Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Consiliul de Securitate al ONU cere retragere trupelor străine şi a mercenarilor din Libia
Conflicte militare în defășurare
Data publicării:
Consiliul de Securitate al ONU a cerut vineri, într-o declaraţie aprobată în unanimitate, "retragerea fără întârziere a tuturor forţelor şi mercenarilor străini din Libia", salutând totodată validarea miercuri de către parlament a noului guvern unificat, transmite AFP.

,,Consiliul de securitate solicită tuturor părţilor să pună în aplicare pe deplin acordul de încetare a focului (din 23 octombrie) şi îndeamnă statele membre să respecte şi să susţină punerea pe deplin în aplicare a acordului", se menţionează în comunicat, potrivit Agerpres.

Potrivit ONU, aproximativ 20.000 de soldaţi şi mercenari se aflau încă în Libia la sfârşitul anului 2020, iar până în prezent nu a fost observată nicio mişcare de retragere.

,,Consiliul de Securitate solicită respectarea deplină a embargoului ONU asupra armelor de către toate statele membre, în conformitate cu rezoluţiile relevante ale Consiliului de Securitate", se mai arată în declaraţie.

Acest embargo, impus în 2011, a fost încălcat în mod regulat ani de zile, potrivit experţilor ONU. Raportul anual al acestor experţi urmează să apară în zilele următoare.

În trecut, aceşti experţi au denunţat în special prezenţa în Libia a mercenarilor ruşi, a soldaţilor turci şi a grupărilor armate formate din sirieni, ciadieni şi sudanezi.

