Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Războiul din Nagorno-Karabah. Rusia anunță că intervine doar dacă confruntările se extind pe teritoriul Armeniei
Conflicte militare în defășurare
Data publicării:
Rusia s-a declarat gata sâmbătă să ofere asistenţa ''necesară'' Armeniei, în conflict cu Azerbaidjan în regiunea separatistă Nagorno-Karabah, dacă luptele se extind pe teritoriul armean, informează Agerpres, care citează France Presse.
Soldați ruși, sursă foto: Ministerul Apărării de la Moscova
Soldați ruși, sursă foto: Ministerul Apărării de la Moscova

Anunţul Moscovei, care şi-a reînnoit apelul la încetarea focului, a venit după ce prim-ministrul armean Nikol Pashinyan a cerut mai înainte preşedintelui Vladimir Putin să înceapă consultări "urgente" asupra ajutorului pe care l-ar putea oferi Rusia pentru a asigura securitatea ţării sale.

Cererea armeană, care ridică temeri privind o escaladare a conflictului, a venit după eşecul noilor discuţii între Armenia şi Azerbaidjan care vizau instaurarea unei încetări a focului.

Rusia are o bază militară în Gumri, al doilea oraş ca mărime al Armeniei. De asemenea, ea este legată de Erevan printr-un tratat de securitate colectivă, dar a susţinut în trecut că acesta nu se extinde la regiunea separatistă Nagorno-Karabah.

 

Rusia intervine doar dacă confruntările au loc direct pe teritoriul Armeniei



"Rusia va acorda Erevanului toată asistenţa necesară dacă confruntările au loc direct pe teritoriul Armeniei", a declarat Ministerul de Externe rus într-un comunicat.

În acelaşi timp, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse Maria Zaharova a precizat la televiziunea rusă că "formatele concrete" ale unei asistenţe vor fi discutate.

Într-o scrisoare către Vladimir Putin, Pashinyan a declarat sâmbătă dimineaţă că luptele se apropie de graniţele armene şi a acuzat din nou Turcia că sprijină Azerbaidjanul.

Carey Cavanaugh, fost ambasador al SUA, consideră că o intervenţie militară extinsă în conflict nu este în interesul Moscovei.

"Este imposibil să se măsoare riscurile, dar o intervenţie a trupelor ruse sau turce în această etapă ar conduce la o escaladare semnificativă a conflictului", a declarat el pentru AFP.

Potrivit acestuia, armata rusă "şi-ar putea scoate trupele din garnizoana de la Gumri pentru a asigura securitatea frontierei" armene sau oferi asistenţă refugiaţilor care fug de lupte.

Ministrul armean de externe Zohrab Mnatsakanyan şi omologul său azer Djeihun Bairamov s-au întâlnit vineri la Geneva într-o încercare nereuşită de a găsi o soluţie la criză.

Vineri seară, mediatorii francezi, ruşi şi americani, reuniţi în cadrul "grupului OSCE Minsk", au indicat că beligeranţii au fost de acord cu o serie de măsuri, în special angajamentul de "a nu viza în mod deliberat populaţiile civile sau ţinte nemilitare".

Cu toate acestea, "ministerul apărării" din Nagorno-Karabah a acuzat sâmbătă Azerbaidjanul că a bombardat capitala acestei regiuni secesioniste, Stepanakert, şi oraşul strategic apropiat Şuşa.

