Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cât poate rezista Ucraina fără sprijin american? În toată această furtună e și o veste bună: 40% din armamentul folosit e produs local
Conflicte militare în defășurare
Data actualizării:
Data publicării:
Ucraina se află într-un moment dificil în contextul în care SUA, principalul furnizor de armament a anunțat suspendarea livrărilor. Decizia e luată în contextul tensiunilor dintre președintele Donald Trump și președintele Volodimir Zelenski care au avut loc în Biroul Oval. Totuși, Ucraina produce o mare parte din armament local și nu se află la primul astfel de episod extrem de greu.
Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine

Anul trecut ucrainenii s-au mai confruntat cu o situație foarte grea după ce republicanii au blocat timp de 6 luni în Congresul american ajutorul acordat Ucrainei. Armata Ucrianei s-a adaptat și a încercat să țină liniile, avansul rus nefiind atât de mare.

Însă pe termen mediu și lung suspendarea ajutorului american militar ar putea avea consecințe catastrofale. În conferința de presă de săptămâna trecută președintele Volodimir Zelenski a admis că fără ajutorul american e foarte greu de rezistat în contextul în care a amintit că SUA pot bloca inclusiv state europene să transfere echipamente ce sunt produse de americani prin blocarea licențelor.

În acest moment ajutorul e suspendat. Mai mult, președintele Trump a întors din drum chiar și livrările în curs ce se aflau în drum spre Polonia, hub militar de unde armamentul e transferat Ucrainei.

 

O veste bună în toată această furtună: Ucraina produce 40% din armamentul folosit de Armată. Doar anul trecut ucrainenii au produs 1.6 milioane de drone

 

2. Photo sour... (ucraina_31368200.jpg)Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine

Săptămâna trecută, înaintea deciziilor de la Casa Albă, DefenseRomania a participat la un briefing organizat de Excelența Sa Ihor Prokopchuk, ambasadorul Ucrainei la București. Una din problemele ridicat de publicația noastră a fost tocmai posibilitatea ca Ucraina să reziste fără sprijin american. 

Șeful misiunii diplomatice ucrainene în România a subliniat că Ucraina și-a crescut considerabil capacitatea de producție a armamentului, ajungând ca 40% din echipamentul folosit de Forțele de Apărare să fie fabricat pe plan intern.

Într-un an, Ucraina a produs peste 1,6 milioane de drone, devenind astfel unul dintre cei mai mari producători de drone din lume. „Continuăm să investim și să extindem sectorul apărării”, a subliniat ambasadorul.

Oficialul ucrainean a făcut un apel către partenerii internaționali pentru a investi în industria de apărare a Ucrainei. Deși există capacitatea de extindere a producției, una dintre principalele provocări rămâne lipsa finanțării.

„Ucraina și-a întărit considerabil producția de armament în acești ani de război. Azi 40% din armamentul folosit de Forțele de Apărare ale Ucrainei e produs în Ucraina. În ultimul an Ucraina a produs peste 1.6 milioane de drone și a devenit astfel unul din cei mai mari producători de drone de pe glob. Continuăm să investim și să extindem sectorul apărării.

De asemenea invităm și partenerii noștri pentru a investi în acest sector pentru că există o capacitate mare de a extinde producția. Ceea ce lipsește sunt investițiile, finanțarea producției. 

SUA au fost furnizorul-cheie al livrării asistenței militare pentru Ucraina. Pentru noi e important să ne asigurăm că SUA vor continua să fie alături de Ucraina”, a punctat Ambasadorul Ucrainei la București.

3. Photo sour... (ucraina-armata_16593200.jpg)Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine

Amintim că ieri Ambasada Ucrainei în România și-a exprimat recunoștința faţă de reacția românilor la evenimentele internaționale care au readus în prim-plan lupta poporului ucrainean. Ucraina, mai mult decât oricine, își dorește o pace echitabilă și durabilă, susținută de garanții de securitate de încredere, transmite Ambasada Ucrainei la București.

În acest weekend președintele interimar, Ilie Bolojan, a afirmat că garanțiile de securitate care ar urma să fie acordate Ucrainei vor fi, de fapt, pentru ,,tot Flancul estic, de la Baltică până la Marea Neagră'', punctând însă că acestea nu vor putea fi asigurate fără un sprijinul Statelor Unite.

Bolojan a precizat, duminică, la finalul summitului informal al liderilor de la Londra, că întâlnirea a fost una de coordonare în vederea organizării Consiliului European din 6 martie și a unei întâlniri, pe 7 martie, cu liderii țărilor care nu fac parte din Uniunea Europeană dar care ,,doresc o abordare a soluției războiului din Ucraina care să dea o pace sigură''.

