Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Industria turcă de apărare vrea să devină un competitor serios la nivel internaţional
Industrie de apărare
Data actualizării:
Data publicării:
Gigantul din industria de apărare a Turciei, compania ASELSAN, se pregătește să-şi lanseze o filială în Pakistan și una în Ucraina, pe 1 ianuarie,  cu scopul  de a-şi  consolida   oportunitățile pe piaţa vânzării de armament, potrvit Daily Sabah ş i Quwa.org.

În prezent, ASELSAN își vinde produsele în 65 de țări, iar compania își propune să-și extindă vânzările în sectorul de apărare cu Ucraina, care a manifestat interes pentru produsele de apărare turcești, dar și cu Pakistan, pentru care Turcia urmează să livreze patru fregate ușoare din clasa MILGEM. De asemenea, are un contract de 254,73 milioane dolari SUA pentru a sprijini achiziția celor 30 de elicoptere T129 ATAK de către Pakistan .

Pe lângă programele MILGEM și T129 ATAK, Aselsan furnizează și subansamble pentru cele trei submarine Agosta 90B din Pakistan, care au intrat într-un amplu proces de modernizare, cu sprijinul a două companii turceşti din industria de apărare, STM și HAVELSAN

De asemenea, compania Aselsan are filiale în Azerbaidjan, Filipine, Qatar, Iordania, Kazahstan, Arabia Saudită, Malaezia, Africa de Sud, Emiratele Arabe Unite și Macedonia de Nord. Prezenta companiei turceşti în aceste tarii i-a permis în tot acest timp să-şi sporească capacitatea de export. Birourile şi filialele pe care Aselsan le are dispuse în aceste ţări sunt exclusiv administrate de manageri generali turci și angajează personal local.

ASELSAN, care a ajuns la venituri de 1,87 miliarde de dolari în 2018, este de așteptat să încheie anul 2019 cu venituri de 2,9 miliarde de dolari. ASELSAN produce echipamente pentru zona de telecomunicații militare și civile, radare, sisteme de război electronic, arme şi sisteme de comandă şi control.

