Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cinism. Rusia spune că armata sa nu are legătură cu atrocitățile din Ucraina și nu e nicio posibilitate ca Putin să fie judecat pentru crime de război
Conflicte militare în defășurare
Data publicării:
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat joi seara, într-un interviu pentru postul de televiziune britanic Sky News, că nu vede "nicio posibilitate" ca preşedintele rus Vladimir Putin să fie judecat de către un tribunal internaţional pentru presupuse crime de război, informează Agerpres, care citează EFE.
Războiul ucraineano-rus. Sursă foto: Ministerul Apărării din Ucraina
Războiul ucraineano-rus. Sursă foto: Ministerul Apărării din Ucraina

Putin nu este preocupat de această problemă, a spus Peskov, care a mai subliniat că Rusia nu recunoaşte autoritatea Curţii Penale Internaţionale (CPI) şi a reiterat poziţia guvernului de la Moscova potrivit căreia că uciderile de civili ucraineni de către soldaţi ruşi nu sunt decât un "fals".

"Respingem că armata rusă are vreo legătură cu aceste atrocităţi, cu aceste cadavre care au fost expuse pe străzile din Bucea", la vest de Kiev, a declarat Peskov.

Canalul britanic de televiziune i-a arătat purtătorului de cuvânt al Kremlinului imagini cu corpuri abandonate după retragerea trupelor ruse şi fotografii făcute din satelit în care se văd aparent aceleaşi cadavre pe când armata rusă controla încă zona.

 

Imaginile cu atrocitățile din Bucea, sunt protrivit Kremlinului ... false și nu au legătură cu armata roșie invadatoare

 

Peskov a pus la îndoială veridicitatea acestor imagini şi a insistat asupra faptului că "toată situaţia din Bucea nu este decât o farsă bine înscenată, nimic mai mult".

"Acei bieţi oameni, corpurile neînsufleţite pe care le-am văzut acolo, toate acele cadavre nu sunt victime ale trupelor ruse", a insistat purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin.

Întrebat despre mărturiile adunate de organizaţii precum Amnesty International, care consemnează execuţii sumare de civili, violuri şi alte episoade de violenţă fără discernământ, Peskov a replicat că Moscova "colectează şi ea probe" despre "crimele comise de batalioanele naţionaliste" din Ucraina.

În acest sens, Dmitri Peskov a expus din nou una din naraţiunile obişnuite ale Kremlinului cu "militari ucraineni care încearcă să utilizeze civili drept scuturi umane, care se ascund după civili şi nu îi lasă să plece din oraşe".

Întrebat de prezentatorul Sky News despre ce a simţit personal atunci când a văzut imaginile cadavrelor abandonate pe străzi, reprezentantul Kremlinului a spus: "Este o tragedie!".

"Armata noastră face tot posibilul pentru a pune capăt acestei operaţiuni. Sperăm ca în zilele următoare, în viitorul apropiat, această operaţiune să-şi poată îndeplini obiectivele sau să se încheie pe calea negocierilor dintre delegaţiile rusă şi ucraineană", a adăugat el.

 

Rusia se chinuie să „elibereze” Mariupolul



Întrebat dacă armata rusă este hotărâtă să preia controlul asupra oraşului Mariupol "indiferent de câte vieţi civile ar costa" aceasta, Peskov a răspuns: "Mariupolul va fi eliberat de batalioanele naţionaliste (ucrainene) şi sperăm că acest lucru se va întâmpla mai devreme decât mai târziu".

Cu privire la numărul de civili care ar fi putut fi ucişi de la începutul invaziei, el a refuzat să vorbească despre "orice cifre neconfirmate", admiţând că forţele ruse au suferit "pierderi semnificative".

Referitor la excluderea Rusiei din Consiliul ONU pentru drepturile omului, Peskov a spus că ţara sa "regretă" decizia, dar va continua să "îşi apere interesele folosind orice mijloace legale disponibile".

Publicaţia rusă Meduza.io, declarată drept "agent străin" de autorităţile ruse şi în care în Rusia poate fi accesată doar prin VPN, a publicat joi înregistrări video ce demontează versiunea Kremlinului în legătură cu măcelul de la Bucea.

Fişiere obţinute de Meduza.io, care conţin înregistrări video făcute cu o dronă în zonele de sud ale localităţii Bucea, de lângă Kiev, demonstrează că trupurile împrăştiate pe străzi se aflau acolo încă din perioada în care Bucea se afla sub controlul trupelor ruse. Conform metadatelor fişierelor, aceste înregistrări au fost realizate timp de câteva zile, între 23 şi 30 martie.

