Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Prăbușirea Boeing 737-800 în Iran. Ucraina a primit acces la cutiile negre

Data actualizării:
Data publicării:
Experţii ucraineni aflaţi în Iran pentru a ancheta prăbuşirea unui avion de linie al companiei Ukraine International Airlines au obţinut de la autorităţile de la Teheran acces la cutiile negre, a anunţat vineri diplomaţia ucraineană.

"Echipa noastră a obţinut acces la cutiile negre. Intenţionăm să începem în curând reconstituirea conversaţiilor" care au fost înregistrate, a declarat ministrul ucrainean de externe Vadim Pristaiko într-o conferinţă de presă.

Pristaiko a precizat că anchetatorii ucraineni au parte de "cooperarea totală" a Teheranului şi "au acces deplin" la resturile avionului, la locul prăbuşirii şi la conversaţiile dintre piloţi şi turnul de control iranian.

Kievul a trimis circa 50 de experţi în Iran pentru a participa la ancheta asupra prăbuşirii, miercuri, a avionului Boeing 737 al Ukraine International Airlines cu destinaţia Kiev, care a făcut 176 de morţi, în principal iranieni şi canadieni, dar şi 11 ucraineni.

Drama a survenit la câteva ore după tirurile cu rachete executate de Iran împotriva a două baze utilizate de armata americană în Irak, ca reacţie la asasinarea generalului iranian Qassem Soleimani cu câteva zile mai înainte într-un atac american.

 

SUA consideră că avionul Boeing 737-800 a fost doborât de Iran

 

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a declarat vineri că avionul ucrainean a fost "probabil" doborât de o rachetă iraniană, precizând în acelaşi timp că SUA "vor lăsa ancheta să se desfăşoare, înainte de a trage orice concluzie definitivă".

Canada, Marea Britanie şi Olanda au transmis de asemenea că Boeingul a fost fără îndoială doborât de o rachetă iraniană, în timp ce Teheranul dă asigurări că avionul "nu a fost lovit de vreo rachetă".

Şeful diplomaţiei ucrainene a mai spus vineri că "nu respinge nicio ipoteză". Dacă pista unei lovituri de rachetă se confirmă, Kievul va cere pedepsirea responsabililor şi plata de compensaţii, a adăugat el.

"Vom colecta mai întâi toate informaţiile şi apoi vom trage concluziile", a spus el, adăugând că îşi doreşte o anchetă "justă şi imparţială".

Anterior vineri, Kievul a confirmat că a primit "date importante" din partea Washingtonului despre catastrofă. Întrebat despre ce fel de date este vorba, Pristaiko a refuzat să precizeze, invocând că este vorba de "informaţii secrete".

Kievul a cerut de asemenea elemente de la Canada şi Marea Britanie care acreditează, în opinia acestora, teza unui tir cu rachetă.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ştiri Recomandate

