Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
După achiziționarea Rafale, Grecia a semnat un contract cu MBDA pentru înarmarea avioanelor de luptă
Industrie de apărare
Data publicării:
Generalul-locotenent Theodoros Lagios - director general pentru investiții și armament în cadrul Ministerului Apărării din Grecia și Eric Béranger, CEO MBDA, au semnat un contract pentru furnizarea armamentului pentru 18 avioane de luptă Rafale destinate Forțelor Aeriene ale Greciei.
Rafale, sursă foto: MBDA
Rafale, sursă foto: MBDA

Ceremonia de semnare a avut loc la Atena în prezența ministrului francez al Forțelor Armate, Florence Parly, și a ministrului grec al Apărării, Nikolaos Panagiotopoulos.

Armamentul care va echipa avioanele va beneficia de gradul mare de comonalitate cu armamentul de pe Mirage 2000 și Mirage 2000-5, aflate în prezent în serviciul Forțelor Aeriene Elene. La fel ca acestea, avioanele Rafale vor fi echipate cu rachete de croazieră SCALP, rachete anti-navă Exocet AM39 și rachete MICA. În plus, MBDA va furniza și rachete Meteor.

„Semnarea acestui acord reprezintă o nouă dimensiune a relației noastre cu Grecia, o relație stabilită în urmă cu mai bine de jumătate de secol. Grecia a fost primul client al rachetei Exocet în 1968, demonstrând încrederea în acest produs și în companiile predecesoare MBDA. Această încredere a fost reînnoită de-a lungul anilor și se reînnoiește astăzi. Este de datoria noastră să facem tot ce ne stă în putință pentru a confirma această încredere și în viitor”, a declarat Eric Béranger, CEO MBDA, potrivit unui comunicat al companiei, emis către DefenseRomania.

Amintim că în cursul zilei de ieri, Grecia și Franța au semnat un contract oficial pentru achiziționarea a 18 aeronave Rafale. Contractul a fost semnat într-un timp record iar tranzacția vine pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre Atena și Ankara, Parisul manifestându-și susținerea pentru partea elenă.

