Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Emiratele Arabe Unite dezafectează baza militară din Eritreea odată cu retragerea din războiul din Yemen
Conflicte militare în defășurare
Data publicării:
Conform imaginilor satelitare analizate de agenția de presă "Associated Press", Emiratele Arabe Unite dezmembrează părți din baza militară pe care o administrează în Eritreea (estul Africii) după retragerea din războiul din Yemen.

Emiratele Arabe Unite au construit un port și au extins o pistă de aterizare în orașul Assab din Eritrea, începând din septembrie 2015, folosind instalația ca bază pentru transportul armelor grele și al forțelor sudaneze către Yemen, în timp ce lupta alături de coaliția condusă de Arabia Saudită împotriva rebelilor Houthi sprijiniți de Iran.

Experții afirmă că Emiratele Arabe Unite, care au fost lăudate de fostul secretar american al apărării SUA Jim Mattis și etichetate ca "Mica Sparta", au atins limitele expansiunii militare în criza din Yemen. După ce și-au retras forțele din conflict, imaginile din satelit arată că au început să transporte echipamentele și să demonteze chiar și structurile recent ridicate.

Ryan Bohl, analist la Stratfor, a declarat "ca emirații își reduc ambițiile strategice și se retrag din locurile în care aveau prezență... desfășurarea acestei forțe dure i-a expus la mai multe riscuri decât sunt dispuși acum".

Oficialii de la Abu Dhabi și ambasada Eritreei la Washington, țară care a închiriat Emiratelor Arabe Unite baza pe 30 de ani, au refuzat să răspundă întrebărilor agenției "Associated Press".

 

EAU au investit milioane de dolari în facilitate

 

Emiratele Arabe Unite au investit milioane de dolari în îmbunătățirea facilității din Assab, la doar aproximativ 70 de kilometri de Yemen. Au pregătit portul și au îmbunătățit pista de aterizare de aproximativ 3.500 de metri pentru a permite avioanelor de sprijin greu să aterizeze și să decoleze.

Emirații au construit, de asemenea, barăci, hangare și garduri în baza de 9 kilometri pătrați construită inițial de Italia în anii 1930, putere colonială la acea vreme.

Cu trecerea timpului, potrivit experților ONU, Emiratele Arabe Unite au dislocat pe aeroport tancuri de luptă Leclerc, obuziere autopropulsate G 6 și vehicule blindate de luptă BMP-3. Pe măsură ce războiul din Yemen continua, emirații au folosit, de asemenea, baza ca loc de detenție pentru prizonieri, întrucât coaliția condusă de Arabia Saudită s-a confruntat cu o presiune internațională crescândă privind abuzarea deținuților și uciderea civililor în atacurile aeriene. În vara anului 2019, EAU au anunțat că au început să-și retragă forțele din războiul care încă continuă și astăzi.

Alexander Melo, analist de securitate la Horizon Client Access, care a studiat baza Assab, a declarat: "Încearcă să facă mai mult decât pot, la nivel militar și economic ... Odată ce au aflat că Yemenul nu merită, ei au decis să pună capăt. Și au terminat-o brusc".

 

Lucrările au început din iunie 2019

 

Imaginile din satelit oferite de Planet Labs Inc. și analizate de "Associated Press" arată că în iunie 2019, pe măsură ce emiratii și-au anunțat retragerea, muncitorii au demolat aparent structurile despre care se crede că sunt cazărmi lângă port. La începutul lunii ianuarie, o altă fotografie arăta vehicule și echipamente încărcate pe o navă de marfă în așteptare. Nava și echipamentele au părăsit locația pe 5 februarie.

În fotografii din 5 februarie, hangare, care au adăpostit drone au fost, de asemenea, demontate. Emiratele Arabe Unite au folosit drone militare fabricate în China în războiul din Yemen pentru a elimina liderii rebelilor houthi.

