Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Peste 100 de prizonieri din tabăra mareșalului Khalifa Haftar au fost eliberați pentru "reconciliere naţională"
Conflicte militare în defășurare
Data publicării:
O sută douăzeci de prizonieri din tabăra mareşalului Khalifa Haftar, omul forte din estul Libiei, care au participat la ofensiva asupra capitalei Tripoli, au fost eliberaţi miercuri, în cadrul reconcilierii naţionale, relatează AFP.
Luptători din Armata Națională Libiană, aflaţi sub comanda mareşalului lui Khalifa Haftar
Luptători din Armata Națională Libiană, aflaţi sub comanda mareşalului lui Khalifa Haftar

Aceşti deţinuţi au fost eliberaţi la finalul unei ceremonii a autorităţilor de la Zawiya, un oraş situat la 45 km vest de Tripoli şi ai cărui combatanţi au participat la apărarea capitalei începând cu aprilie 2019, transmite Agerpres.

Membri ai Brigăzii 107 loiale mareşalului Haftar, ei au fost capturaţi în apropiere de Zawiya de combatanţi din acest oraş la începutul ofensivei asupra Tripoli.

Ceremonia a fost marcată de discursuri ale mai multor oficiali pe tema reconcilierii.

Abdallah Ellafi, vicepreşedinte al Consiliului prezidenţial, a pledat "să se meargă înainte pentru a reconstrui ţara" şi a militat pentru "reconciliere naţională".

După ceremonie, prizonierii şi-au putut revedea familiile care îi aşteptau la faţa locului.

Libia încearcă să se refacă după un deceniu de conflict care a urmat căderii, în 2011, a regimului lui Muammar Gaddafi, o perioadă de haos marcată de existenţa în ultimii ani a unor puteri rivale în Tripolitania (vest) şi Cirenaica (est).

Luptele între forţele loiale Guvernului de uniune naţională (GNA), recunoscut de ONU şi cu sediul la Tripoli, şi cele ale mareşalului Haftar au luat sfârşit în vara lui 2020.

Un armistiţiu a fost încheiat din octombrie anul trecut şi un nou guvern de uniune tocmai a fost format, în urma unui proces sub egida ONU, pentru a gestiona tranziţia până la alegerile din decembrie acest an.

În decembrie 2020 şi ianuarie 2021, taberele rivale au efectuat un schimb de mai multe zeci de prizonieri, în conformitate cu acordul de încetare a focului şi facilitat de o comisie militară comună formată din cinci membri din fiecare tabără, notează AFP.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Rușii spun că au doborât în această noapte 61 de drone ucrainene, multe deasupra Mării Negre
Un consilier de rang înalt al președintelui Trump acuză India că finanțează războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei
Tomahawk e soluția? Până acum, Kievul doar s-a ferit de săgețile Iskander și Shahed, în loc să lovească arcașul
Încă o bătaie de cap pentru Kiev: Bombele aeriene rusești pot plana acum peste 100 de kilometri
Se poate întoarce roata în Marea Neagră? Un expert ucrainean afirmă că rușii ar putea lovi cu câteva sute de drone maritime infrastructura de coastă a Ucrainei
Conducta de gaze ”Asia Centrală - Centru” a Gazprom a fost scoasă din funcțiune după o serie de explozii
O bază aeriană pentru Shahed și o fabrică militară din Rusia au fost lovite de drone ucrainene. Incendiile, surprinse de sateliți
Lista de la Kiev și Contul Special. NATO elaborează un nou mecanism de livrare a armelor americane pentru Ucraina
Germania va transfera de urgență două lansatoare PATRIOT către Ucraina. În următoarele luni, vor fi livrate două sisteme
”Modelul danez” înfurie Moscova, care amenință că fabricile ucrainene de pe teritoriul Danemarcei pot duce la un război total între Rusia și NATO
Zelenski amintește lumii întregi că singura șansă pentru o pace de durată e schimbarea regimului din Rusia. Dar e pregătită Europa?
Drone ucrainene au lovit fabrica rusă Radiozavod, care produce echipamente de comunicații militare
Parlamentul ucrainean aprobă legea care restabilește independența agențiilor anticorupție. Actul, promulgat imediat de Zelenski
Rușii anunță că au capturat localitatea Chasiv Yar. Deocamdată, Ucraina nu a comentat pierderea locației strategice din regiunea Donețk
Atac violent asupra Kievului: Armata rusă a lovit ținte din capitala Ucrainei și din regiune cu peste 320 de drone și rachete (Foto/Video)
Prim-ministrul polonez declară că războiul din Ucraina ar putea fi suspendat în curând, "dar acest lucru nu schimbă în niciun fel situația noastră”
Un C-130 Hercules al Armatei române a evacuat din Gaza 12 copii palestinieni și membri ai familiilor lor
Ucraina primește radare TRML-4D și SPEXER 2000 de la Hensoldt. Radarele, integrate inclusiv pe sistemele antiaeriene IRIS-T și Skyranger 30
Franța va parașuta 40 de tone de ajutoare umanitare în Fâșia Gaza
Armata rusă e aproape de un obiectiv important: Încercuirea orașului Pokrovsk. "Un astfel de număr de trupe ar fi suficient pentru a captura unele țări europene"
Caz frapant la Kiev: A fost dejucat un atentat FSB; atacatorul credea că lucrează pentru serviciile secrete ucrainene
Zelenski, sub presiune europeană: Bani de la UE, doar în schimbul garanțiilor anticorupție
”Operațiunea militară specială continuă”. Kremlinul răspunde ultimatumului scurtat al lui Trump
IDF nu dă niciun centimetru înapoi. Netanyahu: Ofensiva din Gaza nu se va termina până la eliminarea definitivă a Hamas și eliberarea tuturor ostaticilor
Un luptător de elită ucrainean explică cum războiul Rusiei a schimbat tot ce știam: „Nu există tanc care să reziste dronelor. Voi nu sunteți încă pregătiți”
Cum s-a încheiat o bătălie rară între un tanc rusesc și unul ucrainean care au ajuns față în față pe linia frontului (Video)
Trump a „spart” clepsidra: De la 50 la 10-12 zile. Președintele SUA a scurtat termenul acordat Rusiei pentru a pune capăt războiului din Ucraina
Concluzii îngrijorătoare: SUA au folosit în 12 zile producția pe 10 ani a sistemelor imbatabile THAAD, pentru a intercepta rachetele iraniene
Serviciile de informații sud-coreene anticipează o nouă ofensivă a trupelor ruse în Ucraina, cu sprijinul militarilor nord-coreeni
Palestina revine pe agenda internațională. Va urma Marea Britanie calea deschisă de Franța?

