Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Investigația Bellingcat dezvăluie cine sunt inginerii din spatele atacurilor cu rachete care terorizează Ucraina
Conflicte militare în defășurare
Data actualizării:
Data publicării:
Coincidență sau nu, după ce o anchetă jurnalistică a Bellingcat, The Insider și Der Spiegel a făcut publice, pe 24 octombrie, numele celor care programau traiectoriile rachetelor rusești de croazieră, bombardamentele rusești cu aceste tipuri de arme s-au redus considerabil.

Șeful Bellingcat, Hristo Grozev, într-un interviu pentru postul ucrainean Radio NV, a explicat cum au găsit numele inginerilor care direcționează rachete către Ucraina.

Potrivit lui Grozev, echipa de investigații a încercat inițial să afle dacă este posibil să se introducă, pur și simplu, coordonatele țintelor în rachete, dar s-a dovedit că acest lucru este imposibil, iar cei care programează racheta trebuie să simuleze întregul traseu de zbor.

„Prin urmare, am început să căutăm acești oameni, realizând că rolul lor în acest război este foarte important și că, probabil, mai devreme sau mai târziu vor fi implicați într-o crimă de război, așa cum, cel mai probabil, s-a dovedit acum”, a explicat Grozev.

Investigatorii și-au început căutarea printre absolvenții institutelor care se ocupă de spațiu și rachete strategice.

„Există două astfel de academii în Rusia, lângă Moscova și lângă Sankt Petersburg. Am început să verificăm sute și mii de absolvenți, ce fac ei acum. Și în mulți dintre boții rusești din Telegram, am putut descoperi că unii dintre ei lucrează în acest centru de calcul (Centrul Principal de Calcul al Forțelor Armate ruse – nota autorului) și, în același timp, toți sunt înregistrați la Znamenka, 9. Acesta este cartierul general al armatei ruse”, a precizat șeful Bellingcat.

„Am început să săpăm din ce în ce mai adânc, l-am găsit pe șeful acestei organizații, numerele de telefon ale acestuia și desfășurătoarele de convorbiri. În desfășurătoare, am văzut că primește apeluri de la un anumit număr, aproape întotdeauna când sunt sosiri mari de rachete strategice de înaltă precizie în Ucraina. Am făcut acest lucru, pur și simplu, corelând apelurile sale în momentele de sosire cunoscute de noi ”, a spus Grozev.

Drept urmare, a fost posibil să „calculeze toți acești angajați, ingineri destul de tineri, care au comunicat cu el exact în acele momente când, aceste rachete au decolat câteva ore mai târziu sau a doua zi dimineață”, a explicat șeful Bellingcat.

Potrivit acestuia, anchetatorii au acordat în primul rând atenție discuțiilor de pe timp de noapte sau de duminica, acestea legându-i de atacurile cu rachete.

Bellingcat, The Insider și Der Spiegel au publicat identitatea inginerilor ruși care programează traiectoria rachetelor de croazieră care au lovit ținte civile în Ucraina și erau implicați astfel, în uciderea civililor ucraineni.

Pentru a-i afla pe cei implicați, investigatorii de la cele trei publicații au analizat metadatele apelurilor telefonice ale șefului Centrului Principal de Calcul al Forțelor Armate ruse, generalul-maior Robert Baranov.

Metadatele au arătat că de fiecare dată, înainte de lansarea rachetelor de croazieră acesta primește apeluri de la un număr care, aparține colonelului Igor Bagniuk - comandantul direct al unității de ghidare a rachetelor. El, la rândul său, comunică în mod regulat cu peste 20 de tineri ingineri militari și specialiști IT, împărțiți pe trei echipe în funcție de tipul de rachetă de care se ocupă – Kalibr (lansată de pe mijloace navale), R-500 (sistemul de rachete sol-sol Iskander-M) și Kh-101 (lansată de pe bombardierele strategice).

Un fapt interesant remarcat de jurnaliștii de investigații de la cele trei publicații este că seria de atacuri cu rachete care a debutat pe 10 octombrie a fost precedată de o intensificare a convorbirilor telefonice începând cu 2 octombrie și atingând vârful pe 9 octombrie.

Astfel, explozia din 8 octombrie de pe podul de peste Strâmtoarea Kerci nu este neapărat legată de campania de atacuri cu rachete declanșate pe 10 octombrie, rușii programând-o de fapt de la începutul lunii.

Aceeași teză, că atacurile au fost programate de la începutul lunii și n-au legătură cu explozia de pe podul Kerci, a fost susținută și de Serviciul de Informații al Ministerului ucrainean al Apărării.

Se pare că mutarea zonei de lansare a rachetelor Kh-101 din zona caspică în Regiunea Rostov a necesitat un efort de reprogramare a traiectoriilor de aproximativ o săptămână – un interval de timp destul de mare pentru o perioadă de război, când viteza de execuție este un element important al acțiunilor de luptă.

