Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Aflat mereu în umbra HIMARS, obuzierul M777 a schimbat raportul de forțe pe frontul din Ucraina. Rușii se laudă cu fiecare sistem doborât
Conflicte militare în defășurare
Data actualizării:
Data publicării:
Statele Unite, Australia și Canada au donat deja Ucrainei peste 120 de astfel de obuziere și peste 226.000 de piese de muniție.

Rușii au anunțat, pe 27 decembrie, prin vocea purtătorului de cuvânt al Ministerului Apărării, Igor Konaşenkov, că au reușit să elimine, în apropierea localității Netailove (reg. Donețk), o poziție de tragere a ucrainenilor și un sistem de artilerie M777. De asemenea, Konaşenkov susține că Forțele Armate au dezactivat un alt sistem M777, în apropierea localității Preobrajenka, în regiunea Zaporojie. 

Declarațiile trimfătoare ale oficialului rus arată cât de importante sunt sistemele de artilerie M777 pe frontul din Ucraina.

Sisteme inteligente și precise precum HIMARS și M777, care sunt vizate de dronele de recunoaștere ale Rusiei, au arătat că calitatea înseamnă mult mai mult decât cantitate într-o ofensivă rapidă.

Deși lansatorul de rachete HIMARS, care a schimbat echilibrul forțelor pe câmpul de luptă în multe privințe, este cel mai frecvent menționat în mass-media dintre armele occidentale din Ucraina, una dintre cele mai semnificative arme primite de Kiev în această vară rămâne obuzierul M777.

Arată ca un tun clasic de artilerie, dar ascunde o serie de detalii care au permis Ucrainei să fie extrem de eficientă pe câmpul de luptă.

Obuzier M777 / Foto: Serviciul de presă al Pentagonului

Primul său avantaj constă în calibrul tunului - 155 de milimetri - pe care Ucraina nu îl avea înainte în număr semnificativ. Acesta este un fapt semnificativ din punct de vedere logistic, deoarece Ucraina a consumat cea mai mare parte a muniției sale de 152 de milimetri pentru obuziere produse în Uniunea Sovietică și nu a mai putut procura muniție nouă, care este produsă doar de Rusia și Serbia. 

Calibrul de 155 mm este dimensiunea standard a muniției NATO, care este mult mai ușor de obținut în cantități mari.

Un alt avantaj al obuzierului M777 este unul logistic - fiind un echipament extrem de ușor care, datorită utilizării aliajelor moderne în procesul de fabricație, este chiar cu 40% mai ușor decât predecesorii săi și poate fi transportat cu ajutorul unui elicopter.

Statele Unite au donat deja Ucrainei 142 de astfel de obuziere și peste un milion (!) de proiectile de artilerie de 155 mm. Australia și Canada au trimis și ele Ucrainei obuziere M777. 

Foto: Proiectile de artilerie

În plus, pachetele de ajutor militar american către Ucraina au adus 4.200 de proiectile „inteligente” – obuze M982 Excalibur - care au o rază de acțiune de până la 40 de kilometri, sunt ghidate prin GPS și își pot corecta traiectoria în zbor. Obuzele ghidate prin GPS lovesc ținta cu o acuratețe de patru metri, fiind o variantă mai ieftină decât rachetele ghidate.

De asemenea obuzierele M777 au utilizat și cele 9.000 de proiectile antiblindaj de 155 mm de sisteme RAAM (Remote Anti-Armor Mine), furnizate tot de americani.

Descarcă-ți aplicația DefenseRomania. O poți instala de aici:  Android (Magazin Play)    iOS (App Store)

Aceste arme, precum rachetele HIMARS, permit Ucrainei să lovească poziții cheie logistice ori de comandă.

