Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
KF-21 | Coreea de Sud lucrează la asamblarea altor cinci prototipuri al noului său avion de generația a V-a
Industrie de apărare
Data actualizării:
Data publicării:
Compania sud-coreeană Korea Aerospace Industries (KAI) asamblează încă cinci prototipuri ale aeronavei KF-X – botezată ulterior KF-21 – despre  care Seulul precizează că vor fi de generația a V-a. Coreea de sud s-a raportat inițial la noua aeronavă ca fiind de generația a 5-a, dar Forțele Aeriene ale Coreei de Sud vorbesc despre dezvoltarea unui avion multi-rol de generație 4++.

Primul avion prototip rezultat din programul militar sud-coreean KF-X a fost prezentat pe 9 aprilie şi a primit numele KF-21.

Primul prototip se află în prezent într-o etapă de testare la sol. Potrivit Military Cognizance KF-21 va fi testat la sol cel puţin un an, ceea ce înseamnă că în viitorul apropiat aeronava nu va efectua teste de zbor.

Dintre cele cinci prototipuri, aflate în prezent pe linia de asamblare, al doilea prototip este în prezent testat pentru a verifica dacă rachetele pot fi instalate la bordul acestor aeronave. 

Youtube video image

Primul test de zbor este programat pentru 2022, întregul proces de dezvoltare urmând să fie finalizat până în 2026. Conform unui acord cu Indonezia, Coreea de Sud va preda un prototip şi către Jakarta pentru a fabrica avionul în Indonezia.

Forțele aeriene sud-coreene intenționează să opereze 40 de aeronave KF-21 până în 2028 și alte 80 până în 2032.

 

KF-X, un proiect de succes al Coreei de Sud


Publicația noastră a scris încă din martie că la momentul respectiv opt prototipuri ale avionului KF-X erau asamblate simultan, iar patru dintre ele erau deja în ultima fază a acestui proces. Două prototipuri vor fi variante cu două locuri iar primul prototip va fi prezentat în aprilie.

Amintim că în cursul anului trecut, producătorul GE Aviation a anunțat că a livrat primul motor F414-GE-400K către Korea Aerospace Industries, compania sud-coreeană care se ocupă cu dezvoltarea programului.

Motoarele F414 se regăsesc de asemenea și pe aeronavele Boeing F/A-18 Super Hornet, JAS 39 Gripen, dar și pe aparatele indiene HAL Tejas. Știm totodată că în ceea ce privește armamentul, pe viitoarea aeronavă vor fi integrate rachete aer-aer Meteor dezvoltate de MBDA.

Compania sud-coreeană Korea Aerospace Industries (KAI) este responsabilă pentru proiectarea, asamblarea și testarea generală a aeronavei. Compania a avut experiență în dezvoltarea și fabricarea avioanelor din seria T-50. KF-X este un avion stealth de nouă generație care combină elemente ale unui avion de vânătoare de generația a 5-a.

Deși inițial avioanele au fost destinate să fie produse ca aeronave de generația a 5-a, prima aeronavă care a ieșit de pe linia de producție, conform specificaţiilor este de generaţia 4++. Dar, conform producătorului, după o serie de alte lucrări planificate de actualizare, aeronava va deveni una de generația a V-a.

Dezvoltarea KF-X, conform programului, ar trebui finalizată undeva în 2026. Coreea de Sud intenționează să achiziționeze peste 250 de aeronave de acest fel. Noile avioane ale Coreei de Sud, dezvoltate intern, vor înlocui treptat aeronavele F-4 Phantom II  și Northrop F-5E Tiger II.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