Valoarea tranzacţiei se ridică la circa 2,5 miliarde de euro şi presupune furnizarea de către Paris a 12 second hand și 6 aeronave noi, construite de Dassault Aviation. Contractul prevede și susţinere logistică şi armament asociat.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Unde și de ce s-a blocat avionul de luptă de generația a 6-a al Europei. Francezii acuză că sunt împinși pe scări și lansează 2 scenarii
Noua amenințare pentru flota rusă din Marea Neagră (FOTO/VIDEO): Ucraina prezintă TOLOKA, drona care poate lovi la 2000 km distanţă
Socoteala de acasă a F-35 nu se potrivește cu cea din târg. Prețul F-35 pentru Elveția a explodat iar o comisie va analiza ce a mers prost
Germania vrea o soluție cu termen limită pentru viitorul avion european de generația a 6-a. FCAS, înlocuitorul Eurofighter, o dispută franco-germană?
Un parteneriat istoric pentru securitatea Europei de Est: Cum a forțat incidentul cu dronele rusești o cooperare fără precedent între Polonia și Ucraina
„Bestia” americană se reinventează. De ce Armata SUA grăbește radical modernizarea legendarului tanc Abrams?
Update nu doar la avioane. Un aliat esențial al SUA în Asia va dispune de un simulator F-16 Bock 70 Viper, cea mai modernă versiune a F-ului american
Aviația militară a Turciei a primit al 4-lea T-70. Programul elicopterului Black Hawk turcesc supraviețuiește pe modul „avarie”
Viitoarele programe de înzestrare ale Armatei României: Oportunitatea producției naționale și rolul Șantierului Naval Damen Galați
Iese în sfârșit soarele pentru IAR-99? Primele 5 avioane ar putea fi livrate Armatei în aceste zile după ce ultima piesă din puzzle a fost livrată
"Băiețelul" european se maturizează: Şeful Rheinmetall explică de ce investițiile în apărare sunt singura șansă a Germaniei de a deveni un partener de încredere pentru SUA
Compania Lockheed Martin vrea să resusciteze F-35: Cum noile tehnologii de ,,generația a șasea'' ar transforma radical avionul de luptă
Tragere cu un sistem HIMARS al României Sursă foto: Forțele Terestre Române
EXCLUSIV
Cu o Polonie înarmată până în dinți, Rusia s-ar putea orienta către Axa sudică. De ce România nu e totuși o țintă ușoară, cu F-16, Patriot și HIMARS-uri
Polonia anunță că, în doi ani, va produce 130.000 de obuze de 155 mm. BAE din Marea Britanie va fi ”senior partner” în proiect
Compania MBDA caută soluţii pentru contracararea celor mai noi ameninţări pe care le aduce câmpul de luptă modern: Sistemul Crossbow de atac în adâncime va intra în producție în 2026
După declanșarea “războiului dronelor”, Cehia va trimite în Polonia trei elicoptere Mi-171Sh specializate în lupta împotriva țintelor de la joasă altitudine
Când ai crezut că le-ai văzut pe toate: Tancurile vor lansa rachete ce vor lovi la peste 1.500 m. Akeron MBT 120 va fi lansată din tunul de 120 mm al unui tanc
Taurus pe steroizi: Germania trece la Taurus NEO, noua generație a rachetei aer-sol. Caracteristici, performanțe și ce aduce nou Taurus NEO
UE anunță cum se împart banii din SAFE: România, cu 16,6 miliarde de euro pentru reînarmare. A doua cea mai mare sumă din UE
Apuntare pe pilot automat pe cea mai mare navă pe care Europa a văzut-o vreodată. Avioanele Rafale M vor ateriza automat pe portavionul PA-NG
F-35, un proiect „cu aripile frânte”? Un recent raport dezvăluie întârzieri, costuri nejustificate și un program de modernizare blocat
Noii „ochelari de super-soldat” ai Armatei SUA: Rivet și Anduril, pariurile Pentagonului pe inteligența artificială de pe front
Parteneriat strategic: F-15EX și drona „fantomă” MQ-28, noua ofertă primită de Polonia de la compania Boeing
Compania Romaero: Miracol sau rezultate financiare promovate cu surle și trâmbițe? Cifrele dau speranțe, dar politica își bagă coada
Mândria turcă pe șenile: Producția în serie a tancului Altay a început, un vis de „100 de ani” devenit realitate
Planul Poloniei de a deveni o forță regională: Achiziții de bombe GBU-39B pentru avioanele F-35 și F-16, dar și investiții record în industria de apărare
Tehnologie la schimb pentru sisteme de rachete: O nouă abordare a Statelor Unite pentru a continua sprijinul militar acordat Ucrainei
Resetarea pieței de armament: De ce cred Statele Unite că decizia de a clasifica dronele drept „avioane” va schimba balanța puterii militare la nivel global
Blindat Cobra II ce va fi livrat Armatei României, produs de Otokar. Photo source: DefenseRomania
EXCLUSIV
Mișcări de „trupe” în industria de apărare. Automecanica SA Mediaș, unde vor fi produse blindatele Cobra II ale României, nu renunță la achiziția Popeci Utilaj Greu
Gata de lansare de pe avioane MiG-29 și F-16: Ucraina ar urma să primească din SUA primele 800 de rachete ERAM în 2026

