Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Venezuela, alegeri legislative. Maduro: Sunt de acord și mă angajez

Data actualizării:
Data publicării:
Preşedintele venezuelean, Nicolas Maduro, s-a declarat sâmbătă favorabil convocării alegerilor legislative anticipate în cursul acestui an, alegeri care dacă s-ar desfăşura la termen ar avea loc anul viitor, transmite AFP.

Adunarea Constituantă, fidelă actualei puteri, cere ''alegeri legislative anticipate în acest an (...) Sunt de acord şi mă angajez în favoarea acestei decizii'', a spus Maduro în faţa a mii de simpatizanţi ai săi adunaţi la Caracas. Adunarea Naţională (parlamentul), condusă de Juan Guaido, este singura instituţie controlată de opoziţia venezueleană, dar cele mai importante prerogative ale sale au fost transferate Adunării Constituante, formată numai din susţinători ai lui Maduro.

Criza politică din Venezuela s-a agravat brusc săptămâna trecută, după decizia tânărului şef al parlamentului, Juan Guaido, de a se autoproclama preşedinte interimar. Sute de mii de persoane au ieşit în stradă pentru a cere plecarea preşedintelui Maduro, acuzat că a ruinat această ţară cu importante resurse petroliere odinioară prosperă, o nouă serie de proteste fiind în desfăşurare sâmbătă.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ştiri Recomandate

Strategia Ucrainei: Cum vrea Kievul să "decolonizeze" Rusia pentru a-și asigura victoria
,,Războiul robotizat'' este aici: Sistemele care „prind” şi ,,lansează'' dronele din mers. O inovație militară care a stârnit deja interesul Armatei SUA
Programe cheie pentru modernizarea României: Camioane Iveco, blindate Piranha 5 și Cobra II sau arme de asalt. Cum să revitalizăm inteligent industria cu bani europeni
Inovația care ,,stinge lumina'' Marinei Ruse: De ce drona ucraineană Magura a devenit coșmarul fiecărui amiral rus
"Doar Trump": Alexander Stubb avertizează că pace în Ucraina depinde de presiunea exercitată de SUA. Miză, garanțiile NATO și UE oferite
Investiție în teroare: Rusia extinde infrastructura de la baza Engels-2, centrul atacurilor cu rachete asupra Ucrainei (FOTO)
Războiul dronelor impune schimbări majore: Armata SUA lansează TIC 2.0 pentru reconfigurarea rolul blindatelor pe câmpul de luptă
Zelenski a cerut Tomahawk la Washington. Răspunsul prudent al lui Donald Trump: „Nu ne este ușor să le dăm” (VIDEO)
Polonia, într-o cursă istorică a înarmării: Submarinele ORKA, între oferta Germaniei, tehnologia Franței și investiția în industrie a Coreei de Sud
Mega-fondul european pentru Ucraina: UE face pași înainte în transformarea activelor înghețate ale Rusiei și banilor din conturi private în ajutor
Furnizarea rachetelor Taurus către Ucraina devine şi mai complicată: O companie japoneză, implicată în dezvoltarea motorului noii rachete germane
Mai mult decât rachete: Tomahawk-ul american ca semnal de presiune geopolitică. Miza reală a întâlnirii Trump-Putin în Ungaria
Curajoasa „fantomă” care vrea să anuleze amenințarea cu rachete hipersonice a Rusiei: Investiția colosală a companie americane Raytheon în noul radar GhostEye
Statele europene, îndemnate să-și schimbe ,,mentalitatea pașnică'': Trei obiective cheie ale noii agresiuni rusești contra NATO
Au făcut-o din nou: Rușii și-au doborât propriul avion Su-30, în timp ce antiaeriana trăgea după dronele Ucrainei
Succesul „răsunător” al Rusiei după Alaska: Noua strategie a Ucrainei de a lovi devastator rafinăriile ruse în adâncimea Federației are la bază informații furnizate de SUA
Portdrapelul României în Europa? Singura armă modernă pe care o producem și o putem oferi altor state. A treia oară poate e cu noroc
Uite F-35, nu e F-35. Canada a anunțat oficial decizia marii dileme: Renunță sau nu la achiziția avioanelor F-35?
Zelenski a sosit în SUA unde s-a declarat surprins de discuția telefonică dintre Trump și Putin și întrevederea ce va avea loc la Budapesta
Trump și Putin se vor vedea din nou. De data aceasta aproape de România, la Budapesta, capitala Ungariei
Rezerviștii se plâng de un fiasco la exercițiul de mobilizare. Ce spune Legea privind mobilizarea
„Ultima ofensivă a Rusiei” vs. „Ani de amenințare continuă”: Contradicțiile de la Kiev privind viitorul păcii in Ucraina
Militari ai armatei ruse dislocați să lupte în Ucraina. Foto: Ministerul Apărării din Federația Rusă
EXCLUSIV
Țara oamenilor obiecte, de la URSS la Federație. Cum a intrat Rusia în ultima fază a imperiului: Războiul total
SUA au efectuat un nou atac aerian asupra unei nave suspecte de trafic de droguri în Marea Caraibelor
Rachetele Tomahawk, dilema lui Donald Trump și pragul escaladarii: Ar putea ucrainenii să vizeze direct Moscova?
Eșecul instituțional și ecuația războiului hibrid rusesc care a vizat România. ,,Sistemul de avertizare timpurie'' nu a funcţionat
Proiectele fanion ,,Eastern Flank Watch,, și ,,Drone Defence'': Cerința României pentru o securitate europeană pragmatică
Inovația militară ,,născută din foc'': Drona americană Artemis, „vărul” Shahed, trecută în producția de serie. Sistemul care navighează și fără GPS
EXCLUSIV
Australia mulțumește României pentru reacția din prima fază a invaziei ruse. Valoarea pachetului militar livrat Ucrainei de Australia, mai mult decât Abrams sau blindate M113
De la „covorul roșu” la Strategia „Ariciul”: Ce trebuie să schimbe Statele Unite în relaţia cu Rusia pentru a opri războiul din Ucraina
Cine înlocuiește MLI-84 Jderul? Ciudatul caz al mașinilor de luptă: Cum ar putea România cumpăra Lynx, „made in” Ungaria
Guvernul anunță că ministrul Apărării urmează să facă mai multe precizări despre exercițiile de mobilizare a rezerviștilor după controversele din spațiul public
pixel