Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Qatarul condamnă la moarte opt foști ofițeri ai marinei indiene „pentru spionaj în favoarea Israelului”
Conflicte militare în defășurare
Data actualizării:
Data publicării:
Ministerul indian al Afacerilor Externe a declarat într-o declarație că ”așteaptă o argumentație detaliată de la autoritățile din Qatar” și va continua „să acorde toată asistența consulară și juridică” prizonierilor. „Suntem profund șocați de verdictul pedepsei cu moartea și așteptăm verdictul detaliat”, au declarat autoritățile indiene.
Armata Qatarului defilând în timpul Zilei Naționale a Qatarului / flickr, Mohamod Fasil
Armata Qatarului defilând în timpul Zilei Naționale a Qatarului / flickr, Mohamod Fasil

Un tribunal din Qatar a condamnat la moarte opt foști membri ai marinei indiene, sub acuzația de spionaj. Marinarii pensionari au fost arestați anul trecut, fiind suspectați de spionaj pentru Israel în legătură cu programul submarinelor militare al Qatarului, a informat The Times of Israel.

Potrivit presei indiene, cei opt bărbați sunt ofițeri indieni pensionați care au lucrat pentru compania de consultanță Al Dahra, consiliind guvernul Qatar cu privire la achiziția de submarine.

Guvernul indian a promis că va explora toate opțiunile legale în acest caz, scrie și AP.

Prizonierii au fost identificați ca fiind căpitanul Navtej Singh Gill, căpitanul Birendra Kumar Verma, căpitanul Saurabh Vasisht, comandantul Amit Nagpal, comandantul Purnendu Tiwari, comandantul Sugunakar Pakala, comandantul Sanjeev Gupta și Sailor Ragesh.

Se pare că ofițerii de navă pensionați dețineau roluri cheie, iar unii dintre ei erau și instructori în armată. Autoritățile din Qatar au acordat misiunii consulare din New Delhi acces la cei opt cetățeni indieni în timpul procesului. Ministrul indian de externe Subrahmanyam Jaishankar a declarat anterior că natura exactă a acuzațiilor împotriva celor opt bărbați „nu este complet clară”. Declarația guvernului spune că „nu ar fi oportun să facem comentarii suplimentare în această etapă” din cauza „naturei confidențiale a procedurilor”. Peste 800.000 de cetățeni indieni trăiesc și lucrează în Qatar. 

Este posibil ca „momentul” verdictului să nu fie întâmplător. Și anume, Qatar este țara din Golf care îi sprijină cel mai mult pe palestinieni. Qatarul îi sprijină pe cei din Gaza financiar, energetic și diplomatic de ani de zile.

Astfel, în ultimele zile, Qatarul a jucat un rol cheie de mediere în negocierile pentru eliberarea mai multor ostatici israelieni deținuți de militanții palestinieni în Gaza. De asemenea,trebuie subliniat că prim-ministrul indian Modi și-a exprimat în aceste zile un sprijin puternic pentru Israel.

