Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Încă o dovadă că în sistemul rusesc e dezastru: Purtătorul de cuvânt al lui Putin recunoaște că fiul său a ales să lupte în Ucraina, ”la privat” - pentru Wagner
Conflicte militare în defășurare
Data actualizării:
Data publicării:
Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov , a vorbit după ce fiul său a confirmat că a luptat pentru Rusia în războiul din Ucraina.

Că mai nimic nu funcționează în Rusia, asta o știam, iar războiul din Ucraina a demontat și una dintre ultimele mituri privind măreția Armatei ruse.

Am văzut cu toții o armată aflată într-o stare mult sub standardele medii de echipare ale unei armate moderne. Totuși, după atâtea luni de război, încă mai apar detalii care ne indică nu doar starea armatei, ci și a societății ruse.

Până acum eram obișnuiți ca oligarhii, dar și oamenii sistemului de la Kremlin, așa-numiții siloviki, să își trimită copiii să studieze la universități private, de cele mai multe ori în străinătate. Problemele medicale erau și ele rezolvate, într-o bună măsură, în spitalele europene. Totuși, alegerea pe care fiul lui Peskov a făcut-o arată că aparatul de stat din Rusia practic nu mai funcționează - totul a fost dublat de o ”clonă” privată, iar în cazul de față compania de mercenari ”Wagner” pare că a preluat din atribuțiile pe care trebuia să le dețină Armata rusă.

 

Peskov este mândru de fiul său, care a participat la o operațiune specială în rândurile Wagner

 

Secretarul de presă al președintelui rus Dmitri Peskov s-a declarat mândru de fiul său, Nikolai, în vârstă de 33 de ani, care a servit în zona de război din Ucraina, în rândurile Wagner. Peskov a recunoscut că, „ca orice părinte”, a reacționat cu îngrijorare la decizia fiului său, dar i-a respectat alegerea.

Participarea lui Nikolai Peskov, la invazia Ucrainei, în cadrul companiei de mercenari Wagner, a devenit cunoscută pe 21 aprilie, după ce Yevgheni Prigojin a declarat că Dmitri Peskov a apelat la el „pentru sfaturi” în vara anului 2022, deoarece Nikolai și-a exprimat dorința de a participa la ostilitățile din Ucraina. Fiul lui Peskov ar fi participat la război sub o identitate falsă, susține Prigojin.

 

”În timp ce fiul lui Peskov a luptat în Ucraina, Tesla lui conducea în jurul Moscovei”

 

Publicația Meduza remarca faptul că mașina Tesla Model X, deținută de Nicholas Choles (fiul lui Peskov) până la sfârșitul lunii martie 2023, a încălcat regulile de circulație pe 24 iulie și 6 noiembrie 2022, în timp ce acesta s-ar fi aflat în Ucraina.

Canalul Telegram Cheka-OGPU a publicat capturi de ecran de la camerele de supraveghere exterioare care au înregistrat modul în care Tesla a depășit limita de viteză.

