Cancelarul Merz consideră că Putin folosește o strategie de întârziere pentru a evita o întrevedere cu Zelenski
Cancelarul german Friedrich Merz a acuzat marţi Moscova de o "strategie de întârziere" în ceea ce priveşte obţinerea unui acord de pace cu Ucraina, relatează Agerpres și DPA.
La o întâlnire cu prim-ministrul canadian Mark Carney la Berlin, el a declarat că preşedintele rus Vladimir Putin întârzie intenţionat o întâlnire cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru a încheia războiul.
"Putin consideră că o astfel de întâlnire trebuie legată de precondiţii care, din perspectiva Ucrainei, dar şi din perspectiva noastră şi din punctul meu de vedere personal, sunt complet inacceptabile", a spus Merz.
După întâlnirea cu Putin din Alaska şi apoi după întrevederea de la Washington cu Zelenski şi partenerii europeni la începutul acestei luni, preşedintele american Donald Trump a lăsat impresia că este aproape de a media o soluţie de pace, a declarat Merz.
O întâlnire între Putin şi Zelenski urma să aibă loc în următoarele două săptămâni, dar termenul expiră în câteva zile fără semne că o soluţie este aproape.
Merz a spus că mingea este acum în terenul Moscovei. "Dacă partea rusă nu face acest pas, atunci va fi nevoie de şi mai multă presiune", a precizat el, adăugând că Uniunea Europeană lucrează deja la noi sancţiuni.
"Dacă o întâlnire precum cea convenită între Trump şi Putin nu are loc, atunci mingea este din nou în terenul nostru", a mai declarat Merz.
O întâlnire trilaterală între Merz, Trump şi Zelenski ar fi "următorul pas logic", a spus cancelarul german.
Carney l-a acuzat de asemenea pe Putin că îi este frică de o întâlnire cu Zelenski. Potrivit acestuia, Canada doreşte să ajute la asigurarea păcii şi securităţii în Ucraina, ceea ce este posibil doar prin fermitate şi sancţiuni împotriva Rusiei.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News