Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia ar putea trimite pe frontul din Ucraina recruți total neinstruiți
Conflicte militare în defășurare
Data publicării:
Armata rusă își va începe convocarea semestrială a recruților cu o lună mai târziu decât de obicei, la 1 noiembrie 2022, însă utilizarea acestora în luptă nu poate avea loc la fel de repede ca în cazul rezerviștilor recent mobilizați.

Ciclul de recrutare în Rusia oferă un set de termene previzibile. Etapa inițială de instruire a conscripților implică o perioadă de aproximativ șase luni de pregătire individuală de bază și avansată, urmată de repartizarea la unitățile de luptă în care aceștia își încheie restul de șase luni de serviciu obligatoriu.

Legea rusă interzice trimiterea acestor militari în operații de luptă în afara țării cu mai puțin de patru luni de pregătire, deși se precizează că, în condiții de război sau de introducere a Legii marțiale, este permisă trimiterea mai devreme la luptă a noilor recruți.

Putin a instituit Legea marțială cu diferite grade de urgență în întreaga Federație Rusă și ar putea folosi această situație pentru a declanșa scurtarea perioadei de pregătire obligatorie. În plus, anexarea celor patru regiuni ucrainene oferă o altă posibilă bază pentru reducerea perioadei, deoarece legea rusă nu exclude utilizarea acestor militari pe teritoriul Rusiei, indiferent de cât de multă pregătire au apucat să facă.

Recruții abia încorporați, fără experiență militară sau cu mai puțin de patru luni de antrenament sunt cel mai probabil inutili pe câmpul de luptă. În condițiile de înrăutățire a situației forțelor proprii, Rusia ar putea aduce un număr limitat de astfel de recruți să lupte înainte de finalizarea perioadei de antrenament de patru luni, dar cei mai mulți vor fi probabil reținuți până cel mai devreme în martie 2023.

Cert este că armata rusă va trimite acești recruți la unitățile luptătoare din Ucraina, la sfârșitul perioadei de șase luni de pregătire inițială, întrucât este puțin probabil să mai existe suficiente unități de luptă funcționale în garnizoanele de dislocare la pace din Rusia capabile să-i primească și să le asigure continuarea instruirii. Cel puțin dacă vorbim de forțe terestre, armata rusă și-a angajat pe deplin unitățile disponibile în Ucraina într-o serie de eforturi deja cunoscute de generare a forței.

În același timp, Rusia nu va putea menține recruții în zonele de antrenament pentru mai mult de șase luni, deoarece următoarea convocare semestrială ar trebui să înceapă în jurul datei de 1 aprilie 2023.

Astfel, recruții chemați începând cu 1 noiembrie 2022 vor fi cel mai probabil repartizați unităților de luptă și sprijin din Ucraina și vor începe să sosească pe câmpul de luptă în jurul lunii mai 2023.

Între timp, Ministerul rus al Apărării nu va putea, probabil, să efectueze solicitări suplimentare de rezervă, adică o noua mobilizare, fiind angajat în furnizarea recruților cu pregătire inițială. Practic, următoarea fereastră pentru o mobilizare la scară largă a rezervelor nu ar trebui să mai aibă loc mai devreme de 1 martie.

Combinația dintre mobilizarea parțială a rezervelor tocmai finalizată și ciclul anual de recrutare creează, astfel, două valuri probabile de trupe ruse care se vor deplasa spre Ucraina. Unul care va ajunge în următoarele câteva săptămâni, iar celălalt așteptat să afluiască în primăvara anului 2023.

Dacă lucrurile vor sta așa în următoarele zile, se poate concluziona că Rusia va continua să desfășoare operații militare convenționale până în 2023, mai degrabă decât să escaladeze la utilizarea armelor nucleare tactice sau să-și reducă obiectivele în căutarea unei păci onorabile.

 

 