Ministerul a raportat "răniţi printre civili la Şuşa". La rândul său, Baku a respins acuzaţiile că a bombardat Stepanakert. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Giorgia Meloni i-a transmis lui Trump că SUA trebuie să manifeste aceeași hotărâre față de războiul rus împotriva Ucrainei, precum în cazul Iranului
Rusiei nu o să-i placă: SUA nu mai sunt atât de sigure că nu vor mai trimite Ucrainei sisteme Patriot. Pentru prima dată Trump admite că Putin ar avea „ambiții mai mari decât Ucraina”
Ucraina și Consiliul Europei au înființat un tribunal special pentru judecarea crimelor de război ruse împotriva Ucrainei
“Președintele Putin ar trebui să facă mai mult pentru Iran”. Teheranul așteaptă mai mult ajutor de la Moscova
Lovitura americană din Iran dă fiori Moscovei: Putin știe că sistemele sale S-300/S-400 ar fi îngenuncheate dacă Ucraina ar primi echipamentele potrivite
"Ar putea fi pregătit atunci”. Zelenski a oferit o evaluare a momentului în care Putin ar putea ataca un membru NATO
Israelul și Iranul au continuat atacurile chiar și după armistițiu. Trump dă vina pe ambele părți pentru încălcarea acordului
Reza Pahlavi, fiul fostului șah spune că sfârșitul regimului ayatolahilor în Iran e „aproape” și compară evenimentele cu căderea Zidului Berlinului
Trump anunță că „Războiul de 12 Zile” dintre Israel și Iran s-a încheiat. Armistițiu total și pace în 24 de ore
Tactica inteligentă a Serbiei prin care vinde muniție Ucrainei a fost dezvăluită chiar de ruși. Serviciile ruse au acuzat aliatul sârb de „joc dublu”
Iranul a anunțat SUA înainte să lanseze rachete către baza americană din Qatar
Iranul a atacat cea mai mare bază americană din Orientul Mijlociu. Baza Al-Udeid din Qatar, atacată cu rachete balistice cu rază scurtă și medie de acțiune
Fiul ultimului șah al Iranului se autopropune ca lider interimar al Iranului / Khamenei are o listă secretă de succesori
Tot ce trebuie să știi despre Operația Midnight Hammer: Cum au atacat bombardierele americane B-2 fără să fie detectate de Iran
Aviația militară israeliană tocmai ce a lovit și ea situl nuclear iranian Fordow. Au fost distruse și avioane F-14 Tomcat și F-5 iraniene: IDF domină spațiul aerian iranian
Ministrul iranian de Externe merge la Moscova și se întâlnește cu Putin. Reacții la atacul american de azi-noapte
Parteneriatul Teheran-Moscova, fără limite? Rusia reacționează la dezmembrarea celui mai important aliat al său: Există țări pregătite să transfere arme nucleare Iranului
Ucrainenii încă mai au un picior în regiunea Kursk. Care e situația pe linia frontului din Ucraina
Se sinucide regimul ayatollahilor? Iranul spune că va răspunde atacului SUA: „Voi ați început, noi vă vom termina”
După ce a fost lovit de SUA, Iranul a lansat 30 ce rachete balistice către Israel
SUA au folosit prima dată în istorie 14 bombe GBU-57 MOP care ”forează” în stâncă, în cea mai amplă desfășurare de bombardierele B-2 din istorie
Unele companii occidentale încă mai livrează Rusiei echipamente folosite la producerea de armamente
Rusia își crește producția de kamikaze, dar valurile de Shahed ar putea deveni istorie. Soluția: Un zid de drone
„Un succes uriaș”. Israelul l-a lichidat pe șeful operațiunilor speciale iraniene, coordonatorul atacului de la 7 octombrie / Portavionul Nimitz va ajunge în regiune înainte de termen
Iranul, făcut șah-mat. Teheranul mai poate folosi în siguranță doar rachete cu rază lungă Sejil-1, capabile să lovească Israelul în 7 minute
Unde ar putea fi uraniul puternic îmbogățit al Iranului? AIEA: ”Teheranul nu ne-a informat în detaliu despre nimic”
Zeci de mii de nord-coreeni, trimiși în fabricile de drone din Rusia, în perspectiva transferului de tehnologie
Trump a aprobat deja planurile de atac ale bombardierelor B-2 asupra Iranului. Nu a luat încă decizia finală de a „apăsa butonul”
Rușii au ales o direcție prioritară pe frontul din Donbas. Blindatele rusești au ieșit destul de șifonate din ultimele atacuri (VIDEO)

