O declarație înaintată de Franța și Arabia Saudită, aprobată vineri de Adunarea Generală a ONU, solicită sprijin pentru o soluție cu două state și recunoașterea unui stat palestinian.
O declarație înaintată de Franța și Arabia Saudită, aprobată vineri de Adunarea Generală a ONU, solicită sprijin pentru o soluție cu două state și recunoașterea unui stat palestinian.
Armata Germaniei trebuie să ajungă la un total de aproximativ 460.000 de militari pentru a îndeplini noile obiective NATO menite să crească nivelul de pregătire în fața amenințării tot mai mari a agresiunii ruse, spune comandantul său într-un document confidențial văzut de Reuters.
Terminalul din Primorsk a fost suspendat pentru prima dată după atacul care a zguduit piața energetică mondială.
Alianța introduce o misiune flexibilă pentru consolidarea apărării și schimbul de informații în Europa de Est și lansează Operațiunea ” Eastern Sentry” pentru a consolida securitatea pe flancul estic al Alianței, a declarat secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul unei conferințe de presă de vineri, 12 septembrie.
SUA au dislocat în Marea Britanie două bombardiere strategice B-52H, care vor participa la partea a doua a exercițiului “Cobra Warrior-2025”.
Președintele SUA ia în considerare măsuri mai dure împotriva Rusiei, dar solicită o implicare mai mare din partea țărilor europene.
Danemarca intenționează să achiziționeze sisteme de apărare aeriană de fabricație europeană în valoare totală de 58 de miliarde de coroane daneze (9,1 miliarde de dolari), a anunțat vineri ministrul danez al Apărării, Troels Lund Poulsen. Este vorba despre cea mai mare achiziție de arme din istoria țării.
Potrivit premierului Viktor Orbán, Ungaria nu este implicată în războiul din Ucraina și păstrează distanța, însă dronele rusești deasupra Poloniei sunt o dovadă că „polonezii sunt până la gât în această privință”.
Franţa a decis să mobilizeze trei avioane de vânătoare Rafale "pentru a contribui la protejarea spaţiului aerian polonez”. De asemenea, Germania își va extinde și intensifica eforturile de protecție a spațiului aerian deasupra Poloniei.
Polonia a trimis aproximativ 40.000 de soldați la granițele sale cu Belarus și Rusia. Decizia a fost luată după ce, la începutul acestei săptămâni, premierul Tusk anunța că Polonia își va închide granița cu Republica Belarus, în legătură cu manevrele militare ruso-belaruse Zapad-2025, care urmează să înceapă vineri și să se încheie marți, 16 septembrie.
Camera Reprezentanților a aprobat un buget al apărării pentru anul viitor de 892,6 miliarde de dolari. Totuși, cele mai controversate prevederi politice (limitarea îngrijirii medicale pentru persoanele transgender sau încetinirea unor eforturi pentru energia regenerabilă) au puține șanse să treacă de Senat, unde este nevoie de sprijin bipartizan pentru a avansa legislația. Camera superioară analizează propriul proiect de lege bipartizan privind apărarea, care ar putea fi adoptat în următoarele zile.
Întreaga lume a privit îngrozită cum atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 au ucis aproape 3.000 de oameni la New York, Washington, D.C. și Shanksville, Pennsylvania. Azi se împlinesc exact 24 de ani de la atentatele care au schimbat lumea, inclusiv politic, social și militar.
România este solidară cu Polonia, care a neutralizat în noaptea de marţi spre miercuri drone ruse în interiorul propriului spaţiu aerian, iar, dacă va fi cazul, procedurile sunt pregătite "pentru a reacţiona la fel" în România, a declarat, miercuri, preşedintele Nicuşor Dan.
Republica Belarus spune că a doborât mai multe drone străine care i-au încălcat spațiul aerian. În plus, autoritățile de la Minsk au avertizat Polonia și Lituania de apropierea dronelor “pierdute”.
Un număr mare de drone rusești au încălcat spațiul aerian polonez miercuri dimineață, unele dintre ele fiind doborâte de avioane de vânătoare aliate.