Demontarea hangarelor de drone vine după ce rebelii din regiunea etiopiană Tigray, au susținut, în noiembrie, că dronele din Assab au fost utilizate împotriva pozițiilor lor. Emiratele Arabe Unite nu a comentat acuzațiile, pentru care rebelii nu au furnizat nicio dovadă.

Guvernul Libiei, susținut de Organizația Națiunilor Unite, a susținut că Emiratele Arabe Unite au transportat arme prin Assab în Libia. Experții Națiunilor Unite au acuzat Emiratele Arabe Unite, dar si alte țări, că au transferat arme în Libia.

Potrivit datelor de zbor de la Flightradar24.com, un avion de marfă Antonov An-124 înregistrat în Ucraina a efectuat mai multe zboruri la sfârșitul lunii ianuarie între orașul Al Ain din Emiratele Arabe Unite și baza din Assab.

Acest avion, care anterior a fost asociat cu armata emiratiană, lucrează în prezent pentru o companie ucraineană-emiratiană numită Maximus Air. Compania, prin biroul său din Abu Dhabi, a refuzat să răspundă întrebărilor formulate de "Associated Press" .

În pofida muncii de demontare, elicopterele de atac ale Emiratelor Arabe Unite au fost observate în bază. Aceasta rămâne un punct important din punct de vedere strategic, deoarece se află vizavi de strâmtoarea vitală Bab al-Mandab care leagă Marea Roșie de Golful Aden.

Emiratele Arabe Unite s-ar putea confrunta cu preocupări mai presante. Din 2019, tensiunile dintre Statele Unite și Iran au înregistrat o serie de incidente în creștere, inclusiv atacuri asupra navelor aflate în proximitatea lor.

Contracararea acestor amenințări ar putea constitui o prioritate pentru Emiratele Arabe Unite față de o bază militară extinsă în străinătate.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

