Eșec în semnarea unui nou armistițiu în Ucraina. Negocieri între ucraineni, ruși și separatiștii din Donbas
Negociatori ucraineni, ruşi şi reprezentanţi ai separatiştilor nu au reuşit să se pună de acord cu privire la un nou armistiţiu în Donbas (estul Ucrainei) odată cu apropierea Paştelui ortodox, au anunţat joi mediatori ai OSCE, potrivit Agerpres, care citează France Presse.
Foto: Soldat al Armatei Ucrainei, pe frontul din Donbas, estul țării. Sursă: Ministry of Defense of Ukraine - Facebook
"Din păcate, niciun acord nu a fost încheiat", a indicat Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa într-un comunicat.
Purtătorul de cuvânt al delegaţiei ucrainene Oleksi Arestovici, citat de Interfax-Ukraina, a spus totuşi că discuţiile au fost "constructive" şi că "consultările vor continua".
Considerată pe scara largă drept susţinătorul separatiştilor, Moscova a acuzat Kievul de "blocarea propunerilor ruse cu privire la mecanismele de prevenire a încălcărilor armistiţiului, expuse prin vocea reprezentantului său Boris Grîzlov.
De la începutul anului, ciocnirile între forţele ucrainene şi separatişti s-au înmulţit după un armistiţiu pe larg respectat în a doua jumătate a anului 2020.
Circa 30 de soldaţi ucraineni au fost ucişi de la 1 ianuarie a.c. faţă de un total de 50 în decursul întregului an 2020. Joi, un militar a fost rănit, potrivit armatei ucrainene. Separatiştii au raportat la rândul lor aproximativ 20 de combatanţi ucişi din ianuarie până în prezent.
În paralel, tensiunile au crescut în relaţia cu Moscova, care a desfăşurat - oficial pentru exerciţii - până la 100.000 de soldaţi în ultimele săptămâni în apropiere de frontiera ucraineană şi în peninsula anexată Crimeea.
Rusia a anunţat săptămâna trecută retragerea trupelor sale din zonele de frontieră, dar tensiunile pe linia frontului nu au scăzut, potrivit Ucrainei şi OSCE.
"Nu văd ca această retragere să fi îmbunătăţit situaţia. Mai degrabă a eliminat riscul extinderii războiului", a declarat pentru AFP o sursă apropiată preşedinţiei ucrainene.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News