Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Aeronave Rafale ale Forțelor Aeriene Franceze, misiune la Baza 86 Aeriană Borcea alături de aeronave F-16 ale Românei

Data actualizării:
Data publicării:
Un detașament al Forțelor Aeriene şi Spaţiale Franceze, compus din aproximativ 40 de militari și trei aeronave multirol Rafale, a sosit luni, 16 octombrie, în Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță", de la Borcea.

Militarii francezi vor executa misiuni de antrenament în comun cu militari și aeronave F-16 Fighting Falcon din cadrul Forțelor Aeriene Române, potrivt MApN.

Misiunile comune de instruire contribuie la creșterea capacităţii de reacţie rapidă şi descurajare, precum și la consolidarea interoperabilităţii între Forțele Aeriene Române și cele ale Forțelor Aeriene şi Spaţiale Franceze.

 

Prezenţa militară franceză pe teritoriul României

 

Grupul de luptă al NATO din România s-a constituit, începând cu luna mai a anului 2022, prin transformarea elementelor multinaționale aliate din cadrul Forței de Răspuns a NATO. Acesta e condus de Franța și se află constituit în România la Cincu.

Din acest grup de luptă constituit pe teritoriul României în timp record după invadarea Ucrainei de către Rusia fac parte și alte forțe aliate pe lângă cele franceze care conduc Grupul, precum forțe din state precum Olanda, Belgia (prin rotație), Luxemburg.

 

Franța a dislocat un sistem  SAMP/T  (MAMBA) în România

 

Ca urmare a agresiunii ruse de pe 24 februarie 2022 asupra Ucrainei, pe teritoriul României a fost constituit un Grup de Luptă al NATO condus de Franța.

Parisul, națiune cadru a Grupului, a transferat în vara anului trecut un sistem  SAMP/T, cunoscut în Franța și sub numele de MAMBA.

Sistemul de ultimă generație a fost dislocat pentru apărare costieră a României, ca urmare a invaziei ruse asupra Ucraina. 

Dotat cu rachete cu rază lungă de tip Aster 30 produse de MBDA, sistemul MAMBA a fost certificat NATO anul trecut. Sistemul MAMBA, cunoscut și sub denumirea de SAMP/T este dezvoltat de concernul Eurosam, un joint venture format între giganții MBDA și Thales.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ştiri Recomandate

Conflict diplomatic după ce SBU a arestat doi spioni maghiari în Ucraiana. Diplomați unguri, expulzați de Kiev după o măsură similară a Budapestei
O veste bună și una proastă: SUA vor deține rachete nucleare care îi îngrozesc pe ruși, dar pentru ca LGM-35A Sentinel să se „nască” e nevoie de alt compromis
Tudor Curtifan: Jukov a intrat în Berlin într-un Jeep american. URSS a câștigat războiul, dar poporul rus l-a pierdut. Rusia e un stat revanșard
A apărut în public o nouă versiune a tancului T-72. Experții au analizat-o și au catalogat-o într-un singur cuvânt: „Dubioasă”
Rusia descrie prezența la Moscova a premierului slovac Fico și a președintelui sârb Vucic, un adevărat „act de eroism” în fața presiunilor occidentale
Armata a simulat un atac cibernetic asupra infrastructurii critice și energetice. România, gazda celui mai complex exercițiu de securitate și apărare cibernetică organizat sub egida NATO
Rusia se laudă cu tehnica militară la Parada de 9 mai. Lipsește însă tancul T-14 Armata, o fantomă și pe frontul din Ucraina
Marea Britanie impune sancțiuni asupra a 100 de petroliere din ”flotă fantomă” a Rusiei
Anii 30 s-au întors: Șoigu laudă în mod deschis metodele staliniste și beneficiile regimului totalitar
Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru mentenanţa și achiziția de echipamente militare pentru Ucraina
Ucraina expune o rețea ungară de spionaj. Budapesta era interesată de reacția locuitorilor Transcarpatiei la o posibilă ocupare a regiunii de către trupe ungare ”de menținere a păcii”
Armata română, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pregătindu-se să treacă Prutul. Sursă foto: Wikipedia
EXCLUSIV
Putea România să se oprească la Nistru în 1941? Ziua Victoriei și războiul readus de Rusia în Europa | Istoricul Adrian Niculescu, la Obiectiv EuroAtlnatic
Primul dogfight cu avioane de generația 4.5? Oficiali americani confirmă pe surse că un J-10 de producție chineză a doborât un Rafale
Administrația Trump: Rusia nu va primi teritorii pe care nu le-a cucerit încă
Cum reușesc rușii să producă pe bandă rulantă rachete de croazieră Kh-101 și să bată recordul producției. Totul depinde de ajutorul pe sub masă primit de la un aliat
Sistem de apărare antiaeriană SPYDER. Photo source: Rafael
EXCLUSIV
Un alt program major al României se îndreaptă cu viteză în gard. În achiziția sistemelor SHORAD/VSHORAD a rămas o singură companie, dar și ea e neconformă
Habemus Papam: Papa Leon al XIV-lea. Cardinalul Robert Francis Prevost, primul papă american din istorie
Rușii refuză pacea, dar șantajează. Kremlinul vrea să fie „liniște” la parada lui Putin și spune că „multe depind de asta” în armistițiul cu Ucraina
SUA și Marea Britanie au anunțat încheierea unui nou acord comercial. Trump anunță detaliile
Bătălia titanilor: India vs. Pakistan. Care armată e mai puternică și are avantajul? Și chiar au fost doborâte 3 avioane Rafale ca muștele?
Încă luptăm în cel de-al Doilea Război Mondial pentru fiecare țară are percepții diferite asupra lui. Rusia crede că l-ar fi câștigat și singură
SUA accelerează în cursa pentru Marte și ar putea lansa o rachetă chiar anul viitor
Rachete AIM-120 pentru F-16 pe ambele maluri ale Dunării. Bulgaria urmează exemplul României pentru noile sale F-16 în cea mai modernă versiune posibilă
Flancul Estic, ”minat” anti-Rusia. Lituania se retrage oficial din Acordul privind minele antipersonal. „Rusia este o amenințare militară semnificativă pentru noi”
Foto: Ministerul de Externe al Franței via Ambasada Franței la Washington D.C.
EXCLUSIV
Indestructibilitatea de-a lungul secolelor: contribuția Ucrainei în victoria asupra nazismului secolului al XX-lea și a rașizmului din prezent
Cât cheltuie Europa pentru pensiile militare
Comisia Europeană lansează consultări împotriva tarifelor americane și va lansa o dispută la Organizația Mondială a Comerțului
Administrația Trump schimbă tonul față Moscova: Rusia criticată aspru în Consiliul de Securitate al ONU
Stația de armament Agil, produsă în România, în centrul atenţiei la o expoziției internațională: Transformă orice vehicul într-o platformă militară de luptă
Demonstrație uimitoare de inovație în război: Lecția pe care Ucraina a predat-o doborând două avioane Su-30SM cu drone
Puterea politică, un instrument încă de neînțeles pentru cei mai mulți dintre noi
pixel