Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Modernizarea primei escadrile de F-16 românești. În vizită la Bacău, ministrului Dîncu i-a fost prezentat stadiul programului
Industrie de apărare
Data actualizării:
Data publicării:
Ministrul Apărării Naționale a efectuat o vizită în cursul zilei de ieri la Bacău. În cadrul vizitei de la Aerostar Bacău, ministrului Vasile Dîncu i-a fost prezentat și stadiul programului de mentenanță al F-16 Fighting Falcon.
Avion F-16 la Aerostar S.A. Bacău. Sursa foto: Facebook Plane Spotters Bacău.
Avion F-16 la Aerostar S.A. Bacău. Sursa foto: Facebook Plane Spotters Bacău.

Ministrul Vasile Dîncu a fost primit la Aerostar Bacău de Lucian Bogdănel, prefectul județului, Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău și Grigore Filip, directorul Aerostar.

Potrivit unui anunț făcut de Lucian Bogdănel, „oficialul guvernamental a inspectat facilitățile reputatei companii aeronautice, trecând în revistă capabilitățile de producție ale Aerostar, precum şi stadiul programului de mentenanță al avionului multirol F-16, derulat de societatea băcăuană”.

„Ministrul Vasile Dîncu a elogiat reziliența Aerostar, precum şi înalta calificare a angajaților ce activează într-un domeniu industrial de vârf, al cărui cuvânt de ordine este "competiția" și „a subliniat că Aerostar este un partener de încredere al Ministerului Apărării şi unul dintre cei mai serioşi contractori din industria națională de apărare”, a conchis prefectul județului Bacău.

 

Programul de mentenanță și modernizare a F-16 Fighting Falcon desfășurat la Aerostar Bacău

 

Amintim că în luna august a anului trecut la Bacău a avut loc o premieră, când primul avion F-16 al Forţelor Aeriene Române, care urmează să intre într-un proces planificat de mentenanță, a pus roțile pe pista Aeroportului Internațional "George Enescu" Bacău.

Forţelor Aeriene Române dețin în prezent 17 aeronave F-16 Fighting Falcon care completează Escadrila 53 Vânătoare, de la Baza 86 Aeriană Borcea.

Avioanele vor trece printr-un alt proces amplu de modernizare, unde vor fi aduse la următorul standard.

Așadar, toate cele 17 aeronave F-16 aduse din Portugalia sunt modernizate de OGMA și au aceeași configurație, respectiv M.5.2R. Ele vor fi aduse la o configurație superioară - M.6.X.

În paralel țara noastră a demarat procesul de achiziționare a încă 32 de avioane de tip F-16 Fighting Falcon din Norvegia. Aparatele norvegiene deși mai zburate, sunt mai moderne, ele fiind deja la standardul la care vor ajunge și F-urile achiziționate din Portugalia.