ROMARM începe să respire în sfârșit: Offset în programul K9, dar și discuții despre retehnologizare, producție, muniție și arme pentru Armată și MAI, pe agendă în Coreea
Rafale F5 e „noul avion” al Franței, cu motoare mai puternice. Planul B după ce ruptura de Germania în avionul viitorului de generația a 6-a e mai mare decât părea
Obuziere K9 Thunder și mașini de luptă Redback „made in Romania”, vândute în Europa? Cum plănuiesc coreenii să transforme România într-un „gigant industrial” în Europa de Est
Mai multă muniție pentru Polonia: Companii franceze și poloneze vor produce propulsori pentru obuzele de 155 mm
A început producția pentru România a obuzierelor K9 și a vehiculelor de alimentare K10. Când va fi mutată în țară producția
Un „păianjen” fabricat în România? Peste 25 de firme românești, gata să se implice în producția în țară a Redback, dacă România va opta pentru mașini de luptă Redback
Armata SUA, în fața unei dileme istorice: Imprimarea 3D a echipamentelor militare ca ultimă soluție pentru a nu depinde de marile companii de apărare
Artileria rămâne regina războiului. „România a ales soluția de ultimă generație K9 „Tunetul”, dar ușa ne este larg deschisă”
Noi submuniții permit unei rachete HIMARS să lovească trei ținte simultan. La raza maximă de acțiune se adaugă până la 120 de km
Arma secretă a Ucrainei: Cum a fost transformat un avion ultrauşor într-un mic bombardier strategic cu rază lungă de acţiune
Corespondență DefenseRomania din Coreea: K9, primul mare contract dintre cele două țări. Când ajung obuzierele și ce companii românești sunt prezente la Seul
FN SCAR / ©: DefenseRomania
EXCLUSIV
Arme de asalt și mitraliere made în România, propunerea grupului de armament FN Herstal. Fabrica, vizitată și de ministrul Moșteanu
Ucraina negociază un contract pe termen lung pentru 25 de sisteme Patriot: Finanțarea, asigurată din activele rusești înghețate
Cobra II, photo source: DefenseRomania
EXCLUSIV
Blindatele 4x4 Cobra II produse în România, un model ce va fi copiat? Industria turcă, tot mai dispusă să mute producția în România
Tehnologia occidentală alimentează în continuare mașina de război a Rusiei: Cum ocolește Moscova sancțiunile economice și cine plătește prețul?
Olanda, primul aliat european în programul de drone de luptă al SUA: F-35 primește un "coechipier loial" echipat cu Inteligență Artificială
Miliarde de dolari investite în van? De ce NATO a ignorat intensitatea războiul electronic (EW) rusesc, iar acum plăteşte un cost prea mare pentru interceptarea dronelor
,,Războiul robotizat'' este aici: Sistemele care „prind” şi ,,lansează'' dronele din mers. O inovație militară care a stârnit deja interesul Armatei SUA
Inovația care ,,stinge lumina'' Marinei Ruse: De ce drona ucraineană Magura a devenit coșmarul fiecărui amiral rus
Programe cheie pentru modernizarea României: Camioane Iveco, blindate Piranha 5 și Cobra II sau arme de asalt. Cum să revitalizăm inteligent industria cu bani europeni
Polonia, într-o cursă istorică a înarmării: Submarinele ORKA, între oferta Germaniei, tehnologia Franței și investiția în industrie a Coreei de Sud
Curajoasa „fantomă” care vrea să anuleze amenințarea cu rachete hipersonice a Rusiei: Investiția colosală a companie americane Raytheon în noul radar GhostEye
Furnizarea rachetelor Taurus către Ucraina devine şi mai complicată: O companie japoneză, implicată în dezvoltarea motorului noii rachete germane
Portdrapelul României în Europa? Singura armă modernă pe care o producem și o putem oferi altor state. A treia oară poate e cu noroc
Inovația militară ,,născută din foc'': Drona americană Artemis, „vărul” Shahed, trecută în producția de serie. Sistemul care navighează și fără GPS
Cine înlocuiește MLI-84 Jderul? Ciudatul caz al mașinilor de luptă: Cum ar putea România cumpăra Lynx, „made in” Ungaria
Artilerie rămâne regina, dar muniția de ultimă generație schimbă regulile jocului. SUA testează LRMP, noul proiectil de 155 mm integrat pe tot ce înseamnă artilerie americană
Jocul prostesc de imagine al Rusiei: Intensificarea cooperării militare cu Belarus, sub pretextul acuzațiilor de "război hibrid" dinspre Occident
Contract gigant pentru componetele de ghidaj ale rachetelor PAC-3 Patriot. Cine ar putea fi clienții „misterioși” care pregătesc apărarea teritoriului cu Patriot
Nava turcă TCG Akhisar din clasa Hisar, numită și popular „corvetă ușoară”, în timpul testelor pe mare. Foto: ASFAT
EXCLUSIV
Prima navă nouă pe care România o achiziționează în 35 de ani: Corveta TCG Akhisar. Turcii, pregătiți să vină să continue construcția în țară

