În urma pierderii orașului Siversk din regiunea Donețk, Ucraina îi demite pe comandanții a două brigăzi care apărau orașul, a relatat sâmbătă Ukrainska Pravda, citând surse din armată.
Fundaţia ucraineană îşi propune să strângă circa 175 milioane UAH. Această sumă va permite producerea a 100 de drone Morok, care au făcut deja obiectul unei alte strângere de fonduri anunțata de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), la începutul lunii septembrie.
De asemenea, grupul de voluntarii a dezvăluit câteva dintre caracteristicile tehnice ale acestei drone. Se știa deja că această dronă are o rază de aproximativ 800 km, dar acum a fost anunțată şi dimensiunea focosului său, care ajunge până la 30 kg.
Designul real al dronei Morok rămâne un secret, cel puțin imaginile prezentate de SBU diferă de drona prezentată de voluntarii ucraineni, susţin analiştii ucraineni ai publicaţiei DefenseExpress.
În ceea ce privește prețul, există deja o scădere vizibilă a costului dronelor Morok: în septembrie, era vorba de 33 de drone pentru 60 de milioane de UAH, adică 1,81 milioane de UAH pe aeronavă, dar acum este de 1,75 milioane de UAH pe unitate.
Și aceasta este o regulă destul de simplă atunci când prețul armelor depinde direct de mărimea comenzii și, cu cât producția este mai mare, cu atât mai ieftin devine fiecare produs.
Și, deși prețul de 1,75 milioane de grivne poate părea ridicat (aproximativ 48.000 de dolari), trebuie înțeles că costul unei drone Shahed-136 este estimat la 20-40.000 de dolari.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
În urma pierderii orașului Siversk din regiunea Donețk, Ucraina îi demite pe comandanții a două brigăzi care apărau orașul, a relatat sâmbătă Ukrainska Pravda, citând surse din armată.
Chiar dacă Lukașenko pozează în mediator, Belarusul e un adevărat "portavion" al Rusiei: participă activ atât la agresiunea Ucrainei, cât și la intimidarea statelor Europei.
Într-un demers fără precedent, ONG-ul american Arhivele de Securitate Națională (ASN) au publicat, pe 23 decembrie, transcrierile fidele ale întâlnirilor președințelui SUA, George W. Bush cu omologul rus, Vladimir Putin din 2001 până în 2008.
Într-un anunț oficial din 23 decembrie, Rusia a confirmat dezvoltarea unui submarin nuclear strategic de generație a cincea, o mișcare care subliniază angajamentul Moscovei de a-și menține credibilă descurajarea sa nucleară pe mare, în ciuda sancțiunilor, presiunii industriale și accelerării modernizării navale a NATO.
Informațiile au fost prezentate de Nikolai Patrușev, președintele Consiliului Naval al Rusiei și consilier prezidențial, în cadrul unui eveniment dedicat aniversării a 125 de ani de la înființarea Biroului Central de Proiectare ”Rubin”, unul dintre cele mai importante centre de cercetare și dezvoltare navală din Rusia.
În noiembrie 2022 România semnase un contract pentru 32 de avioane F-16 Fighting Falcon achiziționate din Norvegia, echivalente Block 15 și modernizate în programul MLU (Mid-Life Upgrade). Livrările acestor avioane au început din 2024.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit sâmbătă la Halifax, în Canada, pentru a se întâlni cu premierul Mark Carney, o escală înainte de întâlnirea sa prevăzută pentru duminică, în Florida, cu omologul său american Donald Trump.
Departamentul de Război al Statelor Unite (Pentagonul) a lansat recent GenAI.mil, o platformă de inteligență artificială destinată personalului armatei americane.
Trăim în două realități paralele: Pe de o parte agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei care a declanșat cea mai mare criză de securitate de după 1945 în Europa și care îngrozește statele europene cu privire la ambițiile militare pe care rușii le au și le pregătesc pe bătrânul continent și pe de altă parte (i)realitatea rusă care trăiește în paradigma cetății asediate cu o Europă ce pregătește agresiunea împotriva ei.
Un grup de senatori americani din partidele Republican și Democrat a emis o declarație pe 25 decembrie prin care condamnă atacurile Rusiei asupra Ucrainei în timpul Crăciunului.
China a criticat din nou vehement joi cel mai recent acord de vânzare de arme americane către Taiwan, o mișcare despre care China spune că aduce conflictul mai aproape.
Înaintea unei noi întâlniri între președinții Donald Trump și Volodimir Zelenski, rușii au lovit violent capitala Ucrainei.
Înainte de a se întâlni duminică cu Volodimir Zelenski, care va fi înarmat cu noi propuneri pentru a pune capăt războiului cu Rusia, preşedintele american Donald Trump l-a avertizat vineri pe omologul său ucrainean că nimic nu este garantat până când nu îşi va da "acordul", notează Agerpres și AFP.
Guvernul japonez a aprobat vineri un buget record pentru următorul an fiscal, care prevede alocări-record pentru apărare, în contextul în care tensiunile cu China continuă să crească, Beijingul acuzând săptămâna aceasta Tokyo că „alimentează o cursă a înarmării spațiale”.
Spania își reevaluează în mod vizibil postura de apărare pe flancul sudic, în contextul schimbărilor rapide ale mediului de securitate din Africa de Nord și al modernizării accelerate a Forțelor Armate Regale ale Marocului.
Madridul consideră că vechile concepte de descurajare nu mai sunt suficiente și că este necesară o adaptare la un spectru de amenințări complex, specific așa-numitei „zone gri”.
Zelenski s-ar putea întâlni cu Trump la 28 decembrie, la Mar-a-Lago, în ceea ce este, probabil, încă o încercare a administrației americane de a forța încetarea conflictului din Ucraina.
