Folosindu-se de scenariul unui atac „iminent” al Ucrainei împotriva Belarusului, Lukașenko a anunțat o desfășurare comună ruso-bielorusă
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a acuzat luni Ucraina că pregăteşte un atac împotriva Republicii Belarus şi că, în consecinţă, Minskul va desfăşura trupe ruso-belaruse, fără a preciza locul unde acestea vor fi desfăşurate, informează Agerpres, care citează AFP.
"Dată fiind agravarea situaţiei de la frontierele vestice ale Uniunii (Rusia-Belarus), am convenit să desfăşurăm o grupare regională a Federaţiei Ruse şi Republicii Belarus", a afirmat Lukaşenko în timpul unei reuniuni cu responsabili belaruşi din domeniul securităţii, citat de agenţia de presă Belta.
"Ieri am fost atenţionaţi deja pe canale neoficiale cu privire la atacuri asupra Republicii Belarus de pe teritoriul Ucrainei. După cum s-ar fi declarat: 'Vom face astfel că va fi Podul din Crimeea 2'. Această informaţie mi-a fost adusă imediat la cunoştinţă. Răspunsul meu a fost simplu: Spuneţi-i preşedintelui Ucrainei şi altor oameni lipsiţi de minte, dacă ei mai sunt acolo, că Podul din Crimeea li se va părea floare la ureche dacă ei se vor atinge cu mâinile lor murdare chiar şi de un metru din pământul nostru", a declarat Lukaşenko, citat de Belta.
Bombardamente ruse de o amploare fără precedent în ultimele luni au lovit Ucraina luni dimineaţa. Potrivit preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, loviturile ruse cu zeci de rachete şi drone iraniene Shahed au vizat Ucraina de la nord la sud şi de la est la vest, lovind capitala Kiev, precum şi regiunile Hmelniţki, Lviv (Liov, Lvov), Dnipro, Viniţa, Zaporojie, Sumî, Harkov şi Jitomir.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News