Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat luni că Europa nu înţelege implicaţiile unei posibile desfăşurări de rachete americane în cazul în care SUA se vor retrage efectiv din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) şi a sugerat că, din punctul de vedere al Rusiei, ar fi corect ca în interiorul NATO şi UE să se desfăşoare o dezbatere pe acest subiect, transmite agenţia EFE.

