Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Generalul Austin Scott Miller, comandantul forțelor americane și NATO în Afganistan, și-a predat atribuțiile în contextul retragerii
Conflicte militare în defășurare
Data actualizării:
Data publicării:
Comandantul forţelor americane şi NATO în Afganistan, generalul Austin Scott Miller, şi-a predat atribuţiile luni în contextul retragerii definitive a trupelor străine din ţară, unde talibanii continuă să câştige teren, relatează Agerpres, care citează France Presse.
US Army
US Army

În cadrul unei ceremonii la cartierul general ultrafortificat al forţelor străine din Kabul, generalul Miller, care s-a aflat la comanda trupelor coaliţiei în Afganistan din septembrie 2018, şi-a transmis prerogativele generalului Kenneth McKenzie, şeful Comandamentului central al armatei americane (Centcom), având cartierul general în Florida (sud-estul SUA), responsabil de activităţile militare americane în 20 de ţări din Orientul Mijlociu şi Asia Centrală şi de Sud, între care şi Afganistanul.

Această schimbare de comandament reprezintă unul dintre ultimele gesturi simbolice înaintea retragerii definitive a trupelor străine din Afganistan, care ar urma să se încheie la sfârşitul lunii august.

Retragerea, în proporţie de 90% pentru armata americană, va pune capăt celor 20 de ani de intervenţie militară a unei coaliţii a ţărilor NATO, condusă de SUA, intrată în Afganistan în octombrie 2001, ca urmare a atentatelor de la 11 septembrie din acelaşi an de la New York şi Washington.

Ea intervine în plină ofensivă a talibanilor în toate direcţiile, lansată la începutul lunii mai odată cu începerea retragerii trupelor străine, ceea ce le-a permis să cucerească zone importante din teritoriul ţării, în faţa unei armate afgane de acum private de sprijinul crucial aerian american şi care nu opune decât o rezistenţă anemică.

Insurgenţii au preluat controlul asupra mai multor districte rurale şi puncte de frontieră cheie, cu Iranul, Turkmenistanul şi Tadjikistanul. Armata afgană nu controlează în prezent decât marile oraşe şi principalele axe rutiere.

Numeroase districte din provinciile vecine capitalei Kabul au căzut recent în mâinile talibanilor, provocând temeri că vor ataca în curând capitala sau aeroportul acesteia, singura cale de ieşire a cetăţenilor străini din ţară.