Șefa Comisiei Europene susține un discurs despre starea Uniunii Europene în fața sesiunii plenare a Parlamentului European în fiecare septembrie.
Forțele de Apărare Teritorială (WOT) a Armatei Poloniei au redus considerabil timpul de prezentare în unități pentru militarii profesioniști și voluntari, după incidentul fără precedent în care drone ruse au încălcat spațiului aerian polonez și au fost doborâte. Concomitent au fost activate echipe terestre de căutare și identificare a UAV-urilor ruse doborâte.
În timpul atacurilor rusești asupra Ucrainei, dronele au încălcat în mod repetat spațiul aerian polonez. Acest lucru a fost anunțat miercuri (10.09.2025), cu puțin înainte de ora 4:00 a.m. CEST, de către armata poloneză și ulterior de către prim-ministrul Donald Tusk. Comandamentul operațional al armatei a ordonat utilizarea armelor împotriva UAV-urilor. Armata a îndemnat locuitorii din unele zone să nu iasă din case.
Președintele francez Emmanuel Macron l-a numit marți în funcția de premier pe ministrul apărării, Sebastien Lecornu, a anunțat Palatul Elysée.
Astăzi, 9 septembrie, Comisia Europeană a adoptat alocarea provizorie a SAFE - asistența financiară în valoare de 150 de miliarde EUR pentru a consolida pregătirea pentru apărare în întreaga Uniune.
Departamentul pentru Securitate Internă a declarat că Imigrația și Vama desfășoară „Operațiunea Midway Blitz”, dar nu a oferit detalii despre amploarea sau caracteristicile acesteia. Casa Albă nu a spus dacă administrația a ordonat și trimiterea de trupe la Chicago prin Garda Națională sau prin alte mijloace militare.
„Flota din umbră”, formată din navele care transportă petrol rusesc, s-a extins, în timp ce sancțiunile occidentale au lovit tot mai mult Rusia, precizează un reprezentant de vârf al celei de-a doua mari companii din lume care tranzacționează petrol, aspect confirmat și de către Saad Rahim, economistul șef al companiei Trafigura: „Pe măsură ce există mai multe sancțiuni și restricții, dimensiunea (flotei din umbră) a crescut și mai mult”.
Agenția de presă rusă Tass a informat, pe 08.09.2025, că, prin decret prezidențial, președintele Vladimir Putin i-a acordat Ordinul Curajului generalului de armată Valeri Gherasimov, care îndeplinește funcția de șef al Statului Major General (SMG) al Forțelor Armate (FA) ruse și prim-adjunct al ministrului apărării.
Potrivit premierului Viktor Orban, „soarta Ucrainei pare pecetluită; divizarea țării a început deja”.
Parlamentarii francezi au votat luni printr-un vot de neîncredere în guvernul prim-ministrului François Bayrou. Bayrou însuși a solicitat votul. Ziarul francez Le Monde relatează că prim-ministrul va demisiona marți.
Caz de trădare documentat de SRI, în cooperare cu parteneri externi.
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a declarat cinic, în stilul său caracteristic, că, în urma negocierilor actuale privind garanțiile de securitate pentru Ucraina, teritoriul acesteia va fi împărțit în trei zone: rusească, demilitarizată și occidentală, relatează Magyar Nemzet .
Semnale de alarmă sunt trase tot mai puternic în Europa, în contextul în care analiștii militari, șefi de stat major sau ofițeri de intelligence avertizează că Rusia ar putea pregăti o confruntare pe scară largă cu NATO în viitorul apropiat.
O reuniune a „Coaliției de Voință” a avut loc la Paris pe 4 septembrie, unde liderii au convenit să consolideze capacitățile de apărare ale Ucrainei. Peste 20 de țări au promis măsuri concrete.
Președintele american Donald Trump intenționează să semneze vineri un ordin executiv prin care redenumește Departamentul Apărării în „Departamentul de Război”, a declarat joi un oficial de la Casa Albă.