Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Iron Dome a fost activat noaptea trecută în Israel, după ce Hezbollah a lansat aproximativ 50 de rachete
Conflicte militare în defășurare
Data publicării:
Potrivit presei israeliene, aproximativ 50 de rachete au fost trase din sudul Libanului spre Galileea Superioară.
Iron Dome / Ministerul Israelian al Apararii
Iron Dome / Ministerul Israelian al Apararii

În timpul nopții de duminică, Hezbollah a tras aproximativ 50 de rachete din Liban spre Galileea Superioară. Imaginile arată cum sistemul israelian de apărare aeriană „Iron Dome” a fost activat imediat dimineața devreme pe cerul deasupra Israelului, arată SkyNews.

Într-o declarație în care revendica responsabilitatea pentru atacul cu rachete, Hezbollah a precizat că acesta nu a fost ca răspuns la uciderea comandantului lor superior. Hezbollah-ul libanez, un grup militant șiit susținut de Iran, susține că a fost de fapt un răspuns la atacurile israeliene în care au fost uciși civili în două sate din sudul Libanului.

„În semn de sprijin pentru poporul nostru palestinian ferm din Fâșia Gaza și pentru rezistența sa curajoasă și onorabilă, aceasta a fost ca răspuns la atacurile inamicului israelian asupra satelor Kafr Kila și Deir Siryan, în care au fost răniți civili”, a raportat gruparea teroristă, adăugând că au tras rachete către așezarea Beit Hillel.

Cea mai mare parte dintre rachete au fost interceptate de „Iron Dome”, dar mai multe rachete ar fi provocat incendii în zonă.

Un proiectil a aterizat în zona Beit Hillel, iar mai multe au căzut în zone deschise, a adăugat IDF. 

La scurt timp după atac, Forțele Aeriene Israeliene au lovit lansatorul Hezbollah folosit în atac și au lovit infrastructura teroristă suplimentară din zona Marjaayoun din sudul Libanului, scrie și JPost

Presa libaneză a raportat că IAF a atacat două locații din regiunea Al-Mahmoudiya din sudul Libanului.

Din 8 octombrie, forțele conduse de Hezbollah au atacat aproape zilnic comunitățile și pozițiile militare israeliene de-a lungul graniței, iar grupul spune că face acest lucru pentru a-i sprijini pe cei din Gaza, în războiul cu Israelul.

 

Israelul nu a comentat încă asupra atacul

 

După ce Pentagonul a anunțat vineri că va desfășura avioane de luptă și nave de război navale suplimentare în Orientul Mijlociu și după ce oficialii americani și britanici au făcut apel la cetățenii lor să părăsească Libanul, președintele american Joe Biden a vorbit și el. El a spus că speră ca Iranul să renunțe la amenințările sale de represalii împotriva Israelului și, astfel, să prevină răspândirea războiului în Orientul Mijlociu.

