Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
În sfârșit au înțeles că e prea mult. Europa va „combina” programele avioanelor de luptă de generația a 6-a, pe principiul „unul, dar bun”
Industrie de apărare
Data actualizării:
Data publicării:
Uniunea Europeană și-a arătat în multe rânduri slăbiciunile atunci când s-a pus problema unității de acțiune. “Uniți în diversitate” este o deviză pe cât de frumoasă pe atât de greu de pus în practică, cei doi termeni aproape antonimi fiind cel mai adesea interpretați conjuctural de statele UE, țări care nu au scăpat încă de deprinderile formate în sutele de ani de naționalism rigid sau, în cazul celor mai puternice, de imperialism.

Este foarte clar că “tonul” în această direcție a fost dat de Marea Britanie, care, cu o societate îndelung educată în spiritul conservatorismului naționalist, a acumulat suficient euroscepticism pentru a părăsi Uniunea în 2020, în urma referendumului din 2016. 

Poate că diferența dintre “uniune” și “unitate”, atunci când vorbim despre statele europene, este cel mai bine pusă în evidență în situația proiectelor militare majore cu beneficii financiare, de imagine și chiar de putere, pentru că în cazul acestor inițiative dorite comune ies la suprafață orgolii naționale și interese limitate.

Iar în rândul proiectelor care se vor comune, nu poate fi nimic mai relevant decât efortul european de a intra, alături de SUA, China și Rusia, în rândul dezvoltatorilor de aeronave de luptă de generația a șasea.

 

FCAS vs GCAP

 

Lansat în 2017 de președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Angela Merkel  - într-un moment în care UE era slăbită de decizia britanicilor de a părăsi blocul comunitar și de criza migranților - proiectul Future Combat Air System (FCAS), la care s-a alăturat ulterior și Spania, a fost încă de la început marcat de dezacorduri între inițiatori.

Cu toate acestea, în timp, s-a ajuns la armonizarea opiniilor și la demararea programului, iar intrarea în serviciu a FCAS de generația a VI-a a fost preconizată pentru anul 2040.

Neinclusă în proiectele americane aflate în studiu pentru aeronavele de această generație și evitată de Franța și Germania ca urmare a deciziei de a părăsi UE, Marea Britanie s-a văzut nevoită să inițieze propriul program similar.

Cum însă eforturile financiare de dezvoltare și producție sunt uriașe, Londa a realizat repede că nu poate face față singură unei astfel de provocări și, la fel de repede, a găsit un stat european, membru UE, dispus să i se alăture în acest proiect.

Rămasă în afara triadei FCAS Franța-Germania-Spania,Italia a răspuns așadar invitației britanice și, la doar un an distanță de la demararea FCAS, Marea Britanie și Italia au anunțat începerea propriului proiect comun de aeronavă de luptă de generația a VI-a, intitulat Global Combat Air Program (GCAP).   

 „Sper că veți fi de acord cu mine că GCAP este singurul program credibil de generația a șasea în afara celor la care lucrează Rusia, China și Statele Unite”, declara la scurt timp un reprezentant al companiei britanice BAE Systems încercând să pună în umbră programul concurent FCSA.

 

Două avioane de generația a VI-a înseamnă prea mult pentru o Europă în criză și fără experiență

 

Cu două programe de anvergură, costisitoare și demarate fără a avea experiența dezvoltării și producției de serie a unei aeronave de generația a V-a, țările europene au început să realizeze că o menținere a concurenței nu avantajează niciuna dintre echipe.

Astfel, au apărut primele semnale că programele europene cu avioane de luptă, FCAS și GCAP, ar putea coopera pentru a depăși provocările financiare și tehnologice.

Guillaume Faury, Directorul executiv de la Airbus (companie de bază în programul FCAS), a afirmat că cele două programe cheie de avioane de luptă din Europa “se vor combina în viitor” sau “cel puțin vor fi structurate pentru a colabora”.