Potrivit Forțelor Aeriene Române, modernizarea la configurația M6.XR a primei escadrile este planificată să se execute în perioada 2023- 2025, odată cu furnizarea, de către partenerul american, a echipamentelor și pachetului software dedicate avioanelor F-16 achiziționate de România.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Dacă și Eurotank cade, Franța rămâne descoperită. Câte tancuri Leclerc are Franța și de ce presiunea e pe ea în „disputa” cu Germania
Avioanele saudite F-35, mai puțin avansate decât versiunea israeliană, nu vor survola Riadul mai devreme de cel puțin patru ani
Cum au reușit israelienii și românii să dezvolte o versiune SPIKE care costă doar o treime din prețul rachetei: „Performanțe similare. Racheta va fi un boom”
Dilema strategică a Canadei: Avantajele tactice ale F-35 ,,cedează teren'' în fața autonomiei industriale promise de Gripen
Parteneriatul anti-dronă forțează o reconfigurare militară: Cum lecțiile de pe Flancul Estic (România-Polonia) schimbă strategia de achiziții a Armatei SUA
Incendiu la depozitul de muniţie de la Mija. Ministerul Economiei: Au ars componente pentru grenade PG-7VM
Adio improvizații, bun venit industrie: Olanda oficializează ''scuturile anti-dronă'' pe obuzierele grele PzH 2000, inspirate de frontul ucrainean
Suedia își reconfigurează postura de apărare: Armata solicită rachete cu rază de 2.000 km, capabile să atingă Moscova
Măcar turelele viitoarelor mașini de luptă să fie produse în România? Turela UT30 MK2 e deja integrată pe Redback, dar poate fi și pe Lynx sau ASCOD
Epuizarea „rezervelor sovietice”(FOTO): Imaginile din satelit arată golirea depozitelor strategice de blindate ale Rusiei din Orientul Îndepărtat
Rușii au anunțat câte avioane Su-75 au construit și când va zbura primul. Deși noul Su-75 ar trebui să „rupă” piața, numărul comenzilor e egal cu zero
Primul portavion pentru drone european care se construiește în România a deschis apetitul pe continent. A doua țară din Europa care tatonează terenul pentru o astfel de navă
Watchkeeper X de la Elbit
EXCLUSIV
Dronele Watchkeeper X pentru Armata României, 'coming soon'. Câte s-au cumpărat și când vor fi livrate UAV-urile
În ciuda problemelor, Estonia s-a răzgândit și merge în continuare pe mâna HIMARS
Rușii fac orice compromis pentru ca Su-57 să ia fața F-35. Transferul tehnologic total către indieni e ceva rarisim, dar ar putea însemna salvarea programului
Cu România prinsă în negocierile pentru elicoptere H215M deși Armata vrea H225M, un stat african bate palma pentru H225M. Cu centru de întreținere și reparații local
Avionul fără pilot Kizilelma nu doar că a zburat cu un F-16, dar a și executat un atac aerian simulat asupra F-ului (Video). Turcia țintește fotoliul de lider mondial în domeniul dronelor
Un ,,scut invizibil'' pentru Europa. Cum a reușit sistemul Sky Warden să securizeze frontiera Frontex și ce înseamnă asta pentru autonomia strategică a UE
Korea power: De ce mizează Orientul pe tehnologia sud-coreeană. Noile avioane KF-21 sunt și ele pe „lista de cumpărături”
Blocajul transatlantic. Marea Britanie retrage oficial dronele Reaper, dar exclude orice donație către Ucraina: Explicația din spatele refuzului categoric
Cotitură strategică a Berlinului: Germania furnizează arme cu rază lungă de acţiune. Se vor produce rachete chiar în Ucraina?
Rusia și China se duelează prin proxy: Su-57 vs. sisteme antiaeriene HQ-9B. În scenarii simulate un HQ-9 doboră cu ușurință un Su-57, dar cu o condiție
România nu cumpără 300 de tancuri Abrams, dar un alt stat o face. La fel ca și în cazul nostru pariul e în continuare pe tancuri
Germania recunoaște că nu poate ajunge la 3,5% pentru apărare până în 2029. Câteva dintre programele de înzestrare ale Bundeswehr
Cum schimbă sistemele germane Skynex ecuația războiului de uzură din Ucraina în prag de iarnă. Soluția tehnică pentru contracararea atacurilor de saturație cu drone
Armata germană a preluat în mod simbolic primul tanc Leopard 2A8 de nouă generație. Cehii au comandat și ei 44 de tancuri de acest tip
Golul marcat de Lynx în România, anulat la VAR. În programul viitoarelor mașini de luptă ale României meciul încă se joacă
Lecția ucraineană pentru NATO. Cum schimbă sistemul „Merops” ecuația de securitate la Marea Neagră și de ce pe viitor România nu mai are scuze în fața dronelor rusești
Mirajul flotei aeriene a Ucrainei: Între ambiția a 250 de avioane occidentale și realitatea banilor care nu există. Soluţia este în seifurile rusești
,,Scutul Ucrainei'' devine mai puternic? De ce upgrade-ul lansatoarelor Patriot la standardul M903 este o mutare strategică pentru ucraineni