"Consiliul de Securitate recunoaşte necesitatea planificării dezarmării, demobilizării şi reintegrării grupărilor armate, precum şi a reformei sectorului de securitate şi a instituirii unei arhitecturi de securitate incluzive, sub conducere civilă, pentru întreaga Libiei", potrivit declaraţiei menţionate. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Militarii ucraineni laudă sistemul german de apărare aeriană IRIS-T după distrugerea a 15 rachete rusești în timpul unui singur atac
Trump și Putin discută marți despre războiul din Ucraina. Încetarea focului ar putea fi folosită de Rusia pentru a pregăti o nouă ofensivă, avertizează ISW
Trump confirmă că va discuta marți cu Vladimir Putin despre războiul din Ucraina. Rusia încă nu a acceptat acordul de încetare a focului
Zelenski îl numește pe Andrii Hnatov în fruntea Statului Major General al Armatei Ucrainei. Actualul șef, Anatoli Barhilevici, va ocupa o funcție în ministerul apărării
Rusia raportează un atac masiv al dronelor ucrainene
Netanyahu l-a demis pe șeful Shin Bet, serviciul de securitate internă a Israelului. Demiterea sa nu are legătură cu masacrul Hamas din 7 octombrie, spune fostul șef al Shin Bet
Rebelii houthi susțin că au atacat portavionul american USS Harry Truman în Marea Roșie, ca ripostă la atacul SUA asupra Yemenului
Mișcări pe frontul din Herson. Aviația militară a Ucrainei a distrus podul Konka peste un braț al Niprului (Video). Lovitura a avut loc la sud de orașul Herson
SUA au lovit masiv Yemenul. Casa Albă susține că a „lovit cu forță zdrobitoare” și a „eliminat mai mulți lideri houthi”
Franța ignoră Rusia. Macron spune că dacă Ucraina solicită soldați europeni ca forță de menținere a păcii nu avem nevoie de permisiunea Rusiei
În timp ce experții dezbat care sistem e mai performant SAMP-T european sau Patriot american, Ucraina cere muniție: Presiuni pentru rachete Aster-30?
Europa rămâne lângă Ucraina: Livrările de armament nu vor înceta nici pe timpul unui posibil armistițiu. Un nou plan ambițios de până la 40 mld. euro are însă puține șanse de reușită
Armata Ucrainei demontează o mare dezinformare răspândită de Trump: Ucrainenii s-au retras din Kursk, dar nu au fost nicidecum încercuiți
Piațeta Regelui Mihai din București, în imediata apropiere a ambasadei Rusiei în România, unde a fost deschisă anul trecut expoziția în aer liber ”Stop the War (in Ukraine)” sau cum a fost numită către organizatori și artiști - „Operațiune Artistică Speci
EXCLUSIV
Cum au căzut mulți în capcana Rusiei, inclusiv în România. Prof. Carp: O lovitură de maestru, trebuie recunoscut. Scoasă dintr-un sertar prăfuit
Rusia spune că a „transmis noi semnale pentru Trump”. Peskov confirmă că Putin a discutat despre Ucraina, în spatele ușilor închise, cu Steven Whitkoff
Trump a vorbit cu Putin și i-a cerut „să cruțe viețile miilor de soldați ucraineni” căzuți în încercuire la Kursk, pe teritoriul Rusiei
Putin este de acord cu propunerile de oprire a luptei, dar are în continuare aceleași condiții
Belarusul confirmă că produce deja lansatoare pentru Oreshnik și așteaptă rachetele Rusiei
Ucrainenii lovesc o facilitate secretă de drone, camuflată pe locul unei fabrici de BCA din regiunea rusă Kaluga
Cine mai crede în Moscova? Rusia refuză încetarea focului: Kremlinul tergiversează și spune că „vrea o înțelegere pe termen lung” în Ucraina
Rușii spun că au împins Armata Ucrainei în afara orașului Sudja, principala cucerire ucraineană pe teritoriul rus din Kursk
Așa se pregătesc rușii de armistițiu: Cinci soldați ucraineni aflați în prizonierat au fost executați cu sânge rece
S-a aprins „becul roșu” la ATACMS. Ucraina nu mai are nicio rachetă ATACMS iar perspectivele unor noi livrări sunt sumbre și nu au legătură doar cu SUA
SUA trimit din nou Ucrainei informații și date prin satelit, inclusiv Maxar
Rubio: Discutăm astăzi cu Moscova. Îndemnăm cu tărie Rusia să înceteze acțiunile ostile împotriva Ucrainei
Șase bombe americane JDAM lansate de MiG-29 ucrainene, doborâte de Pantsir ruse? Prestigiul SUA ar fi puternic afectat dacă se va confirma
Europenii pregătesc planurile de garanții pentru Kiev, iar România și Polonia ar putea găzdui Forțele Aeriene NATO de menținere a păcii
Ucraina a acceptat încetarea focului timp de 30 de zile. SUA vor relua ajutorul militar și spun că acum mingea e în terenul Rusiei
Ucrainenii nu pot folosi F-16 în lupta „unu la unu” împotriva Su-35. Lipsa rachetelor cu rază mai lungă este o primă problemă, dar mai sunt și altele
Merkel transmite un avertisment serios: Nu ne vom descurca doar cu 2% din PIB pentru Apărare

