Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia anunță că a finalizat dezvoltarea unei noi rachete pentru complexul operativ-tactic Iskander-M
Industrie de apărare
Data actualizării:
Data publicării:
Cotidianul rus Izvestia a informat, pe 02.06.2021, citând surse din mediul militar, că pentru complexul operativ-tactic Iskander-M a fost dezvoltată o nouă rachetă, construită cu folosirea tehnologiei stealth. Ținând cont și de faptul că aceasta este super-manevrabilă pe toată traiectoria de zbor, racheta este practic invulnerabilă în fața mijloacelor de apărare antirachetă ale adversarului.

Potrivit publicației, dezvoltarea rachetei a început în anul 2016 și, în prezent, aceasta se află la un nivel ridicat de pregătire. Testarea acesteia a avut loc, pentru prima dată, în cursul anului trecut, în poligonul Kapusin Yar, în timpul unui exercițiu al Trupelor de Rachete și Artilerie.

Noua muniție pentru complexele Iskander-M are un înveliș de protecție împotriva undelor radio și poate distruge ținte până la o distanță de aproximativ 500 de kilometri. Racheta face parte din clasa aerobalistică, adică zboară după o traiectorie balistică, fără să părăsească atmosfera terestră.

Expertul militar Dmitry Kornev a declarat pentru Izvestia că noua rachetă este o versiune a rachetei aerobalistice 9M723, care este întrebuințată de mai mulți ani de complexele Iskander-M. În opinia acestuia, probabil, pentru a reduce amprenta radar a rachetei au fost folosite noi materiale pentru producerea corpului și a focosului acesteia. În același timp, ținând cont despre informațiile privind super-manevrabilitatea noii muniții, este foarte posibilă și modificarea sistemului de conducere a rachetei.

Încă de acum câțiva ani, constructorul general al complexului Iskander-M, Valery Kashin, anunțase intenția de a dezvolta noi rachete pentru acesta. Complexul poate întrebuința, simultan, atât rachete aerobalistice, cât și rachete de croazieră. În dotarea acestuia se află cinci tipuri de rachete aerobalistice, versiuni ale rachetei 9M723, și două rachete de croazieră 9M728 și 9M729.

Cea mai performantă dintre acestea este racheta de corazieră de tip 9M729. În anul 2019, SUA au anunțat că racheta are o bătaie mai mare de 500 de kilometri, fapt ce contravine Tratatului INF. De fapt, acesta a fost și motivul pentru care partea americană a denunțat tratatul privind interzicerea rachetelor cu rază scurtă și medie de acțiune.

Potrivit datelor oficiale, racheta 9M729 are o bătaie de 480 de kilometri. Spre deosebire de racheta 9M728, aceasta dispune de un focos mai puternic și de o precizie îmbunătățită a dirijării către țintă.

La modelele anterioare, pe instalațiile de lansare era amplasată o singură rachetă balistică. La complexul Iskander-M, pe fiecare instalație de lansare pot fi amplasate câte două rachete, ceea ce înseamnă că o brigadă poate să lanseze la o salvă 24 de rachete.

Pentru racheta de croazieră 9M729 a fost produsă o nouă instalație de lansare, pe care pot fi amplasate patru rachete, ceea ce contribuie la creșterea puterii de foc la o singură salvă.

În anul 2019, ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu a anunțat că a fost încheiat procesul de trecere a brigăzilor de rachete ale Forțelor Terestre de la dotarea cu complexe de rachete Tochka-U la complexele Iskander-M.

În prezent, Rusia dispune de 13 brigăzi de rachete Iskander-M, din care 12 la Forțele Terestre (câte una pentru fiecare armată de arme întrunite) și una la Flota din Marea Baltică (în Regiunea Kaliningrad).