Luni, confruntări continuau în mai multe provincii, în special în cele de la sud de Kandahar - leagănul şi bastionul istoric al talibanilor - Helmand şi Nimroz. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Pokrovsk, o nucă foarte tare pentru ruși. Incapabile să preia o rută cheie, masivele forțe ruse au rămas blocate în ”zidul” de drone al ucrainenilor
Atacul de noapte din Donețk: Ucrainenii hărțuiesc constant ocupantul. Forțele speciale au intensificat raidurile de noapte în Donbas
La 3 ani de la invazie: Numărul real al morților în războiul din Ucraina ar putea depăși 300.000. Aproape două treimi aparțin Armatei ruse
SUA au votat alături de Rusia, Belarus și Coreea de Nord. La 3 ani de la invadarea Ucrainei, SUA s-au opus fără succes la ONU unei rezoluții care condamna Rusia
În acest final de săptămână ocupantul rus a bătut recordul numărului de drone cu care a atacat. Pentru prima dată de la începutul invaziei Rusia a folosit 250 de rone
Ucraina dă direcția războiului viitorului. Gen. american Petraeus: E un miracol cum un stat fără Marină scufundă o treime din navele Rusiei din Marea Neagră
După ce a fost numit dictator, Zelenski îl îndeamnă pe Trump să verifice ce părere au americanii. Zelenski spune că va preda puterea, dar nu lui Putin
Trei ani de crime de război ruse în Ucraina. Marș de solidaritate pentru Ucraina desfășurat la București: „Rusia, stat terorist”
Pe hârtie aviația militară ucraineană nu mai există: Rușii au „doborât” încă trei MiG-29. Pe cifrele date de ruși, Ucraina nu ar mai trebui să aibă niciun avion
Marea Britanie vrea să strângă șurubul în jurul Rusiei. Plan major de sancțiuni pentru erodarea mașinăriei ruse de război, la trei ani de la invadarea Ucrainei
Hamas a eliberat 6 ostatici. Unul din ei e cetățean român și a fost răpit dramatic în timpul cumplitelor masacre asupra Israelului
”Acesta este de-a dreptul terorism”. După ce Ucraina nu a mai prelungit contractul cu Gazprom, rachetele și dronele rusești au paralizat infrastructura de gaze a țării
Negocieri peste capul europenilor. Reuters dezvăluie că oamenii lui Putin și ai lui Trump s-au întâlnit în secret în Elveția în ultimele câteva luni
Rachetele și dronele rusești au lovit infrastructura de gaze a Ucrainei: “Acesta este de-a dreptul terorism”, acuză ministrul ucrainean al energiei
Noul președinte al comitetului militar NATO: Trebuie să ne pregătim de un conflict cu Rusia; Ucraina nu va fi ultima țintă a lui Putin
Ucraina anunță că nu se va preda și nu va ceda presiunilor. Ucraina va lupta până la final pentru dreptul la propria existență
Trump reia tirul. ”Dictatorul” Zelenski putea veni oricând la negocieri dacă ar fi vrut. Motivul furiei, recunoscut chiar de președintele SUA: „A încălcat” acordul cu metale rare
UE pregătește o demonstrație de forță: Un ajutor militar de 6-10 miliarde de euro pentru Ucraina
Britanicii ar putea trimite zeci de avioane Eurofighter pentru menținerea păcii în Ucraina, drept compensație pentru o prezență terestră mai redusă
Trump dă o lovitură grea Kievului reluând teza Kremlinului: Ucraina a început acest război / Trebuie să organizeze alegeri prezidențiale
Ucraina distruge primul lansator de rachete termobarice rusesc TOS-2 Tosochka (Foto)
Resursele Ucrainei încă sunt pe masa negocierilor. Unde a greșit Kievul, cât valorează resursele Ucrainei și ce dorea administrația SUA să controleze
Forțe de menținere a păcii în Ucraina. China și Brazilia ar fi luate în calcul
Armata israeliană își retrage trupele din Liban. Vor rămâne doar cinci poziții strategice
Zelenski: Europa e azi slabă din punct de vedere militar iar SUA îi fac Rusiei pe plac pentru o soluție rapidă. Un armistițiu nu e însă un succes
Keith Kellogg se va deplasa în Polonia, la invitația președintelui Duda. Trimisul special al lui Trump pentru Ucraina va discuta la Varșovia despre răzobiul rus
Zelenski: Peste 46.000 de soldați ucraineni au murit pe câmpul de luptă de la începutul invaziei ruse. Aproape 380.000 au fost răniți
Neortodox, dar promițător. SUA au dezvăluit polonezilor tactica pe care o vor aplica Rusiei în privința războiului din Ucraina
Marea Britanie este dispusă să-și desfășoare trupele în Ucraina, a declarat premierul Starmer
Forțele ruse au atacat masiv la Kupiansk, încercând să prindă pe picior greșit apărarea ucraineană