Ştiri Recomandate

Lituania își face partea în Flancul Estic. Proiecte majore de infrastructură militară, pregătite pentru următorii ani
2% din PIB nu este suficient pentru apărarea țărilor NATO: Obiectivul actual de cheltuieli oferă un sentiment fals de securitate
Rusia a invadat Ucraina având o adevărată ,,armată industrială'': Maşinăria de război rusească a fost susţinută de 1.400 de întreprinderi şi până la 4,5 milioane de muncitori
Pe fontul tensiunilor cu Iranul, Armata SUA a desfășurat a doua baterie a sistemului de rachete THAAD în Israel
Atacurile asupra infrastructurii din spate au provocat Rusiei pagube de aproape un miliard de dolari, în jumătate de an
O zdruncinătură zdravănă dată europenilor de administrația Trump. Nu irosi această criză, Europa: Consolidează-ți industria de apărare
Rusia urmărește submarinele Marii Britanii: Au fost găsiți mai mulți senzori care urmăreau activitatea Royal Navy
După ce au ,,disecat'' un IFV Bradley, ruşii recunosc că blindatul american este net superior unui BMP-3 rusesc
Armata SUA caută înlocuitor pentru muniţiile ATACMS: Compania Lockheed Martin va furniza către U.S. Army 400 de rachete PrSM de ultimă generație
Militari ai Garzii Nationale a SUA. Sursa Foto: Twiiter National Guard
EXCLUSIV
Dezarmarea Americii și șubrezirea celor 4 linii de apărare în noile războaie reci. Sistemul și aliații au fost mereu cele mai valoroase arme ale SUA
Patriot vs. rachetele hipersonice ruse Kinjal. Ucraina spune că rușii învață din greșeli și devine tot mai dificil de interceptat rachetele
Mai funcționează Trilaterala cu Polonia și Turcia? Ștefan Popescu: Tusk a fost la Ankara fără să oprească la București. Istoria a intrat într-un accelerator iar noi pierdem timp
Cu aproape 70 de avioane F-16, România devine o forță în regiune. Dar ne vom confrunta cu o provocare, atrage atenția gen. (r) Strîmbeanu
Putin a anunțat războiul Rusiei împotriva Europei în 2008 din România. Marcăm Ziua NATO sub umbrela celei mai puternice alianțe militare din istoria omenirii
Atacuri masive cu drone și rachete rusești de croazieră Kalibr și Kh-101 asupra Ucrainei. Rușii au atacat Kievul în valuri, dar și în vestul Ucrainei
Un republican avertizează: Dacă SUA se lasă adormite de Rusia s-ar putea trezi într-un coșmar real. Ucraina a arătat slăbiciunile Armatei ruse, dar ea s-a adaptat putând suporta pierderi uriașe
NATO, garantul apărării colective. La 21 de ani de la aderare, Bolojan confirmă că România va crește gradual bugetul apării care azi atinge 2% din PIB
Efect de bumerang asupra F-35 în războiul declanșat de SUA împotriva tuturor? Vestea proastă e că 80% din piesele pentru F-35 nu sunt produse în State
Obuzierele K9, alegerea mai multor țări care au Rusia „în coastă”. În timp ce în România începe construcția unei fabrici de K9, o altă țară suplimentează achiziția
Pot rachetele balistice Fateh-110 și dronele să scufunde un portavion american din clasa Nimitz?
Photo source: U.S. Department of Defense
EXCLUSIV
Pregătită să se apere în „bătălia pentru Groenlanda”, Danemarca arată SUA pisica rusă Nord Stream. Ștefan Popescu: În spatele danezilor se află Germania
Cum se vede un F-35 din cabina unui Su-35 rusesc (Video). Întâlnire de gradul zero între cel mai puternic avion al SUA și cel mai promovat al Rusiei
Statele Unite își retrag câteva baterii Patriot din Coreea de Sud și le amplasează în Orientul Mijlociu: Un alt semn care indică pregătirile pentru o lovitură asupra instalațiilor nucleare iraniene?
În timp ce bombardează parcuri în Ucraina, Rusia se plânge că Armata ucraineană nu respectă înțelegerea și îi atacă infrastructura energetică
Ce face o puşcă canadiană PGW LRT-3 în mâinile unui militar ucrainean? Elimină un ,,invadator rus'' aflat la o distanţă de 1,5 kilometri (Video)
Marea Britanie reconfirmă că nu va livra Ucrainei 30 de avioane multirol Typhoon Tranche 1 ce vor fi retrase din serviciu
Lumea rusă sau russky mir: Mai mulți copii și părinți au murit după ce rachete ruse au lovit un parc din Krivoi Rog, Ucraina. E cel mai grav atac din ultimele săptămâni
Generalul Christopher Cavoli, avertisment pentru administratia Trump: Rusia este un negociator extrem de strategic, chiar și cu privire la chestiunile mărunte
SUA ar putea pierde superioritatea strategică în fața Chinei dacă nu își modernizează urgent triada nucleară
Turcia vrea să controleze o bază strategică lovită de aviația Israelului: Posibila desfășurarea a sistemului rusesc S-400 poate irita mult SUA
Gripen a spart în sfârșit gheața: După 12 ani s-a găsit cumpărător, avioanele Gripen „învingând” în competiție F-16, chiar în America de Sud
Cercul apropiat de Trump îl sfătuiește să nu discute cu Putin până când Rusia nu acceptă o încetare a focului în Ucraina
pixel