Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Negocieri privind Crimeea. Kievul semnalează că va fi gata să discute doar când armata va ajunge la granița administrativă a peninsulei
Conflicte militare în defășurare
Data actualizării:
Data publicării:
Andrii Sibih, adjunctul șefului Cancelariei prezidențiale ucrainene, a declarat că Ucraina este pregătită să poarte negocieri cu privire la Crimeea atunci când Forțele Armate ale Ucrainei vor ajunge la granița peninsulei ocupate.

Ucraina este pregătită să înceapă negocierile cu privire la Crimeea atunci când Forțele Armate ucrainene se apropie de granița administrativă a peninsulei ocupate, a declarat șeful adjunct al biroului președintelui, Andrii Sibiha, într-un interviu pentru FT.

Publicația notează că aceasta este cea mai clară declarație despre disponibilitatea Ucrainei de a negocia. În plus, scrie FT că cuvintele lui Sibiha pot „aduce ușurare” oficialilor occidentali care sunt sceptici cu privire la capacitatea Ucrainei de a redobândi Crimeea și se tem că aceasta va declanșa un răspuns nuclear din partea Rusiei.

„Dacă vom reuși să ne atingem obiectivele strategice pe câmpul de luptă și când ne vom afla la granița administrativă cu Crimeea, suntem gata să deschidem o pagină diplomatică pentru a discuta această problemă”, a spus Sibiha.

El a subliniat că aceasta nu înseamnă excluderea variantei militare de eliberare a Crimeei.

Adjunctul cancelariei prezidențiale a mai remarcat că președintele ucrainean Volodimir Zelenski și asistenții săi vorbesc acum în mod special despre Crimeea, pe măsură ce Forțele Armate ale Ucrainei pregătesc lansarea unei contraofensive pentru recâștigarea teritoriilor ucrainene capturate de Federația Rusă.

Rămâne de văzut cum va putea președintele Zelenski să justifice, în fața propriilor cetățeni, negocierile privind cedarea unor teritorii.

Publicația americană citează un sondaj realizat lunile trecute de Institutul Internațional de Sociologie de la Kiev, care a relevat că 87% dintre ucraineni considerau orice concesii teritoriale pentru atingerea păcii ca fiind inacceptabile. Doar 9% au spus că vor accepta concesii dacă ar însemna pace durabilă. 