Forțele Armate ucrainene au informat mai demult, că rușii schimbă permanent traseele rachetelor de croazieră pentru a le face cât mai dificil de descoperit, dar din 24 februarie și până pe 10 octombrie, deja învățaseră și cunoșteau toate traiectoriile folosite de ruși, iar gradul de neutralizare a rachetelor de croazieră ajunsese unul ridicat și genera costuri inacceptabile pentru ruși în producția rachetelor de croazieră.

Rușii au reușit să-i surprindă pe ucraineni prin mutarea în regiunea Rostov a zonei de lansare a rachetelor Kh-101, dar acum după ce s-a aflat identitatea echipei de programare a traiectoriilor s-ar putea să fie nevoiți să facă o nouă reajustare, care o să-i coste, în primul rând, timp.

În funcție de orele de convorbire identificate de jurnaliștii de investigații de la cele trei publicații, corelat cu alte date și evenimente, poate aflăm și motivația rușilor de ataca obiectivele civile ucrainene, cu rachete de înaltă precizie și mare putere.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Arde marea rafinărie Lukoil din regiunea rusă Novgorod. Peste 50 de drone ucrainene au lovit puternic uzina rusă
Teroarea aeriană crește: În octombrie, rușii au lansat un număr record de bombe aeriene asupra Ucrainei
Cât de mult avansează de fapt Rusia în Ucraina. După o încetinire în septembrie, progresul rus în Ucraina a revenit în octombrie la media înregistrată în 2025
SUA ezită cu Tomahawk, Marea Britanie nu. Un nou lot de rachete Storm Shadow a fost livrat Ucrainei pentru a pregăti iarna în teritoriile Rusiei
Rusia anunță că forțele sale de ocupație avansează în interiorul orașului ucrainean Pokrovsk
87 de rachete Iskander și 14 hipersonice Kinjal, lansate de ruși în 30 de zile. Calculele arată o intensitate de cinci ori mai mare după acumularea stocurilor
Bilanțul după o noapte grea pentru ruși: Dronele ucrainene au lovit portul Tuapse, substații electrice, depozite și baze ale armatei. Inclusiv un petrolier
Tactica Stalingrad, dar cu rușii pe partea atacatorilor. Ucraina spune că nu e încă încercuită: „Pokrovsk? Îl ținem! Mirnograd? Îl ținem. Nu există blocate sau încercuiri”
Cât au cucerit rușii în ultima lună în Ucraina și cât la sută din teritoriu ocupă. Paradoxal cele mai mari probleme nu sunt la Pokrovsk
Desant la Pokrovsk al forțelor speciale ucrainene, dintr-un elicopter Black Hawk. Rușii spun că toți operatorii FOS ucrainean au fost uciși
Asediul de la Pokrovsk și Kupiansk: Rusia a schimbat tactica și folosește „infiltrări” cu grupuri mici de asalt de infanterie. Ucraina caută soluții
Cadou otrăvit: Rușii se oferă să oprească luptele de lângă Pokrovsk
Rușii au lovit infrastructura civilă din Sumî. Cu o zi înainte, atacurile rusești au avariat liniile electrice a două centrale nucleare
Rușii, nouă lovitură cu rachete asupra Ucrainei. Apărarea antiaeriană poloneză în alertă
„Cercul din jurul Moscovei se strânge”. Ucraina spune că poate „sparge geamurile Kremlinului”, dar explică de ce nu e încă momentul să lovească
Bătălia pentru Pokrovsk, poarta spre Donețk: Rusia a concentrat 11.000 de militari pentru a încercui și captura orașul ucrainean
Zelenski a anunțat utilizarea în luptă a rachetelor Flamingo
Trupele ruse au primit ordin să ia localitatea Pokrovsk până la jumătatea lunii noiembrie. Kievul susține că superioritatea rușilor în zonă este de opt la unu
Bilanț greu de egalat: Armata rusă a atins performanța de 1.060 de militari pierduți într-o singură zi pe frontul din Ucraina
Flota din umbră a Rusiei, aprovizionată în secret de companii din statele baltice
Armata ucraineană demontează falsul rusesc despre ocuparea localității Rodînske (Video)
Ucraina pune presiune pe capitala Rusiei și atacă cu drone Moscova: Două aeroporturi închise azi noapte, mai multe explozii în Moscova
Rusia acuză o „tentativă titanică” de a sabota dialogul ei cu SUA și „pacea” în Ucraina
Sistemul rusesc de detecție a eșuat din nou: Minus trei radare și o navă de debarcare, după un atac ucrainean în Crimeea
Situația din Donețk devine critică: Jumătate din atacurile rusești se concentrază pe direcția Pokrovsk
Industria de apărare din Rusia încetinește. Noile date nu arată deloc bine pentru Kremlin
Kievul este din nou ținta atacurilor teroriste rusești
Gripen, aproape de un moment istoric: "Contăm pe 150 de avioane" și primul ajunge anul viitor, spune Kievul; SAAB va produce 20-30 de unități pe an
Coaliția de Voință va crește presiunea asupra Rusiei
"Inovații" rusești. Shahed-urile și bombele cu planare, construite cu componente chinezești