Rusia și-a reafirmat, zilele acestea, una dintre condițiile pentru a opri atacurile: cedarea completă a Donbasului și reafirmă în presa internă că ar putea exista chiar și un "schimb de teritorii". De fapt, schimbul se referă tot la teritorii ucrainene, din care Moscova ar putea accepta să se retragă.
Într-un demers fără precedent, ONG-ul Arhivele de Securitate Națională (ASN) ale SUA au publicat, pe 23 decembrie, transcrierile fidele ale întâlnirilor președintelui SUA, George W. Bush cu omologul rus, Vladimir Putin din 2001 până în 2008.
Documentele au fost cerute la publicare în noiembrie 2023. Biblioteca George W. Bush a răspuns în iunie 2024 că estimează că acestea ar putea declasificate pentru publicare în aproximativ 12 ani. Cu toate acestea, Arhivele cu ajutorul firmei de avocatură Goodwin Procter au convins instanța federală să aprobe publicarea mult mai devreme decât se estima.
Netanyahu lansează cel mai mare proiect de apărare din istoria țării pentru a reduce dependența de furnizorii străini.
Rusia atacat din nou Ucraina cu drone, dar și cu rachete de croazieră Kalibr lansate de pe submarinele din Marea Neagră.
Noi atacuri cu drone au fost înregistrate asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, în cursul nopţii de joi spre vineri, fiind transmis şi un mesaj RO-ALERT pentru populaţiei, informează Ministerul Apărării Naţionale.
În noaptea de 24 decembrie, Forțele de Apărare ale Ucrainei au lovit un loc rusesc de depozitare și întreținere pentru nave fără echipaj în zona Myrne a Peninsulei Crimeea ocupată temporar.
Într-o Europă care alege aproape în mare parte ca soluție pentru aviația militară de generația a 5-a avioanele F-35 Lightning II, există și cazuri de ezitare.
Rusia a efectuat atacuri cu drone în mai multe locații din Ucraina, inclusiv în capitala Kiev. O persoană a murit în urma unui atac asupra Odesei, Ucraina.
În același timp, zeci de drone au fost trimise de ucraineni în Rusia, dintre care unele au fost doborâte deasupra Moscovei.
Comandamentul american pentru Africa a declarat că atacul a fost efectuat la cererea autorităților nigeriene.
Avioane de vânătoare poloneze au interceptat un avion de cercetare rusesc deasupra Mării Baltice, care zbura aproape de spațiul său aerian, a anunțat joi, 25 decembrie, Comandamentul Operațional al Forțelor Armate ale țării membre NATO.
Într-un mesaj postat pe canalul său de Telegram, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a informat, pe 23.12.2025, că, înainte de a ataca submarinul rusesc de la Novorossisk, structurile serviciului au distrus un avion de cercetare maritimă de tip Il-38N. Atacul din această lună în care Ucraina a scos submarinul rus din joc, aflat chiar în portul militar din Novorossisk, reprezintă una din cele mai spectaculoase operațiuni din cei patru ani de război. În ciuda problemelor de pe frontul din Est, pe mare ucrainenii reușesc să îi țină în șah pe ruși.
Orban a reamintit că pacea europeană de după al Doilea Război Mondial a durat aproape opt decenii, ceea ce, după cum subliniază el, reprezintă o excepție istorică. Potrivit acestuia, teama de un conflict nuclear a împiedicat noi războaie timp de decenii, dar acest mecanism de descurajare nu mai este la fel de eficient astăzi ca odinioară.
În tot interviul, Orban vorbește mult despre presupusele greșeli ale Europei, dar nu spune un cuvânt despre Rusia. Va fi interesant să vedem cum se va poziționa liderul ungar în scenariul unui atac (evident hibrid) al Moscovei asupra unui alt stat european.
Glenn Corn, un fost înalt ofițer CIA, avertizează că Ucraina se află într-un moment critic. Glenn Corn, fost ofițer de informații și apărare, într-un editorial recent pentru Cypher Brief, reamintește administrației americane să nu repete greșelile făcute de prim-ministrul britanic Neville Chamberlain.
Bombardiere strategice ruse cu rază lungă de acțiune Tu-95MS au efectuat un zbor planificat deasupra apelor neutre ale Mărilor Norvegiei şi Barents, informează joi agențiile de știri.
În noaptea de Ajun, invadatorii ruși au efectuat un alt atac asupra infrastructurii portuare și industriale din regiunea ucraineană Odesa. În urma atacului, o persoană a fost ucisă și alte două au fost rănite.
Liderul nord-coreean Kim Jong-un a participat la testul unei noi rachete, a relatat joi presa de stat nord-coreeană, conform AFP și Reuters. Kim a vizitat, de asemenea, miercuri docurile unde presa de stat a declarat că Nordul își construiește submarinul nuclear.
Suedia va avea în curând capacitatea de a efectua lovituri în adâncime mult în spatele liniilor inamice, după pe avioanele Gripen va fi integrată racheta de croazieră Taurus, de producție germană. Procesul se desfășoară mai rapid decât era planificat.
Președintele american se prezintă drept apărătorul absolut al libertății de exprimare pe rețelele de socializare. În schimb, Trump amenință că va ridica licențele pentru toate canalele tv care difuzează emisiuni umoristice la adresa sa.
Sistemele antiaeriene SAMP/T sunt văzute de mulți drept un Patriot european. Până acum au apărut puține informații despre utilizarea acestora în Ucraina, dar lucrurile ar putea să se schimbe pe viitor, mai ales că francezii intenționează să trimită mai multe SAMP/T NG, noua generație a sistemului antirachetă franco-italian.