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Lovitură de ciocan: Eurofighter învinge istoric J-10 al Chinei, într-o răsturnare de situație tocmai când părea sigur că avionul J-10 va bifa a doua țară din lume care îl cumpără
Bătălia pentru cine vinde vehicule de luptă României: Compania Hanwha pune pe masă o ofertă cu fabrici, tehnologie şi producţie de 80% în ţara noastră
Skyranger 30: Arma care recunoaște că NATO nu își mai permite să tragă cu ,,tunul în muște'', ci cu „proiectile inteligente”
Israelul își consolidează cooperarea militară cu Marocul: Imagini din satelit confirmă livrările sistemului de apărare Barak MX 
Fie că ne place sau nu, roiurile de drone rescriu regulile războiului (FOTO/VIDEO). Sunt gata statele membre NATO să facă față noii realități?
Planul Suediei pentru a ocoli blocajul industrial Gripen-E: Cum ar putea vechile modele „Charlie” să ajungă mai repede pe mâna Ucrainei
Sfârșitul armatelor clasice? Un singur om și un „roi” de drone operat de sisteme AI vor decide soarta unei armate pe viitorul câmp de luptă
Războiul s-a schimbat ireversibil: Momentul în care o dronă terestră ucraineană „Droid” spulberă un vehicul blindat al armatei ruse (VIDEO)
„VLAH”: Debut oficial pentru primul blindat de luptă 4x4 produs 100% în România
Nicuşor Dan a mers la fabrica Thales din Limours: "România va investi semnificativ în apărare, dar nu doar ca simplu cumpărător"
Noua dronă MQ-28 a lovit cu succes cu o rachetă aer-aer AIM-120 o țintă reală. Statul fortăreață din celălalt capăt al flancului României ar putea fi primul client european
IAR-99 nu pot efectua testele în zbor ale noului soft. Nici „Dumnezeu, râul, ramul nu ține” cu avioanele românești IAR-99 Șoim
Grecia cumpără 36 de sisteme de rachete israeliene PULS pentru 650 de milioane de euro
Revoluție tactică pentru blindate: SUA testează cu succes tancul Abrams transformat în ,,rampă de lansare'' pentru drone kamikaze
Croația mizează pe parteneriatul cu Franța și cumpără obuziere Caesar. De ce francezii și nu germanii
Moment istoric la Marea Neagră: Bulgaria a ridicat drapelul pe prima sa navă de război construită local după un secol
În așteptarea mașinilor de luptă: Sub presiunea SUA, decizia României privind MLI devine un test strategic pentru Europa
Criză istorică la nivelul industriei militare americane: SUA recunosc oficial că nu mai au capacitatea să construiască două avioane de generația a șasea simultan
Tensiuni în Europa: Germania evaluează aderarea la programul rival de avioane de luptă GCAP, pe fondul blocajului cu Franța
Ce înseamnă să fii considerat încă aliat cheie al SUA pe Flancul Estic al NATO: Polonia a reușit să obțină o flotă de 250 de blindate Stryker la prețul simbolic de un dolar
Proiectul Talon: Un gigant american vrea să își ia revanșa și dezvăluie noul design de dronă-avion autonomă, pariind pe viteză și costuri reduse (VIDEO)
Polonia își modernizează forțele terestre: Primele vehicule de luptă Borsuk au fost livrate într-un contract de 1,6 miliarde de dolari
Revoluția dronelor din Ucraina a spulberat iluzia securității europene: Vestul trebuie să se adapteze sau riscă ca armatele sale să devină irelevante
Ucraina expune „călcâiul lui Ahile” al sancțiunilor occidentale: 13 companii care ţin în viaţă producţia rachetelor rusești Iskander-M operează liber
Nouă „Armată de Drone” a Statelor Unite: Pariul de un miliard de dolari care vrea să rescrie regulile războiului modern
Drona de atac „Nightmare”, testată pe frontul din Ucraina, primește aprobarea pentru a fi utilizată de Armata SUA
Mimetism militar la Phenian. Noua rachetă a Coreei de Nord pare o „copie fidelă” a tehnologiei occidentale
Belarus: Sau cum să-ţi asumi rolul de „fabrica din umbră” a mașinăriei de război rusești
A fost semnat contractul pentru HISAR iar România are oficial prima navă nouă după 35 de ani. Cât a costat corveta ușoară TCG Akhisar
Fără șoferi, fără echipaj: Armata SUA dezvoltă „artileria fantomă” care se încarcă autonom pe câmpul de luptă