În plin scandal de corupție în Ucraina, Zelenski a anunțat că a ordonat un audit în sectorul apărării
Polonia, surprinsă că e menționată de două ori în planul de pace pentru Ucraina, deși nu a fost consultată. Inclusiv în garanțiile inspirate din Articolul 5
Ucraina începe să negocieze cu SUA în Elveția planul de pace al lui Trump
JD Vance a anunțat principalii trei termeni ai acordului de pace dintre Ucraina și Rusia. Vicepreședintele SUA i-a criticat pe cei care au atacat planul
Rușii atacă masiv Ucraina, România ridică F-16, scenariu ce se repetă aproape în fiecare noapte. De data aceasta drona nu a mai intrat în spațiul României
Putin spune că Rusia a primit planul de pace al SUA și amenință Ucraina cu înfrângerea militară totală dacă nu se va așeza la masă. Prima reacție și de la NATO
Zelenski, discurs istoric după planul capitulare „de pace” al SUA: Ucraina, în cel mai greu moment din istorie. Nu am trădat niciodată și nu o voi face nici acum
Rușii schimbă comanda trupelor care vor lua cu asalt Slavyansk și Kramatorsk din regiunea Donețk, numind cel mai tânăr comandant de Regiune Militară
Misiune neobișnuită a unui avion american P-8A Poseidon deasupra Mării Negre. SUA au scanat portul rus Novorossiysk, lovit masiv recent de ucraineni
Rușii au anunțat că au ocupat orașul ucrainean Kupiansk, din Harkov. Putin a vizitat un centru de comandă al Armatei ruse
Rusia îl declară „terorist” pe opozantul Mihail Hodorkovski, critic acerb al războiului și regimului Putin
Casa Albă crede că un acord de pace privind războiul din Ucraina ar putea fi încheiat „chiar în această săptămână”
Rusia a atacat cu 50 de rachete și 476 de drone; 25 de civili au murit în locuințe. F-16 și Mirage-2000 ucrainene doboară cel puțin 10 rachete de croazieră
Deja vu cu drone: O nouă dronă rusă a intrat 8 km în spațiul României în această noapte. Din nou ridicate Eurofighter și F-16 românești
Rachetele americane ATACMS au lovit adânc în Rusia. Ucrainenii au bifat azi o premieră strategică în colaborare cu Administrația Trump
Atacurile Rusiei cu drone vizează inclusiv instalații electrice de la centralele nucleare ucrainene
Ucraina se confruntă cu o „criză a locuințelor fără precedent”. Cifrele dezastrului umanitar provocat de Rusia (Raport ONU)
Germania îi cere Chinei să se implice mai mult pentru a pune capăt războiului rus în Ucraina
Rușii au încercat mai multe străpungeri în sudul Ucrainei. Zaporojie, frontul unde rușii încearcă să avanseze câțiva kilometri
Încă o noapte agitată la frontiera României: Trupele ruse au lovit portul ucrainean Izmail cu peste 35 de drone
Noi avioane Mirage și sisteme SAMP/T? Kievul anunță un acord "istoric" cu Franţa pentru apărare aeriană. Înțelegere și cu Grecia privind importurile de gaz
De ce importă Rusia mii de nord-coreeni pentru fabricile de drone?
Ucrainenii atacă linia ferată Transsiberiană pentru a bloca livrările de muniție din Coreea de Nord către Rusia
Coreea de Nord a redus drastic aprovizionarea cu obuze către Rusia. În schimb, Kim extinde producția de drone
Un atac rarisim: Rușii au lovit Ucraina cu noua rachetă hipersonică Zircon. Anomalia e că au lansat-o terestru din Crimeea ocupată
Dronele ucrainene au atacat un terminal petrolier rusesc din Novorossiisk
Cum țintesc dronele și rachetele rusești infrastructura energetică ucraineană: Blocuri de locuințe lovite și cel puțin 26 de victime
Declarație G7: Sprijinul acordat Rusiei de Iran, Coreea de Nord și China este un „factor decisiv” în continuarea războiului de agresiune rus
Schimbare de paradigmă în Siria: Damascul cere SUA să devină garantul integrării militare interne
În „războiul pe piața dronelor” se ciocnesc Turcia și Israel. Însă o confruntare reală cu drone riscă să aibă loc pe cerul Siriei