Ştiri Recomandate

Foto: Ministerul Apărării din R. Moldova via Vitalie Iovu
EXCLUSIV
Poate mușca Rusia din R. Moldova cu ajutorul unor marionete de la București? Premierul Bolojan, vizită de reasigurare, la Chișinău
Pierdere grea pentru ucraineni. MiG-29 s-a prăbușit la aterizarea pe timp de noapte, după o misiune de luptă. Pilotul aeronavei și-a pierdut viața
Marea Britanie își dublează capacitățile antiaeriene cu încă șase sisteme Land Ceptor
Patriot 360 de grade. Nou test reușit pentru radarul LTAMDS; În paralel, SUA au o producție record de rachete PAC-3 și vor să atingă 2.000 de unități pe an
Vorbe cu tâlc rusesc: Aflat la centrul pentru arme nucleare, Putin amenință cu submarinele strategice și discută despre Rusia suverană
Sprijin pentru Flancul Estic: Olandezii transferă două sisteme PATRIOT și un NASAMS în Polonia
Ministerul rus de externe afirmă că nu este încă planificată o întâlnire între Putin și Zelenski
Kaliningrad și Marea Baltică: Exerciții militare rusești care ridică semne de întrebare pentru NATO
FBI-ul percheziționează locuința lui John Bolton, fost consilier pe securitate al lui Trump, devenit unul dintre principalii critici ai actualei administrații de la Casa Albă
Este Putin adevăratul conducător al Rusiei sau marioneta lui Lavrov? (ANALIZĂ)
Cedarea de teritorii, răul cel mai mic pentru Ucraina sau capcană pentru tot Flancul Estic? Armata rusă, avans amețitor de 1% din Ucraina, în trei ani de război
Rusia: „Scutul nuclear trebuie consolidat din cauza amenințărilor colosale”
Aliații europeni vor un plan de intervenție în 24 de ore în sprijinul Ucrainei, în cazul unui nou atac al Rusiei
SUA și aliații europeni discută garanții de securitate pentru Ucraina: Europa ar urma să suporte cea mai mare parte a efortului
Rusia construiește un centru masiv de război electronic lângă granițele NATO (Foto): Kaliningradul devine pentru ruşi un hub militar strategic
Gata cu negocierile pentru pacea din Ucraina? Trump lansează ipoteza unor atacuri ucrainene asupra Rusiei: „Imposibil” să câștigi fără a ataca țara invadatoare
Sursa foto: NATO.
EXCLUSIV
Războiul din Ucraina se poartă și la mii de kilometri distanță de front: Compania franceză Renault, interesată să producă drone, s-ar lovi de interesele unui sindicat cu legături în Rusia
Armata ucraineană utilizează din ce în ce mai mult UAV-uri de atac. Sursa Foto: rbc.ua/Getty Images.
EXCLUSIV
Dronele sunt o ,,minune pe câmpul de luptă'' sau un substitut periculos? Lecțiile pe care NATO le poate învăţa de pe frontul din Ucraina
Tensiuni diplomatice: Statele Unite mențin poziția fermă împotriva Turciei în privința revenirii la programul F-35
Racheta ucraineană Flamingo va intra în curând în producția de serie (Foto/Video): Are capacitatea să lovească ținte aflate la o distanță de 3.000 de kilometri
Armata rusă, sursă foto: Ministerul Apărării din Rusia
EXCLUSIV
Avansul spre Dobropillea, o aventură cam scumpă pentru ruși: Pierderile au ajuns la peste 1.500 de oameni în două săptămâni
Rușii au lovit o fabrică americană de electronice din vestul Ucrainei. Peste 600 de drone și rachete, folosite în atacul de azi-noapte
F-35 americane la Mihail Kogălniceanu? Europenii îi cer lui Trump să trimită în România avioane F-35
Abonată la armamentul israelian, Serbia plătește încă 1,6 miliarde de dolari pe sisteme PULS ”mai puternice decât HIMARS”, drone și capacități de război electronic
Rusia setează termenii pentru pace: Atac cu sute de drone și zeci rachete asupra Ucrainei
Vance: Europenii trebuie să își asume cea mai mare parte a poverii securității Ucrainei
Taxa pe securitate. SUA pune un adaos la vânzarea de armament către Europa pentru Ucraina. ”Cei 10% vor acoperi costul securizării spațiului aerian al Ucrainei”
Germania dorește cea mai puternică armată din Europa: 350 de miliarde de euro vor fi cheltuite până în 2040 pentru blindate grele şi aeronave
Fake-news despre 1,7 milioane de militari ucraineni morți și dispăruți în războiul împotriva Rusiei
O dronă rusească a căzut în estul Poloniei: Autoritățile de la Varșovia spun că este vorba despre o provocare din partea Rusiei
pixel