Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Biden nemulțumit de declarația generalului Mark Milley privind inițierea de negocieri între Ucraina și Rusia
Conflicte militare în defășurare
Data actualizării:
Data publicării:
Generalul Mark Milley consideră că ucrainenii ar trebui să „exploateze momentul” pentru a pune capăt războiului prin diplomație.
Seful Statului Major Întrunit al Forțelor Armate americane, generalul Mark Milley.
Seful Statului Major Întrunit al Forțelor Armate americane, generalul Mark Milley.

Recent, șeful Statului Major Întrunit al Forțelor Armate americane, generalul Mark Milley, a declarat că Ucraina ar trebui să profite de victoriile de pe front și să revină la negocieri cu Rusia. Totuși, această poziție a celui mai înalt oficial militar american nu este susținută de administrația președintelui american Joe Biden.

Potrivit unui articol din 11 noiembrie al CNN, Casa Albă este îngrijorată de faptul că acest subiect câștigă din ce în ce mai multă publicitate în mass-media. Administrația Biden consideră că o astfel de tendință i-ar putea oferi lui Putin un semnal fals despre presupusa slăbiciune a Washingtonului și scindarea în cadrul autorităților americane.

Generalul Mark Milley a declarat miercuri, în cadrul Clubului Economic de la New York că, în opinia sa, Ucraina nu va putea câștiga o „victorie completă asupra Rusiei, în sens militar”, iar Kievul ar trebui să „profite de moment” pentru a pune capăt războiului prin diplomație.

"Când există o oportunitate de a negocia, când este posibil să se ajungă la pace, profită de ea. Profită de moment", a declarat Milley.

Milley a lăudat armata ucraineană și în niciun caz nu a solicitat Ucrainei să facă concesii Kremlinului, dar generalul s-a arătat îngrijorat cu privire la sprijinirea armatei și economiei Ucrainei, în contextul unui război lung.

Cu toate acestea, poziția lui Milley cu privire la eventuale negocieri ale Ucrainei cu Rusia nu este împărtășită de consilierul pentru securitate națională al lui Joe Biden, Jake Sullivan, și de secretarul de stat american, Anthony Blinken.

Oficialii americani consideră că nu este timpul pentru a da un impuls serios discuțiilor privind (negocierile) Ucrainei, potrivit a doi funcționari ai administrației Biden, familiarizați cu subiectul.

De asmenea, președintele Biden a declarat, tot miercuri, la o conferință de presă că eventualele negocieri depind doar de ucraineni. „Asta depinde de ucraineni. Nimic despre Ucraina fără Ucraina”, a declarat Biden, când a fost întrebat despre potențialul discuțiilor.

De asemenea, un alt oficial a explicat că Departamentul de Stat se află pe partea opusă a stâlpului față de Milley, ajungându-se la o situație unică în care militarii optează mai fervent pentru diplomație decât diplomații americani.

Comentariile nu i-au surprins pe oficialii din administrație – având în vedere susținerea lui Milley pentru această poziție pe plan intern – dar au creat și o anumită îngrijorare cu privire la faptul că administrația pare divizată în ochii Kremlinului.

În acest context de îngrijorare cu privire la continuitatea sprijinului american pentru Ucraina, președintele Joe Biden a declarat, joi seara, că el crede că războiul se va termina doar dacă Rusia se va retrage din Ucraina.

„Nu cred că conflictul dintre Rusia și Ucraina se va termina (…) până când Putin nu va pleca din Ucraina”, a declarat Biden, sugerând că efortul american va continua până când războiul se va încheia cu victoria Ucrainei, cealaltă variantă însemnând un război și mai lung, cu costuri mult mai mari.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

