Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia are interzis la dronele turcești Bayraktar TB2. Compania Baykar Makina refuză să vândă UAV-uri Rusiei
Industrie de apărare
Data actualizării:
Data publicării:
În cadrul unui interviu acordat pe 18.07.2022 postului american de televiziune CNN, directorul general al companiei turcești Baykar Makina, Haluk Bayraktar, a declarat că dronele produse de societate nu vor fi vândute Rusiei.
UAV turc Bayraktar TB2. Sursă foto: Baykar
UAV turc Bayraktar TB2. Sursă foto: Baykar

„Nu le-am livrat nimic rușilor. Și nici nu vom face acest lucru”, a precizat Haluk Bayraktar, care a făcut referire și la parteneriatul cu Ucraina.

Potrivit precizărilor sale, Kievul și Ankara au atins deja un nivel strategic al cooperării bilaterale în domeniul apărării și al dezvoltărilor aerospațiale. Această relație este reciproc avantajoasă, deoarece compania turcească achiziționează motoare din Ucraina pentru produsele sale.

După cum a remarcat agenția de presă rusă Tass pe 19 iulie, în ultimii ani, Turcia a produs drone de atac de tip Bayraktar TB2 nu numai pentru Forțele sale Armate, ci și pentru export. În prezent, șase state operează UAV-uri turcești de acest tip. Este vorba despre Azerbaidjan, Qatar, Libia, Maroc, Polonia și Ucraina. Dronele Bayraktar TB2 au fost întrebuințate în acțiuni de luptă în Siria, Libia, Nagrono-Karabakh și Ucraina.

 

Rusia, departe de a excela în ceea ce privește UAV-urile în invazia din Ucraina. Nu se știe însă dacă au existat discuții vreodată privind TB2

 

Comentariul autorului: Deocamdată, nu se cunoaște punctul de vedere al părții ruse și dacă aceasta a solicitat achiziționarea de drone turcești de tip Bayraktar TB2.

Este adevărat că, în pofida prezentării constante în ultimii ani a succeselor proprii înregistrate în producerea și întrebuințarea dronelor de cercetare și de atac, Rusia nu a excelat în conflictul din Ucraina în ceea ce privește folosirea aparatelor de zbor fără pilot.

Însă, Forțele Armate ale Ucrainei au întrebuințat împotriva rușilor o multitudine de drone, inclusiv de tip Bayraktar TB2. Mărturie în acest sens stau chiar statisticile prezentate de oficialii de la Moscova, potrivit cărora în timpul conflictului cu Ucraina au fost distruse, până în prezent, 1.568 de drone, de diverse tipuri. Cifrele sunt însă sub semnul întrebării.

Rusia susține că partea ucraineană a pierdut în luptă toate cele peste 80 de drone de atac Bayraktar TB2 achiziționate din Turcia. Ultimele referiri la întrebuințarea unor UAV-uri de acest tip datează din 17 iunie.

