Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ministrul Economiei: Am câştigat pe fond procesul de expropriere pentru fabrica de pulberi Victoria / La Plopeni se va produce muniție de 155 mm
Industrie de apărare
Data actualizării:
Data publicării:
Ministerul Economiei a câştigat în instanţă procesul privind exproprierea în cazul fabricii de pulberi Victoria, judeţul Braşov, şi a demarat procedurile necesare pentru realizarea studiului de fezabilitate şi proiectare pentru construcţiile ce vor fi amplasate acolo, urmând să pornească producţia într-un joint-venture cu un mare producător european de pulberi, a anunţat, miercuri, ministrul de resort, Bogdan Ivan, la 'Ora Guvernului' din Senat. 
Fabrică de armament, sursă foto: Romarm
Fabrică de armament, sursă foto: Romarm

Fabrica de pulberi Victoria

”Din punct de vedere al investiţiilor strategice, la fabrica de pulberi Victoria, după nenumărate procese în instanţă, în urmă cu o săptămână am câştigat pe fond, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul în privinţa exproprierii, lucru care ne-a permis să începem toate procedurile pentru studiul de fezabilitate, proiectare pentru construcţiile care vor fi amplasate la Victoria şi care vor produce pulberi într-un joint-venture cu un mare producător european de pulberi.

Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că pe teritoriul României deja avem banii prinşi în buget în T2 2025 pentru a demara achiziţiile pentru construcţiile facilităţilor şi suntem în fază finală pentru a pregăti acel joint-venture. A doua zi după ce am câştigat acel proces, colegii din minister au fost la faţa locului şi au început toate studiile şi au început să lucreze la acest proiect extrem de important şi esenţial pentru România”, a menţionat Ivan.

Amintim că Guvernul a aprobat, pe 4 decembrie, amplasamentul şi fondurile necesare despăgubirilor aferente proiectului de investiţie în fabrica de pulberi Victoria, a declarat, la acea dată, purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

”Investiţia pentru modernizarea, dezvoltarea şi modificarea instalaţiilor existente la fabrica Pirochim din Victoria, care este baza noului proiect şi pentru realizarea noilor instalaţii de producţie şi fabricaţie, va intra în linie dreaptă. Realizarea celei mai mari fabrici de pulberi din Europa implică o investiţie de peste 2,5 miliarde de lei”, arăta atunci  Mihai Constantin.

 

Fabrica de Pulberi Făgăraş va produce TNT și RDX

Tot în bugetul de stat pe 2025 au fost alocate 125 de milioane de euro pentru Fabrica de Pulberi Făgăraş.

”De asemenea, am alocat, în bugetul pe anul 2025, 125 de milioane de euro pentru fabrica de TNT de la Făgăraş şi pentru modernizarea liniei de producţie de RDX de la Făgăraş, cu care o să intrăm la finalul acestui an în producţie. Adică nu vorbim despre ce ne dorim să facem, ci despre ce facem la modul foarte concret. M-aţi întrebat de muniţia de calibru mic care deja este produsă în România.

Fabrica de la Cugir 

Da, deja producem la Cugir muniţie de calibru 5,56, 12,7, 14,5 şi 9,9 mm. La UM Sadu producem 7,62 şi 5,54”, le-a spus ministrul senatorilor.

 

Uzina Mecanică din Plopeni va produce muniție de 155 mm

Şeful de la Economie a informat, de asemenea, că la Uzina Mecanică din Plopeni va fi produsă muniţie compatibilă NATO de calibru 155 mm, începând din al doilea trimestru al anului viitor.

”M-aţi întrebat de 155, care e, într-adevăr, un proiect extrem de important - muniţie compatibilă NATO. În momentul de faţă, la Uzina Mecanică Plopeni o să producem această muniţie. Suntem în modernizarea fluxurilor de fabricaţie, suntem cu alocare de 100 de milioane de lei din bugetul pe 2025 care vine ca şi aport de capital din partea Ministerului Economiei şi Digitalizării şi care ne va asigura că în T2 2026 o să avem producţie muniţie calibru 155 la Plopeni”, a transmis el.