Milioane de indieni trăiesc și lucrează în Golf, un număr mare dintre ei ca muncitori semicalificați sau necalificați. Ele constituie o sursă importantă de venit pentru India și contribuie la succesul economiilor din Golf.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Vânători de Shahed, dar nu doar atât: Cum sunt folosite cele aproximativ 30 de avioane F-16 ale Ucrainei
Sancțiunile funcționează, dar... : Silozurile nucleare rusești încă sunt reparate cu produse occidentale
Gruparea teroristă Stat Islamic devine tot mai activă în Siria
Armata rusă pare a-și pregăti ofensiva asupra regiunii Sumî din nord-estul Ucrainei
„Primele vor putea fi desfășurate în doar câteva săptămâni”. Germania și Ucraina vor coopera în producția de drone și rachete cu rază lungă de acțiune
Cancelarul Merz clarifică declarația privind armele cu rază lungă de acțiune folosite de Ucraina
Trump pare că își pierde răbdarea cu Putin / Oficialii ruși răspund amenințător: ”Singurul lucru rău este un nou război mondial”
Rușii sufocă apărarea antiaeriană ucraineană cu noi tactici de luptă. Dronele distrag sistemele principale de apărare, făcând loc rachetelor puternice rusești să atingă țintele
Comisarul ONU pentru Drepturile Omului: „Este timpul să punem capăt invaziei Rusiei în Ucraina, crimelor și distrugerilor zilnice”
Trump, dezamăgit de Putin? Posibile noi sancțiuni împotriva Rusiei și un impas în procesul de pace
Rușii au o armă dronă, de trei ori mai rapidă decât Shahedul actual
Apărarea antiaeriană a Ucrainei, în criză de muniție. Fără rachete pentru sistemul SAMP-T, Kievul ar putea primi sprijin din Italia
Face Rusia o altă eroare strategică? Cel mai mare atac rusesc cu drone, de la începutul războiului, a avut loc în noaptea 25/26 mai
Rușii încearcă să ocupe și regiunea ucraineană Sumî
Putin trebuie să fi înnebunit. Trump l-a criticat pe liderul regimului de la Kremlin, dar nu l-a ratat nici pe Zelenski
Rusia începe să escorteze petrolierele Flotei Fantomă în Golful Finlandei
Noi provocări pentru sistemele Patriot din Ucraina: Rachetele rusești Iskander-M folosesc acum momeli radar și traiectorii complexe
Rușii continuă nestingheriți bombardamentele asupra Ucrainei (Foto/Video): Un nou atac masiv cu rachete și drone a vizat ținte de pe teritoriul ucrainean
Rusia intensifică atacurile asupra Ucrainei (Foto/Video): Drone și rachete balistice au lovit puternic Kievul
Rusia și Ucraina au început un schimb de prizonieri, convenit recent la Istanbul
De la Odesa la Cernăuți: Rachetele și dronele rusești au atacat o linie de cale ferată din apropierea frontierei cu România
Sisteme Patriot suplimentare pentru Ucraina? SUA și NATO colaborează pentru a găsi soluții de transfer
Câteva mii de rachete balistice ar fi descurajat Rusia să atace. Ucraina spune că e gata să reia producția și amintește că a produs inclusiv temutele R-36 ”Satan”
Oficialii ruși din Kursk i-au cerut lui Putin să cucerească regiunea ucraineană Sumî
Cererile maximaliste ale Moscovei cu privire la Ucraina sunt tot mai clare: Putin nu vrea pace pentru că el crede că Rusia câștigă războiul din Ucraina
Forțele IDF din Cisiordania au deschis focul asupra unui convoi diplomatic în care se afla și reprezentantul României. MAE român a discutat cu ambasadorul Israelului și a cerut clarificări
Industria rusă de apărare, lovită unde o doare mai tare: Ucrainenii au atacat o fabrică de microcipuri din regiunea Oriol
MRAP, scos spectaculos de sub foc inamic (VIDEO). Un blindat M1224 ucrainean lovit de ruși a ieșit spectaculos din ambuscadă
UE aprobă noi sancțiuni pentru ”flota fantomă” a Rusiei. Pe listă, companii care furnizau tehnologii militare esențiale pentru industria rusă
Un atac cu dronă zguduie bază militară rusă din Crimeea: Ţinta a fost un important depozit de muniții