U.S. Army dă asigurări că niciun picior de soldat american nu va fi dislocat în Fâșia Gaza
Ucrainenii ne confirmă temerile: Eficiența Patriot s-a prăbușit la 6% după ce rușii au tras „lozul norocos” pentru rachetele hipersonice Kinjal lansate de pe MiG-31K
Britanicii au „scanat” Rusia. Avioane RC-135 și P-8 Poseidon, sprijinite de americani, au survolat granițele Rusiei. Tranzitând apoi România și Marea Neagră
Rusia distruge tot ce înseamnă patrimoniu cultural ucrainean. Consiliul Executiv al UNESCO decide continuarea monitorizării situației din Crimeea
„Acordul Trump” pentru încetarea focului în Gaza: 200 de soldați americani vor fi dislocați în Israel pentru implementarea acordului
Rușii au lăsat Kievul în beznă în urma celui mai mare atac asupra infrastructurii energetice a Ucrainei (VIDEO)
Se anunță o iarnă de coșmar pentru Ucraina care, deși a creat o rețea secretă de stocare în baterii, pierde aproape 60% din producția de gaze în bombardamentele rusești
Statele arabe salută „acordul Trump” pentru încetarea focului în Gaza
Rachete Flamingo în „cămară”. Ucraina stochează pentru la iarnă varianta autohtonă a „Tomahawk-ului pe steroizi” care e folosit rar, deși producția accelerează
Cooperarea Moscova-Phenian se intensifică. Coreea de Nord își testează armele în Ucraina și furnizează aproape 50% din muniția Armatei Ruse
IDF începe pregătirile pentru prima fază a retragerii din Gaza, după „acordul Trump” la care au ajuns Israelul și Hamas
Acord istoric pentru Gaza! Trump anunță Faza I a planului de pace, ostaticii, "foarte curând, acasă"
Rusia a declanșat „faza zero” a pregătirilor de un posibil război cu NATO. Ținta principală: Ofensiva psihologică asupra Europei
Rușii spun că nu se tem de Tomahawk și că știu totul despre rachetele americane pe care le vor distruge dacă vor ajunge în Ucraina
"Puffy Neptune". Ucraina prezintă varianta 3 a rachetei de croazieră care a distrus nava Moskva
Contraoferta Hamas: Gruparea teroristă e gata să predea armele, dar respinge predarea puterii unui comitet internațional propus de SUA. Hamas acceptă doar monitorizare
”40% din armele de pe front sunt ucrainene”. Kievul, obligat să devină un colos în producția de armament: Producția de obuziere Bohdana s-a dublat în ultimul an
Cu ce reușesc ucrainenii să lovească rafinăriile Rusiei. Flamingo e ”bijuteria coroanei”, dar greul îl duce o dronă de 55 de mii de dolari
Armata Federației Ruse, sursă foto: Ministerul Apărării de la Moscova
EXCLUSIV
De ce mai vrea Rusia câteva luni de război?
Putin: Dacă Trump livrează Tomahawk Ucrainei, va distruge relațiile cu Rusia
Regimul de la Havana, acuzat că trimite mii de luptători pentru a ajuta invazia rusă din Ucraina
Plonjare în unghi de 90 de grade. Ucrainenii atrag atenția: Pentru a trece de Patriot, Rusia a modificat rachetele hipersonice Kinjal și cele Iskander-M
Siria numește primul parlament din era post-Assad
Rusia folosește în Marea Baltică tactici la limita războiului, acuză danezii / Kievul îi învață pe europeni cum să doboare dronele. ”Piloții de drone Sting au primit zeci de întrebări”
Rușii au atacat în valuri. Ținte din vestul Ucrainei, lovite cu rachete Kalibr, Kinjal, Kh-101 și drone kamikaze
O altă navă rusească de război a fost lovită de Forțele pentru Operații Speciale ale Ucrainei. “Grad” naviga de la Marea Baltică către Marea Caspică
Rusia a executat, zilele trecute, un atac de amploare asupra infrastructurii energetice din estul Ucrainei
Rușii au lovit cu drone un tren aflat în gară. A doua dronă a atacat în timp pasagerii erau evacuați; zeci de persoane au fost rănite
Rușii recunosc succesul Cehiei, cu inițiativa privind munițiile, dar speră într-un scenariu Robert Fico. ”Rolul Pragăi se va diminua după victoria opoziției”
O rafinărie de lângă Sankt Petersburg, ținta unui atac cu drone / Rușii au efectuat cel mai mare atac asupra companiei ucrainene Naftogaz