Ştiri Recomandate

Avertismentul unui fost comandant al Armatei SUA: Kaliningradul și Sevastopolul, „distruse în primele ore” dacă Rusia încearcă atacarea Poloniei
Submarin rusesc de clasă Kilo, urmărit de forțele suedeze în Marea Baltică: Tensiunile, la cote maxime în Strâmtoarea Kattegat
Polonia transmite un avertisment pe care nu avem voie să-l ignorăm. Ministrul Sikorski a dus la Londra o dronă rusă Shahed doborâtă și spune că Rusia pregătește noi operațiuni
Contract gigant pentru componetele de ghidaj ale rachetelor PAC-3 Patriot. Cine ar putea fi clienții „misterioși” care pregătesc apărarea teritoriului cu Patriot
Rusia pierde o piață importantă. Turcia își reduce semnificativ importurile rusești de produse derivate din petrol
În Europa se ridică „zidul F-35”, un scut de peste 700 de avioane. O nouă țară din vestul continentului intră în „clubul F-35” după prima livrare efectuată
Nava turcă TCG Akhisar din clasa Hisar, numită și popular „corvetă ușoară”, în timpul testelor pe mare. Foto: ASFAT
EXCLUSIV
Prima navă nouă pe care România o achiziționează în 35 de ani: Corveta TCG Akhisar. Turcii, pregătiți să vină să continue construcția în țară
Trump a declarat că e „foarte dezamăgit” de Vladimir Putin. Președintele SUA urmează să se întâlnească cu Zelenski
Rusia introduce conceptul de „mobilizare pe timp de pace”. Noua lege permite chiar trimiterea rezerviștilor în misiuni în străinătate
Obiectivul de apărare al UE, deja perimat: Din păcate, Europa nu poate opri dronele rusești, iar Rusia se înarmează de patru ori mai repede decât o facem noi
Criza militarilor: Rusia trece la recrutări anuale și forțează rezerviștii. Kievul oferă a doua șansă dezertorilor
Ascensiunea industriei ungare de apărare: Investiția companiei Rheinmetall transformă ţara vecină în lider regional în producția de vehicule militare
Exercițiul nuclear NATO Steadfast Noon 2025: Peste 70 de aeronave și 14 state participă la o demonstraţie de forţă în Marea Nordului
Rusia forțează o "mobilizarea mascată": Regimul Putin își extinde autoritatea de a trimite rezerviști la război, fără a declara oficial stare de război
Ajutorul militar acordat Ucrainei a scăzut dramatic în ultimele luni. După SUA, se pare că și Europa ia piciorul de pe accelerație
Black Hawk care se pilotează singur. Legendarul elicopter, transformat în dronă ”U-Hawk”, în doar 10 luni
Finlanda își consolidează industria de apărare: O uzină strategică pentru motoarele avioanelor F-35, inaugurată la Nokia
SUA ar putea transfera până la 50 de rachete Tomahawk către Ucraina. E suficient?
Cum au ajuns americanii la concluzia că e o idee proastă ca „România să cumpere 216 tancuri Abrams”. Deși nu știe nimeni încă ce tancuri cumpărăm
„Omuleții verzi” ai lui Putin, aduși la frontiera baltică. Încă o tactică hibridă a Kremlinului
Alexandru Munteanu, propus pentru funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova
Marea Britanie raportează o creștere de 50% a incidentelor cibernetice grave și cere companiilor să stocheze fizic planuri de reacție la atacuri cibernetice
”Discutăm măsuri pe care vreau să le propun preşedintelui”. Trump și și Zelenski se vor întâlni săptămâna aceasta
Lovite 42% din rafinăriile ruse: Serviciile americane de informaţii au ajutat Ucraina să efectueze atacuri cu succes. Măsurile disperate ale Moscovei pentru piața de combustibil
Se deblochează Tomahawk? Zelenski a anunțat că va avea o vizită în SUA unde se va vedea cu Trump în aceste zile
„În căutarea celui mai apropiat mecanic”: Submarinul rusesc avariat „Novorossiysk” devine motiv de ironie la vârful NATO
Costul războiului se inversează pentru Rusia: Ucraina primește sistemul de apărare antiaeriană Skyranger 35, finanțat din activele rusești înghețate
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan. Photo source: Presidency of the Republic of Türkiye
EXCLUSIV
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan vine în România
Zelenski spune ce zone din Rusia vor fi vizate de atacurile cu rachete Tomahawk
„Castorul Curajos”: Exercițiul NATO care supune tancurile Leopard 2 la cel mai greu test. Miza – „coloana vertebrală” a apărării pe Flancul Estic
Triumful neconvențional: Cum a devenit Donald Trump „președintele păcii” și miza următoarei faze a acordului Israel-Hamas
Armata României nu vrea elicoptere H215M, considerate prea vechi, deși francezii le-ar produce în țară. Iar pentru H225M francezii nu vor să ofere licență
pixel