Ştiri Recomandate

Polonia îşi construiește o armată de mii de drone: Un gigant tech american vrea să producă alături de industria poloneză de apărare
Cursa înarmării hipersonice: Noua rachetă „Dark Eagle” a Armatei SUA, proiectată pentru a descuraja Rusia şi China
Atacul Iranului asupra Israelului: Rolul neaşteptat pe care sistemul Iron Dome l-a jucat împotriva rachetelor balistice (Foto/Video)
NATO face o demonstraţie de forţă la Gurile Dunării: Cum testează exerciţiul militar "Saber Guardian 25" capacitatea de apărarea în faţa unei posibile agresiuni ruseşti?
Armata SUA, 250 de ani: O aniversare marcată de parada lui Donald Trump și protestele "No Kings" (Foto/Video)
Lovitură grea pentru Rusia în Mali: Corpul African pierde mercenari și un bombardier rusesc Su-24
Profitând de mutarea atenției către conflictul din Orientul Mijlociu, rușii au atacat masiv Ucraina cu rachete și drone, pentru a treia oară în ultimele două săptămâni
Statele Unite au prezentat o nouă rachetă de croazieră nucleară stealth. Este concepută pentru a trece de cele mai bune apărări aeriene din lume
Sistem rusesc de rachete S-300, prezentat la o paradă militară organizată la Teheran: Sursa foto: Agenția iraniană de presă IRNA.
EXCLUSIV
Eroarea strategică a Rusiei ar putea duce la sacrificarea regimului ayatollahilor din Iran
IRIS-T își dovedește superioritatea: Sistemul german de de apărare antiaeriană înlocuiește S-300 și stabilește un nou standard pe frontul din Ucraina
Mașina de război a Rusiei se alimentează cu petrol: În pofida sancțiunilor occidentale, exporturile au crescut cu 18%
Imagini din satelit de aproape ale instalației nucleare Natanz din Iran, în urma atacurilor israeliene de noaptea trecută. Imaginile de înaltă rezoluție arată pagube vizibile la mai multe structuri de pe amplasament. Sursa foto: X/War Mapper.
EXCLUSIV
Analiză Militară | Imaginile din satelit confirmă: Israelul a lovit cu precizie facilităţile militare iraniene din Kermanshah și Natanz (Foto/Video)
F-35 al Forțelor Aeriene Belgiene / Foto: US Air Force, Katelynn Jackson 1
EXCLUSIV
România va avea F-35, dar avioanele vin cu multe alte provocări. Ce trebuie făcut pentru a ne pregăti din timp să nu riscăm ca birocrația să țină F-35 la sol
Industria de apărare ucraineană pregăteşte o surpriză Rusiei: Racheta balistică Sapsan va intra în producția de serie după ce a fost testată în luptă
Israel vs. Iran, pe înțelesul tuturor. Ioana Constantin Bercean: Războiul poate fi câștigat doar cu implicarea SUA. Urmează cel mai greu test pentru Trump
Avioanele militare rusești continuă să încalce spațiile aeriene ale statelor riverane Mării Baltice. De această dată a fost rândul Poloniei
Iranul lansează rachete asupra Israelului ca răspuns la recentele atacuri (Foto/Video): Statele Unite ajută Israelul să intercepteze rachetele iraniene
Armata SUA apasă accelerația: Proiectul XM30, înlocuitorul mult aşteptat al legendarului blindat Bradley, intră în faza finală a competiției industriale
NATO va consolida apărarea antirachetă în Europa de Est: România şi Polonia sunt principalii beneficiari ai cupolei unui ,,super-scut''
Fără Taurus, dar cu susținerea de către Germania a producției ucrainene de armament similar
UAV turc Bayraktar TB2. Sursă foto: Baykar
EXCLUSIV
Toate celebrele drone Bayraktar TB2 achiziționate de România au fost livrate și se află sub comanda Armatei. E.S. Altan: TB2 au câștigat războaie
Germania spune că deja clepsidra este întoarsă, iar Europa rămâne fără timp: Umbrela de securitate a Statelor Unite s-ar putea restrânge
Analiză militară: Atacul Israelului asupra Iranului nu a fost doar un raid aerian (Foto/Video). Unități de comando au atacat anticipat sistemele iraniene de apărare aeriană
Au simțit pe pielea lor ce înseamnă un F-35. Ce modificări, special pentru Iran, a adus Israelul avioanelor F-35 și ce alte avioane au luat parte la atac
Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Ucraina a devenit cea mai mare și pregătită armată a Europei. E.S. Ihor Prokopchuk: Dacă nu oprim Rusia va înainta pe flanc, inclusiv România
Israelul a atacat Iranul: Zeci de situri nucleare și fabrici de rachete, lovite. Structura de comandă militară a fost decapitată
Rusia continuă să parieze pe submarine. S-a finalizat Proiectul 636.3 cu submarinul Yakutsk, al șaselea și ultimul care va ajunge în Pacific
Dronele ucrainene au lansat un atac masiv asupra Crimeei
S-a aflat câte arme antidrone au redirecționat SUA din Ucraina spre Orient. F-15 și F-16 folosesc rachetele APKWS pe baza lecțiilor învățate în Ucraina
Nicușor Dan, Maia Sandu, Volodimir Zelenski
EXCLUSIV
România, după summitul de la Odesa și agresiunea continuă a Rusiei în regiune | Valentin Naumescu, la Obiectiv EuroAtlantic cu Tudor Curtifan
Așa arată cum spațiul aerian de deasupra Iranului și Irakului. Teheranul a lansat aproximativ 100 de drone spre Israel, ca răspuns la atacul de azi-noapte
NATO va desfășura noi sateliți pentru a monitoriza Rusia
pixel