Finanțare pentru industria de apărare

Ivan a făcut referire şi la parteneriatul cu compania din industria apărării General Dynamics, în cadrul programul Foreign Military Financing al Statelor Unite.

”Avem un parteneriat FMF, împreună cu cei de la General Dynamics, o finanţare care vine cu condiţii foarte favorabile pentru companiile din România - şi anume programul Foreign Military Financing al SUA. Acolo producem tot muniţie 155.

Suntem în fază finală a emiterii letter of request (scrisoare de intenţie, n.r.). Am calibrat cu cei din Statele Unite inclusiv toate detaliile tehnice şi urmează ca în două săptămâni să trimitem acest letter of request care să fie analizat de Congresul SUA şi automat să intrăm în producţie. Şi dacă ar fi să vorbim despre ceea ce facem astăzi în România - muniţie artilerie între 6.000 şi 20.000 de bucăţi pe an, cartuşe calibru mic între 300.000 şi 55.000 de milioane, grenade până la 60.000 pe an, explozibil în echivalent TNT 245.000 de tone pe an”, a arătat ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului. La toate acestea se adaugă mecanismul european SAFE de 150 de miliarde de euro pentru consolidarea industriei şi a capacităţilor de apărare ale UE.

”Şi în această formă, odată cu opţiunile pe care le avem din mecanismul SAFE, care vor crea oportunitatea ca România, împreună cu alt stat membru, să producă pe teritoriul naţional o cât mai mare parte din necesarul militar european, suntem în paradigma în care, împreună cu Ministerul Apărării, împreună cu Ministerul de Finanţe, am avut deja primele discuţii şi la nivel decizional şi la nivel tehnic tocmai pentru a profila foarte clar ce putem să producem în România, unde investim strategic, ca peste şase luni - un an să modernizăm acele linii de producţie pentru a produce în România şi inclusiv a vinde în Ucraina şi în alte state membre ale Uniunii Europene, tocmai pentru a dezvolta capacităţile noastre de producţie”, a adăugat Bogdan Ivan.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Lovitură de ciocan: Eurofighter învinge istoric J-10 al Chinei, într-o răsturnare de situație tocmai când părea sigur că avionul J-10 va bifa a doua țară din lume care îl cumpără
Bătălia pentru cine vinde vehicule de luptă României: Compania Hanwha pune pe masă o ofertă cu fabrici, tehnologie şi producţie de 80% în ţara noastră
Skyranger 30: Arma care recunoaște că NATO nu își mai permite să tragă cu ,,tunul în muște'', ci cu „proiectile inteligente”
Israelul își consolidează cooperarea militară cu Marocul: Imagini din satelit confirmă livrările sistemului de apărare Barak MX 
Fie că ne place sau nu, roiurile de drone rescriu regulile războiului (FOTO/VIDEO). Sunt gata statele membre NATO să facă față noii realități?
Planul Suediei pentru a ocoli blocajul industrial Gripen-E: Cum ar putea vechile modele „Charlie” să ajungă mai repede pe mâna Ucrainei
Sfârșitul armatelor clasice? Un singur om și un „roi” de drone operat de sisteme AI vor decide soarta unei armate pe viitorul câmp de luptă
