Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
România negociază cu industria turcă revitalizarea Forțelor Navele. Programele principale de achiziție și modernizare
Industrie de apărare
Data publicării:
Prezent, în zilele de 25 și 26 iunie, în urcia, la invitația omologului său Yaşar Güler, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a vizitat, împreună cu o delegație formată din reprezentanți ai conducerii unor structuri centrale ale ministerului, o serie de facilități de producție din industria de apărare.

Potrivit unui comunicat al MApN, programul oficial a inclus Șantierele Navale din Istanbul și Gölcük și participarea la o prezentare susținută de conducerea ASFAT, companie din industria de apărare deținută de statul turc. Cu acest prilej, au fost purtate discuții referitoare la portofoliul companiei, precum și la modalitățile prin care aceasta poate sprijini dezvoltarea de capabilități de apărare de către România.

În discuțiile cu reprezentanții societăților din industria de apărare din zona Istanbulului, ministrul Tîlvăr a arătat că modernizarea și consolidarea capacităților Forțelor Navale Române continuă sa fie o preocupare principală a  Ministerului Apărării Naţionale, pledând, în acest sens, pentru intensificarea cooperării dintre companiile din industria de apărare din Republica Turcia și România.

„Ministerul Apărării Naționale rămâne determinat în valorificarea tuturor oportunităților de conectare a industriei naționale de apărare cu programele de înzestrare ale Armatei României, în special prin transfer de tehnologie modernă, producția în țară de echipamente militare de ultimă generație și asigurarea opțiunilor de mentenanță, pe plan național, pe toată durata de exploatare a tehnicii achiziționate prin aceste programe”, a arătat ministrul Angel Tîlvăr.

Forțele Navale Române au în derulare sau în pregătire programe importante de înzestrare, precum Sistemele de instalații mobile de lansare rachete anti-navă (SIML),  două elicoptere H215M echipate cu capabilități de luptă la suprafață, două vânătoare de mine din clasa Sandown – achiziționate printr-un acord de tip Guvern la Guvern între România și Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, prin care a fost sporită considerabil capacitatea de răspuns a țării noastre în fața amenințărilor cu mine marine.

Totodată, modernizarea fregatelor T 22 din dotare, proiectul de nave de patrulare pentru protecția infrastructurii critice din bazinul Mării Negre și pregătirea pentru tranziția către corvetele europene, prin participarea la programul comun de achiziție al Uniunii Europene, EPC – European Patrol Corvette, rămân proiecte prioritare care vor fi derulate pentru Forțele Navale


