văd cum este posibil acest lucru'', a insistat el.

În cadrul interviului, jurnalistul de la canalul american de televiziune George Stephanopoulos a menţionat imaginile cu sute de pasageri înghesuiţi într-un avion american C-17 şi pe cele ale ''afganilor care cad'' dintr-un avion, referindu-se la imagini difuzate luni şi în care apar cadavre. Joe Biden a declarat: ''Aceasta a fost cu patru, cinci zile în urmă!''.

''La ce v-aţi gândit când aţi văzut aceste imagini?'', a întrebat jurnalistul.

''Ceea ce am crezut este că  'trebuie să preluăm controlul. Trebuie să ne mişcăm mai rapid. Trebuie să avansăm într-un mod care ne permite să preluăm controlul asupra acestui aeroport'. Şi am făcut-o'', a răspuns Joe Biden, potrivit Agerpres.

În acelaşi interviu, el respinge cuvântul ''eşec'' pentru a califica operaţiunile de retragere a trupelor americane. ''Nu cred că este vorba de un eşec ...'', a apreciat preşedintele american.

''Cu alte cuvinte, când aveţi guvernul afgan, un lider al acestui guvern, care urcă în avion şi decolează şi pleacă în altă ţară, când vedeţi prăbuşirea semnificativă a trupelor afgane pe care le-am antrenat, 300.000 dintre militari care îşi abandonează echipamentul şi pleacă, aceasta a fost, ştiţi ... Aceasta s-a întâmplat. Pur şi simplu asta s-a întâmplat'', a subliniat preşedintele american.

Deci, acest factor ''haos'' era luat deja în considerare în decizia dumneavoastră de a retrage trupele, a întreabat jurnalistul.''Da'', a răspuns Joe Biden.

Operaţiunea de evacuare a mii de civili americani şi afgani, care au luat cu asalt aeroportul din Kabul în încercarea de a fugi din ţară după revenirea la putere a talibanilor, depinde în totalitate de bunăvoinţa insurgenţilor, notează AFP.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Lovitura americană din Iran dă fiori Moscovei: Putin știe că sistemele sale S-300/S-400 ar fi îngenuncheate dacă Ucraina ar primi echipamentele potrivite
"Ar putea fi pregătit atunci”. Zelenski a oferit o evaluare a momentului în care Putin ar putea ataca un membru NATO
Israelul și Iranul au continuat atacurile chiar și după armistițiu. Trump dă vina pe ambele părți pentru încălcarea acordului
Reza Pahlavi, fiul fostului șah spune că sfârșitul regimului ayatolahilor în Iran e „aproape” și compară evenimentele cu căderea Zidului Berlinului
Trump anunță că „Războiul de 12 Zile” dintre Israel și Iran s-a încheiat. Armistițiu total și pace în 24 de ore
Tactica inteligentă a Serbiei prin care vinde muniție Ucrainei a fost dezvăluită chiar de ruși. Serviciile ruse au acuzat aliatul sârb de „joc dublu”
Iranul a anunțat SUA înainte să lanseze rachete către baza americană din Qatar
Iranul a atacat cea mai mare bază americană din Orientul Mijlociu. Baza Al-Udeid din Qatar, atacată cu rachete balistice cu rază scurtă și medie de acțiune
Fiul ultimului șah al Iranului se autopropune ca lider interimar al Iranului / Khamenei are o listă secretă de succesori
Tot ce trebuie să știi despre Operația Midnight Hammer: Cum au atacat bombardierele americane B-2 fără să fie detectate de Iran
Aviația militară israeliană tocmai ce a lovit și ea situl nuclear iranian Fordow. Au fost distruse și avioane F-14 Tomcat și F-5 iraniene: IDF domină spațiul aerian iranian
Ministrul iranian de Externe merge la Moscova și se întâlnește cu Putin. Reacții la atacul american de azi-noapte
Parteneriatul Teheran-Moscova, fără limite? Rusia reacționează la dezmembrarea celui mai important aliat al său: Există țări pregătite să transfere arme nucleare Iranului
Ucrainenii încă mai au un picior în regiunea Kursk. Care e situația pe linia frontului din Ucraina
Se sinucide regimul ayatollahilor? Iranul spune că va răspunde atacului SUA: „Voi ați început, noi vă vom termina”
După ce a fost lovit de SUA, Iranul a lansat 30 ce rachete balistice către Israel
SUA au folosit prima dată în istorie 14 bombe GBU-57 MOP care ”forează” în stâncă, în cea mai amplă desfășurare de bombardierele B-2 din istorie
Unele companii occidentale încă mai livrează Rusiei echipamente folosite la producerea de armamente
Rusia își crește producția de kamikaze, dar valurile de Shahed ar putea deveni istorie. Soluția: Un zid de drone
„Un succes uriaș”. Israelul l-a lichidat pe șeful operațiunilor speciale iraniene, coordonatorul atacului de la 7 octombrie / Portavionul Nimitz va ajunge în regiune înainte de termen
Iranul, făcut șah-mat. Teheranul mai poate folosi în siguranță doar rachete cu rază lungă Sejil-1, capabile să lovească Israelul în 7 minute
Unde ar putea fi uraniul puternic îmbogățit al Iranului? AIEA: ”Teheranul nu ne-a informat în detaliu despre nimic”
Zeci de mii de nord-coreeni, trimiși în fabricile de drone din Rusia, în perspectiva transferului de tehnologie
Trump a aprobat deja planurile de atac ale bombardierelor B-2 asupra Iranului. Nu a luat încă decizia finală de a „apăsa butonul”
Rușii au ales o direcție prioritară pe frontul din Donbas. Blindatele rusești au ieșit destul de șifonate din ultimele atacuri (VIDEO)
SUA se pregătesc de un posibil impact: Toate avioanele și navele vulnerabile la atacurile Iranului au fost relocate
Sursă de la Casa Albă: „Trump a autorizat atacul, așteaptă informații suplimentare de la Teheran”
Putin devine mai flexibil și se declară pregătit să-l întâlnească pe Zelenski, însă doar în etapa finală a discuțiilor
Bombardarea Iranului de către SUA divizează MAGA. Cum sunt împărțite opiniile în mișcarea trumpistă cu privire la un atac militar american