Tensiunile în regiune au escaladat după ce liderul politic înalt al Hamas, Ismail Haniyeh , a fost ucis în capitala iraniană, Teheran. Iranul a promis că își va răzbuna moartea și acuză Israelul împreună cu Hamas de lichidarea menționată. Asasinarea menționată mai sus a avut loc la o zi după ce armata israeliană a raportat uciderea unui comandant superior Hezbollah la Beirut.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Lovitură serioasă, încasată de ruși în Marea Neagră: O navă rusă purtătoare de rachete Kalibr, avariată de UAV-uri ucrainene
Iskander și Kinjal au lovit în mijlocul Kievului. Deși Patriot are o rată de interceptare ridicată, câteva rachete rusești au ras un bloc de locuințe
Ucraina primește din SUA 3.350 de rachete ERAM pentru MiG-29 și F-16. Dar mare întrebare e: Game changer ori doar un bandaj pe o rană adâncă?
Kievul confirmă că forțele ruse au intrat și în regiunea Dnipropetrovsk
SUA ar urma să sprijine strategic trupele statelor care vor menține pacea în Ucraina
În timp ce Trump amenință Rusia cu un război economic, negociatorul său rămâne optimist: „Vorbim cu rușii în fiecare zi”
Nord-coreenii vor să lupte în Ucraina. Cât ar urma să primească Phenianul, pe cap de militar trimis în linia întâi
Bombe JDAM-ER livrate de peste Prut? De ce pentru prima dată de la începutul invaziei ruse, într-un zbor misterios, un avion Il-76 al Ucrainei a survolat vestul țării
Cancelarul Merz consideră că Putin folosește o strategie de întârziere pentru a evita o întrevedere cu Zelenski
Donarea unui Patriot sau antrenarea piloților de F-16 nu au rămas fără ecou. Ucraina mulțumește României, într-o vizită a generalului Gheorghiță Vlad la Kiev
Șeful IDF îi cere lui Netanyahu să accepte ultimul acord de armistițiu propus de SUA. Ofensiva totală în Gaza e în pixul lui Netanyahu
Ucraina reușește să atace în adâncimea Rusiei folosind arme proprii. Flamingo poate lovi 90% din întreprinderile rusești de apărare
Canada își onorează angajamentul făcut în iunie la summitul G7: Ucraina va primi luna viitoare un pachet de sprijin în valoare de 1,5 miliarde de dolari
Evoluții noi pe frontul din Ucraina: Kievul anunță eliberarea a patru localități din regiunea Donețk, în timp ce trupele ruse avansează în regiunea Dnipropetrovsk
Germania și Norvegia vor trimite Ucrainei sisteme de apărare antiaeriană
Avioanele Su-27 ucrainene pot lansa acum rachetele “momeală” americane ADM-160 care păcălesc sistemele antiaeriene rusești
O serie de atacuri ucrainene reușite au lovit un port, un aeroport și un terminal GNL de pe teritoriul Rusiei
Forțele ruse sunt înconjurate în zona în zona Dobropillya, anunță gruparea de trupe „Dnipro”
Ucraina sărbătorește Ziua Independenței. „Nu este o victimă, este un războinic”
SUA deschid robinetul? Peste 3.000 de rachete cu rază lungă (ERAM) ar putea fi vândute Ucrainei. Măsura, după ce Pentagonul a blocat, în ultimele luni, folosirea ATACMS
Pierdere grea pentru ucraineni. MiG-29 s-a prăbușit la aterizarea pe timp de noapte, după o misiune de luptă. Pilotul aeronavei și-a pierdut viața
Vorbe cu tâlc rusesc: Aflat la centrul pentru arme nucleare, Putin amenință cu submarinele strategice și discută despre Rusia suverană
Sprijin pentru Flancul Estic: Olandezii transferă două sisteme PATRIOT și un NASAMS în Polonia
Ministerul rus de externe afirmă că nu este încă planificată o întâlnire între Putin și Zelenski
Aliații europeni vor un plan de intervenție în 24 de ore în sprijinul Ucrainei, în cazul unui nou atac al Rusiei
Cedarea de teritorii, răul cel mai mic pentru Ucraina sau capcană pentru tot Flancul Estic? Armata rusă, avans amețitor de 1% din Ucraina, în trei ani de război
Armata rusă, sursă foto: Ministerul Apărării din Rusia
EXCLUSIV
Avansul spre Dobropillea, o aventură cam scumpă pentru ruși: Pierderile au ajuns la peste 1.500 de oameni în două săptămâni
F-35 americane la Mihail Kogălniceanu? Europenii îi cer lui Trump să trimită în România avioane F-35
Rușii au lovit o fabrică americană de electronice din vestul Ucrainei. Peste 600 de drone și rachete, folosite în atacul de azi-noapte