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Totul pentru ca viitorul F-47 să învingă aviația militară a Chinei și a Rusiei. Bugetul uriaș pe care SUA îl alocă viitorului avion de generația a 6-a
Un „sistem de sisteme” de apărare aeriană. Soluție de ultimă generație pentru Marea Britanie în programul fanion GBAD
Polonia cumpără un nou lot de tancuri sud-coreene K2 Black Panther, consolidând şi mai mult o alianță industrial-militară care remodelează fundamental peisajul de securitate european
Forțele Aeriene ale SUA vor să resusciteze un program de rachete hipersonice la care doreau să renunţe: Revenirea în forță este alimentată de o realitate geopolitică brutală
Primele blindate 4x4 Cobra II au ajuns în România. Livrarea lor marchează un parteneriat pe termen lung în care Otokar va implica industria de apărare românească
Un F-35 cum nu a mai fost până acum altul: Planul B pe care gigantul Lockheed Martin îl are după ce a pierdut contractul secolului în fața F-47
Renault intră în producția de drone. Francezii vor colabora cu o companie ucraineană
Care a fost factorul decisiv care a adus într-un final „victoria” avioanelor Gripen în fața F-16 Viper, după 10 ani de înfrângeri pe linie
Ucrainenii au testat cu succes o nouă rachetă bailistică direct pe ruși. După un zbor de 300 km, racheta a lovit un punct de comandă rusesc
România cumpără răspunsul spaniol la celebrul Humvee american. Valoarea contractului pentru 24 de blindate VAMTAC
AbramsX va fi un monstru printre tancuri, dar e oare suficient? De ce sunt unii sceptici în SUA și cântă deja prohodul noului Abrams
Apetitul insațiabil al lui Putin pentru război: Chiar dacă luptele din Ucraina s-ar încheia, reînarmarea va rămâne în centrul economiei ruse
Marea Britanie intenționează să cumpere două unități de armă laser DragonFire în valoare de 240 de milioane de lire sterline
Armament pentru viitoarele F-35 ale Germaniei: Rachete americane JSM care vor fi produse în Europa
Rușii au aruncat Su-57 în „luptă” cu F-35 lăsând multă lume cu gura deschisă: Pentru a avea șanse în fața F-35, Rusia ridică ștacheta
Sursa foto: EuroSpike.
EXCLUSIV
România cumpără blindate de desant aerian germane Enok AB care intră în dotarea Forțelor pentru Operaţii Speciale. Vehiculele, adaptate pentru apărare anti-tanc
Toți „ochii” pe Rusia. A treia țară care alege radarul TPY-4 de generația a 5-a, un sistem ce detectează orice sistem inamic
Cum a ajuns o ruină ARO cu celebrele 4x4 produse și pentru Armată: România a ratat șansa salvării refuzând să vândă ARO către o țară străină
Care e viitorul aviației strategice a Rusiei, decimată de Ucraina? Rușii propun avioane de linie transformate în bombardiere: Cazul Tu-214
Deși nu duce lipsă de contracte, gigantul italian Iveco Defence e de vânzare. Principala îngrijorare a guvernului de la Roma este că IDV ar putea intra pe mâini străine
Conflictul tăcut al avioanelor de luptă:Cum e favorizată „bijuteria” F-47, în detrimentul F/A-XX. O dispută de proporții care se prefigurează în SUA
Protecționism vs. costuri de apărare: Preţul avioanelor F-35 și ale tancurilor Abrams cresc vertiginos odată cu aplicarea tarifelor de 50% impuse de Trump
Statele Unite învață lecția Ucraina în materie de inovație și război modern. Project GI, cea mai nouă și ambițioasă inițiativă americană
F-16 Block 70 Viper se mai și refuză? De ce un aliat al SUA a dat de înțeles că va renunța la achiziția celei mai moderne versiuni a F-ului american
Și totuși, China. Rusia folosește lasere chinezești împotriva dronelor ucrainene. Ce știm despre sistemul „Silent Hunter” ce are la bază un laser cu fibră optică
Corveta ușoară pakistaneză PNS Tabuk, construită în România la Galați, în timpul unei misiuni în Golful Oman. Photo source: US Navy
EXCLUSIV
MApN confirmă că înainte de corveta ușoară turcă Hisar avea pe masă o altă ofertă. Cum justifică România alegerea și noi detalii interesante din ofertă
Revoluția dronelor FPV pe front: Armata franceză vrea micro-fabrici mobile care redefinesc logistica militară (Video)
De la T-55 la Abrams, cu accent pe munițe: România se axează cu ajutorul SUA pe producția de muniție de 120 mm pentru tancuri
F-35, sursă foto: Lockheed Martin
EXCLUSIV
Italia, printre puținele țări implicate în procesul de producție și asamblare al F-35. România, „new entry” în F-35, ar putea identifica noi oportunități de cooperare industrială
Frica de Rusia ajunge până în Marea Britanie: Guvernul anunță 12 submarine nucleare noi și investiții de 20 miliarde de dolari în focoase nucleare