Ştiri Recomandate

O ameninţare de securitate pe care nu avem voie să o ignorăm| Cum au ajuns România şi Ucraina ţinte ale unui război hibrid planificat la Budapesta
Viitorul ,,avionului de luptă european'' FCAS este pus sub semnul întrebării: De ce nu reuşesc Franţa şi Germania să ajungă la un numitor comun?
Ce înseamnă să fii jucător-cheie în ecuația de securitate a flancului estic al NATO: Polonia a inaugurat oficial ,,Academia de sisteme HIMARS''
Sistem de apărare antiaeriană de tip MANPAD Mistral 3. Photo source: MBDA
EXCLUSIV
Cum au ajuns sistemele Mistral 3 subiect de război politic. Ambasadorul Warnery: Nu e o „afacere” între Franța și România. Prețul e unic pentru toate statele implicate
Mesajul de descurajare al NATO pentru Rusia: Avioane de luptă de au transformat Finlanda în vârful de lance al fancului nordic
Între ciocan și nicovală: Companiile germane din industria de apărare spun că vor fi afectate dacă se introduce recrutarea obligatorie
Cel mai mare port din Europa, reconfigurat și pentru logistică militară. Și România are un plan de extindere a portului Constanța
Un război mult mai complicat. Petr Pavel: E imposibil ca Ucraina să câștige acest război doar pe câmpul de luptă. Dar și Rusia și-a atins limita
Nicolas Warnery, ambasadorul Franței în România. Colaj DefenseRomania via Statul Major al Forțelor Armate Franceze
EXCLUSIV
Cum a ajuns achiziția României de sisteme Mistral temă a războiului hibrid. Dezinformare, relația cu Franța și securitatea Europei | Interviu Nicolas Warnery, ambasadorul Franței în România
Avioanele Gripen chiar sunt pe val: JAS 39 Gripen a „învins” din nou F-16, într-o piață dominată istoric de influența SUA. Istoria se schimbă
Suedia cumpără muniție de artilerie în valoare de jumătate de miliard de euro de la companii din Germania și Norvegia
UE pregătește cele mai dure sancțiuni împotriva Rusiei din ultimii trei ani
SUA s-au răzgândit. Pentagonul va trimite mai multe arme defensive Ucrainei
Rebelii yemeniți reiau atacurile în Marea Roșie. O navă a fost scufundată de un atac combinat, cu rachete, drone navale și UAV-uri
Rușii își cresc prezența în Armenia? Presat de pierderile din Ucraina, Ministerul rus al Apărării ”umflă” numerele de la Baza 102 de la Gyumri
Benjamin Netanyahu l-a nominalizat oficial pe Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace
Avioanele F-35 ale NATO vor proteja ajutorul militar destinat Ucrainei: „În acest fel, ținem literalmente la distanță amenințarea rusă”
Goana Poloniei după obuze de 155mm: Varșovia pompează peste o jumătate de miliard de euro pentru a deveni o ,,fortăreață a producţiei de muniții''
Marea Britanie oprește producția avionului Eurofighter Typhoon din cauza lipsei comenzilor, punând la îndoială angajamentul sau faţă de apărarea europeană
Încă o moarte suspectă în Rusia: Ministrul transporturilor s-a sinucis la scurt timp după ce a fost demis din funcție. Anterior, acesta a fost guvernator al regiunii Kursk
Noua eră a artileriei americane (Foto/Video): Pentagonul mizează pe racheta de precizie PrSM pentru a reconfigura sistemele HIMARS
Războiul ,,hibrid al avioanelor'', purtat pe frontul comerţului cu armament: Franța acuză China de sabotarea reputației avionului Rafale
Obuziere K9 și următorul pas: Tancuri K2 Panther? „România are nu doar avantajul similitudinilor geografice zdrobitoare, a producției locale ci și a timpului de livrare”
"Operațiunea specială" de 3 zile obligă Moscova să ascundă realitatea: Oficiul rus de statistică a încetat să mai publice numărul deceselor
Rusia va putea lansa în curând 1.000 de rachete și drone, dar cea mai importantă îmbunătățire urmează să vină din toamnă
Israelul a atacat ținte Houthi, inclusiv nava capturată Galaxy Leader, folosită de gruparea yemenită pentru supraveghere maritimă
Primele evaluări oficiale după ce bombardierele B-2 Spirit americane au lovit Iranul: Cu cât timp a fost dat înapoi programul nuclear iranian
Ursula von der Leyen și Donald Trump au avut un „schimb bun de opinii” pe subiectul controversat al taxelor vamale
Apărare raționalizată: Când se preconizează că Ucraina va rămâne fără rachete Patriot și HIMARS, cu consecințe catastrofale
Moțiune de cenzură pentru demiterea Ursulei von der Leyen cu șanse infime de a trece. Moțiunea, inițiată de un eurodeputat român
Rușii avansează la nord-est de Pokrovsk. Planul pare să fie ocolirea fortărețelor ucrainene
pixel