Moscova, decuplată complet de realitate. Putin: Polonia va ocupa militar vestul Ucrainei în urma uniunii polono-lituaniano-ucraineană
Fără a prezenta vreo dovadă, președintele rus Vladimir Putin a declarat că Polonia pune bazele ocupării vestului Ucrainei, cu referire la uniunea militară polono-lituaniano-ucraineană care tinde să se formeze.
Se preconizează ca uniunea militară polono-lituaniano-ucraineană să fie utilizată pentru ocuparea teritoriilor din vestul Ucrainei, a declarat preşedintele rus, Vladimir Putin, la o reuniune operativă cu membrii Consiliului rus de Securitate.
'Nu pot să nu comentez ceea ce tocmai s-a afirmat recent, informaţiile care au apărut în presă despre planurile de a crea o aşa-numită uniune polono-lituaniano-ucraineană. Mai exact nu este vorba despre un fel de adunare de mercenari, căci ei sunt destui acolo şi se omoară între ei, ci despre o uniune militară, bine închegată, bine dotată, care se preconizează să fie folosită pentru operaţiunile militare de pe teritoriul Ucrainei”, a indicat Putin, citat de Rador.
„Inclusiv pentru a asigura securitatea Ucrainei de Vest moderne, iar dacă e să spunem lucrurilor pe nume, pentru ocuparea ulterioară a acestor teritorii. Perspectiva este una evidentă - dacă unităţile poloneze ar intra, de exemplu, în Liov sau în alte teritorii ale Ucrainei, atunci ele vor rămâne acolo şi vor rămâne pentru totdeauna”, a declarat preşedintele rus, Vladimir Putin, la o reuniune operativă cu membrii Consiliului rus de Securitate.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News