Potrivit unui alt canal de Telegram, citat de Meduza, mașina a fost folosită și de Dmitri Peskov.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Iranul e depispus să reia tratativle nucleare cu SUA, dar îi cere lui Trumă să-și modereze tonul declarațiilor
B-2 Spirit, imagine concept. Photo source: NamuWiki
EXCLUSIV
Momentul în care Israelul a atacat nu a fost întâmplător: Zidul destructurat ce oferea Iranului adâncime strategică și paradoxul bombardierelor SUA B-2 care au lovit Iranul
Continuă seria neagră pentru ruși: Patru Su-34 au fost lovite de drone ucrainene cu rază lungă de acțiune
Moscova ajunge la fundul sacului cu vechituri. Blindatele sovietice din depozite sunt trimise obligatoriu în uzine pentru recondiționare
Rusia, dezlănțuită în rele: După carnagiul de acum trei zile, rachetele balistice lovesc din nou Dnipro, ucigând patru persoane
Coreea de Nord a desfășurat 11.000 de militari din forțele speciale pentru a lupta alături de Rusia împotriva Ucrainei
Sistemul Patriot donat Ucrainei de România interceptează rachete rusești pe bandă rulantă. Patriot, singurul sistem care face cu adevărat față rachetelor balistice ruse
Iranul admite că Războiul de 12 Zile a produs pagube mari instalațiilor nucleare, dar spune că nu are nicio intenție de a relua negocierile cu SUA pentru un Acord
”Nu construiești centrifuge într-un munte, în scopuri pașnice”. Pentagonul a publicat imagini cu bombele GBU-57 MOP folosite în atacul asupra sitului nuclear Fordow
Rusia nu dorește negocieri de pace; speră la progrese pe câmpul de luptă, a declarat Rubio
Un nou lot de Mirage 2000 se pregătește să intre în luptă. Câte avioane au livrat francezii Ucrainei și câte Mirage 2000 mai sunt disponibile
Giorgia Meloni i-a transmis lui Trump că SUA trebuie să manifeste aceeași hotărâre față de războiul rus împotriva Ucrainei, precum în cazul Iranului
Rusiei nu o să-i placă: SUA nu mai sunt atât de sigure că nu vor mai trimite Ucrainei sisteme Patriot. Pentru prima dată Trump admite că Putin ar avea „ambiții mai mari decât Ucraina”
Ucraina și Consiliul Europei au înființat un tribunal special pentru judecarea crimelor de război ruse împotriva Ucrainei
“Președintele Putin ar trebui să facă mai mult pentru Iran”. Teheranul așteaptă mai mult ajutor de la Moscova
Lovitura americană din Iran dă fiori Moscovei: Putin știe că sistemele sale S-300/S-400 ar fi îngenuncheate dacă Ucraina ar primi echipamentele potrivite
"Ar putea fi pregătit atunci”. Zelenski a oferit o evaluare a momentului în care Putin ar putea ataca un membru NATO
Israelul și Iranul au continuat atacurile chiar și după armistițiu. Trump dă vina pe ambele părți pentru încălcarea acordului
Reza Pahlavi, fiul fostului șah spune că sfârșitul regimului ayatolahilor în Iran e „aproape” și compară evenimentele cu căderea Zidului Berlinului
Trump anunță că „Războiul de 12 Zile” dintre Israel și Iran s-a încheiat. Armistițiu total și pace în 24 de ore
Tactica inteligentă a Serbiei prin care vinde muniție Ucrainei a fost dezvăluită chiar de ruși. Serviciile ruse au acuzat aliatul sârb de „joc dublu”
Iranul a anunțat SUA înainte să lanseze rachete către baza americană din Qatar
Iranul a atacat cea mai mare bază americană din Orientul Mijlociu. Baza Al-Udeid din Qatar, atacată cu rachete balistice cu rază scurtă și medie de acțiune
Fiul ultimului șah al Iranului se autopropune ca lider interimar al Iranului / Khamenei are o listă secretă de succesori
Tot ce trebuie să știi despre Operația Midnight Hammer: Cum au atacat bombardierele americane B-2 fără să fie detectate de Iran
Aviația militară israeliană tocmai ce a lovit și ea situl nuclear iranian Fordow. Au fost distruse și avioane F-14 Tomcat și F-5 iraniene: IDF domină spațiul aerian iranian
Ministrul iranian de Externe merge la Moscova și se întâlnește cu Putin. Reacții la atacul american de azi-noapte
Parteneriatul Teheran-Moscova, fără limite? Rusia reacționează la dezmembrarea celui mai important aliat al său: Există țări pregătite să transfere arme nucleare Iranului
Ucrainenii încă mai au un picior în regiunea Kursk. Care e situația pe linia frontului din Ucraina
Se sinucide regimul ayatollahilor? Iranul spune că va răspunde atacului SUA: „Voi ați început, noi vă vom termina”