De asemenea, este interesant de remarcat că, o serie de state continuă colectarea de fonduri publice pentru achiziționarea unor drone de atac de tip Bayraktar TB2 din Turcia în vederea predării ulterioare a acestora către armata ucraineană. După ce Lituania a fost prima țară cu un astfel de demers, a urmat Ucraina însăși, precum și Canada și Norvegia. Ca un fapt divers, la un moment dat, Canada a impus sancțiuni destul de severe împotriva companiei turcești Baykar Makina, din cauza utilizării dronelor Bayraktar TB2 în Siria și Armenia.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ucraina expune „călcâiul lui Ahile” al sancțiunilor occidentale: 13 companii care ţin în viaţă producţia rachetelor rusești Iskander-M operează liber
Nouă „Armată de Drone” a Statelor Unite: Pariul de un miliard de dolari care vrea să rescrie regulile războiului modern
Drona de atac „Nightmare”, testată pe frontul din Ucraina, primește aprobarea pentru a fi utilizată de Armata SUA
Mimetism militar la Phenian. Noua rachetă a Coreei de Nord pare o „copie fidelă” a tehnologiei occidentale
Belarus: Sau cum să-ţi asumi rolul de „fabrica din umbră” a mașinăriei de război rusești
A fost semnat contractul pentru HISAR iar România are oficial prima navă nouă după 35 de ani. Cât a costat corveta ușoară TCG Akhisar
Fără șoferi, fără echipaj: Armata SUA dezvoltă „artileria fantomă” care se încarcă autonom pe câmpul de luptă
Viitoarele arme de asalt ale României, prin fonduri SAFE. Beretta plusează cu pistoale și automate fabricate aici cu transfer complet de tehnologie
Deși în conflictul cu Ucraina “nu au rupt gura târgului”, sistemele rusești de rachete antiaeriene S-400 Triumf se pare că sunt la mare căutare în India
Polonia a primit un nou lot de Abrams și e deja de departe cel mai mare operator Abrams din Europa. România e pe lista de așteptare a livrărilor
Rusia vânează avioane F-16 schimbând periculos tactica: În premieră, rachete aer-aer R-60 au fost integrate pe drone (Foto)
Recorduri în industria de apărare: "Tigrii" europeni și asiatici au avut o creștere spectaculoasă, dar SUA încă domină jumătate din piață
Dacă și Eurotank cade, Franța rămâne descoperită. Câte tancuri Leclerc are Franța și de ce presiunea e pe ea în „disputa” cu Germania
Avioanele saudite F-35, mai puțin avansate decât versiunea israeliană, nu vor survola Riadul mai devreme de cel puțin patru ani
Cum au reușit israelienii și românii să dezvolte o versiune SPIKE care costă doar o treime din prețul rachetei: „Performanțe similare. Racheta va fi un boom”
Dilema strategică a Canadei: Avantajele tactice ale F-35 ,,cedează teren'' în fața autonomiei industriale promise de Gripen
Parteneriatul anti-dronă forțează o reconfigurare militară: Cum lecțiile de pe Flancul Estic (România-Polonia) schimbă strategia de achiziții a Armatei SUA
Incendiu la depozitul de muniţie de la Mija. Ministerul Economiei: Au ars componente pentru grenade PG-7VM
Adio improvizații, bun venit industrie: Olanda oficializează ''scuturile anti-dronă'' pe obuzierele grele PzH 2000, inspirate de frontul ucrainean
Suedia își reconfigurează postura de apărare: Armata solicită rachete cu rază de 2.000 km, capabile să atingă Moscova
Măcar turelele viitoarelor mașini de luptă să fie produse în România? Turela UT30 MK2 e deja integrată pe Redback, dar poate fi și pe Lynx sau ASCOD
Epuizarea „rezervelor sovietice”(FOTO): Imaginile din satelit arată golirea depozitelor strategice de blindate ale Rusiei din Orientul Îndepărtat
Rușii au anunțat câte avioane Su-75 au construit și când va zbura primul. Deși noul Su-75 ar trebui să „rupă” piața, numărul comenzilor e egal cu zero
Primul portavion pentru drone european care se construiește în România a deschis apetitul pe continent. A doua țară din Europa care tatonează terenul pentru o astfel de navă
Watchkeeper X de la Elbit
EXCLUSIV
Dronele Watchkeeper X pentru Armata României, 'coming soon'. Câte s-au cumpărat și când vor fi livrate UAV-urile
În ciuda problemelor, Estonia s-a răzgândit și merge în continuare pe mâna HIMARS
Rușii fac orice compromis pentru ca Su-57 să ia fața F-35. Transferul tehnologic total către indieni e ceva rarisim, dar ar putea însemna salvarea programului
Cu România prinsă în negocierile pentru elicoptere H215M deși Armata vrea H225M, un stat african bate palma pentru H225M. Cu centru de întreținere și reparații local
Avionul fără pilot Kizilelma nu doar că a zburat cu un F-16, dar a și executat un atac aerian simulat asupra F-ului (Video). Turcia țintește fotoliul de lider mondial în domeniul dronelor
Un ,,scut invizibil'' pentru Europa. Cum a reușit sistemul Sky Warden să securizeze frontiera Frontex și ce înseamnă asta pentru autonomia strategică a UE