Conform listei Top 100 realizată Defense News pentru anul 2018, ASELSAN s-a clasat pe locul 52 în acest top, cu 1,8 miliarde de dolari venituri din apărare. Un alt raport publicat recent de Institutului Internațional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm (SIPRI), a arătat că ASELSAN s-a clasat pe locul 54 în topul celor mai mari 100 de companii din domeniul apărării.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Polonia, ''uzina NATO'' pentru un nou tip de rachete: Industria poloneză de apărare devine producătorul rachetelor de croazieră americane Barracuda-500
ROMARM începe să respire în sfârșit: Offset în programul K9, dar și discuții despre retehnologizare, producție, muniție și arme pentru Armată și MAI, pe agendă în Coreea
Rafale F5 e „noul avion” al Franței, cu motoare mai puternice. Planul B după ce ruptura de Germania în avionul viitorului de generația a 6-a e mai mare decât părea
Obuziere K9 Thunder și mașini de luptă Redback „made in Romania”, vândute în Europa? Cum plănuiesc coreenii să transforme România într-un „gigant industrial” în Europa de Est
Mai multă muniție pentru Polonia: Companii franceze și poloneze vor produce propulsori pentru obuzele de 155 mm
A început producția pentru România a obuzierelor K9 și a vehiculelor de alimentare K10. Când va fi mutată în țară producția
Un „păianjen” fabricat în România? Peste 25 de firme românești, gata să se implice în producția în țară a Redback, dacă România va opta pentru mașini de luptă Redback
Armata SUA, în fața unei dileme istorice: Imprimarea 3D a echipamentelor militare ca ultimă soluție pentru a nu depinde de marile companii de apărare
Artileria rămâne regina războiului. „România a ales soluția de ultimă generație K9 „Tunetul”, dar ușa ne este larg deschisă”
Noi submuniții permit unei rachete HIMARS să lovească trei ținte simultan. La raza maximă de acțiune se adaugă până la 120 de km
Arma secretă a Ucrainei: Cum a fost transformat un avion ultrauşor într-un mic bombardier strategic cu rază lungă de acţiune
Corespondență DefenseRomania din Coreea: K9, primul mare contract dintre cele două țări. Când ajung obuzierele și ce companii românești sunt prezente la Seul
FN SCAR / ©: DefenseRomania
EXCLUSIV
Arme de asalt și mitraliere made în România, propunerea grupului de armament FN Herstal. Fabrica, vizitată și de ministrul Moșteanu
Ucraina negociază un contract pe termen lung pentru 25 de sisteme Patriot: Finanțarea, asigurată din activele rusești înghețate
Cobra II, photo source: DefenseRomania
EXCLUSIV
Blindatele 4x4 Cobra II produse în România, un model ce va fi copiat? Industria turcă, tot mai dispusă să mute producția în România
Tehnologia occidentală alimentează în continuare mașina de război a Rusiei: Cum ocolește Moscova sancțiunile economice și cine plătește prețul?
Olanda, primul aliat european în programul de drone de luptă al SUA: F-35 primește un "coechipier loial" echipat cu Inteligență Artificială
Miliarde de dolari investite în van? De ce NATO a ignorat intensitatea războiul electronic (EW) rusesc, iar acum plăteşte un cost prea mare pentru interceptarea dronelor
,,Războiul robotizat'' este aici: Sistemele care „prind” şi ,,lansează'' dronele din mers. O inovație militară care a stârnit deja interesul Armatei SUA
Inovația care ,,stinge lumina'' Marinei Ruse: De ce drona ucraineană Magura a devenit coșmarul fiecărui amiral rus
Programe cheie pentru modernizarea României: Camioane Iveco, blindate Piranha 5 și Cobra II sau arme de asalt. Cum să revitalizăm inteligent industria cu bani europeni
Polonia, într-o cursă istorică a înarmării: Submarinele ORKA, între oferta Germaniei, tehnologia Franței și investiția în industrie a Coreei de Sud
Curajoasa „fantomă” care vrea să anuleze amenințarea cu rachete hipersonice a Rusiei: Investiția colosală a companie americane Raytheon în noul radar GhostEye
Furnizarea rachetelor Taurus către Ucraina devine şi mai complicată: O companie japoneză, implicată în dezvoltarea motorului noii rachete germane
Portdrapelul României în Europa? Singura armă modernă pe care o producem și o putem oferi altor state. A treia oară poate e cu noroc
Inovația militară ,,născută din foc'': Drona americană Artemis, „vărul” Shahed, trecută în producția de serie. Sistemul care navighează și fără GPS
Cine înlocuiește MLI-84 Jderul? Ciudatul caz al mașinilor de luptă: Cum ar putea România cumpăra Lynx, „made in” Ungaria
Artilerie rămâne regina, dar muniția de ultimă generație schimbă regulile jocului. SUA testează LRMP, noul proiectil de 155 mm integrat pe tot ce înseamnă artilerie americană
Jocul prostesc de imagine al Rusiei: Intensificarea cooperării militare cu Belarus, sub pretextul acuzațiilor de "război hibrid" dinspre Occident
Contract gigant pentru componetele de ghidaj ale rachetelor PAC-3 Patriot. Cine ar putea fi clienții „misterioși” care pregătesc apărarea teritoriului cu Patriot