Mai mult, 64% dintre ucraineni doresc ca Ucraina să încerce să-și recâștige tot teritoriul, inclusiv Crimeea, „chiar dacă există riscul unei scăderi a sprijinului occidental și riscul unui război prelungit”.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Șeful IDF îi cere lui Netanyahu să accepte ultimul acord de armistițiu propus de SUA. Ofensiva totală în Gaza e în pixul lui Netanyahu
Ucraina reușește să atace în adâncimea Rusiei folosind arme proprii. Flamingo poate lovi 90% din întreprinderile rusești de apărare
Canada își onorează angajamentul făcut în iunie la summitul G7: Ucraina va primi luna viitoare un pachet de sprijin în valoare de 1,5 miliarde de dolari
Evoluții noi pe frontul din Ucraina: Kievul anunță eliberarea a patru localități din regiunea Donețk, în timp ce trupele ruse avansează în regiunea Dnipropetrovsk
Germania și Norvegia vor trimite Ucrainei sisteme de apărare antiaeriană
Avioanele Su-27 ucrainene pot lansa acum rachetele “momeală” americane ADM-160 care păcălesc sistemele antiaeriene rusești
O serie de atacuri ucrainene reușite au lovit un port, un aeroport și un terminal GNL de pe teritoriul Rusiei
Forțele ruse sunt înconjurate în zona în zona Dobropillya, anunță gruparea de trupe „Dnipro”
Ucraina sărbătorește Ziua Independenței. „Nu este o victimă, este un războinic”
SUA deschid robinetul? Peste 3.000 de rachete cu rază lungă (ERAM) ar putea fi vândute Ucrainei. Măsura, după ce Pentagonul a blocat, în ultimele luni, folosirea ATACMS
Pierdere grea pentru ucraineni. MiG-29 s-a prăbușit la aterizarea pe timp de noapte, după o misiune de luptă. Pilotul aeronavei și-a pierdut viața
Vorbe cu tâlc rusesc: Aflat la centrul pentru arme nucleare, Putin amenință cu submarinele strategice și discută despre Rusia suverană
Sprijin pentru Flancul Estic: Olandezii transferă două sisteme PATRIOT și un NASAMS în Polonia
Ministerul rus de externe afirmă că nu este încă planificată o întâlnire între Putin și Zelenski
Aliații europeni vor un plan de intervenție în 24 de ore în sprijinul Ucrainei, în cazul unui nou atac al Rusiei
Cedarea de teritorii, răul cel mai mic pentru Ucraina sau capcană pentru tot Flancul Estic? Armata rusă, avans amețitor de 1% din Ucraina, în trei ani de război
Armata rusă, sursă foto: Ministerul Apărării din Rusia
EXCLUSIV
Avansul spre Dobropillea, o aventură cam scumpă pentru ruși: Pierderile au ajuns la peste 1.500 de oameni în două săptămâni
F-35 americane la Mihail Kogălniceanu? Europenii îi cer lui Trump să trimită în România avioane F-35
Rușii au lovit o fabrică americană de electronice din vestul Ucrainei. Peste 600 de drone și rachete, folosite în atacul de azi-noapte
Taxa pe securitate. SUA pune un adaos la vânzarea de armament către Europa pentru Ucraina. ”Cei 10% vor acoperi costul securizării spațiului aerian al Ucrainei”
Vance: Europenii trebuie să își asume cea mai mare parte a poverii securității Ucrainei
Rusia setează termenii pentru pace: Atac cu sute de drone și zeci rachete asupra Ucrainei
Zece țări vor să trimită trupe pentru menținerea păcii în Ucraina, după încheierea unui acord
Atac masiv al dronelor rusești la granița României: Un depozit de petrol din Izmail a fost lovit
Lovitură de precizie în inima logisticii rusești (FOTO): Un tren încărcat cu sute de tone de combustibil, distrus de armata ucraineană
Armata rusă. Foto: Ministerul Apărării din Rusia
EXCLUSIV
A avut vreodată dreptate Moscova privind pretențiile ei față de Ucraina? Cum încearcă Rusia să pună istoria în locul Acordurilor internaționale
Întâlnirea Zelenski-Putin ar putea avea loc în Ungaria. Macron propune Geneva
Volgogradul, lovit din nou de drone ucrainene, o rafinărie a ars / Rușii au atacat instalațiile energetice din regiunea Poltava
Achiziția de arme americane, prețul pentru garanțiile de securitate ale SUA? Ucraina și europenii pregătesc un acord de 90 de miliarde de dolari

