Nou atentat la Kabul. Doi polițiști afgani au fost uciși
Doi poliţişti au fost ucişi sâmbătă în capitala afgană Kabul în explozia unei mine amplasate la o margine de drum vizând vehiculul lor, în timp ce violenţele continuă să devasteze ţara în pofida convorbirilor de pace în curs de desfăşurare între guvern şi talibani, relatează AFP.
"La ora 09:15 în această dimineaţă, un vehicul 4x4 aparţinând cartierului general al poliţiei a fost ţinta detonării unei mine, doi poliţişti fiind ucişi, iar un al treilea rănit", a declarat jurnaliştilor Ferdaws Faramarz, purtător de cuvânt al poliţiei din Kabul, transmite Agerpres.
Vehiculul a fost ţinta atacului pe strada Universităţii din Kabul, a precizat el.
Violenţele s-au amplificat în Afganistan în ultimele luni, în special în Capitală, scena unei serii de asasinate punctuale vizând forţele de ordine, dar şi reprezentanţi ai mass-media, politicieni şi apărători ai drepturilor omului.
Această deteriorare a situaţiei securităţii intervine în pofida negocierilor de pace în curs de desfăşurare la Doha, în Qatar, între guvernul afgan şi talibani.
Convorbirile, începute în septembrie, progresează foarte lent, cele două tabere încercând în prezent să se pună de acord cu privire la agenda discuţiilor, notează AFP.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News