Ştiri Recomandate

Investiție masivă în apărare: Polonia finalizează negocierile pentru submarinele ORKA. De ce a fost oferta suedeză considerată „cea mai bună”
Războiul viitorului se joacă în cloud. Cum construiește NATO „coloana vertebrală” digitală a Ucrainei pentru a transforma datele în viitoarele arme letale ale câmpului de luptă
România devine epicentrul viitorilor piloți de F-16 în Europa. După ce au donat 18 avioane F-16, olandezii s-au declarat impresionați de Baza 86
Rachete antiaeriene MANPAD Mistral pentru Armata României. Ce prevede contractul de peste 600 de milioane de euro semnat cu Franța
Între sabotaj și acaparare forțată: Strategia Rusiei pentru preluarea controlului centralei nucleare de la Zaporojie
Vladimir Putin ordonă „rusificarea” totală a teritoriilor anexate din Ucraina: Planul strategic până în 2036 pentru ștergerea identității ucrainene
Sancțiuni contra Rusiei. România vrea să introducă ”supravegherea extinsă” pentru companiile rusești
Parteneriatul anti-dronă forțează o reconfigurare militară: Cum lecțiile de pe Flancul Estic (România-Polonia) schimbă strategia de achiziții a Armatei SUA
Dilema strategică a Canadei: Avantajele tactice ale F-35 ,,cedează teren'' în fața autonomiei industriale promise de Gripen
Cu portavionul Amiral Kuznețov care nu a mai văzut mare de 8 ani, rușii ironizează Marina britanică pe care o numesc o „broască cu mușchi”
De ce abandonează SUA programul fregatelor din clasa Constellation, după ce americanii au construit doar două nave
Rusia a trezit colosul militar german. Pe lângă achiziții de F-35 sau Patriot, nemții vin cu o idee bună și pentru România: Veterani ucraineni împărășesc experiența de luptă împotriva Rusiei
Incendiu la depozitul de muniţie de la Mija. Ministerul Economiei: Au ars componente pentru grenade PG-7VM
Marina suedeză vrea fregate în Marea Baltică. FDI de la Naval Group sunt în pole position
Trump spune că Rusia a fost de acord cu unele concesii în planul de pace pentru războiul din Ucraina
Witkoff, consilierul lui Trump, a sfătuit Rusia cum să abordeze relația cu președintele SUA inclusiv în războiul din Ucraina (Bloomberg)
Pregătiri pentru amenințarea chineză: Japonia anunță planuri de desfășurare a rachetelor; Taiwanul crește cheltuielile pentru apărare cu 40 de miliarde de dolari
UE, pe două voci în relația cu Israelul: De ce statele care critică Israelul sunt mai agresive și vocale? Ambasadoarea Israelului în Ungaria: UE nu sprijină Hamas. Dar sprijină Fatah
Cât va fi, de fapt, armata Ucrainei pe timp de pace? Detaliile noului acord cu SUA care sfidează cerințele inițiale ale Rusiei
Pacea din Ucraina se joacă acum la Abu Dhabi: Între realpolitik-ul Statelor Unite și „liniile roșii” de pe frontul din Donbas
Lovitură în inima aviației strategice ruse (Foto/Video): Ucraina distruge rarul ''laborator zburător A-60'' și un prototip A-100 la Taganrog
Adio improvizații, bun venit industrie: Olanda oficializează ''scuturile anti-dronă'' pe obuzierele grele PzH 2000, inspirate de frontul ucrainean
Ucraina a mutat, mingea e în terenul Rusiei: Acord pe planul de pace al SUA. Zelenski se va deplasa la Casa Albă
Măcar turelele viitoarelor mașini de luptă să fie produse în România? Turela UT30 MK2 e deja integrată pe Redback, dar poate fi și pe Lynx sau ASCOD
Suedia își reconfigurează postura de apărare: Armata solicită rachete cu rază de 2.000 km, capabile să atingă Moscova
De la dialog la „forțe de reasigurare”: Cum răspunde Franta amenințării rusești și de ce Europa nu își mai permite să fie ,,naivă militar''
Dronă rusă căzută în Vaslui. Ministrul Moșteanu spune că avioanele Eurofighter ale Germaniei și F-16 ale României au încercat să o doboare
Rusia a respins planul de pace al Europei. În paralel, versiunea SUA a fost redusă de la 28 la 19 puncte și ar putea fi mai favorabilă Ucrainei decât precedenta
Ce căuta „Perla Neagră” rusă aproape de granițele Alianței? Interceptarea unui Tu-134A escortat de avioane Su-30 e un moment rarisim
Șase drone ruse au survolat spațiul aerian al R. Moldova. Una a aterizat pe o casă
Amețirea Rusiei, de la presiuni brutale la propuneri neașteptate de pace. Toată isteria din aceste zile ar putea fi parte a noii strategii pe care SUA o aplică Rusiei?
Două drone ruse au intrat din nou în spațiul aerian al României, în două incidente separate la Tulcea și Galați. Avioane Eurofighter și F-16, ridicate din nou
pixel