Ştiri Recomandate

Arde marea rafinărie Lukoil din regiunea rusă Novgorod. Peste 50 de drone ucrainene au lovit puternic uzina rusă
Zidul Alianței în fața Rusiei: România nu doar că susține Santinela Estică, ci va fi parte a ei
La doar o zi după contractul din România, Rheinmetall își extinde rețeaua de fabrici de muniție într-un alt stat din Flancul Estic
De ce pariul doar pe drone nu e câștigător. O mare putere europeană a demonstrat pe ploaie torențială și în noroi că artileria și tancurile fac ce nu pot face UAV-urile
Republica Moldova și Ucraina, în UE până în 2029? Condiția: Trebuie să accelereze reformele, spune Comisia Europeană
Luna Cobra II în România. Ajung în valuri 256 de blindate 4x4 pentru Armată, concomitent cu începerea producției la Mediaș
Bucureștiul, capitala Industriei de Apărare, timp de 2 zile: NATO aduce sute de companii din domeniul apărării
Belgia anunță că va doborî drone deasupra bazelor sale
Lovitură în inima Flotei ruse a Mării Negre: O navă antisubmarin a ars în Sevastopol (VIDEO). Rușii își ascund navele, dar tot nu sunt în siguranță
Tactica riscantă a Rusiei la Pokrovsk eșuează? Militarii ucraineni ai Direcției de Informații Militare (GUR) ranforsează capul de pod și blochează infiltrarea
Teroarea aeriană crește: În octombrie, rușii au lansat un număr record de bombe aeriene asupra Ucrainei
Germania dorește să fie mai puțin dependentă de Statele Unite pentru apărarea antiaeriană: Noile avioane de ,,spionaj'' Pegasus vor monitoriza mişcările armatei ruse
„Ochii din cer” nu mint (FOTO/VIDEO): Masacrul din El Fasher, o epurare etnică documentată din satelit. De ce tace Occidentul?
Noapte de foc la granița României | Două valuri de atacuri rusești au ridicat de la sol avioane F-16 și Eurofighter. Piloții aveau undă verde să tragă
F-35 pentru Polonia: Șapte avioane produse, piloții se antrenează în Statele Unite. Când ajunge escadrila „Husarz” pe Flancul Estic?
Lovitură strategică în Crimeea (FOTO/VIDEO): Ucraina a distrus „creierul” unui sistem S-400. Operațiunea fracturează apărarea aeriană a Rusiei
Războiul viitorului, decis acum. Statele Unite forțează crearea „scutului” laser anti-dronă
Cât de mult avansează de fapt Rusia în Ucraina. După o încetinire în septembrie, progresul rus în Ucraina a revenit în octombrie la media înregistrată în 2025
Noul portavion chinez Fujian e un salt tehnologic demn de o superputere, dar China mai are de învățat: Fujian e la 60% din capacitatea USS Nimitz, un portavion bătrân de 50 de ani
SUA ezită cu Tomahawk, Marea Britanie nu. Un nou lot de rachete Storm Shadow a fost livrat Ucrainei pentru a pregăti iarna în teritoriile Rusiei
Informațiile DefenseRomania din aprilie, confirmate oficial: Încă 18 avioane F-16, pentru un euro. România a semnat azi contractul pentru încă o escadrilă
De ce aviația militară a SUA vrea să-și mărească flota cu încă 300 de avioane. Nu doar F-35, ci și misteriosul F-47 sunt parte a strategiei de contracarare a Chinei
În sfârșit pulberi, după decenii de dependență de Serbia: Rheinmetall Victoria începe în România construcția celei mai moderne fabrici. 200 de tone de pulberi, dar și capacități de artilerie
Războiul ca un joc pe calculator: Sistemul "viral" prin care Ucraina își recompensează operatorii de drone pentru distrugerea infanteriei ruse
Indonezia va comanda suplimentar încă patru avioane militare de transport A400M
Fotografie ilustrativă: Donald Trump / flickr, Official White House Photo by Tia Dufour
EXCLUSIV
„Să se lupte între ei”. Abandonul strategic al Statelor Unite. Analiza deciziei care oferă Rusiei undă verde și lasă Ucraina pe cont propriu
Rusia anunță că forțele sale de ocupație avansează în interiorul orașului ucrainean Pokrovsk
Răspuns la amenințarea Rusiei: Cehia crește ținta de recrutare și vizează o armată de 37.500 de soldați
Anul 2008-Invadarea Georgie de către trupele armatei ruse
EXCLUSIV
Epilog pentru alții: Rusia sfidează decizia CEDO privind despăgubirile cuvenite Georgiei, în timp ce guvernul țării afectate se complace în vasalitatea față de Moscova
De ce are NATO nevoie de o nouă strategie nucleară. Alianța se concentrează pe arme și pe loialitatea SUA, dar ignoră problema fundamentală: lipsa unui plan credibil în fața Rusiei
Noua armă enigmatică a Chinei: O navă de luptă semi-submersibilă și fără echipaj ce ar putea schimba paradigma războiului naval
Imagine foto cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Forțele Navale Române
EXCLUSIV
Iluzia miliardelor: Lecții pentru România din acordul istoric Pakistan-SUA privind zăcămintele rare 
pixel