Ştiri Recomandate

Contingentul francez de la Cincu / Armata Franței
EXCLUSIV
Sprijinul Franței pentru România înfurie Kremlinul. Cincu și Republica Moldova, doar două motive pentru activarea propagandei ruse din România
Trump anunţă taxe vamale de 30% pentru bunurile importate din UE. Primele reacții ale liderilor europeni
Ucrainenii lovesc un gazoduct cheie din inima Rusiei și transmit un mesaj clar: Moscova nu este un furnizor sigur pentru China
Franța și Marea Britanie vor mai multe Storm Shadow și încep pregătirile pentru o umbrelă nucleară pentru Europa
NATO caută soluții pentru a accelera livrările de arme americane către Ucraina - NYT
Încă un val de rachete și drone asupra Ucrainei. Rusia schimbă strategia: Atacuri din mai multe direcții, la diferite înălțimi și cu drone folosite pe post de releu
China arată că e gata de invazie. Manevre militare spectaculoase, ca răspuns la exercițiile Taiwanului
Cruce pe bătrânul Amiral Kuznețov? După decizia Rusiei de azi e aproape sigur că singurul ei portavion nu o să mai vadă marea
Reînvie lagărul sovietic. În timp ce anunță că închide consulatul polonez din Kaliningrad, Ministrul rus de Externe începe o vizită de trei zile în Coreea de Nord
O țară europeană care nu are F-16 va antrena piloți ucraineni pentru F-16. România e și ea cu motoarele turate la maximum
Patriotism cu forța: Cenzura din Rusia, inclusiv în domeniul militar, devine politică de stat și instrument esențial pentru a menține regimul
Undă verde în Senatul SUA pentru un ajutor de 500 de milioane de dolari pentru Ucraina. Suma a fost crescută de la 300 de milioane de dolari
Ivan și francezii: Rusia a desemnat Franța principalul său adversar în Europa. Franța joacă un rol cheie în protejarea României și implicit a Alianței
Bombele SUA ”bunker buster” nu au distrus tot stocul iranian de uraniu, confirmă Israelul. Dar există și o parte pozitivă
UPDATE: Berlinul neagă că va cumpăra încă 15 avioane F-35. Proiectul european FCAS rămâne în picioare
Sorin Encuțescu
EXCLUSIV
Cum pregătește România doctrina și strategia pentru războiul viitorului? | Armata, între T-55 și arme de ultimă generație | Sorin Encuțescu, la Obiectiv EuroAtlantic
SUA vor livra trei PATRIOT pentru Ucraina. Două state europene vor plăti pentru sistemele antiaeriene
Trump trimite pentru prima dată arme Ucrainei, folosind PDA și anunță că va face luni o „declarație majoră” cu privire la Rusia
Rusia nu doar că refuză negocierea, dar accelerează mașinăria de război: Aprilie 2022 și iunie 2025, cele mai cumplite luni ale războiului (Raport oficial ONU)
Patriot și rachetele PAC-3 MSE au mai trecut un test critic în SUA. Interceptoarele sunt deja „combat proven” inclusiv împotriva hipersonicelor ruse Kinjal
Apărarea românească, cu ADN de Iron Dome. Ionuț Moșteanu confirmă că Rafael a câștigat licitația și speră „să nu ne încurcăm pe drum” în semnarea contractului
Doi luptători români din grupul Getica, răniți în Ucraina de o dronă FPV rusă folosită de ocupant pe post de mină. Paradoxal viața lor a fost salvată de o greșeală a rușilor
Ursula von der Leyen trece en fanfare de votul de încredere la moțiunea generată de europarlamentarul român Gheorghe Piperea
Scrisoarea generalilor: Mai puține F-35 și anularea programului E-7 Wedgetail pot duce la înfrângerea SUA în următorul război. Demers fără precedent în America
România spune adio AK-47 și dă startul înzestrării cu arme de asalt și mașini de luptă în două programe gigant. Termen ambițios pentru semnarea contractelor
Rutte nu exclude cel mai horror scenariu: Există un risc tot mai mare ca Rusia și China să atace coordonat, rușii Alianța în Europa iar chinezii în Taiwan
Statele membre NATO continuă să monitorizeze submarinul rusesc Novorossiysk aflat acum în partea de vest a Mării Mediterane
Incident rar în Ucraina: Un agent SBU a fost asasinat la Kiev. Serviciu de securitate a confirmat incidentul
Șase țări au primit scrisori de informare de la Trump în care erau anunțate că SUA impun tarife. Printre ele și R. Moldova
US Army, prezentă la o paradă militară în Polonia. Sursă foto: Ministerul Apărării de la Varșovia
EXCLUSIV
Cine este de vină pentru Războiul din Ucraina? O analiză a deciziilor greșite pe care Statele Unite le-au luat începând cu 1990
Raport: Peste 1.000 de componente occidentale, găsite în avioanele rusești Su-34 și Su-35S. Cum reuşeşte Rusia să ocolească sancţiunile economice?
pixel