Ştiri Recomandate

Coreea de Nord a redus drastic aprovizionarea cu obuze către Rusia. În schimb, Kim extinde producția de drone
Franța ia vălul de pe racheta cu capacitate nucleară ASMPA-R. Lansată din Rafale-M, racheta e acum utilizată oficial de Marina Franceză
Scutul lui Ahile al Greciei, cu sisteme de apărare antiaeriană din Israel, inclusiv sistemul SPYDER ales și de România
SUA se pregătesc să lovească Venezuela: De ce primele ținte pentru F-35 vor fi avioanele Su-30 și care e riscul în ciuda diferenței uriașe de forță militară
Un atac rarisim: Rușii au lovit Ucraina cu noua rachetă hipersonică Zircon. Anomalia e că au lansat-o terestru din Crimeea ocupată
Surpriză plăcută în Armata R. Moldova: Obuziere moderne ATMOS de 155 mm. Achiziție istorică care nu a fost anunțată oficial ci prezentată în timpul tragerilor
Elicopterele Black Hawk ale României au zburat dublu față de Black Hawk ale Armatei SUA. Cum se „leagă” mentenanța F-16 și Black Hawk
Ucraina le-a pregătit rușilor o nouă surpriză pe lângă Flamingo. Au fost lansate și rachete Long Nepune împotriva țintelor din Rusia (Video)
Cinci țări importante din Europa s-au angajat să coopereze cât mai strâns pentru a combate amenințarea hibridă a Rusiei
Ce a obținut Viktor Orban după vizita la Trump: Zero sancțiuni, la schimb cu arme, LNG și echipamente nucleare din SUA
Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE după ce o nouă dronă rusă a căzut în România
Dronele ucrainene au atacat un terminal petrolier rusesc din Novorossiisk
Lukoil ar putea fi preluat de Carlyle. Grupul american are investiții și în sectorul energetic românesc
Avertismentul Uniunii Africane: Mali e la un pas de a fi preluat de grupări jihadiste
SUA lansează Operațiunea militară "Southern Spear". Nave de război, F-35 și portavionul Gerald Ford, desfășurate pentru combaterea traficului de droguri
Cum țintesc dronele și rachetele rusești infrastructura energetică ucraineană: Blocuri de locuințe lovite și cel puțin 26 de victime
Un avion de luptă Su-30 s-a prăbușit în nord-vestul Rusiei
Declarație G7: Sprijinul acordat Rusiei de Iran, Coreea de Nord și China este un „factor decisiv” în continuarea războiului de agresiune rus
Lynx se pare că ar fi marele câștigător în bătălia viitoarei mașini de luptă a României. Ar urma clarificări privind producția în România dacă alegerea se confirmă
Rachetele ucrainene Flamingo devin încet dar sigur coșmarul antiaerienei Rusiei. Atacuri masive în Crimeea ocupată și în interiorul Federației
Indiciul care a dat China de gol: Portavionul pe care tocmai îl construiește va fi nuclear. China intră într-un club select unde doar două țări mai sunt
În „războiul pe piața dronelor” se ciocnesc Turcia și Israel. Însă o confruntare reală cu drone riscă să aibă loc pe cerul Siriei
Comisia Europeană, miliarde suplimentare pentru Ucraina. Nordicii și balticii plusează și cumpără arme americane de 500 de milioane de dolari, prin mecanismul PURL
Nu e nevoie de ruși: Europenii își „prăbușesc” singuri viitorul avion de generația a 6-a. De la „nemții nu pot construi singuri peste noapte un avion” la „francezii sunt liberi să plece”
Schimbare de paradigmă în Siria: Damascul cere SUA să devină garantul integrării militare interne
”Zidul dronelor”, dezvoltat de NATO, perfecționat pe front. Dronele interceptoare care ajung în Ucraina, eficiență 100%, dar trebuie ”antrenate” la fiecare câteva săptămâni
Cine clipește primul? Ursula von der Leyen: „Putin crede că poate rezista mai mult decât noi. Greșește” UE a deblocat un nou ajutor pentru Ucraina
Crimeea nu e impenetrabilă. Gen. Mîndrescu: Avem ac pentru cojocul sistemului A2/AD. Dar românii ar fi rezistat ca societate precum ucrainenii? Ar fi bine să nu ne mințim
SUA vor apăra Europa de Est de un atac al Rusiei. Rubio clarifică și la ce se referă ”testarea capacităților nucleare” anunțată de Trump
Premierul R. Moldova: Am avut recent o exprimare ruptă din context. România e strânsă legată de soarta noastră
O nouă oprire pentru Su-57E. Rușii continuă „ofensiva” să-și vândă avionul de generația a 5-a, după ce le-a luat ani să spargă gheața
Mesajele tulburătoare ale lui Epstein către ruși: Puteți afla mai multe despre Trump discutând cu mine
pixel