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

U.S. Army dă asigurări că niciun picior de soldat american nu va fi dislocat în Fâșia Gaza
Ucrainenii ne confirmă temerile: Eficiența Patriot s-a prăbușit la 6% după ce rușii au tras „lozul norocos” pentru rachetele hipersonice Kinjal lansate de pe MiG-31K
Britanicii au „scanat” Rusia. Avioane RC-135 și P-8 Poseidon, sprijinite de americani, au survolat granițele Rusiei. Tranzitând apoi România și Marea Neagră
Rusia distruge tot ce înseamnă patrimoniu cultural ucrainean. Consiliul Executiv al UNESCO decide continuarea monitorizării situației din Crimeea
„Acordul Trump” pentru încetarea focului în Gaza: 200 de soldați americani vor fi dislocați în Israel pentru implementarea acordului
Rușii au lăsat Kievul în beznă în urma celui mai mare atac asupra infrastructurii energetice a Ucrainei (VIDEO)
Se anunță o iarnă de coșmar pentru Ucraina care, deși a creat o rețea secretă de stocare în baterii, pierde aproape 60% din producția de gaze în bombardamentele rusești
Statele arabe salută „acordul Trump” pentru încetarea focului în Gaza
Rachete Flamingo în „cămară”. Ucraina stochează pentru la iarnă varianta autohtonă a „Tomahawk-ului pe steroizi” care e folosit rar, deși producția accelerează
Cooperarea Moscova-Phenian se intensifică. Coreea de Nord își testează armele în Ucraina și furnizează aproape 50% din muniția Armatei Ruse
IDF începe pregătirile pentru prima fază a retragerii din Gaza, după „acordul Trump” la care au ajuns Israelul și Hamas
Acord istoric pentru Gaza! Trump anunță Faza I a planului de pace, ostaticii, "foarte curând, acasă"
Rusia a declanșat „faza zero” a pregătirilor de un posibil război cu NATO. Ținta principală: Ofensiva psihologică asupra Europei
Rușii spun că nu se tem de Tomahawk și că știu totul despre rachetele americane pe care le vor distruge dacă vor ajunge în Ucraina
"Puffy Neptune". Ucraina prezintă varianta 3 a rachetei de croazieră care a distrus nava Moskva
Contraoferta Hamas: Gruparea teroristă e gata să predea armele, dar respinge predarea puterii unui comitet internațional propus de SUA. Hamas acceptă doar monitorizare
”40% din armele de pe front sunt ucrainene”. Kievul, obligat să devină un colos în producția de armament: Producția de obuziere Bohdana s-a dublat în ultimul an
Cu ce reușesc ucrainenii să lovească rafinăriile Rusiei. Flamingo e ”bijuteria coroanei”, dar greul îl duce o dronă de 55 de mii de dolari
Armata Federației Ruse, sursă foto: Ministerul Apărării de la Moscova
EXCLUSIV
De ce mai vrea Rusia câteva luni de război?
Putin: Dacă Trump livrează Tomahawk Ucrainei, va distruge relațiile cu Rusia
Regimul de la Havana, acuzat că trimite mii de luptători pentru a ajuta invazia rusă din Ucraina
Plonjare în unghi de 90 de grade. Ucrainenii atrag atenția: Pentru a trece de Patriot, Rusia a modificat rachetele hipersonice Kinjal și cele Iskander-M
Siria numește primul parlament din era post-Assad
Rusia folosește în Marea Baltică tactici la limita războiului, acuză danezii / Kievul îi învață pe europeni cum să doboare dronele. ”Piloții de drone Sting au primit zeci de întrebări”
Rușii au atacat în valuri. Ținte din vestul Ucrainei, lovite cu rachete Kalibr, Kinjal, Kh-101 și drone kamikaze
O altă navă rusească de război a fost lovită de Forțele pentru Operații Speciale ale Ucrainei. “Grad” naviga de la Marea Baltică către Marea Caspică
Rusia a executat, zilele trecute, un atac de amploare asupra infrastructurii energetice din estul Ucrainei
Rușii au lovit cu drone un tren aflat în gară. A doua dronă a atacat în timp pasagerii erau evacuați; zeci de persoane au fost rănite
Rușii recunosc succesul Cehiei, cu inițiativa privind munițiile, dar speră într-un scenariu Robert Fico. ”Rolul Pragăi se va diminua după victoria opoziției”
O rafinărie de lângă Sankt Petersburg, ținta unui atac cu drone / Rușii au efectuat cel mai mare atac asupra companiei ucrainene Naftogaz