Photo source: U.S. Navy
BREAKING NEWS
Trump: „Venezuela, încercuită de cea mai mare Armadă din istoria Americii de Sud”. Președintele SUA ordonă o blocadă petrolieră totală și declară întregul regim Maduro organizație teroristă
Revenire în era rachetelor balistice: Cum și de ce e forțată dezvoltarea rapidă a sistemului NIGHTFALL cu rază de 600 km de către britanici
Încept să se critice între ei: Un expert militar rus desființează Marina după dezastrul de la Novorossisk și spune că „Rusia a pierdut conceptul războiului pe mare”
Primul din cele 64 de F-35 ale Finlandei e gata. "Vom primi cele mai bune avioane din lume", o declarație pe care vrem să o auzim și în cazul României
Amiralul Montgomery: Spre deosebire de Rusia, China nu vrea să radă orașe cu rachete. Am condus 10 ani grupul de luptă al portavionului George Washington, le cunosc strategia
Rusia face o tentativă palidă de a spăla rușinea scufundării submarinului Varșavianka cu bombardiere Tu-22M3 desupra Mării Negre
Cele 4 mari probleme unde nu avem soluții în caz de război: Rachetele hipersonice sau mobilitatea: Un avion A-400 nu poate ateriza la Focșani
Bani de la UE pentru blindate, arme sau drone? Nicușor Dan: Majoritatea achizițiilor militare de până în 2040 se vor face prin SAFE, dar vrem să accesăm fonduri și din noul buget al UE
SUA clasifică fentanilul drept armă de distrugere în masă. Război total și împotriva "narcoteroriștilor", după ce SUA atacă încă trei nave suspectate de trafic
MAE: SUA au recunoscut rolul României de partener-cheie în securitatea energetică
Cel mai mic stat din NATO vrea să cumpere SAMP-T în cea mai modernă variantă. O nouă comandă de SAMP/T NG ar consolida industria europeană de apărare
Obuzierele K9 blindează Europa: Polonia finalizează recepția flotei K9 Thunder iar „Tunetul” românesc e în producție. Fabrica din România începe să fie ridicată în ianuarie
Dispută în SUA privind pensionarea avioanelor A-10 si F-15 și viitorul aviației militare. Lupta pentru generația a 6-a: F-47 vs. F/A-XX
Veste bună de peste ocean: Producția de avioane F-16 Block 70 Viper, cea mai modernă versiune a F-ului american, finalizată pentru Bulgaria și Slovacia
Rusia respinge prezența în Ucraina a trupelor din state NATO. Kremlinul nu vrea nici măcar armistițiu de Crăciun
Cât va plăti România pentru antrenarea piloților de F-16 la Baza 86 Borcea în următorii 5 ani. La Fetești e singurul Centru de pregătire F-16 din Europa
Avioane de luptă F-16 ale Turciei doboară o dronă „scăpată de sub control” deasupra Mării Negre pe fondul escaladării tensiunilor navale
Ucraina, la un pas de „Articolul 5”: Zelenski anunță garanții de securitate istorice din partea Statelor Unite
Nu a fost o dronă de suprafață. Cu ce armă au lovit ucrainenii, de fapt, submarinul rusesc în inima portului Novorossiysk (Foto/Video)
Nicușor Dan spune că modelul finlandez e o posibilă cale de urmat și pentru Romarm
Rușii nu scapă de „ochii” din cer ai dronelor SUA: Un RQ-4B Global Hawk a scanat din nou Marea Neagră, după o lungă absență
„Grădina zoologică” a sistemelor robotizate de pe front. De ce diversitatea dronelor a devenit o capcană strategică pentru Ucraina
Pacificul cere o "Armată a Dronelor". De ce Statele Unite trebuie să renunțe la protecționism industrial pentru a contracara China
Dronă AR3, photo source: Tekever. Imagine cu caracter ilustrativ
EXCLUSIV
Pot întoarce soarta războiului dronele ucrainene? La Pokrovsk și Kupiansk aflate sub asediu rus Ucraina a întors cu 180 de grade situația operativă
Mai multe țări din Europa s-au angajat să conducă o forță multinațională de menținere a păcii în Ucraina. România nu e printre semnatari
SUA promit Ucrainei garanții de securitate similare cu cele din Articolul 5 al Tratatului NATO. "Nu vom repeta greșelile de la Minsk", avertizează Merz
România laudă rolul sistemelor americane MEROPS în posibila contracararea a viitoarelor incursiuni de drone
Și Elveția se uită la preț: Mai puține F-35 cumpărate, după ce prețul a crescut cu aproximativ 10%. Când sunt așteptate primele avioane de luptă
India spală imaginea „pătată” de ucraineni a S-400. Problema pentru indieni e că sistemele ruse depind de China, stat împotriva căruia reprezintă principala apărare
Nicușor Dan: China e un mare actor global economic iar România nu poate nega această realitate. Dezvoltarea relației nu trebuie să producă riscuri de securitate
Submarin făcut „artificii” în port (Video) O dronă ucraineană Sea Baby a lovit în plin submarinul rus Varshavyanka chiar în Novorosiisk
Orban ar putea rămâne la putere chiar dacă pierde alegerile: ”Transferul” la Președinție, un truc similar cu cel aplicat de Putin
pixel