Războiul s-a schimbat ireversibil: Momentul în care o dronă terestră ucraineană „Droid” spulberă un vehicul blindat al armatei ruse (VIDEO)
„VLAH”: Debut oficial pentru primul blindat de luptă 4x4 produs 100% în România
Nicuşor Dan a mers la fabrica Thales din Limours: "România va investi semnificativ în apărare, dar nu doar ca simplu cumpărător"
Noua dronă MQ-28 a lovit cu succes cu o rachetă aer-aer AIM-120 o țintă reală. Statul fortăreață din celălalt capăt al flancului României ar putea fi primul client european
IAR-99 nu pot efectua testele în zbor ale noului soft. Nici „Dumnezeu, râul, ramul nu ține” cu avioanele românești IAR-99 Șoim
Grecia cumpără 36 de sisteme de rachete israeliene PULS pentru 650 de milioane de euro
Revoluție tactică pentru blindate: SUA testează cu succes tancul Abrams transformat în ,,rampă de lansare'' pentru drone kamikaze
Croația mizează pe parteneriatul cu Franța și cumpără obuziere Caesar. De ce francezii și nu germanii
Moment istoric la Marea Neagră: Bulgaria a ridicat drapelul pe prima sa navă de război construită local după un secol
În așteptarea mașinilor de luptă: Sub presiunea SUA, decizia României privind MLI devine un test strategic pentru Europa
Criză istorică la nivelul industriei militare americane: SUA recunosc oficial că nu mai au capacitatea să construiască două avioane de generația a șasea simultan
Tensiuni în Europa: Germania evaluează aderarea la programul rival de avioane de luptă GCAP, pe fondul blocajului cu Franța
Ce înseamnă să fii considerat încă aliat cheie al SUA pe Flancul Estic al NATO: Polonia a reușit să obțină o flotă de 250 de blindate Stryker la prețul simbolic de un dolar
Proiectul Talon: Un gigant american vrea să își ia revanșa și dezvăluie noul design de dronă-avion autonomă, pariind pe viteză și costuri reduse (VIDEO)
Polonia își modernizează forțele terestre: Primele vehicule de luptă Borsuk au fost livrate într-un contract de 1,6 miliarde de dolari
Revoluția dronelor din Ucraina a spulberat iluzia securității europene: Vestul trebuie să se adapteze sau riscă ca armatele sale să devină irelevante
Ucraina expune „călcâiul lui Ahile” al sancțiunilor occidentale: 13 companii care ţin în viaţă producţia rachetelor rusești Iskander-M operează liber
Nouă „Armată de Drone” a Statelor Unite: Pariul de un miliard de dolari care vrea să rescrie regulile războiului modern
Drona de atac „Nightmare”, testată pe frontul din Ucraina, primește aprobarea pentru a fi utilizată de Armata SUA
Mimetism militar la Phenian. Noua rachetă a Coreei de Nord pare o „copie fidelă” a tehnologiei occidentale
Belarus: Sau cum să-ţi asumi rolul de „fabrica din umbră” a mașinăriei de război rusești
A fost semnat contractul pentru HISAR iar România are oficial prima navă nouă după 35 de ani. Cât a costat corveta ușoară TCG Akhisar
Fără șoferi, fără echipaj: Armata SUA dezvoltă „artileria fantomă” care se încarcă autonom pe câmpul de luptă