Ştiri Recomandate

Obuziere K9 și următorul pas: Tancuri K2 Panther? „România are nu doar avantajul similitudinilor geografice zdrobitoare, a producției locale ci și a timpului de livrare”
Rusia va putea lansa în curând 1.000 de rachete și drone, dar cea mai importantă îmbunătățire urmează să vină din toamnă
Israelul a atacat ținte Houthi, inclusiv nava capturată Galaxy Leader, folosită de gruparea yemenită pentru supraveghere maritimă
Primele evaluări oficiale după ce bombardierele B-2 Spirit americane au lovit Iranul: Cu cât timp a fost dat înapoi programul nuclear iranian
Apărare raționalizată: Când se preconizează că Ucraina va rămâne fără rachete Patriot și HIMARS, cu consecințe catastrofale
Moțiune de cenzură pentru demiterea Ursulei von der Leyen cu șanse infime de a trece. Moțiunea, inițiată de un eurodeputat român
Rușii avansează la nord-est de Pokrovsk. Planul pare să fie ocolirea fortărețelor ucrainene
Liderii BRICS cer Israelului o "retragere completă" din Gaza. Trump amenință cu o taxă suplimentară pentru statele alinate cu BRICS
Elveția, bastionul neutralității militare, se adăpostește sub scutul aerian al Europei: Acord cheie cu Germania pentru achiziția sistemului IRIS-T SLM
Apărarea antiaeriană ucraineană este suprasolicitată de atacurile Rusiei (FOTO/VIDEO): Sistemul „Frankenstein” trimis de Marea Britanie devine rivalul dronelor rusești
Mașina de război a Rusiei începe să scârțâie: Iluzia unei fortărețe economice imune la sancțiuni pare că se destramă
Test revoluționar efectuat de Forțele Aeriene ale SUA, piloţii americani controlează mai multe drone XQ-58 cu avioane F-16C și F-15E
Triplare a numărului de copii uciși și răniți în Ucraina în ultimele trei luni – UNICEF
Dacă China decide să invadeze Taiwanul, probabil că va activa Rusia ca pe un pion de sacrificiu pentru a ataca teritoriul NATO
Tactici moderne sau metode ale trecutului? Armata rusă vrea să cumpere 200.000 de motociclete și 60.000 de ATV-uri din China pentru frontul din Ucraina
Trebuie oferite Ucrainei capabilități pentru a distruge fabricile rusești de drone - ministrul de externe al Letoniei
Fotografie ilustrativă: Donald Trump / flickr, Official White House Photo by Tia Dufour
EXCLUSIV
Este timpul ca Donald Trump să pună piciorul în prag în problema chestiunii rusești
Compania Lockheed Martin transformă eșecul în strategie cu planuri ambițioase de modernizare avioanelor F-35
Să nu fim luaţi prin surprindere! Statele europene membre NATO se pregătesc pentru un scenariu care nu mai pare imposibil: Reducerea prezenţei militare americane în Europa
100 de bombardiere B-21 nu ar fi de ajuns pentru Statele Unite: Presiuni tot mai mari asupra Pentagonului pentru a dubla miza în fața Chinei
Fostul comandant al trupelor SUA în Europa: Rusia este deja în război cu noi și vizează statele baltice. Următorul test: exercițiul militar Zapad 2025
Ce înseamnă iniţiativa germană ,,Punctul de Cotitură Istoric'': Proiect ambiţios pentru achiziționarea a 1.000 de tancuri Leopard 2
Experiment curajos la Kiev: zeci de drone Shaheed interceptate de UAV-uri ucrainene
Trump a vorbit cu Zelenski la o zi după Putin. Au discutat despre consolidarea apărării aeriene a Ucrainei
Ei au putut, noi nu. De ce Polonia a reușit ceea ce România nici nu visa în programul de F-16 și nu numai
România ar putea redeschide Consulatul de la Odesa. "Suntem în strânsă coordonare cu partenerii noştri ucraineni"
Serviciile olandeze de informații: Rusia lansează din drone arme chimice, folosite și în Primul Război Mondial
Beijingul "scapă", pe surse, mesajul principal transmis Europei de ministrul chinez de externe: "Nu ne putem permite ca Rusia să piardă în Ucraina"
Un tanc Leopard în timpul unui exercițiu militar NATO în Korzeniewo, nordul Poloniei. Sursa foto: Wojtek Radwanski/Getty Images.
EXCLUSIV
Ce poate învăţa România din noua Strategie de Securitate Națională a Poloniei? General polonez: În calitate de stat aflat la frontiera NATO, nu ne mai permitem o abordare pur defensivă
"A fost găsit sub fereastră". Continuă epidemia de sinucideri din Rusia; încă un oficial din Rusia a căzut de la etaj
Clivajul NATO | Statele Baltice sfidează axa franco-germană în privința renunţării la armamentul american: Securitatea nu poate aștepta
Colonel din Forțele Aeriene ucrainene, recrutat de soție în FSB. Sarcina sa era de a trimite coordonatele bazelor aeriene
pixel