Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Iohannis, invitat de Biden la consultări restrânse pe tema războiului neprovocat declanșat de Rusia în Ucraina
Conflicte militare în defășurare
Data actualizării:
Data publicării:
Preşedintele Klaus Iohannis participă, marţi, la invitaţia preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, la consultări cu o serie de lideri internaţionali, ai instituţiilor UE şi NATO pe tema securităţii regionale.
Președintele american Joe Biden și președintele român Klaus Iohannis, la un summit extraordinar NATO, alături de Jens Stoltenberg, secretarul general NATO și Mircea Geoană, secretarul general adjunct NATO. În imagine sunt și alți înalți oficiali americani
Președintele american Joe Biden și președintele român Klaus Iohannis, la un summit extraordinar NATO, alături de Jens Stoltenberg, secretarul general NATO și Mircea Geoană, secretarul general adjunct NATO. În imagine sunt și alți înalți oficiali americani precum Antony Blinken, secretarul de stat și Lloyd Austin, secretarul apărării. Sursă foto: Administrația Prezidențială a României

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, aceste consultări vor avea loc la ora 16,45.

Astfel de consultări în format restrâns cu lideri aliaţi şi ai UE au mai avut loc pe 11, 18 şi 28 februarie. 

 

Războiul din Ucraina

 

Războiul în estul Ucrainei a început la scurt timp după fuga în Rusia a preşedintelui ucrainean prorus Viktor Ianukovici şi sosirea la putere la Kiev a forţelor pro-occidentale. În tot acest climat, Moscova a anexat ilegal în 2014 peninsula ucraineană Crimeea.

Rusia a susținut financiar și cu tehnică militară forțele separatiste, deși nu a recunoscut niciodată acest lucru.

Până la invazia pe scară largă din 24 februarie 2022 războiul din Ucraina s-a soldat cu peste 13.000 de morţi.

Pe data de 24 februarie 2022 Federația Rusă a declanșat cea mai mare criză de securitate de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial încoace după un atac convențional pe trei fronturi împotriva Ucrainei.

În aproape două luni de război Rusia a ratat obiectivele din prima fază a confruntări, inclusiv capturarea Kievului și schimbarea rapidă a regimului politic democrat din Ucraina. Blitzkrieg-ul rus s-a transformat într-un război de uzură cu pierderi imense de ambele părți. În tot acest climat armata rusă de ocupașie a supus populația civilă din Ucraina la atrocități fără precedent în ultimii 70 de ani.

În prezent Moscova se axează pe estul și sudul Ucrainei unde a lansat o ofensivă în încercarea de a rupe Donbasulul și a cuceri Mariupolul pentru a desăvârși culoarul terestru care să lege Crimeea de Federația Rusă.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Rusia și Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri de război
Social gaming: Cum transformă comunitățile experiența de cazino digital
Sistemele Patriot ar avea o rată de succes în scădere în Ucraina. Rușii au reprogramat rachetele Iskander și lovesc prin surprindere
Ce mai aruncă Rusia în luptă pe frontul din Ucraina? Un lot nou de vehicule blindate BMPT „Terminator” trimis la sacrificiu în faţa dronelor (VIDEO)
Centrala nucleară de la Cernobîl a rămas fără electricitate după un bombardament rusesc
SUA vor furniza Ucrainei informații pentru atacuri în interiorul Rusiei, scrie presa americană
Lovitură simbolică în Crimeea: O dronă ucraineană a „orbit” ochii sistemului rusesc S-400, atacând chiar radarul destinat să o intercepteze
Rușii folosesc o nouă armă: Bombă aeriană cu motor de pe AliExpress. Racheta de croazieră ”Banderol” poate fi lansată din drone
Avioane de luptă Gripen, ca și sosite în Ucraina? „Când le veți vedea în aer, veți înțelege”. Ucraina așteaptă încă un lot de F-16 și va deține o flotă occidentală mixtă
Nici direcția vest nu mai e sigură? Drone ale Ungariei au făcut o incursiune în Ucraina. Maghiarii asigură ironic că „nu vor ataca”
Hamas spune că probabil va respinge planul de pace al lui Trump
Polonia reține un ucrainean suspectat de sabotajul Nord Stream
Utilizarea activelor rusești înghețate nu e confiscare. Kievul va rambursa împrumutul după ce Rusia va compensa daunele, spune șefa Comisiei
”400 de F-35 mătură cerul”. Gen. Kellogg, mesaj către europeni: Sunteți mai buni decât credeți; raportul față de Rusia e de 4 la 1
Putin transmite un mesaj de felicitare la a treia aniversare a anexării regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie pe care Rusia nu le controlează în totalitate
Armata rusă începe să piardă teren în direcția Dobropilia, la 30 de km nord de Pokrovsk
Planul de pace al lui Trump pentru Gaza: Eliberarea ostaticilor, amnistie și guvern palestinian de tranziție; se renunță la relocarea palestinienilor din Gaza
Solidaritate cu Ucraina: Cei căzuți pe front, comemorați la București de Ziua Apărătorilor și Apărătoarelor Ucrainei
”Ajustăm producția fabricilor din rusia”: Uzina militară „Electrodetal B”, lovită de rachete de croazieră Neptune
Ucraina creează o nouă structură în cadrul Forțelor Aeriene: Sisteme de apărare aeriană fără pilot
Polonia nu scapă de blestemul rachetelor rusești: Ambasada de la Kiev, avariată din nou. În weekend Rusia a lansat sute de drone și rachete spre Ucraina, inclusiv Kinjal și Kalibr
După scenariul cunoscut: Rusia lovește Ucraina cu rachete și drone, iar Polonia ridică în aer avioane poloneze și aliate
Rusia a publicat bilanțul teritoriilor “eliberate” în Ucraina de la începutul anului 2025: 205 de sate
Zelenski anunță că nu intenționează să candidideze pentru un nou mandat de președinte al Ucrainei
Două avioane An-26 și radare de coastă ale trupelor ruse distruse de ucraineni în Crimeea ocupată (VIDEO)
O rachetă rusă Iskander lovește un poligon militar ucrainean. Mai multe victime confirmate
Ucraina a lovit puternic orașul port rus Novorossiysk, de pe mare și din aer. Oficialii Rusiei invocă morți și răniți
Trump vorbește în premieră de înfrângerea Rusiei: Ucraina poate câștiga războiul și își poate recupera teritoriile
Rusia își adaptează tactica și vizează liniile de aprovizionare ale Armatei ucrainene
Vântul democrației începe să sufle în Siria. Se organizează primele alegeri parlamentare de la răsturnarea lui Assad