Ştiri Recomandate

Scutul nevăzut al NATO: Cum este apărat spaţiul aerian aliat în cele mai dificile momente, cum ar fi incursiunea unor aeronave şi drone ruseşti (VIDEO)
Și-a retras Ucraina aeronava An-70 în Polonia pentru a o proteja, sau se pregătește un transport aerian special?
Lovitură de stat sub masca naționalismului: Rețeaua Georgescu-Potra, un instrument al războiul hibrid purtat de Rusia împotriva României
Lukașenko: Rusia și Belarus au simulat lansări de arme nucleare tactice în timpul manevrelor “Vest-2025”
Micul vânător german, sistemul Gepard, care a schimbat regulile jocului pe frontul din Ucraina: O lecţie despre ingeniozitate, adaptare și cooperare pe care o putem învăţa de la ucraineni
EXCLUSIV
„Țara arde și baba se piaptănă” - China ignoră războiul adevărat din Ucraina și cere implicarea UE în războiul tarifar cu SUA
Evitarea interpretării de către Rusia a unui declaraţii de război? De ce România nu vrea să susţină instituirea unei zone de interdicție aeriană deasupra Ucrainei
În timp ce dronele rusești testează "liniile roșii" ale NATO, Ucraina solicită o poziție clară din partea Statelor Unite privind sancțiunile și garanțiile de securitate
Fregatele Type 31 ale Marinei britanice se apropie de intrarea în serviciu, odată cu validarea sistemelor de misiune și luptă TACTICOS
Propaganda Kremlinului a găsit vinovații pentru "OZN-urile" din România și Polonia: Incursiunile cu drone, organizate de serviciul de informații britanic MI6
Călin Georgescu, trimis în judecată pentru tentativă de subminare a ordinii constituționale
Rușii se laudă cu un nou lot de Su-34. Finisajele trădează graba pe linia de producție, dar aeronavele rămân periculoase pentru fortificațiile ucrainene (VIDEO)
Președintele suveranist al Poloniei: "Trebuie să facem totul să fim pregătiţi de război"
O nouă ofensivă terestră în Fâșia Gaza. Tancurile IDF au intrat până în centrul orașului Gaza
”Garda de Est” a NATO, întărită cu avioane Eurofighter britanice / Varșovia înființează Comandamentul Forțelor Medicale
Trump semnează ordinul de desfășurare a Gărzii Naționale în Memphis
Noi incidente de securitate în Polonia: Dronă neutralizată deasupra clădirilor guvernamentale, doi cetățeni belaruși reținuți
Compania Lockheed Martin vrea să resusciteze F-35: Cum noile tehnologii de ,,generația a șasea'' ar transforma radical avionul de luptă
"Băiețelul" european se maturizează: Şeful Rheinmetall explică de ce investițiile în apărare sunt singura șansă a Germaniei de a deveni un partener de încredere pentru SUA
România permite cu bună știință folosirea spațiului ei național pentru atacarea Ucrainei
Câte avioane de luptă a pierdut Ucraina de la începutul războiului? "Contabilii" rușilor numără de câteva ori același avion doborât
Amenințarea de la graniță: De ce vrea Uniunea Europeană să replice modelul de apărare al Ucrainei cu un „Zid de Drone”
Tensiunile dintre Rusia și NATO cresc în mod periculos: Oficiali ruși de nivel înalt afirmă că alianța se află “de facto” în război cu Moscova
Franţa este gata să joace rolul de garant al securității Poloniei: Ce mesaj transmite Rusiei desfăşurarea avioanelor Rafale în sprijinul polonezilor?
Ucraina răspunde ironiilor Ambasadei Rusiei la București: Afirmațiile cu privire la „date nesatisfăcătoare”, o practică rusească bine-cunoscută
Ursula von der Leyen: Europa nu mai poate depinde în mod excesiv de alții pentru propria securitate
Iată de ce e mai ieftin să te înarmezi pentru descurajare: Ucraina cheltuie 172 de milioane de dolari pe zi, doar pentru a se apăra de invazia Rusiei
Zid anti-drone în stil asiatic: Japonia dezvoltă sistemul de apărare costieră SHIELD
Adio F-16 și rachete costisitoare pentru doborârea dronelor? Ucraina anunță că e una dintre puținele țări care dezvoltă arme electromagnetice
MApN: Spațiul aerian românesc, încălcat de drone de 11 ori de la începutul invadării Ucrainei / Echipele poloneze anti-drone vor fi instruite de operatori ucraineni
Rusia simulează un atac cu Iskander și noile rachete balistice Oreshnik asupra Europei. Cele șase state luate în vizor de rachetele „imposibil de interceptat”
Putin se pregătește de întoarcerea veteranilor, planul fiind de a-i implica inclusiv în politică
pixel