Ştiri Recomandate

Luna Cobra II în România. Ajung în valuri 256 de blindate 4x4 pentru Armată, concomitent cu începerea producției la Mediaș
Bucureștiul, capitala Industriei de Apărare, timp de 2 zile: NATO aduce sute de companii din domeniul apărării
Belgia anunță că va doborî drone deasupra bazelor sale
Lovitură în inima Flotei ruse a Mării Negre: O navă antisubmarin a ars în Sevastopol (VIDEO). Rușii își ascund navele, dar tot nu sunt în siguranță
Tactica riscantă a Rusiei la Pokrovsk eșuează? Militarii ucraineni ai Direcției de Informații Militare (GUR) își întărește capul de pod și blochează infiltrarea
Teroarea aeriană crește: În octombrie, rușii au lansat un număr record de bombe aeriene asupra Ucrainei
Germania dorește să fie mai puțin dependentă de Statele Unite pentru apărarea antiaeriană: Noile avioane de ,,spionaj'' Pegasus vor monitoriza mişcările armatei ruse
„Ochii din cer” nu mint (FOTO/VIDEO): Masacrul din El Fasher, o epurare etnică documentată din satelit. De ce tace Occidentul?
Noapte de foc la granița României | Două valuri de atacuri rusești au ridicat de la sol avioane F-16 și Eurofighter. Piloții aveau undă verde să tragă
F-35 pentru Polonia: Șapte avioane produse, piloții se antrenează în Statele Unite. Când ajunge escadrila „Husarz” pe Flancul Estic?
Lovitură strategică în Crimeea (FOTO/VIDEO): Ucraina a distrus „creierul” unui sistem S-400. Operațiunea fracturează apărarea aeriană a Rusiei
Războiul viitorului, decis acum. Statele Unite forțează crearea „scutului” laser anti-dronă
Cât de mult avansează de fapt Rusia în Ucraina. După o încetinire în septembrie, progresul rus în Ucraina a revenit în octombrie la media înregistrată în 2025
Noul portavion chinez Fujian e un salt tehnologic demn de o superputere, dar China mai are de învățat: Fujian e la 60% din capacitatea USS Nimitz, un portavion bătrân de 50 de ani
SUA ezită cu Tomahawk, Marea Britanie nu. Un nou lot de rachete Storm Shadow a fost livrat Ucrainei pentru a pregăti iarna în teritoriile Rusiei
Informațiile DefenseRomania din aprilie, confirmate oficial: Încă 18 avioane F-16, pentru un euro. România a semnat azi contractul pentru încă o escadrilă
De ce aviația militară a SUA vrea să-și mărească flota cu încă 300 de avioane. Nu doar F-35, ci și misteriosul F-47 sunt parte a strategiei de contracarare a Chinei
În sfârșit pulberi, după decenii de dependență de Serbia: Rheinmetall Victoria începe în România construcția celei mai moderne fabrici. 200 de tone de pulberi, dar și capacități de artilerie
Războiul ca un joc pe calculator: Sistemul "viral" prin care Ucraina își recompensează operatorii de drone pentru distrugerea infanteriei ruse
Indonezia va comanda suplimentar încă patru avioane militare de transport A400M
Fotografie ilustrativă: Donald Trump / flickr, Official White House Photo by Tia Dufour
EXCLUSIV
„Să se lupte între ei”. Abandonul strategic al Statelor Unite. Analiza deciziei care oferă Rusiei undă verde și lasă Ucraina pe cont propriu
Rusia anunță că forțele sale de ocupație avansează în interiorul orașului ucrainean Pokrovsk
Răspuns la amenințarea Rusiei: Cehia crește ținta de recrutare și vizează o armată de 37.500 de soldați
Anul 2008-Invadarea Georgie de către trupele armatei ruse
EXCLUSIV
Epilog pentru alții: Rusia sfidează decizia CEDO privind despăgubirile cuvenite Georgiei, în timp ce guvernul țării afectate se complace în vasalitatea față de Moscova
De ce are NATO nevoie de o nouă strategie nucleară. Alianța se concentrează pe arme și pe loialitatea SUA, dar ignoră problema fundamentală: lipsa unui plan credibil în fața Rusiei
Noua armă enigmatică a Chinei: O navă de luptă semi-submersibilă și fără echipaj ce ar putea schimba paradigma războiului naval
Imagine foto cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Forțele Navale Române
EXCLUSIV
Iluzia miliardelor: Lecții pentru România din acordul istoric Pakistan-SUA privind zăcămintele rare 
Bilanțul după o noapte grea pentru ruși: Dronele ucrainene au lovit portul Tuapse, substații electrice, depozite și baze ale armatei. Inclusiv un petrolier
87 de rachete Iskander și 14 hipersonice Kinjal, lansate de ruși în 30 de zile. Calculele arată o intensitate de cinci ori mai mare după acumularea stocurilor
Cum arată armada americană fără precedent din Caraibe. USS Gerald R. Ford, cel mai scump și modern portavion construit vreodată, în fruntea forței SUA din jurul Venezuelei
Rusia a lansat la apă misteriosul submarin nuclear Habarovsk. Rușii se laudă că submarinul va putea lansa 6 „supertorpile” Poseidon
TOP 10 arme „invincibile” ale Rusiei: Topul marilor eșecuri, de la bombardierele PAK de generația a 6-a, la Su-75 și tancurile „fantomă”
pixel