Ştiri Recomandate

Încep să curgă primele contracte finanțate prin SAFE: Un stat din fosta Iugoslavie va achiziționa 420 de camioane militare Tatra
Rusia anunță că a bombardat în premieră sudul Ucrainei cu bombe de aviație FAB lansate de Su-34, pentru a o „decupla” de România
Congresul SUA aprobă 900 de miliarde de dolari pentru apărare și stabilește un număr minim de militari americani staționați în Europa
Patriot se adaptează rachetelor hipersonice ruse Kinjal și va putea „trage peste umăr”. Patriot va angaja ținte care au trecut deja de el
"Oreshnik va fi dat în folosință până la sfârșitul anului”, anunță Putin. Oreshnik folosit ca intimidare pentru europeni
Zero din 10: Nu a fost livrat niciun IAR-99 Șoim la mai bine de un an de când toate trebuiau livrate. Avioane Craiova riscă penalități record de 30 de milioane de euro
Patriot, IRIS-T sau rachete pentru F-16, promise de europeni. Formatul Ramstein, sprijin concret pentru Ucraina
Marea Britanie confirmă planurile pentru un sistem integrat de apărare aeriană de tip „Iron Dome”, avertizând asupra pericolului reprezentat de rachetele Rusiei
Serbia așteaptă clarificări de la ruși: Un oficial al companiei de armament Yugoimport a murit la Moscova, în condiții suspecte
Obsesia balistică a Teheranului: Iranul maschează eșecul militar printr-o reînarmare agresivă
Imaginile satelitare dinainte și după operațiunea ucraineană cu drone subacvatice în portul Novorossiysk arată pagubele produse la debarcaderul din apropierea submarinului de clasă Kilo. Sursa foto:X/Vantor.
EXCLUSIV
Văzut din satelit: Lovitură devastatoare pentru Flota rusă din Marea Neagră: Atacul care deschide un „nou capitol” în războiul dronelor (FOTO/VIDEO)
Dronele ucrainene lovesc rafinăria Slaviansk și paralizează rețeaua electrică în Krasnodar, într-o nouă campanie coordonată „Deep Strike”
Trump: „Venezuela, încercuită de cea mai mare Armadă din istoria Americii de Sud”. Președintele SUA ordonă o blocadă petrolieră totală și declară întregul regim Maduro organizație teroristă
Germania nu are timp de pierdut și anunță dezvoltarea unui tanc nou „intermediar” pentru a completa flota de Leopard. Proiectul Eurotank e de azi un vis și mai îndepărtat
Revenire în era rachetelor balistice: Cum și de ce e forțată dezvoltarea rapidă a sistemului NIGHTFALL cu rază de 600 km de către britanici
Încep să se critice între ei: Un expert militar rus desființează Marina după dezastrul de la Novorossisk și spune că „Rusia a pierdut conceptul războiului pe mare”
Primul din cele 64 de F-35 ale Finlandei e gata. "Vom primi cele mai bune avioane din lume", o declarație pe care vrem să o auzim și în cazul României
Amiralul Montgomery: Spre deosebire de Rusia, China nu vrea să radă orașe cu rachete. Am condus 10 ani grupul de luptă al portavionului George Washington, le cunosc strategia
Rusia face o tentativă palidă de a spăla rușinea scufundării submarinului Varșavianka cu bombardiere Tu-22M3 desupra Mării Negre
Cele 4 mari probleme unde nu avem soluții în caz de război: Rachetele hipersonice sau mobilitatea: Un avion A-400 nu poate ateriza la Focșani
Bani de la UE pentru blindate, arme sau drone? Nicușor Dan: Majoritatea achizițiilor militare de până în 2040 se vor face prin SAFE, dar vrem să accesăm fonduri și din noul buget al UE
SUA clasifică fentanilul drept armă de distrugere în masă. Război total și împotriva "narcoteroriștilor", după ce SUA atacă încă trei nave suspectate de trafic
MAE: SUA au recunoscut rolul României de partener-cheie în securitatea energetică
Cel mai mic stat din NATO vrea să cumpere SAMP-T în cea mai modernă variantă. O nouă comandă de SAMP/T NG ar consolida industria europeană de apărare
Obuzierele K9 blindează Europa: Polonia finalizează recepția flotei K9 Thunder iar „Tunetul” românesc e în producție. Fabrica din România începe să fie ridicată în ianuarie
Dispută în SUA privind pensionarea avioanelor A-10 si F-15 și viitorul aviației militare. Lupta pentru generația a 6-a: F-47 vs. F/A-XX
Veste bună de peste ocean: Producția de avioane F-16 Block 70 Viper, cea mai modernă versiune a F-ului american, finalizată pentru Bulgaria și Slovacia
Rusia respinge prezența în Ucraina a trupelor din state NATO. Kremlinul nu vrea nici măcar armistițiu de Crăciun
Cât va plăti România pentru antrenarea piloților de F-16 la Baza 86 Borcea în următorii 5 ani. La Fetești e singurul Centru de pregătire F-16 din Europa
Avioane de luptă F-16 ale Turciei doboară o dronă „scăpată de sub control” deasupra Mării Negre pe fondul escaladării tensiunilor navale
Ucraina, la un pas de „Articolul 5”: Zelenski anunță garanții de securitate istorice din partea Statelor Unite
Nu a fost o dronă de suprafață. Cu ce armă au lovit ucrainenii, de fapt, submarinul rusesc în inima portului Novorossiysk (Foto/Video)
pixel