Ştiri Recomandate

Trageri reale efectuate de Armata României. Sursă foto: MApN
EXCLUSIV
România în fața unei noi ordini industriale de apărare. Lecțiile EDIP pentru o țară periferică
Furie la Moscova, după sancțiunile americane asupra Lukoil și Rosneft: Trump a declarat război Rusiei
Tehnologia face diferența (FOTO): Drona ucraineană „Sea Baby” 2.0 rescrie strategia navală în Marea Neagră, devenind principala ameninţare la adresa Flotei ruse
Summit important la Bruxelles. Mai multe țări țin piciorul pe frână, însă doar două au o agendă pro-Kremlin
Capacitatea de apărare a NATO, confirmată de generalul Dorin Toma: Vă pot spune cu toată convingerea că putem respinge orice potențială agresiune asupra României
Avertisment de pe scena Forumului Aspen-GMF București. Lordul McConnell: „Urmează o nouă eră de instabilitate globală”
A început producția pentru România a obuzierelor K9 și a vehiculelor de alimentare K10. Când va fi mutată în țară producția
”Aveți mai mult decât orice altă țară din Europa". Diaspora trebuie folosită pentru a promova România, crede Charlie Ottley
O explozie puternică a avut loc la o uzină militară din apropierea orașului rusesc Celiabinsk (FOTO/VIDEO)
Primul transport China - Europa pe traseul nordic a durat jumătate din timpul pe ruta clasică (VIDEO). “Drumul Mătăsii de Gheață” trece însă prin Rusia
Sfârșitul răbdării: Donald Trump sancționează companiile Rosneft și Lukoil, recunoscând eșecul ,,diplomației'' cu Vladimir Putin
Geopolitica europeană la răscruce | "Gata de un şoc în 3-4 ani": Avertismentul Franței despre o posibilă agresiune militară rusă
Iranul, la un pas de reluarea ambițiilor nucleare? Reconstrucția misterioasă de la complexul Taleghan-2, sub ochii Israelului și ai lumii occidentale
Crime de război rusești la Pokrovsk. Atacarea civililor, o practică generalizată în Armata rusă
Rusia începe producția de masă a bombelor aeriene cu o rază de aproape 200 km, anunță serviciile ucrainene. Cum pot fi combătute KAB-urile rusești
De la Blitzkriegul de 3 zile la Războiul de 4 ani. Hărțuită de dronele ucrainene, Rusia apelează la elicoptere, rezerviști și dirijabile pentru apărarea rafinăriilor
Un „păianjen” fabricat în România? Peste 25 de firme românești, gata să se implice în producția în țară a Redback, dacă România va opta pentru mașini de luptă Redback
”Gripen poate face întreaga Europă mai sigură”. Până la 150 de avioane, în cea mai modernă variantă (Gripen E), propunerea Suediei pentru Kiev
India și SUA se apropie de un acord comercial istoric. Taxe de 16%, în schimbul reducerii importurilor de petrol rusesc
Undă verde de la deputați: Stagiul militar voluntar, pasul către întinerirea rezervei Forțelor Armate Române
Rusia a desfășurat exercițiul nuclear anual: Rachete balistice și de croazieră au fost lansate de pe uscat, din aer și de pe mare
Efortul de război al Kremlinului începe să fie erodat de tensiuni financiare și opoziție internă
Armata din Myanmar a efectuat raiduri într-o facilitate de la granița cu Thailanda, folosită pentru fraude cibernetice
Artileria rămâne regina războiului. „România a ales soluția de ultimă generație K9 „Tunetul”, dar ușa ne este larg deschisă”
Lovitură vitală în inima complexului militar rusesc: Rachetele Storm Shadow, lansate de ucraineni, au vizat Uzina Chimică din Briansk
 Întrevederea Trump - Putin de la Budapesta, amânată: "Nu vreau o întâlnire inutilă"
Armata SUA, în fața unei dileme istorice: Imprimarea 3D a echipamentelor militare ca ultimă soluție pentru a nu depinde de marile companii de apărare
Noapte de coșmar la granița României: Atac masiv cu drone rusești la Dunăre, populația din Tulcea a primit RO-Alert
Atacurile rusești din timpul nopții au provocat noi victime în orașele ucrainene: La Kiev au murit două persoane, iar alte 13 au fost rănite la Zaporojie
Flamingo, drona-rachetă ucraineană care schimbă regulile jocului: Motoare reciclate și putere mai mare decât Tomahawk
De ce nu grăbește Belgia livrarea F-16 către Ucraina și așteaptă mai multe F-35? F-urile belgiene sunt mai speciale. "Nu uitați că avem avioane cu dublă capacitate"
Europenii susțin înghețarea ostilităților în Ucraina pe actuala linie a frontului. Europa și Kievul, plan în 12 puncte pentru oprirea războiului
pixel