NATO cere talibanilor să reducă violenţele şi să se alăture convorbirilor de pace cu guvernul afgan
NATO a făcut apel vineri la militanţii talibani să reducă nivelurile de violenţă şi să se alăture convorbirilor de pace, afirmând în acelaşi timp că eliberările de prizonieri ar trebui accelerate, relatează Reuters.
Talibanii au respins un apel al guvernului afgan la o încetare a focului pentru luna sfântă a Ramadanului, invocând preocupări în privinţa procesului de pace care a început după ce talibanii şi SUA au încheiat un acord de pace în februarie privind retragerea trupelor străine conduse de SUA, transmite Agerpres.
"Nivelul actual de violenţă provocat de talibani este inacceptabil", afirmă ambasadorii la Alianţa Nord-Atlantică într-un comunicat privind eforturile de pace din Afganistan.
"Salutăm formarea unei echipe de negociere incluzive care să reprezinte Republica Islamică Afganistan. Facem apel la talibani să înceapă negocieri cu această echipă fără întârziere, ceea ce este considerat un element cheie al acordului între SUA şi talibani", se precizează în declaraţia comună.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News