La fel ca HIMARS, obuzierul M777 poate fi desfășurat rapid, folosit pentru atac, pliat și mutat înainte ca inamicul să poată întoarce focul, un factor cheie pentru armata ucraineană, care rămâne încă cu mult în urma Rusiei în piese totale de artilerie.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Arde marea rafinărie Lukoil din regiunea rusă Novgorod. Peste 50 de drone ucrainene au lovit puternic uzina rusă
Teroarea aeriană crește: În octombrie, rușii au lansat un număr record de bombe aeriene asupra Ucrainei
Cât de mult avansează de fapt Rusia în Ucraina. După o încetinire în septembrie, progresul rus în Ucraina a revenit în octombrie la media înregistrată în 2025
SUA ezită cu Tomahawk, Marea Britanie nu. Un nou lot de rachete Storm Shadow a fost livrat Ucrainei pentru a pregăti iarna în teritoriile Rusiei
Rusia anunță că forțele sale de ocupație avansează în interiorul orașului ucrainean Pokrovsk
87 de rachete Iskander și 14 hipersonice Kinjal, lansate de ruși în 30 de zile. Calculele arată o intensitate de cinci ori mai mare după acumularea stocurilor
Bilanțul după o noapte grea pentru ruși: Dronele ucrainene au lovit portul Tuapse, substații electrice, depozite și baze ale armatei. Inclusiv un petrolier
Tactica Stalingrad, dar cu rușii pe partea atacatorilor. Ucraina spune că nu e încă încercuită: „Pokrovsk? Îl ținem! Mirnograd? Îl ținem. Nu există blocate sau încercuiri”
Cât au cucerit rușii în ultima lună în Ucraina și cât la sută din teritoriu ocupă. Paradoxal cele mai mari probleme nu sunt la Pokrovsk
Desant la Pokrovsk al forțelor speciale ucrainene, dintr-un elicopter Black Hawk. Rușii spun că toți operatorii FOS ucrainean au fost uciși
Asediul de la Pokrovsk și Kupiansk: Rusia a schimbat tactica și folosește „infiltrări” cu grupuri mici de asalt de infanterie. Ucraina caută soluții
Cadou otrăvit: Rușii se oferă să oprească luptele de lângă Pokrovsk
Rușii au lovit infrastructura civilă din Sumî. Cu o zi înainte, atacurile rusești au avariat liniile electrice a două centrale nucleare
Rușii, nouă lovitură cu rachete asupra Ucrainei. Apărarea antiaeriană poloneză în alertă
„Cercul din jurul Moscovei se strânge”. Ucraina spune că poate „sparge geamurile Kremlinului”, dar explică de ce nu e încă momentul să lovească
Bătălia pentru Pokrovsk, poarta spre Donețk: Rusia a concentrat 11.000 de militari pentru a încercui și captura orașul ucrainean
Zelenski a anunțat utilizarea în luptă a rachetelor Flamingo
Trupele ruse au primit ordin să ia localitatea Pokrovsk până la jumătatea lunii noiembrie. Kievul susține că superioritatea rușilor în zonă este de opt la unu
Bilanț greu de egalat: Armata rusă a atins performanța de 1.060 de militari pierduți într-o singură zi pe frontul din Ucraina
Flota din umbră a Rusiei, aprovizionată în secret de companii din statele baltice
Armata ucraineană demontează falsul rusesc despre ocuparea localității Rodînske (Video)
Ucraina pune presiune pe capitala Rusiei și atacă cu drone Moscova: Două aeroporturi închise azi noapte, mai multe explozii în Moscova
Rusia acuză o „tentativă titanică” de a sabota dialogul ei cu SUA și „pacea” în Ucraina
Sistemul rusesc de detecție a eșuat din nou: Minus trei radare și o navă de debarcare, după un atac ucrainean în Crimeea
Situația din Donețk devine critică: Jumătate din atacurile rusești se concentrază pe direcția Pokrovsk
Industria de apărare din Rusia încetinește. Noile date nu arată deloc bine pentru Kremlin
Kievul este din nou ținta atacurilor teroriste rusești
Gripen, aproape de un moment istoric: "Contăm pe 150 de avioane" și primul ajunge anul viitor, spune Kievul; SAAB va produce 20-30 de unități pe an
Coaliția de Voință va crește presiunea asupra Rusiei
"Inovații" rusești. Shahed-urile și bombele cu planare, construite cu componente chinezești