Înregistrările pe care le publică Meduza.io reprezintă o altă dovadă foarte importantă, împreună cu imaginile din satelit din The New York Times, care arată că oamenii din Bucea au fost cu siguranţă ucişi chiar înainte ca trupele ruse să se retragă din oraş, conform jurnaliştilor de la această publicaţie.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Rusia a efectuat un nou atac masiv asupra Ucrainei cu rachete Kinjal, Iskander-M, rachete de croazieră și drone
Suedia va opri asistența pentru dezvoltare acordată unor țări și va dona Ucrainei banii. În schimb, Danemarca reduce din contribuție
Gen. Petraeus: Cum să-l faci șah-mat pe Putin? Umblați la sancțiuni și la activele rusești înghețate
Ce au discutat liderii europeni cu Zelenski, în spatele ușilor închise? Merz, către Zelenski: Negociatorii SUA se joacă cu tine și cu noi
Putin spune că Rusia va ocupa întregul Donbas ucrainean, fie „prin forța armelor” fie prin retragerea Armatei ucrainene
Ucraina nu știe ce au discutat rușii cu americanii, dar a fost invitată în SUA pentru o nouă rundă de discuții privind programul de pace
Belgia nu dă înapoi: Finanțarea Ucrainei cu activele rusești înghețate rămâne blocadă în ciuda presiunii Comisiei pe guvernul belgian
Donald Trump anunță că SUA nu mai contribuie la asistența Ucrainei, în timp ce Witkoff e primit călduros la Kremlin
Ucraina anunță că încă rezistă la Pokrovsk, Vovceansk și Kupyansk, deși propaganda rusă anunța încă din august ocuparea Pokrovskului
Dacă Europa vrea război, Rusia este pregătită, amenință Putin
Rusia se laudă cu un avans-record în Ucraina, dar realitatea e că a ocupat abia jumătate din regiunea Donețk, în 4 ani de război
Rusia vânează avioane F-16 schimbând periculos tactica: În premieră, rachete aer-aer R-60 au fost integrate pe drone (Foto)
Războiul din Ucraina înghite aproape 40% din banii Rusiei. "E un buget militar", recunoaște Medvedev
Rusia susține că e deschisă negocierilor de pace, dar adevăratele intenții reies din vorbele lui Putin: Suntem gata să luptăm până la ultimul ucrainean
Ucraina a atacat în această noapte o rafinările din regiunea rusă Saratov și aerodromul Saki din Crimeea ocupată
Soluții pentru a încetini mașina de război rusească. Sancțiunile nu s-au atins încă de zona substanțelor chimice folosite inclusiv la producția anvelopelor
Ucraina nu cedează la Pokrovsk deși rușii au schimbat tactica. Comandant ucrainean de pe front: În ritmul actual mai rezistăm un an. Și îi vom pune pe mulți la pământ în tot acest timp
Proiectul Octopus, dronă vs. dronă, o lecție și pentru România? Marea Britanie va produce lunar 2.000 de UAV-uri pentru ca ucrainenii să intercepteze dronele Shahed rusești
UE, pe două voci în relația cu Israelul: De ce statele care critică Israelul sunt mai agresive și vocale? Ambasadoarea Israelului în Ungaria: UE nu sprijină Hamas. Dar sprijină Fatah
Ucraina a mutat, mingea e în terenul Rusiei: Acord pe planul de pace al SUA. Zelenski se va deplasa la Casa Albă
Rusia a respins planul de pace al Europei. În paralel, versiunea SUA a fost redusă de la 28 la 19 puncte și ar putea fi mai favorabilă Ucrainei decât precedenta
Șase drone ruse au survolat spațiul aerian al R. Moldova. Una a aterizat pe o casă
Un stat european ar putea da acces Ucrainei la sateliții săi, dacă SUA închid „ochii de pe orbită” pentru ucraineni
Lovitură masivă cu rachete și drone asupra Kievului: În capitala Ucrainei a fost oprită alimentarea cu energie electrică
Războiul din Ucraina capătă valențe noi: Militarii ucraineni cresc frecvențele de operare a dronelor, iar mijloacele rusești de război electronic sunt adaptate pentru combaterea acestora
Marco Rubio contrazice doi senatori bipartizani și spune că planul de pace pentru Ucraina a fost elaborat de SUA, nu primit din Rusia
Premieră militară istorică: O dronă ucraineană FPV a doborât în Rusia un elicopter Mi-8, lovind de sus în elice (Video). Vânătorul a devenit pradă
Mesaj din Duma rusă: Planul de pace propus de SUA trebuie respins. Războiul poate fi rezolvat doar prin victorie clară pe front și capitularea Ucrainei
Falia dintre SUA și Europa privind „impunerea păcii” în Ucraina
În plin scandal de corupție în Ucraina, Zelenski a anunțat că a ordonat un audit în sectorul apărării

