Pakistanul nu va accepta trupe americane pe teritoriul său după retragerea acestora din Afganistan
Pakistanul nu va accepta prezenţa bazelor şi nici a trupelor americane pe teritoriul său după retragerea acestora din Afganistan, a declarat marţi la o conferinţă de presă la Islamabad ministrul de externe pakistanez Shah Mahmood Qureshi, citat de agenţia EFE.
''Nu avem intenţia să permitem trupe străine pe teritoriul nostru. Nicio bază străină nu va fi prezentă în Pakistan'', a spus acesta, reiterând însă sprijinul ţării sale faţă de procesul de pace afgan. ''Vom fi un partener al păcii şi vom juca un rol de facilitator'', a adăugat ministrul pakistanez, transmite Agerpres.
Ultima etapă a retragerii trupelor americane din Afganistan a început oficial pe 1 mai şi se va încheia pe 11 septembrie, când se împlinesc 20 de ani de la atacurile teroriste din SUA care au declanşat intervenţia militară americană împotriva talibanilor.
Posibilitatea ca Pakistanul să găzduiască baze americane după această dată a fost vehiculată în ultimele luni, însuşi preşedintele Joe Biden evocând-o în campania electorală înaintea alegerilor.
''Am putea preveni ca Statele Unite să fie victime ale terorismului provenit din Afganistan folosind baze, insistând ca pakistanezii să ofere baze de pe care să decolăm şi să ne mişcăm'', spunea Biden în septembrie la o dezbatere electorală.
Însă Pakistanul nu este dispus să dea curs unei asemenea cereri şi nici nu a fost în ultimii zece ani. Ultima mare bază americană pe teritoriul pakistanez, amplasată în provincia Balucistan, a fost evacuată în anul 2011, în urma unui bombardament al NATO care a provocat moartea a 24 de soldaţi pakistanezi. După acel incident guvernul de la Islamabad a cerut închiderea bazei.
Relaţiile dintre SUA şi Pakistan nu s-au îmbunătăţit în perioada preşedinţiei lui Donald Trump, care în anul 2018 a diminuat ajutorul pentru securitate destinat Pakistanului, acuzând această ţară că nu ia măsuri împotriva grupărilor teroriste.
Cu noua administraţie americană evoluţia acestor relaţii este încă o necunoscută. Joe Biden nu a avut deocamdată discuţii telefonice cu premierul pakistanez Imran Khan, iar contactele dintre cele două ţări au fost minime.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News