Producătorii au realizat într-un final că finanțarea și comenzile, care cel mai probabil vor fi destul de limitate, fac din colaborare sau chiar fuziune un pas logic. În acest context, după finalizarea fazelor tehnologice în derulare, “guvernele ar putea evalua compatibilitatea programelor și ar putea decide pașii viitori”, după cum a mai declarat Faury.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Polonia își modernizează forțele terestre: Primele vehicule de luptă Borsuk au fost livrate într-un contract de 1,6 miliarde de dolari
Revoluția dronelor din Ucraina a spulberat iluzia securității europene: Vestul trebuie să se adapteze sau riscă ca armatele sale să devină irelevante
Ucraina expune „călcâiul lui Ahile” al sancțiunilor occidentale: 13 companii care ţin în viaţă producţia rachetelor rusești Iskander-M operează liber
Nouă „Armată de Drone” a Statelor Unite: Pariul de un miliard de dolari care vrea să rescrie regulile războiului modern
Drona de atac „Nightmare”, testată pe frontul din Ucraina, primește aprobarea pentru a fi utilizată de Armata SUA
Mimetism militar la Phenian. Noua rachetă a Coreei de Nord pare o „copie fidelă” a tehnologiei occidentale
Belarus: Sau cum să-ţi asumi rolul de „fabrica din umbră” a mașinăriei de război rusești
A fost semnat contractul pentru HISAR iar România are oficial prima navă nouă după 35 de ani. Cât a costat corveta ușoară TCG Akhisar
Fără șoferi, fără echipaj: Armata SUA dezvoltă „artileria fantomă” care se încarcă autonom pe câmpul de luptă
Viitoarele arme de asalt ale României, prin fonduri SAFE. Beretta plusează cu pistoale și automate fabricate aici cu transfer complet de tehnologie
Deși în conflictul cu Ucraina “nu au rupt gura târgului”, sistemele rusești de rachete antiaeriene S-400 Triumf se pare că sunt la mare căutare în India
Polonia a primit un nou lot de Abrams și e deja de departe cel mai mare operator Abrams din Europa. România e pe lista de așteptare a livrărilor
Rusia vânează avioane F-16 schimbând periculos tactica: În premieră, rachete aer-aer R-60 au fost integrate pe drone (Foto)
Recorduri în industria de apărare: "Tigrii" europeni și asiatici au avut o creștere spectaculoasă, dar SUA încă domină jumătate din piață
Dacă și Eurotank cade, Franța rămâne descoperită. Câte tancuri Leclerc are Franța și de ce presiunea e pe ea în „disputa” cu Germania
Avioanele saudite F-35, mai puțin avansate decât versiunea israeliană, nu vor survola Riadul mai devreme de cel puțin patru ani
Cum au reușit israelienii și românii să dezvolte o versiune SPIKE care costă doar o treime din prețul rachetei: „Performanțe similare. Racheta va fi un boom”
Dilema strategică a Canadei: Avantajele tactice ale F-35 ,,cedează teren'' în fața autonomiei industriale promise de Gripen
Parteneriatul anti-dronă forțează o reconfigurare militară: Cum lecțiile de pe Flancul Estic (România-Polonia) schimbă strategia de achiziții a Armatei SUA
Incendiu la depozitul de muniţie de la Mija. Ministerul Economiei: Au ars componente pentru grenade PG-7VM
Adio improvizații, bun venit industrie: Olanda oficializează ''scuturile anti-dronă'' pe obuzierele grele PzH 2000, inspirate de frontul ucrainean
Suedia își reconfigurează postura de apărare: Armata solicită rachete cu rază de 2.000 km, capabile să atingă Moscova
Măcar turelele viitoarelor mașini de luptă să fie produse în România? Turela UT30 MK2 e deja integrată pe Redback, dar poate fi și pe Lynx sau ASCOD
Epuizarea „rezervelor sovietice”(FOTO): Imaginile din satelit arată golirea depozitelor strategice de blindate ale Rusiei din Orientul Îndepărtat
Rușii au anunțat câte avioane Su-75 au construit și când va zbura primul. Deși noul Su-75 ar trebui să „rupă” piața, numărul comenzilor e egal cu zero
Primul portavion pentru drone european care se construiește în România a deschis apetitul pe continent. A doua țară din Europa care tatonează terenul pentru o astfel de navă
Watchkeeper X de la Elbit
EXCLUSIV
Dronele Watchkeeper X pentru Armata României, 'coming soon'. Câte s-au cumpărat și când vor fi livrate UAV-urile
În ciuda problemelor, Estonia s-a răzgândit și merge în continuare pe mâna HIMARS
Rușii fac orice compromis pentru ca Su-57 să ia fața F-35. Transferul tehnologic total către indieni e ceva rarisim, dar ar putea însemna salvarea programului
Cu România prinsă în negocierile pentru elicoptere H215M deși Armata vrea H225M, un stat african bate palma pentru H225M. Cu centru de întreținere și reparații local