Ştiri Recomandate

Investiție masivă în apărare: Polonia finalizează negocierile pentru submarinele ORKA. De ce a fost oferta suedeză considerată „cea mai bună”
Războiul viitorului se joacă în cloud. Cum construiește NATO „coloana vertebrală” digitală a Ucrainei pentru a transforma datele în viitoarele arme letale ale câmpului de luptă
România devine epicentrul viitorilor piloți de F-16 în Europa. După ce au donat 18 avioane F-16, olandezii s-au declarat impresionați de Baza 86
Rachete antiaeriene MANPAD Mistral pentru Armata României. Ce prevede contractul de peste 600 de milioane de euro semnat cu Franța
Între sabotaj și acaparare forțată: Strategia Rusiei pentru preluarea controlului centralei nucleare de la Zaporojie
Vladimir Putin ordonă „rusificarea” totală a teritoriilor anexate din Ucraina: Planul strategic până în 2036 pentru ștergerea identității ucrainene
Sancțiuni contra Rusiei. România vrea să introducă ”supravegherea extinsă” pentru companiile rusești
Parteneriatul anti-dronă forțează o reconfigurare militară: Cum lecțiile de pe Flancul Estic (România-Polonia) schimbă strategia de achiziții a Armatei SUA
Dilema strategică a Canadei: Avantajele tactice ale F-35 ,,cedează teren'' în fața autonomiei industriale promise de Gripen
Cu portavionul Amiral Kuznețov care nu a mai văzut mare de 8 ani, rușii ironizează Marina britanică pe care o numesc o „broască cu mușchi”
De ce abandonează SUA programul fregatelor din clasa Constellation, după ce americanii au construit doar două nave
Rusia a trezit colosul militar german. Pe lângă achiziții de F-35 sau Patriot, nemții vin cu o idee bună și pentru România: Veterani ucraineni împărășesc experiența de luptă împotriva Rusiei
Incendiu la depozitul de muniţie de la Mija. Ministerul Economiei: Au ars componente pentru grenade PG-7VM
Marina suedeză vrea fregate în Marea Baltică. FDI de la Naval Group sunt în pole position
Trump spune că Rusia a fost de acord cu unele concesii în planul de pace pentru războiul din Ucraina
Witkoff, consilierul lui Trump, a sfătuit Rusia cum să abordeze relația cu președintele SUA inclusiv în războiul din Ucraina (Bloomberg)
Pregătiri pentru amenințarea chineză: Japonia anunță planuri de desfășurare a rachetelor; Taiwanul crește cheltuielile pentru apărare cu 40 de miliarde de dolari
UE, pe două voci în relația cu Israelul: De ce statele care critică Israelul sunt mai agresive și vocale? Ambasadoarea Israelului în Ungaria: UE nu sprijină Hamas. Dar sprijină Fatah
Cât va fi, de fapt, armata Ucrainei pe timp de pace? Detaliile noului acord cu SUA care sfidează cerințele inițiale ale Rusiei
Pacea din Ucraina se joacă acum la Abu Dhabi: Între realpolitik-ul Statelor Unite și „liniile roșii” de pe frontul din Donbas
Lovitură în inima aviației strategice ruse (Foto/Video): Ucraina distruge rarul ''laborator zburător A-60'' și un prototip A-100 la Taganrog
Adio improvizații, bun venit industrie: Olanda oficializează ''scuturile anti-dronă'' pe obuzierele grele PzH 2000, inspirate de frontul ucrainean
Ucraina a mutat, mingea e în terenul Rusiei: Acord pe planul de pace al SUA. Zelenski se va deplasa la Casa Albă
Măcar turelele viitoarelor mașini de luptă să fie produse în România? Turela UT30 MK2 e deja integrată pe Redback, dar poate fi și pe Lynx sau ASCOD
Suedia își reconfigurează postura de apărare: Armata solicită rachete cu rază de 2.000 km, capabile să atingă Moscova
De la dialog la „forțe de reasigurare”: Cum răspunde Franta amenințării rusești și de ce Europa nu își mai permite să fie ,,naivă militar''
Dronă rusă căzută în Vaslui. Ministrul Moșteanu spune că avioanele Eurofighter ale Germaniei și F-16 ale României au încercat să o doboare
Rusia a respins planul de pace al Europei. În paralel, versiunea SUA a fost redusă de la 28 la 19 puncte și ar putea fi mai favorabilă Ucrainei decât precedenta
Ce căuta „Perla Neagră” rusă aproape de granițele Alianței? Interceptarea unui Tu-134A escortat de avioane Su-30 e un moment rarisim
Șase drone ruse au survolat spațiul aerian al R. Moldova. Una a aterizat pe o casă
Amețirea Rusiei, de la presiuni brutale la propuneri neașteptate de pace. Toată isteria din aceste zile ar putea fi parte a noii strategii pe care SUA o aplică Rusiei?
Două drone ruse au intrat din nou în spațiul aerian al României, în două incidente separate la Tulcea și Galați. Avioane Eurofighter și F-16, ridicate din nou
pixel