CITEȘTE ȘI: Efectul Trump și oprirea ajutorului SUA? Românii au strâns o sumă record pentru Ucraina: „Scut” românesc împotriva dronelor kamikaze rusești


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Suedia va opri asistența pentru dezvoltare acordată unor țări și va dona Ucrainei banii. În schimb, Danemarca reduce din contribuție
Gen. Petraeus: Cum să-l faci șah-mat pe Putin? Umblați la sancțiuni și la activele rusești înghețate
Ce au discutat liderii europeni cu Zelenski, în spatele ușilor închise? Merz, către Zelenski: Negociatorii SUA se joacă cu tine și cu noi
Putin spune că Rusia va ocupa întregul Donbas ucrainean, fie „prin forța armelor” fie prin retragerea Armatei ucrainene
Ucraina nu știe ce au discutat rușii cu americanii, dar a fost invitată în SUA pentru o nouă rundă de discuții privind programul de pace
Belgia nu dă înapoi: Finanțarea Ucrainei cu activele rusești înghețate rămâne blocadă în ciuda presiunii Comisiei pe guvernul belgian
Donald Trump anunță că SUA nu mai contribuie la asistența Ucrainei, în timp ce Witkoff e primit călduros la Kremlin
Ucraina anunță că încă rezistă la Pokrovsk, Vovceansk și Kupyansk, deși propaganda rusă anunța încă din august ocuparea Pokrovskului
Dacă Europa vrea război, Rusia este pregătită, amenință Putin
Rusia se laudă cu un avans-record în Ucraina, dar realitatea e că a ocupat abia jumătate din regiunea Donețk, în 4 ani de război
Rusia vânează avioane F-16 schimbând periculos tactica: În premieră, rachete aer-aer R-60 au fost integrate pe drone (Foto)
Războiul din Ucraina înghite aproape 40% din banii Rusiei. "E un buget militar", recunoaște Medvedev
Rusia susține că e deschisă negocierilor de pace, dar adevăratele intenții reies din vorbele lui Putin: Suntem gata să luptăm până la ultimul ucrainean
Ucraina a atacat în această noapte o rafinările din regiunea rusă Saratov și aerodromul Saki din Crimeea ocupată
Soluții pentru a încetini mașina de război rusească. Sancțiunile nu s-au atins încă de zona substanțelor chimice folosite inclusiv la producția anvelopelor
Ucraina nu cedează la Pokrovsk deși rușii au schimbat tactica. Comandant ucrainean de pe front: În ritmul actual mai rezistăm un an. Și îi vom pune pe mulți la pământ în tot acest timp
Proiectul Octopus, dronă vs. dronă, o lecție și pentru România? Marea Britanie va produce lunar 2.000 de UAV-uri pentru ca ucrainenii să intercepteze dronele Shahed rusești
UE, pe două voci în relația cu Israelul: De ce statele care critică Israelul sunt mai agresive și vocale? Ambasadoarea Israelului în Ungaria: UE nu sprijină Hamas. Dar sprijină Fatah
Ucraina a mutat, mingea e în terenul Rusiei: Acord pe planul de pace al SUA. Zelenski se va deplasa la Casa Albă
Rusia a respins planul de pace al Europei. În paralel, versiunea SUA a fost redusă de la 28 la 19 puncte și ar putea fi mai favorabilă Ucrainei decât precedenta
Șase drone ruse au survolat spațiul aerian al R. Moldova. Una a aterizat pe o casă
Un stat european ar putea da acces Ucrainei la sateliții săi, dacă SUA închid „ochii de pe orbită” pentru ucraineni
Lovitură masivă cu rachete și drone asupra Kievului: În capitala Ucrainei a fost oprită alimentarea cu energie electrică
Războiul din Ucraina capătă valențe noi: Militarii ucraineni cresc frecvențele de operare a dronelor, iar mijloacele rusești de război electronic sunt adaptate pentru combaterea acestora
Marco Rubio contrazice doi senatori bipartizani și spune că planul de pace pentru Ucraina a fost elaborat de SUA, nu primit din Rusia
Premieră militară istorică: O dronă ucraineană FPV a doborât în Rusia un elicopter Mi-8, lovind de sus în elice (Video). Vânătorul a devenit pradă
Mesaj din Duma rusă: Planul de pace propus de SUA trebuie respins. Războiul poate fi rezolvat doar prin victorie clară pe front și capitularea Ucrainei
Falia dintre SUA și Europa privind „impunerea păcii” în Ucraina
În plin scandal de corupție în Ucraina, Zelenski a anunțat că a ordonat un audit în sectorul apărării
Polonia, surprinsă că e menționată de două ori în planul de pace pentru Ucraina, deși nu a fost consultată. Inclusiv în garanțiile inspirate din Articolul 5