Ştiri Recomandate

Vuiesc canalele ruse de Telegram după operațiunea SUA din Venezuela. Bloggerii ruși: „Ar putea să-l răpească și pe Putin”. 30 de minute pe care rușii le visau la Kiev în 2022
După ce au integrat rachete aer-aer R-60 pe drone, rușii încearcă să-i „orbească” pe piloții ucraineni de F-16 cu reflectoare în infraroșu pe drone
Pentru România a început numărătoarea inversă pentru F-35. Până atunci să ne uităm la provocările din Polonia, unde există câteva contre interne
Cum a semnat Slovacia din greșeală un contract de 103 miliarde de euro pentru camioane militare Tatra
China cere eliberarea imediată a lui Nicolas Maduro după loviturile militare ale SUA în Venezuela
Nici în cazul operațiunii SUA din Venezuela, Europa nu „vorbește” pe aceeași voce. Ce state salută intervenția și cine amenință că nu va recunoaște intervenția SUA
După ce România nu a fost reprezentată la reuniunea de la Kiev, președintele Nicușor Dan participă săptămâna viitoare la cea a șefilor de stat din Coalința de Voință
Renunțăm la AK-47, „împreună ca frații”: R. Moldova trece la calibru NATO. Când decide România viitoarele arme de asalt ale Armatei
Imagini video rare cu batalionul Morok din timpul luptelor urbane din Ucraina: Nu e film artistic, nici AI. Doar realitatea războiului pe care europenii nu trebuie să o ignore
Trump cere Venezuelei „întoarcerea armelor”: Fără trupe americane în Venezuela, dacă regimul „face ce vrem noi”
Trump: Vom conduce Venezuela până când va avea loc o tranziție corespunzătoare
Dezvăluiri din interior despre construcția unei baze de avioane F-16. „Casa” Escadrilei 48 a României de la Câmpia Turzii, finalizată înainte de termen
Atacul SUA asupra Venezuelei, o veste foarte proastă și pentru Ucraina. Împărțirea sferelor de influență, decisă încă din august?
Donald Trump a publicat o poză cu Nicolas Maduro capturat
Rusia condamnă „agresiunea militară” a SUA asupra Venezuelei. Americanii anunță încetarea atacului odată cu arestarea lui Maduro care va fi judecat în State
SUA au dublat de 2.5 ori comanda temutelor rachete Tomahawk în cea mai modernă versiune Block V. Cine sunt cei doi clienți „misterioși” pentru care americanii au accelerat
Dictatorul Nicolas Maduro a fost capturat și scos deja din Venezuela. Trump anunță o operațiune fără precedent în istoria SUA
Ce scrie presa din Venezuela despre capturarea lui Maduro. Stupoare la Caracas, regimul e confuz și admite că nu știe unde e liderul
SUA au atacat Venezuela (Video). Explozii majore la Caracas, martorii susțin că au auzit sunete asemănătoare avioanelor de luptă. Venezuela a declarat stare de urgență
Casa Albă spune că Trump a acționat și a atacat Venezuela în baza Articolului II din Constituția SUA
Elicoptere Chinook și MH-60 ale forțelor speciale ale SUA zboară nesingherit în Venezuela. Apărarea antiaeriană paralizată, regimul cere intervenția Rusiei și Chinei la ONU
Rusia bate la toate ușile prezentând Su-57 ca „un avion mai sigur decât F-35”. În „strategia de marketing” se omite că s-a prăbușit primul Su-57 din producția de serie
Zelenski a anunțat și înlocuirea ministrului Apărării. Cine preia acest portofoliu cheie la aproape 4 ani de la invazia rusă pe scară largă
DefenseRomania vă mulțumește că ne-ați fost alături într-un număr atât de mare în 2025 și promitem să nu ne oprim aici
Serviciul de Informații Externe (SBU) ucrainean atrage atenția asupra unei provocări ruse cu victime într-un obiectiv religios, chiar și în interiorul Rusiei, pentru a submina negocierile
Radiografia Siriei: Căderea lui Assad nu a anulat influența regimului său. Va fi lupta noului stat sirian cu celulele regimului defunct o bătălie decisivă, sau se ajunge iar la un război de uzură?
TOP 5 arme pe care Ucraina le așteaptă în 2026: De la avioae Gripen și „ochii din cer” AWACS la rachete balistice. Vor rămâne doar promisiuni?
Strategia Ucrainei pentru 2026: Generalul Sirski anunță „marea transformare” a armatei și noile priorități tehnologice pe front
Schimbare de gardă politică la Kiev: Volodimir Zelenski îl propulsează pe șeful spionajului militar GUR la cârma Administrației Prezidențiale după prăbușirea erei Yermak
Iranul, din nou pe un butoi de pulbere: Trump spune că SUA sunt pregătite să intervină militar dacă regimul va deschide focul împotriva iranienilor aflați în stradă. Teheranul răspunde
Adio legendarului M2 Bradley, bun venit XM30: SUA apasă pedala de accelerație pentru viitorul blindat. Ce aduce nou XM30?
Ascensiunea armelor turcești: Din România până în celălalt capăt al continentului unde Spania a parafat un acord istoric pentru avioane Hurjet
pixel