Ştiri Recomandate

Navă comercială sau de război? China transformă un cargou civil într-un „Arsenal Ship” cu 60 de rachete, sub ochii tuturor (FOTO/VIDEO)
Intră în serviciu Sigma 155 Roem, primul obuzier complet automatizat din lume. După patru decenii Israelul spune „adio” obuzierelor americane M109
Coaliția de Voință se reunește la Paris pentru a finaliza garanțiile de securitate europene oferite Ucrainei după întâlnirea dintre Trump și Zelenski
Discuții de pace în Florida. Trump și Zelenski: Suntem de acord în privința a aproape 95% dintre punctele planului de pace în 20 de puncte
EAU își închid ușa la F-35 după demonstrația în premieră a Chinei în regiune. Avioane J-10 au zburat alături de Mirage de producție franceză. „Restricții” la F-16
Rușii au primit o nouă lovitură dureroasă: Brigada 14 a GRU, decimată de un atac cu drone ucrainene
Londra și Berlinul pariază pe super-mobilitate: Obuziere RCH 155 care trag din mers; tunul de 155 mm e montat pe vehicule blindate BOXER
Rusia amenința voalat, încă din 2008, că va rupe Ucraina. Ce au discutat Bush și Putin, imediat după summitul NATO de la București?
Belgradul nu va privi cu ochi buni inițiativa: Trei state din Balcani vor co-produce vehiculul blindat SHOTA
Risc de coliziune între Turcia și Israel: Sistemele turcești, dislocate pentru a „bloca” avioanele F-16 și F-35 israeliene care zburdă pe cerul Siriei
Tot ce știm despre noua „clasă Trump” de nave, inclusiv caracteristici: Un moft sau o nevoie a SUA? Viitorul e deja sumbru pentru USS Defiant, prima navă din clasă
Cu F-35, însă "doar o treime dintre soldați pot fi complet echipați”. O țară neutră recunoaște că nu poate să se apere de Rusia. Și nu, nu e vorba despre Republica Moldova, ci de Elveția
Israelul este prima țară care recunoaște Somaliland. Se prefigurează un conflict diplomatic cu Somalia
Bruiaj, mitraliere, rachete. Polonia construiește cu bani din SAFE fortificații antidrone de 2 miliarde de euro. "Primele capabilități ale sistemului în aproximativ șase luni"
Rușii anunță că au capturat Mîrnohrad și Huliaipole. Statul Major al Ucrainei: «Succesele» semnificative ale armatei ruse nu sunt confirmate de fapte
Cad capetele comandanților ucraineni din cauza pierderii orașului Siversk. Au dat rapoarte false privind situația de pe front
Zelenski a mers în Canada. Ultima oprire înainte de întâlnirea de duminică cu Trump
Înarmat cu Oreshnik sau Su-30, Belarusul are echipamente lângă graniță care ghidează dronele Shahed către vestul Ucrainei
Ce au discutat Bush și Putin în septembrie 2005 la Casa Albă? A încercat Putin să deturneze îngrijorările americane despre intențiile Iranului de a fabrica o armă nucleară?
Rusia răspunde submarinelor americane Columbia cu o nouă clasă nucleară de generația a 5-a. Pe moment pe hârtie, dar rușii vor să învețe din greșelile claselor Borei și Yasen
De ce nu au mai ajuns anul acesta în România toate cele 32 de F-16 cumpărate. Câte avioane au fost livrate și ce se întâmplă cu restul
Pentagonul a ales concurența ChatGPT. Platforma GenAI e un "Frankenstein" între Gemini de la Google și Grok-ul lui Elon Musk
Realitatea paralelă a Rusiei: Ce opinie au rușii despre noua „bijuterie” a Franței? Viitorul portavion PANG, arma prin care Europa pregătește agresiunea împotriva Rusiei
Senatori americani din ambele partide condamnă atacurile Rusiei asupra Ucrainei de Crăciun
China, înfuriată: Vânzarea de arme americane către Taiwan apropie amenințarea războiului. Între timp, Beijingul se pregătește temeinic pentru o viitoare invazie
Explozii la Kiev. Drone și rachete rusești au lăsat fără încălzire o treime din capitală
Trump va avea o întâlnire decisivă cu Zelenski și avertizează că nimic nu e bătut în cuie „până nu îmi dau eu acordul”
Japonia își propune cheltuieli militare record. Amenințarea chineză, contracarată cu un "Scut" de drone, dar și cu rachete antinavă
Spania își întărește apărarea pe flancul sudic, pe fondul modernizării accelerate a armatei marocane
"Multe pot fi decise până în Noul An”. Trump îl va primi pe Zelenski la reședința sa din Mar-a-Lago
Ce a discutat Bush cu Putin în 2001 la castelul Brno? Putin era nemulțumit încă de pe atunci de extinderea NATO
Un partener important al industriei militare românești își turează motoarele. Israelul intenționează să investească până la 110 miliarde de dolari în industria de armament
pixel