Ştiri Recomandate

Discuții de pace în Florida. Trump și Zelenski: Suntem de acord în privința a aproape 95% dintre punctele planului de pace în 20 de puncte
EAU își închid ușa la F-35 după demonstrația în premieră a Chinei în regiune. Avioane J-10 au zburat alături de Mirage de producție franceză. „Restricții” la F-16
Rușii au primit o nouă lovitură dureroasă: Brigada 14 a GRU, decimată de un atac cu drone ucrainene
Londra și Berlinul pariază pe super-mobilitate: Obuziere RCH 155 care trag din mers; tunul de 155 mm e montat pe vehicule blindate BOXER
Rusia amenința voalat, încă din 2008, că va rupe Ucraina. Ce au discutat Bush și Putin, imediat după summitul NATO de la București?
Belgradul nu va privi cu ochi buni inițiativa: Trei state din Balcani vor co-produce vehiculul blindat SHOTA
Risc de coliziune între Turcia și Israel: Sistemele turcești, dislocate pentru a „bloca” avioanele F-16 și F-35 israeliene care zburdă pe cerul Siriei
Tot ce știm despre noua „clasă Trump” de nave, inclusiv caracteristici: Un moft sau o nevoie a SUA? Viitorul e deja sumbru pentru USS Defiant, prima navă din clasă
Cu F-35, însă "doar o treime dintre soldați pot fi complet echipați”. O țară neutră recunoaște că nu poate să se apere de Rusia. Și nu, nu e vorba despre Republica Moldova, ci de Elveția
Israelul este prima țară care recunoaște Somaliland. Se prefigurează un conflict diplomatic cu Somalia
Bruiaj, mitraliere, rachete. Polonia construiește cu bani din SAFE fortificații antidrone de 2 miliarde de euro. "Primele capabilități ale sistemului în aproximativ șase luni"
Rușii anunță că au capturat Mîrnohrad și Huliaipole. Statul Major al Ucrainei: «Succesele» semnificative ale armatei ruse nu sunt confirmate de fapte
Cad capetele comandanților ucraineni din cauza pierderii orașului Siversk. Au dat rapoarte false privind situația de pe front
Zelenski a mers în Canada. Ultima oprire înainte de întâlnirea de duminică cu Trump
Înarmat cu Oreshnik sau Su-30, Belarusul are echipamente lângă graniță care ghidează dronele Shahed către vestul Ucrainei
Ce au discutat Bush și Putin în septembrie 2005 la Casa Albă? A încercat Putin să deturneze îngrijorările americane despre intențiile Iranului de a fabrica o armă nucleară?
Rusia răspunde submarinelor americane Columbia cu o nouă clasă nucleară de generația a 5-a. Pe moment pe hârtie, dar rușii vor să învețe din greșelile claselor Borei și Yasen
De ce nu au mai ajuns anul acesta în România toate cele 32 de F-16 cumpărate. Câte avioane au fost livrate și ce se întâmplă cu restul
Pentagonul a ales concurența ChatGPT. Platforma GenAI e un "Frankenstein" între Gemini de la Google și Grok-ul lui Elon Musk
Realitatea paralelă a Rusiei: Ce opinie au rușii despre noua „bijuterie” a Franței? Viitorul portavion PANG, arma prin care Europa pregătește agresiunea împotriva Rusiei
Senatori americani din ambele partide condamnă atacurile Rusiei asupra Ucrainei de Crăciun
China, înfuriată: Vânzarea de arme americane către Taiwan apropie amenințarea războiului. Între timp, Beijingul se pregătește temeinic pentru o viitoare invazie
Explozii la Kiev. Drone și rachete rusești au lăsat fără încălzire o treime din capitală
Trump va avea o întâlnire decisivă cu Zelenski și avertizează că nimic nu e bătut în cuie „până nu îmi dau eu acordul”
Japonia își propune cheltuieli militare record. Amenințarea chineză, contracarată cu un "Scut" de drone, dar și cu rachete antinavă
Spania își întărește apărarea pe flancul sudic, pe fondul modernizării accelerate a armatei marocane
"Multe pot fi decise până în Noul An”. Trump îl va primi pe Zelenski la reședința sa din Mar-a-Lago
Ce a discutat Bush cu Putin în 2001 la castelul Brno? Putin era nemulțumit încă de pe atunci de extinderea NATO
Un partener important al industriei militare românești își turează motoarele. Israelul intenționează să investească până la 110 miliarde de dolari în industria de armament
Rușii au lovit cu drone și rachete Kalibr portul Odesa și au avariat o navă aflată sub pavilion slovac
România a ridicat de la sol două F-16, după noi atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre
Bârlogul dronelor maritime rusești din Crimeea, lovit de ucraineni. Atacul a fost executat cu o rachetă autohtonă
pixel