Ştiri Recomandate

Europa rămâne lângă Ucraina: Livrările de armament nu vor înceta nici pe timpul unui posibil armistițiu. Un nou plan ambițios de până la 40 mld. euro are însă puține șanse de reușită
Blindate JLTV aflate și în dotarea României, rechemate în service? Anchetă privind falsificarea blindajului și conexiuni cu rușii. JLTV, folosite și de forțele speciale române
Peste 100.000 de sârbi sunt în stradă împotriva Guvernului și Președinției. Studenții conduc mitingul fără precedent „Corupția ucide” declanșat de o tragedie în gara din Novi Sad
Există viață și după F-35. Turcia alege oficial Eurofighter, dar în cea mai modernă versiune posibilă: Tranche 4 cu radar AESA
Armata Ucrainei demontează o mare dezinformare răspândită de Trump: Ucrainenii s-au retras din Kursk, dar nu au fost nicidecum încercuiți
Piațeta Regelui Mihai din București, în imediata apropiere a ambasadei Rusiei în România, unde a fost deschisă anul trecut expoziția în aer liber ”Stop the War (in Ukraine)” sau cum a fost numită către organizatori și artiști - „Operațiune Artistică Speci
EXCLUSIV
Cum au căzut mulți în capcana Rusiei, inclusiv în România. Prof. Carp: O lovitură de maestru, trebuie recunoscut. Scoasă dintr-un sertar prăfuit
Mexicul critică vehement sugestia SUA ca Armata americană să intre în teritoriul mexican pentru a lupta împotriva cartelurilor de droguri
Rusia spune că a „transmis noi semnale pentru Trump”. Peskov confirmă că Putin a discutat despre Ucraina, în spatele ușilor închise, cu Steven Whitkoff
Ar trebui România să ceară SUA dislocarea de arme nucleare aici? Bolojan: Prezența militară actuală și planurile de apărare sunt momentan suficiente
Portugalia e primul stat care renunță la F-35 și arată cu degetul către noua politică a SUA. Cu resursa de F-16 spre finalul vieții, există acum două opțiuni
Bombardiere rusești cu rază lungă de acțiune Tu-22M3 au patrulat deasupra Mării Baltice. Avioane de vânătoare occidentale au escortat aparatele ruse
Nu doar HIMARS pentru Ucraina: SUA modernizează bombele GLSDB pentru a depăşi provocările create de sistemele ruseşti de război electronic
Ne pregătim pentru o nouă intervenţie militară americană? Casa Albă cere U.S. Army să elaboreze un plan militar pentru a-și spori prezența militară în Panama
Trump a vorbit cu Putin și i-a cerut „să cruțe viețile miilor de soldați ucraineni” căzuți în încercuire la Kursk, pe teritoriul Rusiei
Fost consilier pentru securitate națională la Casa Alba: Putin îl joacă pe degete pe Trump. SUA au avut o șansă reală de a descuraja agresiunea rusă din Ucraina
Statele Unite s-au pus pe ''copiat'' armament rusesc: Compania Lockheed Martin a dezvoltat o machetă a sistemului rus Pantsir-S1, ca momeală pentru avioanele F-16 și F-18
Generalul flotilă aeriană (r) dr. Laurențiu Simionescu, fost comandant al Bazei 90 de Transport Aerian Otopeni
EXCLUSIV
Aripile României: Trei escadrile de F-16 în așteptarea F-35. Elicoptere când? Generalul de flotilă (r.) Laurențiu Simionescu vine la Obiectiv EuroAtlantic
Intrăm în era războiului cu arme hipersonice: Statele Unite se implică alături de Japonia în dezvoltarea programului militar HVGP
„Tactici tipice rusești.” Rusia face un joc murdar: Atrage SUA și Ucraina în discuții prelungite, în timp ce continuă seria de atacuri pe front
Putin este de acord cu propunerile de oprire a luptei, dar are în continuare aceleași condiții
ATACMS, submarine, portavioane, drone. SUA trebuie să-și aleagă cu grijă caii câștigători. Aviz și Europei: Banii nu sunt totul; unde trebuie investite fondurile
Belarusul confirmă că produce deja lansatoare pentru Oreshnik și așteaptă rachetele Rusiei
Trump, din Biroul Oval, crede că SUA vor anexa Groenlanda: Construim 48 de spărgătoare de gheață. Nici Rusia nu are atâtea. Prima reacție la răspunsul Rusiei privind armistițiul
S-a aprins „becul roșu” la ATACMS. Ucraina nu mai are nicio rachetă ATACMS iar perspectivele unor noi livrări sunt sumbre și nu au legătură doar cu SUA
Ucrainenii lovesc o facilitate secretă de drone, camuflată pe locul unei fabrici de BCA din regiunea rusă Kaluga
Cine mai crede în Moscova? Rusia refuză încetarea focului: Kremlinul tergiversează și spune că „vrea o înțelegere pe termen lung” în Ucraina
Avioane Craiova bate toate recordurile și înregistrează întârzieri la întârzieri. MApN va percepe penalități în programul de modernizare IAR-99
Un arsenal nuclear pe flancul de est al NATO: Președintele Poloniei îndeamnă SUA să mute focoasele nucleare pe teritoriul polonez
SUA reia complet furnizarea de rachete pentru sistemele HIMARS aflate in Ucraina: Sunt pachetele de ajutor militat aprobate de administrația Joe Biden
Ofensiva din Kursk dovedește că Putin nu caută pacea: Mai poate miza Ucraina pe un schimb de teritorii în viitoarele discuţii de pace cu Rusia?
À la guerre comme à la guerre. 60% din francezi sunt de acord ca umbrela nucleară a Franței să protejeze întreaga Europă, dar și cu o confruntare cu Rusia dacă aceasta atacă aliații
Pentru ce se pregăteşte aviația strategică a Rusiei? Acumularea masivă de bombardiere rusești în peninsula Kola (Foto)
pixel