Ştiri Recomandate

Mesaj al Europei pentru Rusia: Avioane Rafale și Eurofighter, trimise pentru a securiza cerul Poloniei. „Atacul cu drone rusești a fost un test. L-am trecut”
Varșovia suflă și-n iaurt: 40.000 de soldați polonezi, trimiși la granița de est pe timpul manevrelor ruso-belaruse
Kaan devine un program internațional pentru a concura cu F-35? De ce o putere din Orient s-a alăturat Turciei deși are „ADN occidental” în aviația militară
Pierdere importantă și pentru Kiev: Un avion Su-27 s-a prăbușit zona controlată de Ucraina din regiunea Zaporojie
Un singur cuvânt pentru care România ar avea mari probleme într-un atac cu drone ca în Polonia: Prepay
Netanyahu: Nu va exista un stat palestinian
Camera Reprezentanților a aprobat cheltuielile SUA de apărare pentru 2026. Peste 16%, alocați pentru cercetare-dezvoltare
„Barajul nordic” de F-35. Un vecin al Rusiei pregăteșe un arsenal serios pentru flota de F-35: Peste 400 de rachete AIM-120, în cea mai modernă versiune D-3
Cele 8 ținte strategice pe care dacă Ucraina le-ar putea lovi ar paraliza mașinăria de război rus. Rachete și drone din Transnistria până Vladivostok
F-35 și F-16 / captură video: Forțele Armate Poloneze, facebook
EXCLUSIV
Adevăratul cost al apărării: Cum a folosit NATO rachete AIM-120C-7 pentru a doborî drone rusești „Gerbera” în spaţiul aerian al Poloniei
Lecțiile frontului din Ucraina: Cum își adaptează Statele Unite apărarea pentru un posibil război al dronelor cu China în Indo-Pacific
Nava rusească MPSV07 aflata în vizorul unei drone ucrainene: Sursa foto: Captura de ecran - material video publicat de Serviciul ucrainean de Informatii Militare (GUR) pe pagina sa oficiala de Facebook.
EXCLUSIV
Atac surpriză ucrainean la Novorossiisk (VIDEO): O dronă ucraineana avariază în Marea Neagră o navă rusească destinată utilizării în zona arctică
Franța își modernizează arsenalul nuclear: M51.4, racheta care va asigura viitorul descurajării militare
Una dintre dronele Gerbera, care a fost găsită în localitatea poloneză Mniszków, are o rază maximă de acțiune de 300 km fără focos. Sursa foto:X.
EXCLUSIV
Analiză militară: Ce ar putea învăța Rusia despre apărarea NATO cu ajutorul dronelor de recunoaștere trimise în spaţiul aerian al Poloniei?
Tragedia de la 11 septembrie 2001 a schimbat pentru totdeauna lumea: Social, politic și militar. 9/11, prima și singura dată când e activat Articolul 5 al NATO
După declanșarea “războiului dronelor”, Cehia va trimite în Polonia trei elicoptere Mi-171Sh specializate în lupta împotriva țintelor de la joasă altitudine
De ce au fost sistemele de apărare ale Qatarului ,,oarbe'' în fața atacului israelian din Doha? (Foto)
Rusia a plănuit de mult timp incidentul din Polonia. Rușii folosesc internetul mobil în drone, unde s-au găsit cartele SIM
Trump a transmis un mesaj scurt după ce dronele ruse au violat spațiul aerian al Poloniei și au fost doborâte: „Here we go!”
Când ai crezut că le-ai văzut pe toate: Tancurile vor lansa rachete ce vor lovi la peste 1.500 m. Akeron MBT 120 va fi lansată din tunul de 120 mm al unui tanc
Cealaltă față a monedei: Doborârea dronelor ruse de avioane F-35 și F-16 în Polonia indică lipsuri pe care și România le are. Eficiența e garantată, dar costurile uriașe
Taurus pe steroizi: Germania trece la Taurus NEO, noua generație a rachetei aer-sol. Caracteristici, performanțe și ce aduce nou Taurus NEO
Cazul Poloniei arată cui folosea ca România să nu aibă Lege pentru doborârea dronelor. Nicuşor Dan: Procedurile sunt pregătite pentru a reacţiona la fel ca Polonia
Alexandru Bălan, fostul șef adjunct al SIS arestat în România pentru trădare și divulgare de informații către KGB, mandat de arestare pentru 30 de zile
Drone rusesti de tip Shahed / Parada de 9 mai, din Piața Roșie, 2025
EXCLUSIV
Ce semnal trimite Rusia cu incursiunea dronelor în Polonia. Analiză
Polonia a cerut activarea Articolului 4 al NATO
”Trebuie să construim un zid de drone”. Ursula von der Leyen anunță că Europa va investi masiv în domeniul dronelor
Belarusul, unul dintre ”portavioanele” rușilor în invadarea Ucrainei, susține acum că și-a alertat vecinii din NATO de apropierea dronelor “pierdute”
Australia va avea ”zeci” de submarine autonome: Primul lot de ”Ghost Shark”, produs de Anduril pentru 1,1 miliarde de dolari
Polonia nu se joacă: În caz de mobilizare militarii trebuie să se prezinte în unități în 6 ore. Timpul a fost redus după atacul fără precedent al Rusiei
În timp ce polonezii doborau drone Shahed, două F-16 ale României au fost și ele ridicate după detectarea unui grup de drone ruse și la granița cu România
Avioane poloneze și F-35 olandeze, implicate în doborârea dronelor rusești. Forțele teritoriale de la granița de est, în alertă maximă / Avioane tip AWACS patrulează deasupra Poloniei
pixel