Ştiri Recomandate

Cu dedicație pentru Rusia? Avioanele Gripen vor putea lovi în mare adâncime cu rachete Taurus. Integrarea Taurus pe avioanele europene, accelerată
Noua generație a sistemului SAMP/T va primi botezul focului cât de curând: Anul 2026 ar putea aduce o veste bună pentru Ucraina, direct din Franța
Așa arată versiunea finală a planului de pace: Zelenski dezvăluie proiectul complet în 20 de puncte stabilit cu SUA și trimis Rusiei
Un fel de HIMARS ucrainean: Confruntați cu coșmarul logistic, ucrainenii dezvoltă un lansator universal compatibil cu mai multe rachete, pe principiul GMLRS și ATACMS
De ce guvernul Netanyahu închide postul de radio al armatei israeliene?
Dronele ucrainene au pătruns adânc în Rusia și au lovit o fabrică de cauciuc din regiunea Tula
Un înalt oficial SUA arată cum China se pregătește de război: În cazul unui conflict planul Chinei e de a bloca industria americană, motorul celei mai puternice Armate din lume
Se conturează sistemul antidronă de la frontiera de est a NATO: Polonia anunță că a instalat o parte dintre sistemele radar
Rușii au avansat la Siversk, dar prețul plătit pentru 1% din Ucraina e uriaș pentru Moscova: 400 de mii de oameni în ultimii 2 ani, estimează britanicii
Pakistanul în cooperare cu industria chineză vinde avioane JF-17 într-un stat „fierbinte” din Africa. Unul din cele mai controversate și mari acorduri pentru Pakistan
Radu Miruță a preluat oficial Ministerul Apărării, în timp ce Irineu Darău este noul ministru al Economiei, în subordinea căruia se află și industria de apărare
Avionul care nu a mai fost: De ce au renunțat SUA la YF-23 „Văduva Neagră” schimbând istoria aviației militare. Eșecul proiectului a însemnat nașterea F-22
Șeful Armatei Libiei a murit în accidentul aviatic din Turcia. Avionul s-a prăbușit la puțin timp după decolare și anunțase o problemă electrică
Fără submuniții. SUA testează la 112 km ER GMLRS, soluția modernă care înlocuiește muniția cu dispersie
Rusia a crescut numărul trupelor din Ucraina la 710.000 de oameni pentru o ofensivă strategică. Cu "Generalul Iarnă“ la ușă, mișcarea Rusiei ar putea fi cu două tăișuri
Ucraina și SUA au pregătit versiuni preliminare privind garanțiile de securitate și sfârșitul războiului
Rușii se laudă cu al treilea motor pentru avionul de vânătoare Su-57. În sfârșit de generația a cincea?
Serbia confirmă că rușii de la Gazprom negociază cu compania maghiară MOL vânzarea participați sale deținută la NIS în Serbia
Șeful Marinei Regale Britanice avertizează că "rușii investesc miliarde" în construcția de submarine
20 de nave "clasa Trump". Președintele SUA anunță un proiect major pentru Marină: "Vor fi cele mai mari din istoria omenirii”
Atac masiv al rușilor înainte de Crăciun: Au fost lovite ținte atât de la frontiera cu România, cât și din vestul Ucrainei
Grecia desfășoară rachete israeliene Spike NLOS în insulele din Egee și la granița cu Turcia, pe fondul tensiunilor cu Ankara
Armata germană va folosi pistoale de la CZ; compania cehă e gata să furnizeze și României armament individual de luptă
Estonia completează stocul de HIMARS cu sisteme sud-coreene Chunmoo. Oficialii baltici spun care sunt principalele diferențe
Franța pregătește urmașul pentru Charles de Gaulle și va lansa în 2038 cel mai mare portavion construit vreodată în Europa
Pot avioanele F-35 și rachetele Tomahawk să sperie cu adevărat Rusia? Cum se inspiră SUA din nouă precedente celebre când oferă garanții pentru Ucraina
Teste finale pentru SAMP/T NG, eficient împotriva Kinjal. Franța și Italia vor primi la anul sistemul european antirachetă SAMP/T NG
Dublă lovitură primită de ruși: Încă două avioane Sukhoi lovite pe pista aerodromului / Un general din Statul Major, ucis la Moscova
Cel mai bun tanc german Leopard 2 se "fabrică" în Cehia: Sute de Leopard 2A8 vor avea carena produsă de Tatra Defence
Armata rusă, sursă foto: Ministerul Apărării din Rusia
EXCLUSIV
De ce a intensificat Rusia loviturile pe frontul din Ucraina chiar înainte de Crăciun
Consolidarea flancului estic: Compania Raytheon livrează României echipamente suplimentare Patriot în cadrul unui contract de 168 milioane dolari
Germania autorizează sabotajul extern: Serviciul Federal de Informații (BND) trece la misiuni ofensive împotriva amenințărilor hibride
pixel