Ştiri Recomandate

Rusia primește o nouă lovitură puternică, de data aceasta în Crimeea (FOTO): Printre țintele atinse se numără un MiG-31 complet înarmat
Mutare strategică: Norvegia cumpără rachete sovietice S-300 și muniție F-16 pentru înarmarea Ucrainei
Asta înseamnă frontieră comună cu Rusia: Trei grăniceri ruși s-au plimbat pe teritoriul NATO și au rămas în Estonia timp de 20 de minute
Salt tehnologic în Armata poloneză: Roboții tereștri intră oficial în prima linie. Ce pot face vehiculele „Goblin” și „Gnom”
Submarine B-271 Kolpino, Black Sea Fleet (photo by Andrey Brichevsky, 28 October 2019).
EXCLUSIV
Au apărut dovezile: Vopseaua trădează victima. Submarinul lovit de ucraineni e de fapt B-271 „Kolpino”, cel mai modern „ucigaș tăcut” al Flotei ruse din Marea Neagra
Taiwanul cotizează pentru propria securitate: Aproape 8 mii de rachete HIMARS, zeci de obuziere, drone - contracte în valoare de 11 miliarde
Generalul ucrainean Zalujnîi avertizează: Pericol de război civil în Ucraina. Milioanele de veterani, marea provocare post-conflict
Tancul K2 Black Panther produse de compania Hyundai Rotem. Sursa foto: Defence24.com.
EXCLUSIV
Polonia securizează licența pentru tancul K2 „Pantera Neagră”. Lecția de 6,5 miliarde de dolari pentru ambițiile blindate ale României
Arabia Saudită lansează prima navă de luptă, construită după modelul navelor americane Freedom-class LCS
Încep să curgă primele contracte finanțate prin SAFE: Un stat din fosta Iugoslavie va achiziționa 420 de camioane militare Tatra
Rusia anunță că a bombardat în premieră sudul Ucrainei cu bombe de aviație FAB lansate de Su-34, pentru a o „decupla” de România
Congresul SUA aprobă 900 de miliarde de dolari pentru apărare și stabilește un număr minim de militari americani staționați în Europa
Patriot se adaptează rachetelor hipersonice ruse Kinjal și va putea „trage peste umăr”. Patriot va angaja ținte care au trecut deja de el
"Oreshnik va fi dat în folosință până la sfârșitul anului”, anunță Putin. Oreshnik folosit ca intimidare pentru europeni
Zero din 10: Nu a fost livrat niciun IAR-99 Șoim la mai bine de un an de când toate trebuiau livrate. Avioane Craiova riscă penalități record de 30 de milioane de euro
Patriot, IRIS-T sau rachete pentru F-16, promise de europeni. Formatul Ramstein, sprijin concret pentru Ucraina
Marea Britanie confirmă planurile pentru un sistem integrat de apărare aeriană de tip „Iron Dome”, avertizând asupra pericolului reprezentat de rachetele Rusiei
Serbia așteaptă clarificări de la ruși: Un oficial al companiei de armament Yugoimport a murit la Moscova, în condiții suspecte
Obsesia balistică a Teheranului: Iranul maschează eșecul militar printr-o reînarmare agresivă
Imaginile satelitare dinainte și după operațiunea ucraineană cu drone subacvatice în portul Novorossiysk arată pagubele produse la debarcaderul din apropierea submarinului de clasă Kilo. Sursa foto:X/Vantor.
EXCLUSIV
Văzut din satelit: Lovitură devastatoare pentru Flota rusă din Marea Neagră: Atacul care deschide un „nou capitol” în războiul dronelor (FOTO/VIDEO)
Dronele ucrainene lovesc rafinăria Slaviansk și paralizează rețeaua electrică în Krasnodar, într-o nouă campanie coordonată „Deep Strike”
Trump: „Venezuela, încercuită de cea mai mare Armadă din istoria Americii de Sud”. Președintele SUA ordonă o blocadă petrolieră totală și declară întregul regim Maduro organizație teroristă
Germania nu are timp de pierdut și anunță dezvoltarea unui tanc nou „intermediar” pentru a completa flota de Leopard. Proiectul Eurotank e de azi un vis și mai îndepărtat
Revenire în era rachetelor balistice: Cum și de ce e forțată dezvoltarea rapidă a sistemului NIGHTFALL cu rază de 600 km de către britanici
Încep să se critice între ei: Un expert militar rus desființează Marina după dezastrul de la Novorossisk și spune că „Rusia a pierdut conceptul războiului pe mare”
Primul din cele 64 de F-35 ale Finlandei e gata. "Vom primi cele mai bune avioane din lume", o declarație pe care vrem să o auzim și în cazul României
Amiralul Montgomery: Spre deosebire de Rusia, China nu vrea să radă orașe cu rachete. Am condus 10 ani grupul de luptă al portavionului George Washington, le cunosc strategia
Rusia face o tentativă palidă de a spăla rușinea scufundării submarinului Varșavianka cu bombardiere Tu-22M3 desupra Mării Negre
Cele 4 mari probleme unde nu avem soluții în caz de război: Rachetele hipersonice sau mobilitatea: Un avion A-400 nu poate ateriza la Focșani
Bani de la UE pentru blindate, arme sau drone? Nicușor Dan: Majoritatea achizițiilor militare de până în 2040 se vor face prin SAFE, dar vrem să accesăm fonduri și din noul buget al UE
SUA clasifică fentanilul drept armă de distrugere în masă. Război total și împotriva "narcoteroriștilor", după ce SUA atacă încă trei nave suspectate de trafic
MAE: SUA au recunoscut rolul României de partener-cheie în securitatea energetică
pixel