Ştiri Recomandate

Programul militar ucrainean Neptun, de interes pentru spionajul chinez: Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) a reținut doi cetățeni chinezi pentru furt de secrete militare
Producția tancului K2 Black Panther, dedicată exclusiv Poloniei: Compania Hyundai Rotem triplează ritmul pe fondul unui nou contract masiv
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, primește interdicție de intrare în România din ”motive ce țin de siguranța națională”, precizează MAE
Taiwanul începe cele mai mari exerciții militare din istorie. Sistemele HIMARS, utilizate pentru prima dată
Tancuri Leclerc din cadrul Regimentului 1 de vânători al Armatei Franceze / Foto: 7th Army Training Command, flickr
EXCLUSIV
Cea mai mare prezență militară franceză externă e în România: Urmează „testul brigăzii” cu tancuri Leclerc. „Vom demonstra o proiecție de forță întregii lumi”
Test fără precedent: Un avion Rafale și un Mirage 2000 au lansat în premieră rachete MICA IR împotriva unor baloane aflate la 20 de km altitudine
Iranul și-a pierdut încrederea în S-300 rusești și preferă lansatoarele Chinei pentru a-și reconstrui apărarea aeriană distrusă de atacurile Israelului. Nici viitorul Su-35 iraniene nu e sigur
CEDO a condamnat Rusia pentru doborârea zborului MH17. Rusia, în spatele lovirii avionului de linie Boeing 777 al Malaysia Airlines soldat cu 298 de morți
România a preluat de la Bulgaria comanda Grupului naval pentru combaterea minelor în Marea Neagră
SUA „arată pisica” Rusiei printr-o declarație surprinzătoare despre Ucraina și rachete Tomahawk. Strategie de negociere sau Trump chiar și-a pierdut răbdarea?
Ambasadorul Franței în România: Nu suntem aici să atacăm pe nimeni ci să protejăm Alianța. Puterea nucleară a Franței contribuie la descurajare și la securitatea mondială
Soluții ”antiefracție” pentru frontiera cu Rusia: Lituania și Finlanda vor produce zeci de mii de mine antipersonal
Atac al Rusiei cu număr record de drone: Peste 700 de drone, lansate spre vestul Ucrainei, la sute de km de linia frontului. Polonia a ridicat din nou avioane F-16
Dacă aș fi din nou președinte... CNN a lansat o înregistrare audio cu Trump amenințând Rusia și China. ”Aș bombarda Moscova și Beijingul”
O veste nu tocmai bună despre noul portavion USS John F. Kennedy de 13 miliarde de dolari. De ce SUA vor avea doar 10 portavioane în loc de 11 timp de 1 an
Sistem de apărare antiaeriană de tip MANPAD Mistral 3. Photo source: MBDA
EXCLUSIV
Cum au ajuns sistemele Mistral 3 subiect de război politic. Ambasadorul Warnery: Nu e o „afacere” între Franța și România. Prețul e unic pentru toate statele implicate
Netanyahu s-a întâlnit cu Trump la Casa Albă pentru a doua zi la rând
Virajul lui Trump: Președintele SUA reia ajutorul pentru Ucraina, dar pune presiune pe Germania să suporte transferul unor sisteme Patriot
O ameninţare de securitate pe care nu avem voie să o ignorăm| Cum au ajuns România şi Ucraina ţinte ale unui război hibrid planificat la Budapesta
Bruiajul rusesc a doborât din greșeală o dronă proprie de tip Altius aflată în teste, care a căzut peste o clădire rezidențială (Foto/Video)
Viitorul ,,avionului de luptă european'' FCAS este pus sub semnul întrebării: De ce nu reuşesc Franţa şi Germania să ajungă la un numitor comun?
O navă chineză din Mare Roșie, atac cu laser asupra unei aeronave germane. Berlinul l-a convocat pe ambasadorul chinez
Ce înseamnă să fii jucător-cheie în ecuația de securitate a flancului estic al NATO: Polonia a inaugurat oficial ,,Academia de sisteme HIMARS''
Mesajul de descurajare al NATO pentru Rusia: Avioane de luptă de au transformat Finlanda în vârful de lance al fancului nordic
Între ciocan și nicovală: Companiile germane din industria de apărare spun că vor fi afectate dacă se introduce recrutarea obligatorie
Cel mai mare port din Europa, reconfigurat și pentru logistică militară. Și România are un plan de extindere a portului Constanța
Un război mult mai complicat. Petr Pavel: E imposibil ca Ucraina să câștige acest război doar pe câmpul de luptă. Dar și Rusia și-a atins limita
Nicolas Warnery, ambasadorul Franței în România. Colaj DefenseRomania via Statul Major al Forțelor Armate Franceze
EXCLUSIV
Cum a ajuns achiziția României de sisteme Mistral temă a războiului hibrid. Dezinformare, relația cu Franța și securitatea Europei | Interviu Nicolas Warnery, ambasadorul Franței în România
Avioanele Gripen chiar sunt pe val: JAS 39 Gripen a „învins” din nou F-16, într-o piață dominată istoric de influența SUA. Istoria se schimbă
Suedia cumpără muniție de artilerie în valoare de jumătate de miliard de euro de la companii din Germania și Norvegia
UE pregătește cele mai dure sancțiuni împotriva Rusiei din ultimii trei ani
SUA s-au răzgândit. Pentagonul va trimite mai multe arme defensive Ucrainei
pixel