Ştiri Recomandate

Noi avioane Mirage și sisteme SAMP/T? Kievul anunță un acord "istoric" cu Franţa pentru apărare aeriană. Înțelegere și cu Grecia privind importurile de gaz
Ochi suplimentari pentru NATO în Marea Baltică: Suedia construiește două submarine clasa A26. Ce face România în Marea Neagră
De ce importă Rusia mii de nord-coreeni pentru fabricile de drone?
"Cea mai mare criză umanitară din lume". Emisarul lui Trump pentru Africa denunţă atrocităţi inacceptabile în războiul din Sudan
Planul Rusiei: 120.000 de bombe tip sovietic, transformate în bombe cu planare anul acesta. Kremlinul lucrează și la creșterea razei de acțiune la 400 de km
Ucrainenii atacă linia ferată Transsiberiană pentru a bloca livrările de muniție din Coreea de Nord către Rusia
Cât costă cele mai cunoscute vehicule blindate din lume. Piranha 5 românesc stă chiar foarte bine
Lukoil nu mai forează în perimetrul Trident din Marea Neagră. Sancțiunile SUA pun reflectorul pe autoritățile române: "Nu ne vindem țara" americanilor de la Exxon Vs. blândețea față de Lukoil
NATO își flexează mușchii în Flancul Estic: Zeci de aeronave, exerciții în apropierea frontierei cu Rusia
Coreea de Nord a redus drastic aprovizionarea cu obuze către Rusia. În schimb, Kim extinde producția de drone
Franța ia vălul de pe racheta cu capacitate nucleară ASMPA-R. Lansată din Rafale-M, racheta e acum utilizată oficial de Marina Franceză
Scutul lui Ahile al Greciei, cu sisteme de apărare antiaeriană din Israel, inclusiv sistemul SPYDER ales și de România
SUA se pregătesc să lovească Venezuela: De ce primele ținte pentru F-35 vor fi avioanele Su-30 și care e riscul în ciuda diferenței uriașe de forță militară
Un atac rarisim: Rușii au lovit Ucraina cu noua rachetă hipersonică Zircon. Anomalia e că au lansat-o terestru din Crimeea ocupată
Surpriză plăcută în Armata R. Moldova: Obuziere moderne ATMOS de 155 mm. Achiziție istorică care nu a fost anunțată oficial ci prezentată în timpul tragerilor
Elicopterele Black Hawk ale României au zburat dublu față de Black Hawk ale Armatei SUA. Cum se „leagă” mentenanța F-16 și Black Hawk
Ucraina le-a pregătit rușilor o nouă surpriză pe lângă Flamingo. Au fost lansate și rachete Long Nepune împotriva țintelor din Rusia (Video)
Cinci țări importante din Europa s-au angajat să coopereze cât mai strâns pentru a combate amenințarea hibridă a Rusiei
Ce a obținut Viktor Orban după vizita la Trump: Zero sancțiuni, la schimb cu arme, LNG și echipamente nucleare din SUA
Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE după ce o nouă dronă rusă a căzut în România
Dronele ucrainene au atacat un terminal petrolier rusesc din Novorossiisk
Lukoil ar putea fi preluat de Carlyle. Grupul american are investiții și în sectorul energetic românesc
Avertismentul Uniunii Africane: Mali e la un pas de a fi preluat de grupări jihadiste
SUA lansează Operațiunea militară "Southern Spear". Nave de război, F-35 și portavionul Gerald Ford, desfășurate pentru combaterea traficului de droguri
Cum țintesc dronele și rachetele rusești infrastructura energetică ucraineană: Blocuri de locuințe lovite și cel puțin 26 de victime
Un avion de luptă Su-30 s-a prăbușit în nord-vestul Rusiei
Declarație G7: Sprijinul acordat Rusiei de Iran, Coreea de Nord și China este un „factor decisiv” în continuarea războiului de agresiune rus
Lynx se pare că ar fi marele câștigător în bătălia viitoarei mașini de luptă a României. Ar urma clarificări privind producția în România dacă alegerea se confirmă
Rachetele ucrainene Flamingo devin încet dar sigur coșmarul antiaerienei Rusiei. Atacuri masive în Crimeea ocupată și în interiorul Federației
Indiciul care a dat China de gol: Portavionul pe care tocmai îl construiește va fi nuclear. China intră într-un club select unde doar două țări mai sunt
În „războiul pe piața dronelor” se ciocnesc Turcia și Israel. Însă o confruntare reală cu drone riscă să aibă loc pe cerul Siriei
Comisia Europeană, miliarde suplimentare pentru Ucraina. Nordicii și balticii plusează și cumpără arme americane de 500 de milioane de dolari, prin mecanismul PURL
pixel