Ştiri Recomandate

De ce nu au mai ajuns anul acesta în România toate cele 32 de F-16 cumpărate. Câte avioane au fost livrate și ce se întâmplă cu restul
Pentagonul a ales concurența ChatGPT. Platforma GenAI e un "Frankenstein" între Gemini de la Google și Grok-ul lui Elon Musk
Realitatea paralelă a Rusiei: Ce opinie au rușii despre noua „bijuterie” a Franței? Viitorul portavion PANG, arma prin care Europa pregătește agresiunea împotriva Rusiei
Senatori americani din ambele partide condamnă atacurile Rusiei asupra Ucrainei de Crăciun
China, înfuriată: Vânzarea de arme americane către Taiwan apropie amenințarea războiului. Între timp, Beijingul se pregătește temeinic pentru o viitoare invazie
Explozii la Kiev. Drone și rachete rusești au lăsat fără încălzire o treime din capitală
Trump va avea o întâlnire decisivă cu Zelenski și avertizează că nimic nu e bătut în cuie „până nu îmi dau eu acordul”
Japonia își propune cheltuieli militare record. Amenințarea chineză, contracarată cu un "Scut" de drone, dar și cu rachete antinavă
Spania își întărește apărarea pe flancul sudic, pe fondul modernizării accelerate a armatei marocane
"Multe pot fi decise până în Noul An”. Trump îl va primi pe Zelenski la reședința sa din Mar-a-Lago
Ce a discutat Bush cu Putin în 2001 la castelul Brno? Putin era nemulțumit încă de pe atunci de extinderea NATO
Un partener important al industriei militare românești își turează motoarele. Israelul intenționează să investească până la 110 miliarde de dolari în industria de armament
Rușii au lovit cu drone și rachete Kalibr portul Odesa și au avariat o navă aflată sub pavilion slovac
România a ridicat de la sol două F-16, după noi atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre
Bârlogul dronelor maritime rusești din Crimeea, lovit de ucraineni. Atacul a fost executat cu o rachetă autohtonă
Cum a ajuns țara de la care România a cumpărat primele F-16 să rămână în urma noastră. Dilema F-35 și decizia proastă de a nu lua nicio decizie
Ucrainenii și rușii continuă atacurile cu drone și rachete. Kremlinul a schimbat tactica și țintește repetat sectorul energetic al Ucrainei
SUA au lovit cu rachete în Nigeria; Trump: „Este o lovitură fatală pentru gunoaiele teroriste care ucid cu cruzime creștini”
Avioane de vânătoare poloneze au interceptat un avion de cercetare rusesc deasupra apelor neutre ale Mării Baltice
Ucraina dezvăluie detalii neștiute din „operațiunea submarinul”. Înainte a fost distrus singurul avion Il-38N al Rusiei din regiune, care putea compromite operațiunea
Bruxelles-ul vrea război, Ungaria vrea pace, tună Viktor Orban care nu suflă niciun cuvânt despre ce vrea Rusia
Pentru a „Face America măreață din nou”, americanii trebuie să apere ceea ce este corect
Rușii îl caută pe Moș Gerilă: Bombardiere Tu-95MS au zburat în nordul Scandinaviei / Între timp, dronele și rachetele ruse au lovit din nou infrastructura din Odesa
Kim Jong Un a mers în inspecție la docurile unde RPDC construiește primul „submarin nuclear” și l-a adus cu el pe probabilul său succesor
Cu dedicație pentru Rusia? Avioanele Gripen vor putea lovi în mare adâncime cu rachete Taurus. Integrarea Taurus pe avioanele europene, accelerată
MAGA-Dreptate: Trump vrea libertate de exprimare pe rețele de socializare, dar amenință cu închiderea emisiunile tv incomode
Noua generație a sistemului SAMP/T va primi botezul focului cât de curând: Anul 2026 ar putea aduce o veste bună pentru Ucraina, direct din Franța
Așa arată versiunea finală a planului de pace: Zelenski dezvăluie proiectul complet în 20 de puncte stabilit cu SUA și trimis Rusiei
Un fel de HIMARS ucrainean: Confruntați cu coșmarul logistic, ucrainenii dezvoltă un lansator universal compatibil cu mai multe rachete, pe principiul GMLRS și ATACMS
De ce guvernul Netanyahu închide postul de radio al armatei israeliene?
Dronele ucrainene au pătruns adânc în Rusia și au lovit o fabrică de cauciuc din regiunea Tula
Un înalt oficial SUA arată cum China se pregătește de război: În cazul unui conflict planul Chinei e de a bloca industria americană, motorul celei mai puternice Armate din lume
pixel