Ştiri Recomandate

Coreea de Nord efectuează primele teste din acest an cu rachete hipersonice
Vuiesc canalele ruse de Telegram după operațiunea SUA din Venezuela. Bloggerii ruși: „Ar putea să-l răpească și pe Putin”. 30 de minute pe care rușii le visau la Kiev în 2022
După ce au integrat rachete aer-aer R-60 pe drone, rușii încearcă să-i „orbească” pe piloții ucraineni de F-16 cu reflectoare în infraroșu pe drone
Pentru România a început numărătoarea inversă pentru F-35. Până atunci să ne uităm la provocările din Polonia, unde există câteva contre interne
Cum a semnat Slovacia din greșeală un contract de 103 miliarde de euro pentru camioane militare Tatra
China cere eliberarea imediată a lui Nicolas Maduro după loviturile militare ale SUA în Venezuela
Nici în cazul operațiunii SUA din Venezuela, Europa nu „vorbește” pe aceeași voce. Ce state salută intervenția și cine amenință că nu va recunoaște intervenția SUA
După ce România nu a fost reprezentată la reuniunea de la Kiev, președintele Nicușor Dan participă săptămâna viitoare la cea a șefilor de stat din Coalința de Voință
Renunțăm la AK-47, „împreună ca frații”: R. Moldova trece la calibru NATO. Când decide România viitoarele arme de asalt ale Armatei
Imagini video rare cu batalionul Morok din timpul luptelor urbane din Ucraina: Nu e film artistic, nici AI. Doar realitatea războiului pe care europenii nu trebuie să o ignore
Trump cere Venezuelei „întoarcerea armelor”: Fără trupe americane în Venezuela, dacă regimul „face ce vrem noi”
Trump: Vom conduce Venezuela până când va avea loc o tranziție corespunzătoare
Dezvăluiri din interior despre construcția unei baze de avioane F-16. „Casa” Escadrilei 48 a României de la Câmpia Turzii, finalizată înainte de termen
Atacul SUA asupra Venezuelei, o veste foarte proastă și pentru Ucraina. Împărțirea sferelor de influență, decisă încă din august?
Donald Trump a publicat o poză cu Nicolas Maduro capturat
Rusia condamnă „agresiunea militară” a SUA asupra Venezuelei. Americanii anunță încetarea atacului odată cu arestarea lui Maduro care va fi judecat în State
SUA au dublat de 2.5 ori comanda temutelor rachete Tomahawk în cea mai modernă versiune Block V. Cine sunt cei doi clienți „misterioși” pentru care americanii au accelerat
Dictatorul Nicolas Maduro a fost capturat și scos deja din Venezuela. Trump anunță o operațiune fără precedent în istoria SUA
Ce scrie presa din Venezuela despre capturarea lui Maduro. Stupoare la Caracas, regimul e confuz și admite că nu știe unde e liderul
SUA au atacat Venezuela (Video). Explozii majore la Caracas, martorii susțin că au auzit sunete asemănătoare avioanelor de luptă. Venezuela a declarat stare de urgență
Casa Albă spune că Trump a acționat și a atacat Venezuela în baza Articolului II din Constituția SUA
Elicoptere Chinook și MH-60 ale forțelor speciale ale SUA zboară nesingherit în Venezuela. Apărarea antiaeriană paralizată, regimul cere intervenția Rusiei și Chinei la ONU
Rusia bate la toate ușile prezentând Su-57 ca „un avion mai sigur decât F-35”. În „strategia de marketing” se omite că s-a prăbușit primul Su-57 din producția de serie
Zelenski a anunțat și înlocuirea ministrului Apărării. Cine preia acest portofoliu cheie la aproape 4 ani de la invazia rusă pe scară largă
DefenseRomania vă mulțumește că ne-ați fost alături într-un număr atât de mare în 2025 și promitem să nu ne oprim aici
Serviciul de Informații Externe (SBU) ucrainean atrage atenția asupra unei provocări ruse cu victime într-un obiectiv religios, chiar și în interiorul Rusiei, pentru a submina negocierile
Radiografia Siriei: Căderea lui Assad nu a anulat influența regimului său. Va fi lupta noului stat sirian cu celulele regimului defunct o bătălie decisivă, sau se ajunge iar la un război de uzură?
TOP 5 arme pe care Ucraina le așteaptă în 2026: De la avioae Gripen și „ochii din cer” AWACS la rachete balistice. Vor rămâne doar promisiuni?
Strategia Ucrainei pentru 2026: Generalul Sirski anunță „marea transformare” a armatei și noile priorități tehnologice pe front
Schimbare de gardă politică la Kiev: Volodimir Zelenski îl propulsează pe șeful spionajului militar GUR la cârma Administrației Prezidențiale după prăbușirea erei Yermak
Iranul, din nou pe un butoi de pulbere: Trump spune că SUA sunt pregătite să intervină militar dacă regimul va deschide focul împotriva iranienilor aflați în stradă. Teheranul răspunde
Adio legendarului M2 Bradley, bun venit XM30: SUA apasă pedala de accelerație pentru viitorul blindat. Ce aduce nou XM30?
pixel